Tâlhărie (art.233 NCP). Decizia nr. 555/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 555/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 1374/55/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.555/A

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25 mai 2015

PREȘEDINTE: I. P.

JUDECĂTOR: C. C.

GREFIER: C. P.

P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a fost reprezentat de procuror C. M. U..

Pe rol se află judecarea apelului declarat de inculpatul C. V., împotriva sentinței penale nr. 454/2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul apelant în stare de arest preventiv asistat de avocat oficiu E. R., lipsind partea civilă intimată F. D. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța procedează la audierea inculpatului apelant, declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată în filă separată la dosar.

Nemaifiind alte cereri instanța acordă cuvântul părților asupra apelului.

Avocatul din oficiu al inculpatului apelant solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și în rejudecare, reducerea cuantumului pedepsei arătând că inculpatul a recunoscut fapta, o regretă, e de acord cu achitarea prejudiciului.

Procurorul pune concluzii de respingere a apelului declarat de inculpat ca nefondat și de menținere a sentinței penale apelate ca fiind legală și temeinică arătând că pedeapsa este corect individualizată raporta la gravitatea faptei, la vârsta persoanei vătămate și faptul că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală.

Inculpatul apelant C. V. regretă fapta și arată că poate plăti prejudiciul doar dacă este afară din închisoare.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 454/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._,

În baza art.234 al.1lit.d Cod penal, cu aplicarea art.41 al.1 Cod penal rap. la art.43 al.5 Cod penal, cu aplicarea art.396 al.10 Cod procedură penală, a condamnat inculpatul C. V., fiul lui I. și M., născut la data de 10.03.1982 loc.R., jud.N., cetățean român, studii 10 clase, fără ocupație și loc de muncă, domiciliat în ., jud.A., cu antecedente penale, în prezent deținut în P. A., CNP_, la pedeapsa de:

- 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În baza art.66 al.1 lit.a și b Cod penal a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 4 ani.

În baza art.65 al.1 Cod penal a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie pe perioada prevăzută de art.65 al.3 Cod penal exercitarea drepturilor prev. de art.66 al.1 lit.a, b Cod penal.

În baza art.72 Cod penal compută din pedeapsa a aplicat durata reținerii și arestării preventive din 15.01.2015 la zi, iar în baza art.399 al.1 Cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art.397 Cod procedură penală a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă F. D. A., domiciliat în A., ., . și a obligat inculpatul la plata sumei de 1000lei cu titlu de daune morale către această parte civilă.

În baza art.249 al.7 Cod procedură penală a dispus instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la concurența sumei de 1000 lei, reprezentând prejudiciul cauzat părții civile și a dispus aducerea la îndeplinire a măsurii asiguratorii de către organele IPJ A. în conformitate cu art.251 Cod procedură penală.

În baza art.112 al.1 lit.e Cod penal a confiscat de la inculpat în folosul statului suma de 150 lei.

În baza art.274 al.1 Cod procedura penală a obligat inculpatul la 1300 lei cheltuieli judiciare către stat.

A dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul BA A. a sumei de 300 lei, onorar avocat din oficiu pentru inculpat, cât și a sumei de 150 lei, onorar avocat din oficiu pentru partea civilă.

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A., emis la data de 03.02.2015 în dosar nr.7486/P/2014 și înregistrat la această instanță la data de 03.02.2015, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului C. V., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. și ped. de art.234 al.1 lit.d Cod penal, cu aplic. art.41 al.1 Cod penal rap. la art.43 al.5 Cod penal.

Prin rechizitoriu s-a reținut în fapt că la data de 06.12.2014, în jurul orelor 21,00, în timp ce persoana vătămată F. D. A. – minor în vârstă de 16 ani, se deplasa vorbind la telefon, pe . . A. I. din A., inculpatul C. V., l-a lovit pe la spate, l-a trântit la pământ, a încercat să-i sustragă telefonul mobil marca Samsung Galaxy S II Plus, din mână, și deoarece persoana vătămată nu a lăsat telefonul, inculpatul l-a mușcat de mâna stângă reușind să sustragă telefonul în valoare de 630 lei, în scopul însușirii pe nedrept.

În urma agresiunii fizice, persoana vătămată a suferit leziuni corporale care au necesitat în vederea vindecării un număr de 1-2 zile îngrijiri medicale.

După săvârșirea infracțiunii, inculpatul a fugit cu telefonul sustras, la locuința sa, situată pe . din A., unde, telefonul sustras a fost văzut asupra inculpatul, de către concubina sa, martora Ș. M. L., aceasta vizualizând inclusiv pagina de start a contului Facebook a persoanei vătămate, văzând astfel fotografia persoanei vătămate și numele acestuia. A doua zi, inculpatul a vândut în piața Obor din A. telefonul sustras, martorului LIPITOR G., care nu cunoștea proveniența acestuia, cu suma de 150 lei, folosind banii obținuți în interes personal. Telefonul sustras a fost descoperit de către organele de poliție asupra martorului. Telefonul sustras a fost predat persoanei vătămate.

Persoana vătămată F. D. A. a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1.000 lei reprezentând daune morale.

Inculpatul prezent în fața instanței a declarat că recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa în modalitatea descrisă în rechizitoriu, nu solicită probe noi și solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate la urmărirea penală, cerând aplicarea față de el a dispozițiilor prev. de art.396 al.10 Cod procedură penală referitoare la reducerea pedepsei în cazul recunoașterii vinovăției.

Văzând probele administrate în cauză:

- în cursul urmăririi penale: proces-verbal de constatare, declarații persoană vătămată, proces verbal de cercetare la fața locului, certificat medico legal, proces verbal de verificare, planșă foto, dovadă ridicare/predare, declarații martori, declarații inculpat, cazier judiciar, proces verbal de aducere la cunoștință a calității de suspect, declarație de suspect, ordonanță de reținere, ordonanță de punere în mișcare a acțiunii penale, referat cu propunere de arestare preventivă, încheierea nr. 1 din dosarul nr._ a Judecătoriei A. emisă de judecătorul de drepturi și libertăți (filele 65-67), mandat de arestare preventivă nr.1/UP (f.68);

- în cursul judecății: declarația inculpatului (f: 33), instanța reține starea de fapt din rechizitoriul mai sus menționată.

Vinovăția inculpatului rezultă din declarațiile de recunoaștere ale acestuia, care se coroborează cu declarațiile martorilor Lipitor G. (f.14-15), care arată că telefonul mobil marca Samsung Galaxy S II Plus l-a cumpărat în data de 13.12.2014 de la o persoană despre care cunoaște că locuiește în cartierul „Checheci”, fără a cunoaște că acesta a fost sustras, după care l-a expus spre vânzare pe tarabă în Piața Obor, martorul arătând de asemenea în continuarea declarației că prezentându-i-se spre recunoaștere mai multe planșe fotografice l-a recunoscut pe cel de la care a cumpărat telefonul, acesta fiind inculpatul C. V., căruia i-a achitat în schimbul telefonului suma de 150 lei. Martora Ș. M.-L. (f.18), a arătat că este concubina inculpatului și în data de 06.12.2014 acesta i-a arătat telefonul mai sus menționat, despre care i-a spus că l-a „furat” de la un copil cu ochelari de pe stradă. După ce inculpatul s-a dus la baie, martora s-a uitat în telefon, observând mai multe fotografii în care apărea persoana vătămată și când a încercat să intre în rețeaua facebook a observat că ID-ul conținea numele F. D., iar după revenirea inculpatului acesta i-a povestit martorei că l-a lovit cu palma pe persoana vătămată și, deoarece nu dorea să lase telefonul l-a mușcat de mână și, de asemenea l-a trântit la pământ.

Fapta inculpatului C. V. de a sustrage pe timp de noapte, prin întrebuințarea de violențe, un telefon mobil aparținând persoanei vătămate F. D. A., realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută și pedepsită de art. 234 al.1 lit.d Cod penal, cu aplic. art.41 al.1 Cod penal rap. la art.43 al.5 Cod penal.

La stabilirea și individualizarea pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile prev. de art.74 Cod penal, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite, modul și mijloacele de comitere a faptei, urmările produse, periculozitatea socială a inculpatului, care a agresat un minor în vârstă de 16 ani, lipsit de apărare, inculpat care nu se află la primul conflict cu legea penală, fiind anterior condamnat pentru fapte de aceeași natură, aflându-se în situația recidivei postexecutorii, dar care a recunoscut în totalitate fapta săvârșită și a fost de acord cu repararea prejudiciului cauzat părții civile, astfel că în baza art. 234 al.1lit.d Cod penal, cu aplicarea art.41 al.1 Cod penal rap. la art.43 al.5 Cod penal, cu aplicarea art.396 al.10 Cod procedură penală, a condamnat inculpatul C. V. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În baza art.66 al.1 lit.a și b Cod penal a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 4 ani.

În baza art.65 al.1 Cod penal a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie pe perioada prevăzută de art.65 al.3 Cod penal exercitarea drepturilor prev. de art.66 al.1 lit.a, b Cod penal.

În baza art.72 Cod penal a computat din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive din 15.01.2015 la zi, și deoarece inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii în regim de detenție, apreciind că se mențin în continuare condițiile și temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, instanța în baza art.399 al.1 Cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului.

Văzând acordul inculpatului privind achitarea despăgubirilor civile în cuantum de 1.000 lei reprezentând daune morale către partea civilă, instanța în baza art.397 Cod procedură penală a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă F. D. A. și a obligat inculpatul la plata acestei sume către această parte civilă.

În baza art.249 al.7 Cod procedură penală, deoarece persoana vătămată este un minor cu capacitate de exercițiu restrânsă, a dispus instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la concurența sumei de 1000 lei, reprezentând prejudiciul cauzat părții civile și a dispus aducerea la îndeplinire a măsurii asiguratorii de către organele IPJ A. în conformitate cu art.251 Cod procedură penală.

În baza art.112 al.1 lit.e Cod penal a confiscat de la inculpat în folosul statului suma de 150 lei, obținută de acesta în urma vânzării telefonului, având în vedere că bunul sustras a fost restituit persoanei vătămate.

În baza art.274 al.1 Cod procedura penală a obligat inculpatul la 1300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Instanța a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul BA A. a sumei de 300 lei, onorar avocat din oficiu pentru inculpat, cât și a sumei de 150 lei, onorar avocat din oficiu pentru partea civilă.

Împotriva sentinței Judecătoriei A. a declarat apel inculpatul C. V. care nu a fost motivat în scris.

Prin concluziile orale formulate inculpatul și avocatul din oficiu au criticat sentința pentru netemeinice pe motiv că pedeapsa aplicată este prea severă și solicită reducerea acesteia.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele de fapt și drept, în conformitate cu prevederile art.417 al.2 Cpp, se constată că sentința apelată este temeinică și legală și nu există nici un motiv de desființare a acesteia.

Referitor la criticile inculpatului Curtea apreciază că acestea nu sunt fondate și că instanța de fond, la individualizarea judiciară a pedepsei, a ținut seama de toate criteriile generale de individualizare prev. de art.74 Cp.

Curtea reține că, în general, la stabilirea cuantumului pedepsei și a modalității de executare a pedepsei instanța trebuie să analizeze toate criteriile generale prevăzute de art.74 Cp, având în vedere atât gravitatea infracțiunii, împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, gravitatea rezultatului produs cât și conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Se observă că cauza de față inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie care prezintă o gravitate ridicată fiind periclitate valori sociale de maximă importanță cum sunt patrimoniul, viața, integritatea corporală și sănătatea persoanei.

Nu pot fi însă omise împrejurările în care a fost comisă fapta, respectiv violența cu care inculpatul a acționat asupra victimei care, în urma loviturilor primite, a suferit leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare un număr de 1-2 zile.

De asemenea inculpatul nu a avut o conduită corespunzătoare în societate nici anterior, fiind recidivist și condamnat pentru fapte de aceiași natură.

În raport de aceste considerente și observând că inculpatul a recunoscut fapta, fiind de acord să fie judecat doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, Curtea apreciază că pedeapsa aplicată a fost corect individualizată și în măsură să-l facă pe inculpat să conștientizeze gravitatea faptei astfel încât pe viitor să nu mai comită alte infracțiuni.

Prin urmare apelul inculpatului nu este fondat și urmează a fi respins în baza art.421 pct.1 lit. b Cpp.

În baza art. 424 al.2,3 Cpp se va menține starea de arest și se va deduce în continuare din pedeapsă arestul preventiv din data de 03.03.2015 la zi.

Văzând și prevederile art.275 al.2 Cpp.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art. art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C. V., împotriva sentinței penale nr. 454/2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

În baza art. 424 alin. 2,3 Cpp. menține starea de arest a inculpatului și deduce în continuare din pedeapsă durata arestului preventiv din data de 03.03.2015 la zi.

Obligă inculpatul la plata sumei de 300 de lei, cheltuieli judiciare către stat și dispune plata din fondul M.J. a sumei de 200 lei, onorariu avocat din oficiu către Baroul T..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.05.2015.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

I. PopescuConstantin C.

GREFIER,

C. P.

Red. C.C./ 28.05.2015

Tehnored. C.P./4 ex/22.06.2015

Primă instanță: Jud.A. – jud.M.C.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 555/A

În baza art. art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C. V., împotriva sentinței penale nr. 454/2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

În baza art. 424 alin. 2,3 Cpp. menține starea de arest a inculpatului și deduce în continuare din pedeapsă durata arestului preventiv din data de 03.03.2015 la zi.

Obligă inculpatul la plata sumei de 300 de lei, cheltuieli judiciare către stat și dispune plata din fondul M.J. a sumei de 200 lei, onorariu avocat din oficiu către Baroul T..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.05.2015.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

I. PopescuConstantin C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie (art.233 NCP). Decizia nr. 555/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA