Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 97/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Sentința nr. 97/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ operator 2711

SENTINȚA PENALĂ Nr. 97/PI

Ședința camerei de consiliu din 25 iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. N.

Grefier A. J.

Ministerul Public este reprezentat de procuror E. B., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află soluționarea sesizării formulată de P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, privind recunoașterea sentinței penale nr. 15.B.50/2014/23 a Judecătoriei Battonya, definitivă prin decizia penală nr. 9.Bf.355/2014/27 a Tribunalului Gyula- Ungaria, în privința inculpatei Z. G..

La apelul nominal, se prezintă pentru inculpata lipsă, avocat oficiu T. O..

Procedura de citare îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Procurorul solicită admiterea sesizării, recunoașterea hotărârii de condamnare și transferarea deținutului într-un penitenciar din România, în cauză fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 151, 153 din Legea nr. 302/2004.

Apărătorul din oficiu pentru inculpat solicită admiterea sesizării.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. 4432/II/5/2015 din 04.06.2014, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 05.06.2014, s-a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 151,153 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea în materie penală, modificată și completată și a Deciziei cadru 2008/909/JAI publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene . nr. 327 din 5.12.2008, admiterea cererii de transferare într-un penitenciar din România a persoanei condamnate Z. G. deținută în Penitenciarul Capitalei- Ungaria, condamnată definitiv la o pedeapsă totală de 1095 de zile ( 3 ani) închisoare prin hotărârea nr. 15.B.50/2014/23 a Judecătoriei Battonya, definitivă prin decizia penală nr. 9.Bf.355/2014/27 a Tribunalului Gyula- Ungaria, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

În motivare s-a arătat că prin adresa nr.575/2015/13c DC 909 din 07.05.2015, Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală a înaintat, în temeiul art. 10 alin.1 și art. 153 alin.1 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea în materie penală, republicată, în anexă, cererea formulată de către autoritățile competente din UNgaria, având ca obiect recunoașterea și punerea în executare a unei hotărâri în materie penală.

Prin sentința penală nr. 15.B.50/2014/23 a Judecătoriei Battonya, definitivă prin decizia penală nr. 9.Bf.355/2014/27 a Tribunalului Gyula- Ungaria, inculpata Z. G. a fost condamnat la pedeapsa privativă de libertate de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. Condamnata se află încarcerată la Penitenciarul Capitalei- Ungaria, iar din pedeapsa totală a executat un număr de 492 zile, de la data de 15.10.2013 până la data de 11.03.2015, pedeapsa urmând a fi finalizată la data de 15.10.2016, aspect care rezultă din certificatul emis la data de 11.03.2015 de către autoritățile judiciare maghiare.

Față de dispozițiile art. 151,153 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a apreciat de către procuror că cererea autorităților austriece, privind recunoașterea și executarea pedepsei, este întemeiată.

Analizând sesizarea formulată, instanță constată următoarele:

Condamnata Z. G. a fost condamnată la pedeapsa privativă de libertate de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prin sentința penală 15.B.50/2014/23 a Judecătoriei Battonya, definitivă prin decizia penală nr. 9.Bf.355/2014/27 a Tribunalului Gyula- Ungaria, în sarcina acesteia reținându-se că împreună cu inculpatul Ozkan Sadun a transportat ilegal mai multe persoane, cetățeni sirieni, peste granița româno-ungară, cunoscând că persoanele nu aveau documente de călătorie și vize valabile și că acestea doresc să treacă ilegal granița, contra unor sume de bani, obținând astfel foloase materiale necuvenite, fiind surprinsă în flagrant la data de 15.10.2013.

Faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 353 alin.1 și alin.2 lit.a,b din legea nr.C, privind codul penal maghar.

Instanța reține că sunt întrunite condițiile cerute de art. 135 din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru recunoașterea unei hotărâri penale străine, întrucât România și-a asumat o asemenea obligație printr-un tratat internațional la care este parte .Acordul dintre Ungaria și România privind transferul persoanelor condamnate ratificată de ambele state prin Decizia cadru 2008/909/JAI și nu există indicii că nu s-ar fi respectat dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, hotărârea a fost pronunțată pentru o infracțiune de drept comun, respectă ordinea publică a statului român, poate produce efecte juridice în România, potrivit legii penale române, și nu sunt date că pentru aceleași fapte s-ar fi pronunțat o condamnare împotriva aceleiași persoane în România sau într-un alt stat.

Mai mult, instanța constată că persoana condamnată dorește să fie transferată pentru executarea pedepsei în România.

Având în vedere aceste considerente, va admite sesizarea formulată de P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA.

În baza art. 153,154 și 155 din Legea nr. 302/2004 va dispune recunoașterea sentinței penale nr. 15.B.50/2014/23 a Judecătoriei Battonya, definitivă prin decizia penală nr. 9.Bf.355/2014/27 a Tribunalului Gyula- Ungaria, prin care cetățeanul român Z. G. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ( trei ani) închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Dispune transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate Z. G., în prezent deținută în Penitenciarul Capitalei- Ungaria, în vederea continuării executării pedepsei aplicate prin sentința sus menționată, respectiv a pedepsei totale de 3 ani închisoare.

Constată că din pedeapsă s-a executat un număr de 492 zile închisoare începând cu data de 15 octombrie 2013 până la data de 11 martie 2015 și aceasta urmează a fi finalizată la data de 15 octombrie 2016.

Dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 3 C.p.p.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara .

În baza art. 153,154 și 155 din Legea nr. 302/2004, dispune recunoașterea sentinței penale nr. 15.B.50/2014/23 a Judecătoriei Battonya, definitivă prin decizia penală nr. 9.Bf.355/2014/27 a Tribunalului Gyula- Ungaria, prin care cetățeanul român Z. G. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ( trei ani) închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Dispune transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate Z. G., cetățean român, fiica lui Sercuți E., născută la data de 14.12.1978 în loc.B., jud.B., cu ultimul domiciliu com. Șeitin, . nr. 57 jud.A., CNP_- în prezent deținută în Penitenciarul Capitalei- Ungaria, în vederea continuării executării pedepsei aplicate prin sentința sus menționată, respectiv a pedepsei totale de 3 ani închisoare.

Constată că din pedeapsă s-a executat un număr de 492 zile închisoare începând cu data de 15 octombrie 2013 până la data de 11 martie 2015 și aceasta urmează a fi finalizată la data de 15 octombrie 2016.

Dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 320 lei către Baroul T. reprezentând onorariu avocat oficiu.

Cu apel în termen de 10 zile de la pronunțare cu procurorul și de la comunicare cu persoana condamnată.

Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2015.

Președinte,

A. N.

Grefier,

A. J.

Red.AN/26.06.

Tehnored AJ.26.06.15

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 97/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA