Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 216/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 216/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-02-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.216/A

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24 februarie 2015

PREȘEDINTE: I. P.

JUDECĂTOR: C. C.

GREFIER: C. P.

D. – S. Teritorial Timișoara a fost reprezentat de procuror S. A..

Pe rol se află judecarea apelului declarat de P. de pe lângă Înalta Curte – Direcția de investigare a infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. Teritorial Timișoara, împotriva sentinței penale nr.682/2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16.02.2015, potrivit căreia pronunțarea a fost amânată pentru termenul de astăzi, 24.02.2015, când,

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 682/10.11.2014 pronunțată de Tribnunalul T. în dosar nr._,

În baza art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p., art. 74 alin. 1 lit. a C.pen. din 1969, art. 76 alin. 1 lit. d C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C.p., a condamnat inculpatul V. A. C., fiul lui A. si C., născut la data de 20.07.1992 în Timisoara, domiciliat în Timisoara, ., ..A, ., având CNP -_, la:

-6(șase) luni închisoare.

În baza art. 81 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C.p., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare de 2(doi) ani și 6(șase) luni stabilit conform art. 82 C.pen.

A atras atenția inculpatului asupra dispoz. art. 83, 85 C.pen.din 1969.

În baza art. 55 alin. 1 lit. a C.pen., art. 67 C.pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b C.pen., pe durată de 1(un) an.

În baza art. 54 C.pen., art. 65 alin. 1 C.pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a,b C.pen.

În baza art. 112 al. 1 lit. f C.pen., art. 16 al. 1, art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea cantității totale de 1, 3 grame droguri de risc canabis rămasă în urma analizelor de laborator, traficată de inculpat. În baza art.18 al.1 din Leg.143/2000 dispune distrugerea drogurilor menționate cu păstrarea de contraprobe.

În baza art. 16 al. 2 din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea sumei de 100 lei obținută de inculpat prin valorificarea drogurilor.

În baza art. 274 al. 1 C.p.p., a obligat inculpatul la 1500 lei cheltuieli judiciare față de stat.

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 71/D/P/2013 din data de 26.08.2014 emis de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justitie - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. Teritorial Timișoara, înregistrat pe rolul Tribunalului T. la data de 28.08.2014 sub număr unic de dosar_, a fost trimis în judecată inculpatul V. A.-C., în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc, în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 C.pen., și art. 5 al. 1 C.pen.. S-a reținut în sarcina inculpatului că în cursul lunilor martie-aprilie 2013, la date diferite, dar în baza unei rezoluții infracționale unice, a realizat două acte materiale de trafic de droguri de risc în modalitatea oferirii și vânzării a cantității totale de 2,1 grame cannabis.

La dosar s-a atașat dosarul de urmărire penală nr.71/D/P/2013 al P. de pe lângă Înalta curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism S. Teritorial Timișoara, s-au administrat probe cu înscrisuri, s-a luat declarație inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptei așa cum este descrisă în rechizitoriu și a solicitat judecarea cauzei după procedura simplificată prev. de art. 374 al. 4 C.p.p., art. 375 C.p.p., în cazul recunoașterii vinovăției, doar pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Instanța analizând declarația inculpatului și probele administrate la urmărirea penală a admis cererea formulată de inculpat, întrucât s-a constatat că din probele administrate reiese că fapta inculpatului este stabilită, fiind săvârșită de inculpat astfel că s-a procedat la soluționarea cauzei potrivit procedurii prev. de art. 375 al. 1,2 C.p.p., art. 396 al. 10 C.p.p..

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a constatat că probele administrate în faza de urmărire penală, înscrisuri, proces verbal de sesizare, declarații inculpat, declarațiile martorilor M. A. F., Miț C. S. și O. A. B. și declarațiile martorilor cu identitate protejată Mladici G. (investigator sub acoperire), V. I.(colaborator sub acoperire), raport de constatare tehnico-științifică, procese verbale de redare a convorbirilor telefonice, și cele administrate în faza de cercetare judecătorească - declarația inculpatului de recunoaștere a vinovăției, confirmă starea de fapt descrisă în rechizitoriu, astfel că instanța reține următoarele:

La data de 21.03.2013 lucrătorii de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara - S. Antidrog s-au autosesizat cu privire la faptul că inc. V. A. C. este implicat în traficul de droguri de risc, pe raza mun. Timișoara, comercializând astfel de substanțe interzise cu prețuri cuprinse între 50 și 60 lei gramul, că deține asemenea substanțe pentru consum.

Pentru probarea activității infracționale, prin ordonanța din data de 21.03.2013, s-a autorizat introducerea în cauză a unui investigator sub acoperire (cu nume de cod „Mlădiei G.") și a unui colaborator sub acoperire (cu nume de cod „V. I."), procedându-se și la interceptarea în mod autorizat a convorbirilor și comunicărilor telefonice realizate de inc. V. A. C..

Prin ansamblul probelor administrate în dosar, s-a stabilit că în perioada martie - aprilie 2013 inculpatul V. A. C. a comercializat mai multe cantități de droguri de risc la nivelul stradal, fiind cumpărate autorizat prin intermediul colaboratorului sub acoperire cu nume de cod „V. I."un număr de 2 (două) probe din categoria drogurilor de risc (cannabis), respectiv la datele de 21.03.2013 și 03.04.2013, după cum urmează:

La data de 21.03.2013, în zona Lipovei din mun. Timișoara, inculpatul V. A. C. i-a remis cu titlu gratuit colaboratorului sub acoperire „V. I." cantitatea de 0,6 grame cannabis, constituită din fragmente vegetale (inflorescență de culoare verde-oliv), ambalată în punguță din material plastic transparent, tip celofan, care a fost înaintată spre analiză Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor. Inculpatul V. A. C. i-a remis gratuit colaboratorului sub acoperire respectiva cantitate de substanță interzisă, afirmând că este mugur de cannabis, pentru a-1 convinge pe acesta cu privire la calitatea produsului vândut, iar dacă acesta se va declara mulțurnit, a arătat că va continua să-i vândă astfel de substanțe, urmând ca următoarele comenzi, colaboratorul să i le facă inculpatului telefonându-i și cerându-i să se întâlnească, ceea ce înseamnă că dorea să cumpere droguri.

Din Raportului de Constatare tehnico - științifică nr._/09.04.2013 reiese că proba în litigiu remisă cu titlu gratuit în mod autorizat la data de 21.03.2013 este constituită din 0,6 grame Cannabis, în care s-a pus în evidență tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis. Cantitatea de 0,3 grame Cannabis rămasă după efectuarea analizelor chimice de laborator a fost ambalată, sigilată cu sigiliul tip M.I. cu nr._ și predată organului de cercetare penală.

La data de 03.04.2013, în zona Lipovei din mun. Timișoara, inculpatul V. A. C. i-a vândut cu suma de 100 lei colaboratorului sub acoperire „V. I." cantitatea de 1,5 grame cannabis, constituită din fragmente vegetale (inflorescență de culoare verde-oliv), ambalată în două punguțe din material plastic transparent, tip celofan, care au fost înaintate spre analiză Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor.

Prin Raportului de Constatare tehnico - științifică nr._/09.04.2013 s-a stabilit că proba în litigiu cumpărată în mod autorizat la data de 03.04.2013 este constituită din 1,5 grame Cannabis, în s-a pus în evidență tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis. Cantitatea de 1,0 grame Cannabis rămasă după efectuarea analizelor chimice de laborator a fost ambalată, sigilată cu sigiliul tip M.I. cu nr._ și predată organului de cercetare penală.

Inculpatul V. A. C. în declarațiile date în faza de urmărire penală, la data de 11.06.2014 și la data de 25.08.2014, a recunoscut comiterea faptei arătând că în lunile martie și aprilie 2013 s-a ocupat cu traficul de droguri - cannabis - respectiv că a vândut de două ori unei persoane cantitățile de 1 și 2 gr.cannabis pentru suma de 50 lei/gram și a declarat că a deținut droguri și în vederea consumului. În declarația dată în faza de cercetare judecătorească în fața instanței, inculpatul a recunoscut în totalitate fapta așa cum a fost descrisă în actul de sesizare.

Aceste declarații de recunoaștere a faptei de către inculpat se coroborează cu declarațiile investigatorului și colaboratorului sub acoperire, precum și cu declarațiile celorlalți martori audiați în cauză, cu procesele verbale privind rezultatul interceptărilor telefonice autorizate în cauză și rapoartele de constatare tehnico științifică(care atestă că fragmentele vegetale tranzacționate de inculpat constituie droguri de risc).

Fapta mai sus descrisă săvârșită de inculpatul V. A. C., care în cursul lunilor martie-aprilie 2013, la date diferite dar în baza unei rezoluții infracționale, a realizat două acte materiale de trafic de droguri de risc, în modalitatea oferirii, vânzării colaboratorului sub acoperire a cantității totale de 2,1 grame cannabis, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc, în formă continuată, prev. si ped. de art. art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.35 alin.1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p..

Constituie infracțiunea de trafic ilicit de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, pedeapsa pentru această faptă fiind închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

În speță latura obiectivă elementul material al acestei infracțiuni, constă în cele două acțiuni ale inculpatului, respectiv cele două acte materiale de oferire și vânzare a cantității de 2,1 gr. canabis colaboratorului sub acoperire.

Sub aspectul laturii subiective s-a reținut săvârșirea faptei cu intenția directă întrucât inculpatul a prevăzut rezultantul faptei și a urmărit producerea rezultatului prin comiterea faptei.

Având în vedere fapta mai sus descrisă, săvârșită de inculpat, văzând limitele de pedeapsă fixată pentru această infracțiune redusă cu o treime ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 al. 10 C.p.p. privind recunoașterea vinovăției, și ținând cont de criteriile de individualizare judiciară prev. de art. 74 C.pen., împrejurările concrete și modalitatea în care inculpatul a comis fapta, natura și gravitatea consecințelor faptei comise, conduita bună a inculpatului anterior săvârșirii acestei fapte penale și după comiterea infracțiunii, atitudinea sinceră și cooperantă pe tot parcursul procesului penal, situația familială și socială a inculpatului, precum și de persoana inculpatului care este fără antecedente penale, tribunalul a condamnat pe inculpat pentru fapta comisă la o pedeapsă care să fie proporțională cu fapta comisă. Pentru a se realiza o asemenea proporționalitate pe lângă reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă ca urmare a aplicării dispozițiilor legale privind recunoașterea vinovăției, s-a ținut cont de conduita bună a inculpatului anterior comiterii faptei relevată atât de lipsa antecedentelor penale cât și de aspectele ce rezultă din caracterizarea întocmită în dosar de Asociația de proprietari . 78, în care inculpatul are domiciliul, caracterizare în care se precizează că inculpatul a dat dovadă de un bun simț deosebit și de spirit de întrajutorare ori de câte ori a avut prilejul, este o persoană sociabilă și nu a creat probleme, cât și de adeverința eliberată de . Timișoara Hotel Timișoara din care rezultă că inculpatul a fost angajatul companiei în perioada 08.10._14 perioadă în care a dat dovadă de inteligență, motivație și capacitate de a găsi cea mai bună soluție la problemele apărute. La dosar au fost depuse înscrisuri – traducere din limba engleză, care relevă că numitul V. A. C. este angajat în data de 14.08.2014 în apărarea inculpatului precizându-se că este angajat la Paynes Dairies Ltd. în Anglia.

Văzând criteriile de individualizare mai sus menționate, tribunalul a condamnat inculpatul V. A. C. pentru infracțiunea de trafic ilicit de droguri de risc, prev. de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p., art. 74 alin. 1 lit. a C.pen. din 1969, art. 76 alin. 1 lit. d C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C.p., la o pedeapsă redusă cu o treime - de 6(șase) luni închisoare.

Întrucât s-a reținut că scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia, în raport de toate circumstanțele concrete ale cauzei, atât de pericolul social concret al faptei și față de coordonatele ce caracterizează și circumstanțiază persoana inculpatului, inclusiv conduita bună avută de inculpat anterior comiterii faptei, fiind îndeplinite condițiile art. 81 C.pen. din 1969 prin aplicarea acestor dispoziții legale mai favorabile conform art. 5 C.p., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare de 2(doi) ani și 6(șase) luni stabilit conform art. 82 C.pen. S-a atras atenția inculpatului asupra dispoz. art. 83, 85 C.pen. din 1969, apreciindu-se că îndreptarea inculpatului poate fi realizată prin această modalitate de executare.

În baza art. 55 alin. 1 lit. a C.pen., art. 67 C.pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b C.pen., pe durată de 1(un) an.

În baza art. 54 C.pen., art. 65 alin. 1 C.pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a,b C.pen.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor complementare și accesorii instanța a avut în vedere faptul că infracțiunea comisă impune aplicarea acestora, în raport de reglementarea cuprinsă în dispoz. art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, natura, modalitatea săvârșirii faptei, ducând la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau in funcțiile elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Referitor la susținerea în apărarea inculpatului de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ(față de poziția procesuală a inculpatului de recunoaștere și regret a faptei, vârsta inculpatului care este un adolescent de 19 ani), instanța a constatat că nu poate fi reținută această susținere întrucât raportat la probele dosarului privind modalitatea concretă în care a fost comisă fapta, nu se poate aprecia că fapta inculpatului ar prezenta un grad de pericol social redus că ar fi lipsită de importanță, astfel că nu sunt incidente dispoz. art. 181 C.pen., din 1969 cu aplic. art. 5 N.C.pen.

În baza art. 112 al. 1 lit. f C.pen., art. 16 al. 1, art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantității totale de 1,3 grame droguri de risc canabis rămasă în urma analizelor de laborator, traficată de inculpat. În baza art.18 al.1 din Leg.143/2000 se va dispune distrugerea drogurilor menționate cu păstrarea de contraprobe.

În baza art. 16 al. 2 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea sumei de 100 lei obținută de inculpat prin valorificarea drogurilor.

În baza art. 274 al. 1 C.p.p., a obligat inculpatul la 1500 lei cheltuieli judiciare față de stat.

Împotriva sentinței Tribunalului T. a declarat apel P. de pe lângă Înalta Curte – Direcția de investigare a infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. Teritorial Timișoara, criticând-o pentru nelegalitate pe motiv că în condițiile în care prima instanță, în aplicarea prev. art.5 Cp privind aplicarea legii penale mai favorabile, a dispus condamnarea inculpatului și reținând caracterul mai favorabil al instituției suspendării condiționate a executării pedepsei în conformitate cu prev. art.81 Cp anterior, nu putea să combine dispozițiile Codului penal anterior cu cele ale actualului cod penal în baza căruia a aplicat pedepsele complementare și accesorii.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prev. art.417 al.2 Cpp, se constată că apelul inculpatului este fondat pentru următoarele considerente:

Analizând actele de la dosar se reține că instanța de fond, apreciind că inculpatul V. A. C. este vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 al.1 din Legea 143/2000, a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, în conformitate cu prev. art.81, 82 Cp anterior.

Se observă însă că în mod nelegal prima instanță, deși a stabilit că legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză este vechea reglementare prev. de Codul penal anterior instanța de fond, în baza căreia a aplicat pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, a dispus aplicarea pedepselor complementare și accesorii în conformitate cu prevederile Codului penal în vigoare în prezent, combinând astfel dispozițiile din cele două legi ceea ce contravine Deciziei nr.465/2014 pronunțată de Curtea Constituțională care a statuat că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale numai în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Stabilind că dispozițiile codului penal anterior sunt mai favorabile în cauză se constată că în ce privește pedepsele complementare au fost aplicate în mod greșit cu încălcarea prev. art.65 al.1 și 2 Cp anterior care stabilește că astfel de pedepse pot fi aplicate doar dacă pedeapsa principală stabilită este de cel puțin 2 ani sau legea prevede această pedeapsă, condiții care nu sunt îndeplinite în cauză.

De asemenea în aplicarea principiului că legea penală mai favorabilă trebuie aplicată în mod global și observând că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni în formă se va face aplicarea prev. art.41 al.2 Cp anterior în loc de art. 35 al.1 Cp.

Față de aceste considerente, în baza art.421 pct.2 lit. a Cpp va fi admis apelul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte – Direcția de investigare a infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. Teritorial Timișoara.

Se va desființa în parte sentința penală apelată și rejudecând cauza:

Se va dispune aplicarea prevederilor art.41al.2 Cp anterior și înlăturarea aplicării dispozițiilor art.35 al.1 Cp.

Se va interzice inculpatului V. A. C. exercitarea drepturilor prevăzute de art.64, al.1 lit.a, teza a II-a, lit. b Codul penal anterior.

În baza art.71 al.5 Codul penal anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Se va înlătura dispozițiile de aplicare a pedepsei complementare de interzicere a drepturilor prev. de art.66 al.1, lit.a,b Cp, pe durata de 1 an și de aplicare a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.66 al.1, lit. a,b Cp.

Se vor menține în rest dispozițiile sentinței apelate.

Văzând și prev. art.275 al.3 Cpp.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art.421 pct.1 lit. b Cpp admite apelul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte – Direcția de investigare a infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. Teritorial Timișoara, împotriva Sentinței penale nr.682/2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .

Desființează în parte sentința penală apelată și rejudecând cauza:

Dispune aplicarea prevederilor art.41al.2 Cp anterior și înlătură aplicarea dispozițiilor art.35 al.1 Cp.

Interzice inculpatului V. A. C. drepturile prevăzute de art.64, al.1 lit.a, teza a II-a, lit. b Codul penal anterior.

În baza art.71 al.5 Codul penal anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Înlătură dispozițiile de aplicare a pedepsei complementare de interzicere a drepturilor prev. de art.66 al.1, lit.a,b Cp, pe durata de 1 an și de aplicare a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.66 al.1, lit. a,b Cp.

Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 24.02.2015.

Președinte,Judecător,

I. PopescuConstantin C.

GREFIER,

C. P.

Red. C.C./05.03.2015

Tehnored. C.P./4 ex/18.03.2015

Primă instanță: Trib.T.

Jud. A.P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 216/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA