Purtarea abuzivă. Art.296 NCP. Decizia nr. 166/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 166/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-02-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 166/A
Ședința publică din 12 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. ANI B.
JUDECĂTOR: A. N.
GREFIER: C. U.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria A. și partea civilă L. G. împotriva sentinței penale nr. 2311/8.10.2014 pronunțată de Judecătoria A., privind pe inculpații M. V. C. și T. Ș..
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru inculpații intimați M. V. C. și T. Ș. lipsă, se prezintă avocat ales G. M., prezentă partea civilă apelantă L. G. asistată de avocat V. D..
P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror M. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța constată că la termenul anterior s-a pus în vedere inculpaților prin apărător ales să se prezinte în vederea audierii, în caz contrar cauza urmând a fi soluționată fără ca aceștia să fie audiați în faza apelului. Prin urmare, constatând absența inculpaților la acest termen de judecată și nefiind invocate motive obiective care i-ar fi împiedicat să se prezinte, se va reține că inculpații nu doresc să dea declarație și nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă și cuvântul pentru dezbaterea apelului.
Procurorul solicită admiterea apelului, considerând că hotărârea pronunțată de prima instanță este netemeinică cu privire la soluția de achitare a inculpaților, prima instanță bazându-se la pronunțarea soluției pe interpretarea eronată a probelor din care rezultă de fapt că inculpații au exercitat violențe asupra persoanelor vătămate. Astfel, se arată că organele de poliție încheind un proces-verbal de constatare, inculpații fiind recunoscuți după fotografiile arătate persoanei vătămate și martorilor. De asemenea se arată că prima instanță face referire la o . declarații ale unor martori care sunt toți vânători, probe indirecte date pro causa, care trebuiau înlăturate.
Se solicită ca în rejudecare, să fie reevaluat probatoriul și să fie condamnați inculpații, reținându-se că legea mai favorabilă este vechiul Cod penal și să se aplice acestora pedepse cu suspendarea condiționată a pedepsei sau cu suspendarea sub supraveghere, ținându-se cont și de atitudinea pasivă a inculpaților față de procesul penal.
Apărătorul părții civile apelante, avocat V. D., solicită admiterea apelului, considerând că hotărârea pronunțată de prima instanță este netemeinică și nelegală, fiind încălcate disp. art. 97 Cpp referitoare la probe și mijloace de probe, la dosar regăsindu-se situațiile prevăzute de acest articol, ce confirmă săvârșirea de către inculpați a faptei. Se arată că declarațiile inculpaților confirmă că aceștia s-au aflat în pădurea Pecica în vederea unei partide de vânătoare,, însă incidentul s-a produs înaintea partidei de vânătoare, inculpații, sub amenințarea armei, săvârșind fapta, această situație fiind descrisă de martorul S. G. și este confirmată de procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică. Se mai arată că martorii direcți, colegi ai inculpaților, confirmă că aceștia au fost prezenți în dimineața zilei incidentului, martorii recunoscându-i pe inculpați, recunoaștere ce a determinată partea civilă să formuleze plângerea. Totodată se precizează că la P. s-a mai efectuat din nou o recunoaștere din grup, unde au fost identificați inculpații de către partea civilă și martorul S.. Prin urmare, se consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de procedura penală cu privire la probatoriul administrat în dosar, care sunt completate și de actul medico-legal, actul medicului veterinar. De asemenea, se arată că au fost încălcate disp.art. 100 Cpp, instanța având posibilitatea de administra și alte probe, dacă judecătorul nu este lămurit cu privire la cauză. Prin urmare, solicită condamnarea inculpaților pentru infracțiunile reținute în sarcina lor și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, a despăgubirilor civile și a cheltuielilor ocazionate cu apelul.
Cu privire la apelul formulat de procuror, solicită admiterea acestuia.
Procurorul, cu privire la apelul formulat de partea civilă, solicită admiterea acestuia și obligarea inculpaților la plata cheltuielilor de judecată și a despăgubirilor civile, considerând că pierderea creată părții civile prin moartea animalului, a constituit o suferință pentru aceasta.
Apărătorul ales al inculpaților intimați, avocat G. M., solicită respingerea apelurilor formulate în cauză, considerând că soluția pronunțată de Judecătoria A. este temeinică și legală. Cu privire la apelul formulat de parchet arată că acesta este neîntemeiat, bazându-se pe simple afirmații, faptul că martorii sunt colegi ai inculpaților nu are nici o relevanță, atâta timp cât aceștia au dat declarații sub prestare de jurământ. Pe de altă parte, se precizează că inculpații nu s-au sustras de la audieri, lipsa acestora în fața instanței de apel datorându-se faptului că se poate judeca cauza și în lipsa lor. Totodată, se arată că prima instanță în mod temeinic și legal a dispus o soluție de achitare, întrucât potrivit art. 103 al. 2 Cpp, instanța nu poate dispune condamnarea decât dacă există probe privind vinovăția acestora. Pe de altă parte, se arată că recunoașterea din grup trebuia consemnată într-un proces-verbal, că ancheta s-a prelungit pe o lungă perioadă de timp, iar recunoașterea din grup în fața procurorului a fost neprocedurală.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. nr. 8203/P/2011, înregistrat la Judecătoria A. la data de 06 decembrie 2013, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților M. V. C. pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. 2, 3 Cod Penal 1969 și T. Ș., pentru comiterea infracțiunilor de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal 1969 și de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. 2, 3 Cod penal 1969 cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal 1969.
În rechizitoriu se arată că la data de 13.12.2011 în jurul orei 09,30 inculpatul M. V. C., în exercițiul atribuțiilor de serviciu, a adresat amenințări părții civile L. G. și l-a agresat fizic, acesta suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 4-5 de zile, iar inculpatul T. Ș. a adresat amenințări părții civile L. G. și a împușcat câinele acestuia.
Inculpații, fiind audiați atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de judecată, au precizat că nu se consideră vinovați pentru comiterea faptelor.
Prin sentința penală nr. 2311/8.10.2014 pronunțată de Judecătoria A., în baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) Cod procedură penală a fost achitat inculpatul M. V. C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 296 alineat 2 Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod Penal.
În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) Cod procedură penală a fost achitat inculpatul T. Ș., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 253 alineat 1 Cod Penal și 296 alineat 2 Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod Penal.
În baza art. 397 alin. (1) Cod procedură penală a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă G. L..
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria A. a reținut că în dimineața zilei de 13.12.2011, în jurul orelor 06,00, persoana vătămată G. L. împreună cu martorul S. G. și un câine rasa „Lagotto” (câine de sex feminin special dresat pentru trufe) s-au deplasat cu autoturismul persoanei vătămate în pădurea de la marginea orașului Pecica pentru a căuta trufe.
Ajunși în pădurea de la marginea localității Pecica (pe fondul cinegetic 5 S. Gheduș- ocolul Silvic I. M.), persoana vătămată și martorul și-au dat seama că în pădure se desfășoară o partidă de vânătoare, condiții în care s-au hotărât să se întoarcă la pensiune. La un moment dat în jurul orei 09, 36, martorul S. G. sesizează telefonic organele de poliție reclamând faptul că el și persoana vătămată au fost agresați de către două persoane care le-ar fi împușcat câinele.
La sosirea organelor de poliție, la fața locului se aflau persoana vătămată, martorul și câinele împușcat.
S-a reținut că persoana vătămată L. G. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 4-5 zile îngrijiri medicale, așa cum rezultă din certificatul medico legal nr. 942/A2/14.12.2011 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală A., aspecte confirmate prin raportul de nouă expertiză medico legală efectuată de către IML Timișoara ( fila 121 dosar instanță).
Deși prin actul de sesizare s-a reținut faptul că cei doi inculpați ar fi adresat amenințări părții civile G. L., că inculpatul M. V. l-ar fi agresat fizic și că inculpatul T. Ș. ar fi împușcat câinele părții civile, prima instanță a considerat că nu există probe care să susțină aceste acuzații, sau că probele care totuși susțin aceste acuzații nu sunt credibile, față de ansamblul probator administrat, care va fi analizat în continuare, sub aspectul problemelor relevante care se pot reține din aceste mijloace de probă.
Astfel, s-a reținut că prin declarațiile lor, date atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, cei doi inculpați susțin faptul că au participat la o partidă de vânătoare organizată pe fondul cinegetic 5 S. Gheduș - ocolul Silvic I. M., că se aflau în cadrul unui șir de „gonaci” care păstrează între ei o distanță de aproximativ 30-70 de metri, că aceste persoane trebuie să înainteze în linie și constant iar în timpul unei partide de vânătoare nimeni nu poate părăsi linia care se organizează. Cei doi au mai susținut faptul că nu cunosc persoana vătămată sau pe martorul S. G., mai precizează faptul nu i-au mai văzut pe cei doi niciodată și că amândoi aveau o vestă reflectorizantă portocalie, pentru a se putea recunoaște de la distanță.
Cu privire la martorul I. L. G., prima instanță a reținut și acesta a susținut și el că cei doi inculpați se aflau în cadrul unui șir de „gonaci” care păstrează între ei o distanță de aproximativ 30-70 de metri, că aceste persoane trebuie să înainteze în linie și constant iar în timpul unei partide de vânătoare nimeni nu poate părăsi linia care se organizează. A mai susținut faptul că nu a fost semnalată prezența vreunei persoane străine pe fondul de vânătoare, și chiar după finalizarea unei goane urmează altă goană și nu se poate părăsi vânătoarea până la finalul zilei. Mai arată că la data de 13 decembrie 2011 partida de vânătoare a început la ora 09,00 dimineața, orice goană durează între 40-60 de minute, ( sesizarea telefonică s-a făcut la ora 09,36 iar incidentul descris de persoana vătămată și martorul S. G. a durat cel puțin 10 minute ), și vânătoarea s-a terminat seara târziu. A mai spus că l-a văzut pe inculpatul T. Ș., și chiar dacă pe M. V. nu l-a văzut, i-a auzit pe amândoi discutând între ei și cu ceilalți participanți la vânătoare. A mai precizat faptul că cei doi nu aveau timpul fizic necesar să părăsească partida de vânătoare, să plece la locul unde a fost găsit câinele împușcat, și să se întoarcă în timp util. A mai arătat că inculpații, ca și ceilalți participanți, aveau o vestă reflectorizantă portocalie, pentru a se putea recunoaște de la distanță. Mai arată că își amintește clar că toți participanții au menținut corect linia de vânătoare și că nimeni nu ar fi putut părăsi șirul de vânătoare fără să se fi observat de către persoana din stânga sau din dreapta.
S-a reținut de asemenea, că martorul Krisza A. susține faptul că și el a participat alături de cei doi inculpați ca și „gonac”, în dreapta lui la 30-50 de metri se afla plasat în șir inculpatul T. Ș., iar la stânga lui se afla un alt gonac, iar în stânga acestuia se afla inculpatul M. V.. Martorul susține că în permanență a avut contact vizual cu cei doi inculpați, iar dacă nu îi vedea ar fi trebuit să strige la ei pentru a nu pierde legătura. A mai spus că nu se poate pleca din șirul de vânătoare iar cei doi nu au părăsit acest șir, neștiind cum de s-a consemnat în declarația sa din faza de urmărire penală că este posibil ca cei doi inculpați să fi plecat pentru scurt timp. A mai arătat că inculpații, ca și ceilalți gonaci, aveau o vestă reflectorizantă portocalie, pentru a se putea recunoaște de la distanță. Mai arată că își amintește clar că toți participanții au menținut corect linia de vânătoare și că nimeni nu ar fi putut părăsi șirul de vânătoare fără să se fi observat de către persoana din stânga sau din dreapta. Afirmă că nu era posibilă o întâlnire între cei doi inculpați pe parcursul vânătorii având în vedere modul în care erau plasați în șirul de vânătoare.
Cu privire la martorul M. L. prima instanță a constatat că acesta a afirmat că și el a participat alături de cei doi inculpați ca și „gonac”, în dreapta lui la 50-70 de metri se afla plasat în șir inculpatul M. V., iar la dreapta acestuia se afla inculpatul T. Ș.. A mai spus că nu se poate pleca din șirul de vânătoare iar cei doi nu au părăsit acest șir. A mai precizat că inculpații, ca și ceilalți gonaci, aveau o vestă reflectorizantă portocalie, pentru a se putea recunoaște de la distanță. Mai arată că își amintește clar că toți participanții au menținut corect linia de vânătoare și că nimeni nu ar fi putut părăsi șirul de vânătoare fără să se fi observat de către persoana din stânga sau din dreapta. Afirmă că vânătoarea a început la ora 09.00 dimineața și toți gonacii s-au aflat în șir, păstrat până la finalul partidei de vânătoare. În sfârșit precizează că nu a sesizat prezența unor persoane străine de vânătoare.
Prima instanță a reținut că martorul T. A. susține că a participat alături de cei doi inculpați ca și „gonac”, în dreapta lui la 50-70 de metri se afla plasat în șir martorul M. L., la dreapta acestuia se afla inculpatul M. V., apoi urma alt gonac iar la dreapta acestuia se afla inculpatul T. Ș.. A mai spus că nu se poate pleca din șirul de vânătoare iar cei doi nu au părăsit acest șir. A mai precizat că inculpații, ca și ceilalți gonaci, aveau o vestă reflectorizantă portocalie, pentru a se putea recunoaște de la distanță. Mai arată că își amintește clar că toți participanții au menținut corect linia de vânătoare și că nimeni nu ar fi putut părăsi șirul de vânătoare fără să se fi observat de către persoana din stânga sau din dreapta, pentru că ar fi trebuit să se aștepte unul pe celălalt. Afirmă că vânătoarea a început la ora 08,40 - 09.00 dimineața sau chiar după ora 09.00 iar o „goană” durează 40-60 de minute. În sfârșit precizează că nu a sesizat prezența unor persoane străine de vânătoare, a auzit vânătorii străini discutând de faptul că ar fi existat persoane străine pe fondul de vânătoare dar consideră că ai ar fi putut confunda gonacii cu astfel de persoane străine.
Totodată, s-a reținut că martorul L. L. A., șeful ocolului silvic, a precizat că nu a participat la vânătoare dar nimeni nu i-a raportat la data de 13 decembrie 2011 despre vreun incident. Spune că „gonacii” trebuie să aibă semne distinctive, în general vestă reflectorizantă portocalie și mai afirmă faptul că a fost anunțat despre incident la o lună sau două după, când a fost anunțat de către organele de poliție. De asemenea, a mai precizat faptul că în conformitate cu Ordinul nr. 353 din 04.06.2008, publicat în M. Of. Nr. 501/03.07.2008, art. 17, pisicile și câinii sălbăticiți sau hoinari se pot împușca fără autorizație de vânătoare de către personalul cu atribuții de pază și ocrotire a vânatului de pe fondul de vânătoare respectiv ori de personalul tehnic de specialitate împuternicit al gestionarului fondurilor de vânătoare, în baza atribuțiilor de serviciu. Totodată pisicile și câinii sălbăticiți sau hoinari se pot împușca de către vânători cu ocazia acțiunilor de vânătoare organizate la diferite specii de faună de interes cinegetic.
În ceea ce-l privește pe martorul R. A., organizatorul partidei de vânătoare din data de 13 decembrie 2011, prima instanță a reținut că acesta a afirmat că a participat în acea zi, dar nu i-a însoțit efectiv pe inculpați sau pe vânători, susține că cei doi nu puteau părăsi locul stabilit în șir, a mai arătat că nu a sesizat prezența vreunei persoane străine sau a unui câine străin pe fondul de vânătoare. A mai susținut că inculpații, ca și ceilalți gonaci, aveau o vestă reflectorizantă roșie sau portocalie.
Pe de altă parte din probele administrate, prima instanță a constatat că rezultă în mod cert faptul că la data de 13 decembrie 2011 persoana vătămată G. L. a suferit leziuni ( atestate de actele medicale necontestate în cauză) și faptul că a fost împușcat câinele acestuia ( din nou aspect necontestat de către inculpați).
Prima instanță a considerat că declarațiile martorului S. G. și ale persoanei vătămate, singurele care confirmă acuzațiile, sunt necredibile și conțin erori și inexactități esențiale, acestea urmând a fi analizate în continuare.
Astfel, s-a reținut că în cursul urmăririi penale martorul S. G. declară că „cel bătrân” a fost persoana care ar fi împușcat câinele iar în faza de judecată a arătat că inculpatul M. V. C., cel tânăr a împușcat câinele. S-a reținut că și martorul S. G., confirmat și de ansamblul probator administrat, arată că a avut dificultăți în a-l recunoaște în grup pe inculpatul M. V.. Martorul mai declară că cei doi inculpați nu ar fi avut veste reflectorizante asupra lor dar atât inculpații cât și ceilalți martori arată că în acea zi cei doi aveau veste reflectorizante portocalii.
Cu privire la persoana vătămată, prima instanță a reținut că aceasta a declarat că s-au întâlnit cu cei doi vânători la ora 08, 30, pe când martorul S. G. face referire la ora 09,00 dimineața. Mai arată că la ora 09,00 dimineața a sunat la 112 (declarația fiind dată chiar imediat după incidente, la data de 13.12.2011) însă apelul a fost înregistrat la ora 09,36 la organele de poliție.
S-a apreciat că toate aceste mijloace de probă administrate și analizate de către instanța de judecată duc la concluzia faptului că nu există probe care să susțină aceste acuzații, sau că probele care totuși susțin aceste acuzații nu sunt credibile, față de ansamblul probator administrat. Conform articolului 103 alineat 2 partea finală Cod Procedură Penală condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În condițiile în care cei șase martori audiați arată că inculpații nu ar fi avut efectiv cum să părăsească partida de vânătoare la care participau la data de 13 decembrie 2011, în condițiile în care cei mai mulți martori afirmă că fie permanent i-au văzut sau i-au auzit pe cei doi inculpați, astfel că aceștia nu au avut cum să părăsească fondul de vânătoare, în condițiile în care cele două declarații care susține acuzațiile cuprind inexactități esențiale (legate de recunoaștere inculpaților, de confuzia între aceștia sau de ora la care au avut loc incidentele) prima instanță a considerat că acuzațiile nu au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă astfel încât a apreciat că nu se poate pronunța în cauză o soluție de condamnare a celor doi inculpați și prin urmare, Judecătoria A. a achitat pe inculpatul M. V. C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 296 alineat 2 Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod Penal și pe inculpatul T. Ș. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 253 alineat 1 Cod Penal și 296 alineat 2 Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod Penal, încadrările faptelor fiind stabilite în baza Noului Cod Penal, având în vedere faptul că limitele de pedeapsă sunt mai reduse.
Pe cale de consecință, prima instanță a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă G. L., în condițiile în care nu au existat probe privind comiterea faptelor de către cei doi inculpați, considerându-se că aceștia nu pot fi obligați nici sub aspectul laturii civile la despăgubiri.
Împotriva sentinței penale nr. 2311/08.10.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ au declarat apeluri, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria A. și partea civilă L. G., criticând-o ca netemeinică sub aspectul soluției de achitare.
În motivarea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria A. s-a susținut că există un ansamblu probator care conturează faptele și vinovăția inculpaților (declarația părții vătămate, declarația unui martor ocular, certificatul medico-legal, procesele verbale de constatare și de recunoaștere, planșele foto etc); că ansamblul probator conturează faptele și vinovăția inculpaților conținând probe directe, care se referă la faptele autorilor și consecințele lor; că partea vătămată a dat dovadă de bună credință în formularea plângerii penale și exercitarea drepturilor procesuale.
S-a arătat că au fost administrate mai multe probe, dintre care unele conturează faptele și vinovăția inculpaților, iar altele nevinovăția acestora, și că trebuia dată eficiență celor dintâi. În acest sens, au fost invocate: declarația părții vătămate L. G. din faza de urmărire penală – filele 88, 89 dosar UP, arătându-se că starea de fapt expusă de aceasta fiind cea reținută în rechizitoriul din data de 03.12.2013, partea vătămată indicând cu exactitate autorii și contribuția lor infracțională; declarația martorului S. G. de la filele 86, 87 dosar UP și 146-184 dosar primă instanță, în sensul că se confirmă declarația părții vătămate, martorul indicând aceiași autori și aceleași împrejurări și fapte infracționale și anume: M. V. C., în data de 13.12.2011, a adresat amenințări părții vătămate L. G. și i-a aplicat acestea acte de violență, iar T. Ș., în data de 13.12.2011, a adresat amenințări părții vătămate L. G. și a împușcat câinele acesteia; certificatul medico-legal nr. 942/A2/14.12.2011 de la fila 3 dosar UP, care atestă faptul că partea vătămată L. G. a suferit leziuni traumatice produse prin lovire cu și de corpuri dure, care pot data de 13.12.2011 (data comiterii faptei) și care necesită pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale; actul constată mai multe leziuni traumatice la nivelul capului (feței), confirmând astfel spusele părții vătămate potrivit cărora acesta a primit două lovituri cu pumnii în zona ochilor; procesul-verbal de recunoaștere din grup de persoane de la filele 82, 83 dosar urmărire penală, în cadrul căruia martorul S. G. l-a indicat fără ezitare pe unul dintre autorii faptelor penale și anume pe numitul T. Ș.; din grupul prezentat pentru recunoaștere a făcut parte și celălalt inculpat, M. V. C. care, inițial, nu a fost recunoscut de către martor, însă ulterior, pe parcursul desfășurării anchetei de către procuror, în urma unui proces mai amplu de observație și gândire, martorul l-a recunoscut și pe celălalt autor, lucru ce reiese din declarația martorului de la filele 86, 87 dosar urmărire penală; planșa fotografică de la filele 94-95 dosar UP care conține imagini de ansamblu și detaliu cu câinele împușcat al părții vătămate; procesul-verbal de cercetare de la fața locului din data de 13.12.2011, care atestă sesizarea numitului S. G. despre săvârșirea unor infracțiuni (lovirea lui L. G. de către două persoane și împușcarea câinelui), cuprinde prima declarație a acestei persoane și constată găsirea cadavrului unui câine care prezintă o plagă împușcată în zona gâtului; procesul-verbal din data de 13.12.2011 de la fila 14 dosar UP care, de asemenea, atestă existența unei sesizări și constată găsirea unui câine ce prezenta o plagă la nivelul gâtului, lângă animal fiind identificați numiții L. G. și S. G.; adeverința de la fila 16 dosar UP prin care un Cabinet medical veterinar a atestat faptul că plaga din regiunea gâtului a determinat moartea câinelui anterior menționat; adresa de la fila 24 dosar UP, prin care Direcția Silvică A. a confirmat împrejurarea că în zona săvârșirii infracțiunilor, la data de 13.12.2011, s-a desfășurat o vânătoare colectivă iar pădurarii T. Ș. și M. V. C. se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fiind coordonatori ai gonașilor; declarațiile unor martori – participanți la vânătoare – care ar confirma (prin raționamente logice) veridicitatea unor părți ale declarațiilor părții vătămate și martorului S. G. și anume: declarația martorului T. A. care a afirmat următoarele: „În jurul orelor 12,00 cred că era cam după-amiază, după ce s-a terminat o goană i-am auzit vorbind ungurește pe vânătorii din Ungaria, că au văzut o persoană care nu era echipată cu vestă fosforescentă și nu era participant la vânătoare” – fila 78 verso dosar urmărire penală; „vânătorii maghiari vorbeau mai mult despre vânătoare, nu am stat să îi ascult foarte amănunțit și ce au discutat ei, i-am auzit spunând că au văzut niște persoane, dar eu nu pot spune concret dacă s-au referit la străini sau gonaci” – fila 83 verso, dosar fond – ezitarea martorului la faptul că persoanele erau străine sau gonaci fiind înlăturată de certitudinea declarației din faza de urmărire penală, mai apropiată de momentul faptelor și care a avut un grad maxim de exactitate: „nu erau participanți la vânătoare”; vânătorii discutau despre aceste persoane „după ce s-a terminat vânătoarea, când s-a discutat ce s-a întâmplat în timpul acesteia” – fila 83 verso dosar fond, așadar, logic analizând, vânătorii unguri acordau atenție, la momentul terminării vânătorii, discuțiilor despre niște persoane neparticipante la vânătoare și despre evenimente întâmplate în cursul vânătorii, ceea ce subliniază că, într-adevăr, la locul și momentul respectiv au avut loc niște evenimente ieșite din tiparul vânătorii obișnuite, de natură a atrage atenția și a fi analizate de îndată după terminarea goanei, ori nașterea acestui interes este perfect explicabilă în cazul unor fapte de natură penală; declarația martorului L. L. A. care a afirmat următoarele: „Eu nu am participat la vânătoarea din 13 decembrie, însă eu am fost cel care a semnat autorizația de vânătoare…La aproximativ 2-3 zile după această activitate de vânătoare am aflat că pe acel fond a fost împușcat un câine dar fără să dau prea multă importanță, deoarece pe fondul de vânătoare periodic sunt împușcați câini și pisici sălbatici sau hoinari” – fila 103 verso dosar UP, iar la întrebarea dacă „asemenea incidente se raportează șefului de ocol” răspunsul martorului a fost: „Nu, pentru astfel de incidente nici măcar nu este nevoie de autorizație” – fila 97 dosar fond; din aceste declarații, prin folosirea raționamentului logic, se desprinde următoarea idee: împușcarea unor câini și pisici, periodic, pe fondul de vânătoare este ceva normal, obișnuit, dar totuși, împușcarea unui anumit câine a fost adusă la cunoștință martorului, adică s-a considerat necesar și important de către altcineva ca L. L., cel care a autorizat vânătoarea, să cunoască acest aspect, ceea ce subliniază aceeași idee de eveniment ieșit din tiparul vânătorii obișnuite, de natură a atrage atenția și a fi analizat de un responsabil al partidei de vânătoare; ori nașterea acestui interes, și aici ca și în cazul anterior menționat (discuțiile vânătorilor unguri), este perfect explicabilă în cazul unor fapte neobișnuite cum sunt cele de natură penală. Totodată, s-a susținut de către P. de pe lângă Judecătoria A. că declarațiile persoanelor vătămate sunt susținute de un ansamblu probator direct în opoziție cu declarațiile inculpaților, susținute de un ansamblu probator indirect; că persoana vătămată nu avea nici un interes de a formula o acuzație mincinoasă la adresa inculpaților, nu îi cunoștea pe inculpați; că acesta este cetățean italian, căsătorit, are ocupație (întreprinzător), iar inculpații sunt persoane cu o ocupație obișnuită (pădurar), astfel că ar fi exclusă posibilitatea formulării unei plângerii în scop de îmbogățire, pretențiile civile formulate de L. G. fiind unele firești felului și gravității faptelor comise. Pe de altă parte, s-a invocat nelegalitatea hotărârii prin aceea că instanța de judecată nu a pus în discuția participanților la judecată aplicarea legii penale mai favorabile în cazul celor doi inculpați, care au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni prevăzute de vechea lege penală, iar instanța de judecată a reținut infracțiuni prevăzute de noua lege penală.
În motivarea apelului declarat de partea civilă L. G. s-a susținut că au fost încălcate prevederile art. 103 al. 2 C.p.p., respectiv că instanța în mod neîntemeiat a considerat că nu exist probe cu privire la vinovăția inculpaților, în condițiile în care judecătorul trebuia să facă trimitere la toate probele de la dosar și să le evalueze. Astfel, s-a arătat că la dosarul cauzei există probe și mijloace de probă care demonstrează fără nici un dubiu vinovăția celor doi inculpați: plângerea depusă la Postul de Poliție Pecica de partea vătămată L. G. în care acesta îi nominalizează pe T. Ș. și M. V. C. ca fiind cei care l-au agresat, ca urmare a identificării acestora de către organele judiciare chiar în aceeași zi în care a avut loc incidentul, respectiv 13.12.2011; că persoana vătămată este cetățean italian, fiind în trecere prin România și nu avea cum să-i nominalizeze pe cei doi inculpați în plângerea sa, dacă aceștia nu ar fi fost identificați de către organele de poliție; procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit de polițiști care ar atesta realitatea faptelor reclamate, existența incidentului relatat de persoana vătămată, cât și de martorul S. G.. De asemenea, se precizează că inculpații nu au formulat vreo plângere împotriva martorului care i-a identificat și nici nu au contestat procesul-verbal de recunoaștere din grup, semnat de către toți participanții, fără obiecțiuni; declarațiile martorului S. G. date atât în fața organului de cercetare penală, cât și în fața judecătorului, declarații prin care confirmă faptul că cei doi inculpați sunt autorii agresiunii și amenințării cu arma împotriva sa și a părții vătămate L. G. în dimineața zilei de 13.12.2011, că aceștia au împușcat câinele, precum și faptul că organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Pecica veniți a fața locului, i-au identificat pe autorii agresiunii ca fiind cei doi inculpați, indicând numele și prenumele acestora, procedeu în baza căruia victima a făcut plângerea penală ce face obiectul acestui dosar. S-a mai arătat în motivele de apel că alte probe și mijloace de probă sunt atât declarațiile inculpaților, cât și cele ale colegilor acestora, audiați ca martori în fața instanței și care confirmă prezența celor doi inculpați în dimineața zilei de 13.12.2014 la partida de vânătoare, faptul că aceștia erau înarmați cu arme de vânătoare, descrieri ce concordă cu descrierea făcută de victimă în plângere.
Analizând apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria A. și de persoana vătămată, prin prisma motivelor invocate de aceștia și din oficiu, conform art. 417 alin. 2 C.p.p., instanța constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, în mod corect constatându-se că nu există probe temeinice care să susțină acuzația și să conducă la concluzia certă a vinovăției celor doi inculpați. Așa cum a constatat și Judecătoria A., probele invocate de procuror în rechizitoriu și reluate în motivele de apel conduc doar la reținerea faptul că martorul S. G. și persoana vătămată L. G. au sesizat organele de poliție în sensul că în data de 13.12.201, în jurul orei 09.00 au fost victimele unei agresiuni, iar câinele persoanei vătămate a fost împușcat; că s-a prezentat certificatul medico-legal nr. 942/A2/14.12.2011 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală A. în sensul existenței unor leziuni suferite de persoana vătămată și adeverința privind decesul câinelui; însă nu se probează că evenimentele s-au derulat conform susținerilor acestora.
În realitate, în susținerea acuzării sunt doar declarațiile persoanei vătămate și ale martorului S. G., prietenul acestuia. Deși nu se identifică nici un element care să evidențieze vreo motivație pentru a pune pe seama inculpaților fapte nereale, instanța nu poate da o prevalență absolută acestor declarații în condițiile în care există anumite inadvertențe cum sunt cele ce țin de identificarea autorilor; iar cele două persoane au mers să culeagă trufe fără a avea autorizație, ar fi pătruns într-un loc interzis; dar, în principal sunt contrazise de un număr mare de martori. Este adevărat că martorii care contrazic acuzarea sunt în raporturi relativ apropiate cu inculpații, însă nu se poate face abstracție de numărul lor, de faptul că declarațiile se coroborează între ele și nu a fost declanșată nicio anchetă penală pentru o posibilă infracțiune de mărturie mincinoasă. În acest sens, se reține că martorul I. L. G. (fila 68 dosar judecătorie) a susținut că nu era posibil ca inculpații să părăsească locul stabilit în timpul vânătorii întrucât după ce se termina o goană se deplasau toți cu căruța sau tractorul spre locul următor de vânătoare; că inculpații nu aveau timp să se deplaseze de la punctele respective spre locul unde s-a consemnat că s-au întâmplat incidentele întrucât era o distanță prea mare; că gonacii erau așezați în linie și era imposibil ca cei doi inculpați să se fi întâlnit; iar martorul Krisza A. (fila 80 dosar judecătorie) a arătat că, fiind participant la vânătoare, s-a aflat la 30-50 metri de inculpatul T. Ș., că în stânga sa se afla un alt gonac și după acela, inculpatul M. V.; că a avut în permanență contactul vizual cu aceștia și când nu-i vedea, trebuiau să se strige unii pe alții. Totodată, martorul M. L. (fila 82 dosar judecătorie) a relatat că în data de 13.12.2011 a ajuns la cantonul unde s-a făcut instructajul pentru vânătoare în jurul orei 7,30 dimineața, în aceeași mașină cu inculpatul M. C.; că inculpatul T. Ș. ajunsese deja; că până la locul efectiv al vânătorii inculpatul M. C. a mers cu remorca, iar T. Ș. cu căruța. Aceleași aspecte au fost indicate și de martorii T. A. și R. A..
Referitor la susținerile Parchetului de pe lângă Judecătoria A. în legătură cu declarația martorului L. L. A., se reține că martorul a arătat în mod expres că despre incident i-au spus „inculpații când au aflat de la poliție despre ce este vorba”; „am aflat doar ulterior, când inculpații mi-au spus că au fost la poliție pentru această problemă”; iar raportat la faptul că vânătorii din Ungaria ar fi văzut persoane străine pe fondul de vânătoare, acest aspect nu conduce automat la reținerea realității acuzației și nu reprezintă o probă nici măcar indirectă sau circumstanțială, persoana vătămată și martorul S. G. susținând că au auzit zgomot în sensul organizării vânătorii și nu că au întâlnit și alte persoane din grupul respectiv.
Pe de altă parte, nu se poate omite nici împrejurarea că în procesul verbal din 13.12.2011, de cercetare la fața locului, se consemnează că organele de poliție au fost sesizate în aceeași dată, la ora 09,36 despre incident, iar la locul faptei nu s-au găsit tuburi de cartușe de vânătoare sau de glonț, ci doar cadavrul unui câine, care prezenta o plagă împușcată. Totodată, deși organele de poliție au fost sesizate imediat și cercetarea la fața locului pare să se fi fost făcută chiar în timp ce se desfășura vânătoarea (este menționată data de 13.12.2011, nu și ora), nu rezultă nicio măsură de identificare a persoanelor aflate în zonă, inculpații și participanții la vânătoare nu au fost audiați până în martie 2012, toate acestea, în condițiile în care martorul S. G. și persoana vătămată ar fi identificat autorii în aceeași zi după fotografie. Astfel, martorul S. G. (fila 146 dosar judecătorie) a relatat că atunci „când am fost la sediul poliției din Pecica, polițiștii mi-au arătat 3 fotografii, prima era a lui T. Ș., a doua era a unei persoane necunoscute, iar a treia fotografie îi aparținea lui M. V.”; că i-au fost prezentate fotografii tip buletin sau pașaport; dar și că la recunoașterea de la procuror a avut îndoieli în ceea ce îl privește pe inculpatul M. V., dar între timp i s-au risipit. În declarația din 13.12.2011, ora 14,24 (fila 21 dosar UP), același martor arată că fiindu-i prezentată o fotografie la sediul poliției Pecica l-a recunoscut pe cel care l-ar fi agresat pe persoana vătămată L. G. ca fiind M. V. C., nefiind nicio mențiune despre T. Ș.. Pe de altă parte, potrivit procesului verbal de recunoaștere din grup de persoane din 18.06.2013 (fila 82 dosar UP) rezultă că martorul S. G. l-a recunoscut doar pe inculpatul T. Ș. ca fiind unul dintre autorii faptelor, pe inculpatul M. V. C. neidentificându-l deși făcea parte din grupul prezentat spre recunoaștere. În declarația din 18.06.2013 (fila 86 dosar UP) martorul susține că faptele s-au petrecut în jurul orei 9,30 – 10.00; că la un moment dat au auzit gonaci în pădure și și-au dat seama că are loc o partidă de vânătoare, au hotărât să meargă la mașină și atunci s-ar fi petrecut evenimentele. Și partea civilă L. G. a susținut că faptele s-au petrecut după ce au observat că se desfășura o partidă de vânătoare; însă persoanele care au participat la partida de vânătoare declară că inculpații nu au lipsit din locurile atribuite și nu puteau părăsi rândul pentru a merge la locul incidentului. Mai mult, există și un dubiu asupra credibilității declarațiilor martorului S. G., în condițiile în care în fața primei instanțe a susținut că el personal nu a sesizat că în zonă era organizată o vânătoare (fila 147 dosar judecătorie), iar evenimentele sunt descrise ca având loc înainte ca acesta și persoana vătămată să fi intrat în pădure („în acea dimineață ne-am trezit la ora 6 și am plecat, am lăsat mașina pe stradă și ne-am deplasat pe jos aproximativ 3 km, ajungând la marginea unei păduri, unde ne-am întâlnit cu inculpatul T. Ș..”), deși în cursul urmăririi penale s-a prezentat o altă variantă (martorul S. G. – „Într-o zi dimineața împreună cu prietenul meu și cățeaua Suzi a, mers în pădure la Pecica. La un moment dat am auzit gonacii și ne-am dat seama că are loc o partidă de vânătoare” – fila 86 verso, dosar UP; persoana vătămată – fila 88 verso, dosar UP – „Când am intrat în pădure am observat că se desfășoară o partidă de vânătoare. Eu și prietenul meu ne-am hotărât să ieșim din pădure ca să nu fim în pericol precum și din respect față de vânători”).
În apelul declarat de partea civilă s-a invocat ca mijloc de probă și plângerea depusă de aceasta la postul de poliție Pecica, însă plângerea reprezintă un act de sesizare a organelor judiciare și nu un mijloc de probă. Totodată, nu se identifică nicio încălcare a dispozițiilor art. 103 C.p.p. în condițiile în care organele judiciare sunt obligate să facă o evaluare a tuturor probelor în ansamblu, iar condamnarea se poate dispune doar atunci când acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, ceea ce nu se poate reține în speță.
Referitor la susținerea Parchetului de pe lângă Judecătoria A. în sensul că hotărârea ar fi nelegală întrucât nu s-a pus în discuție o schimbare a încadrării juridice în infracțiunile reglementate de noul Cod penal, instanța de apel constată că în condițiile în care soluția de achitare pentru lipsa probelor este una temeinică și legală, motivul este lipsit de eficiență juridică. Mai mult, atât practica, cât și doctrina nu sunt unitare în ceea ce privește necesitatea unei schimbări a încadrării juridice în ipoteza reglementată de art. 5 din noul Cod penal – aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.
Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. va fi respins ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria A. și partea civilă L. G. împotriva sentinței penale nr. 2311/8.10.2014 pronunțată de Judecătoria A..
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. va fi obligată partea vătămată la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat în apel, iar în temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria A. și partea civilă L. G. împotriva sentinței penale nr. 2311/8.10.2014 pronunțată de Judecătoria A..
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă partea vătămată la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat în apel, iar în temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. ANI B. A. N.
Grefier,
C. U.
Red.-L.B. 13.02.2015
Tehnored- .C.U.- 13.02.2015
Prima inst. jud. R. E. M. – Judecătoria A.
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat.... → |
|---|
