Falsul în declaraţii. Art. 292 C.p.. Decizia nr. 213/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 213/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-02-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._ cod operator 2711

DECIZIA PENALĂ NR. 213/A

Ședința publică de la 23 februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE F. I.

Judecător: D. V.

Judecător: I. P.

Grefier: V. R.

Ministerul Public este reprezentat de procuror C. M. U. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află judecarea apelului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, împotriva sentinței penale nr. 2921 din 25.07.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată:

lipsă inculpata intimată R. M. pentru care se prezintă avocat ales I. D. din cadrul Baroului A. – cu delegație la dosar.

Lipsă fiind inculpatul intimat P. T..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbatere asupra apelului.

Procurorul solicită admiterea apelului declarat de către P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, desființarea sentinței penale atacate ca fiind netemeinică, și în rejudecare solicită condamnarea inculpaților cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații și instigarea la fals în declarații, ca urmare a constatării existenței faptelor reținute în sarcina inculpaților.

Avocatul ales al inculpatei intimate R. M. solicită respingerea apelului formulat de către parchet ca nefondat, și menținerea sentinței penale apelate ca fiind corectă, temeinică și legală, arătând în motivare faptul că instanța de fond a dispus achitarea inculpaților deoarece din materialul probator aflat la dosarul cauzei nu rezultă probe care să ateste vinovăția inculpaților.

Avocatul ales al inculpatei intimate R. M., mai arată că inculpatul intimat P. T. înainte de a divorța de R. M. a încheiat cu numitul S. un antecontract de vânzare-cumpărare a imobilului în care locuia cu soția sa, ori inculpatul P. nu putea să încheie o promisiune de vânzare-cumpărare a respectivului imobil deoarece nu era un bun propriu ci, era un bun comun pe care îl deținea împreună cu soția sa, motiv pentru care a urmat un proces civil, unde a fost anulat actul de vânzare-cumpărare.

De aici numitul S. i-a fabricat inculpatului P. T. un dosar penal și, a fost condamnat 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Numitul S. nu s-a oprit aici și l-a obligat pe inculpatul intimat P. T. să se autoacuze împotriva fostei soții (R. M.), că aceasta l-a determinat să-i dea apartamentul.

Datorită celor relatate mai sus s-a format dosarul penal de față, dosar a cărei strămutare a solicitat-o inculpata R. de la Judecătoria Ineu, și ca urmare a admiterii cererii de către Curtea de apel Timișoara, cauza s-a judecat de către Judecătoria Timișoara, instanță care în opinia sa a pronunțat o hotărâre corectă, temeinică și legală.

Mai mult de cât atât din răspunsul comunicat de către B.C.R. rezultă faptul că inculpata R. avea un credit de_ lei, iar pe urmă a mai contractat un credit de_ lei.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2921 din 25.07.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, s-a dispus în temeiul art. 396 al. 5 C.p.p raportat la art. 16 al. 1 lit.a C.p.p., a achitat pe inculpatul P. T., fiul lui G. și A., născut la 30.08. 1966, în Gurahonț, jud. A., cetățean român, studii medii, recidivist, domiciliat în Ineu, .. 6, ., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de „fals în declarații” prev. și ped. de art. 292 din C.P.. din 1969, cu aplicarea art.5 C.p. cu aplicarea art. 37 lit a din C.pen. din 1969.

În temeiul art. 396 al. 5 C.p.p raportat la art. 16 al. 1 lit.a C.p.p., a achitat pe inculpata R. M., fiica lui I. și A., născută la 27.12.1965, în Șicula, jud. A., cetățean român, studii medii, fără antecedente penale, domiciliată în Ineu,.. 6, ., fără forme legale în Ineu . 40, jud. A. CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de “instigare la fals în declarații” prev. și ped. de art. 25 C.pen. raportat la art. 292 din C.P. din 1969 cu aplicarea art. 5 c.p.

În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., a dispus plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariu, pentru avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiției către Baroul T..

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, cu nr. 335/P/2010, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 04.11.2013 sub nr._, a fost trimiși în judecată inculpații R. M., cu privire săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art.25 Cod penal raportat la art. 292 cod penal, și inculpatul P. T., cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută și pedepsită de art.292 Cod penal.

În fapt, s-a reținut că inculpații au fost căsătoriți legitim în perioada 11.03.2000 – 10.10.2007. În data de 15.03.2004, inculpatul P. T., în calitate de angajat al C.F.R., a cumpărat imobilul, locuință de serviciu, situat în Ineu .,. . lunii noiembrie 2007, după divorțul de inculpata R. M., inculpatul P. T. a purtat tratative pentru vinderea acestui imobil cu S. D. și S. F., cu care era vecin de apartament. La aproximativ două luni după încheierea acestui antecontract de vânzare cumpărare între P. T. și soții S., mai exact în data de 05.02.2008, inculpata R. M. a introdus o acțiune civilă la Judecătoria Ineu având ca obiect constatarea nulității acestui antecontract de vânzare –cumpărare și partajarea imobilului.

Cu ocazia judecării acestui proces civil, care a fost strămutat la Judecătoria Timișoara, inculpatul P. T. a depus un memoriu prin care a arătat că este de acord cu acțiunea formulată de inculpata R. M., că imobilul respectiv este proprietatea comună a celor doi, ei având o contribuție de 50% fiecare la achiziționarea acestuia și că a fost lipsit de discernământ în momentul încheierii antecontractului. Mai mult, inculpatul P. T., a fost de acord ca imobilul respectiv să-i fie atribuit inculpatei R. M., fapt care s-a și întâmplat, Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr._/03.12.2008 dispunând atribuirea acestui imobil inculpatei R. M.. Prin aceeași hotărâre judecătorească s-a dispus și sistarea stării de coproprietate cu privire la imobilul în cauză și inculpata R. M. a fost obligată la plata către inculpatul P. T. a sumei de 45.000 lei reprezentând contravaloarea cotei sale părți indivize de ½ din imobilul în cauză.

S-a reținut în rechizitoriu că, potrivit declarațiilor inculpatului P. T., după aceasta, relațiile dintre el și inculpata R. M. au revenit la sentimente mai bune și inculpata s-a mutat din nou în imobilul în cauză, asigurându-l pe inculpat că totul va fi bine între ei și că va trebui cumva să recupereze apartamentul cu privire la care anterior P. T. încheiase un antecontract cu soții S..

S-a mai reținut în rechizitoriu că inculpata R. M. i-a spus inculpatului P. T. că trebuie ca el să meargă la un notar public și să dea o declarație că a primit de la R. M. suma de 45.000 lei menționată în sentință pentru ca ea să se poată intabula ca singur proprietar pe imobilul în cauză. Inițial, inculpatul P. T. a refuzat propunerile inculpatei, însă, în cele din urmă la insistențele acesteia, care l-a asigurat că vor locui împreună în acel imobil, a fost de acord să dea o declarație la un notar public că a primit de la R. M. suma de 45.000 lei, deși în realitate el nu a primit suma respectivă de la învinuită.

Astfel, în data de 27.01.2011 inculpatul P. T. s-a deplasat la Biroul Notarial Public B. E. H. din Ineu unde a dat Declarația autentificată sub numărul 92/27.01.2011 ( fila 9 d.u.p.) în care preciza că a primit de la inculpata R. M. suma de 45.000 lei datorată de aceasta conform sentinței civile nr._/03.12.2008 a Judecătoriei Timișoara sumă care reprezenta contravaloarea cotei sale părți indivize de ½ din imobilul situat în Ineu, ., . .> În rechizitoriu s-a reținut că potrivit declarațiilor martorilor B. M. V. și B. E. A. M. ( filele 47-50 d.u.p.), angajați la data respectivă la Biroul Notarial Public B. E. H. din Ineu, inculpatul P. T. a fost însoțit de către inculpata R. M., aspect confirmat și de faptul că în arhiva Biroului Notarial se află xerocopia actului de identitate al inculpatei atașat la Declarația autentificată sub numărul 92/ 27 01 2011( fila 40). Din declarațiile celor doi martori rezultă că nu au văzut asupra celor doi inculpați suma de 45.000 lei. De asemenea aceștia mai arată că bani pentru onorariu notarial i-au fost înmânați inculpatului P. de către inculpata R..

S-a mai reținut că din declarațiile inculpatului P. T. și din plângerea penală formulată de acesta a rezultat că în realitate nu a primit de la inculpata R. M. suma de 45.000 lei și că inculpata R. M. a păstrat toate exemplarele declarației autentice primite de la notar.

În data de 03 02 2011 inculpata R. M. s-a deplasat la B.C.P.I. Ineu unde a depus declarația autentificată sub numărul 92/27.01.2011, împreună cu alte documente necesare și astfel s-a intabulat ca unic proprietar al imobilului înscris în CF 8366 Ineu imobil situat în Ineu, .,. .-46).

S-a reținut în rechizitoriu că, în urma audierii efectuate în faza actelor premergătoare inculpata R. M. a recunoscut faptul că l-a însoțit pe inculpatul P. T. la Biroul Notarial Public B. E. H. din Ineu în momentul în care acesta a dat declarația autentificată sub numărul 92/27.01.2011 și că nu a i-a dat inculpatului suma de 45.000 lei. Inculpata a mai precizat că inculpatul a dat declarația respectivă pentru faptul că a fost găzduit de către ea, începând cu luna martie 2008 în imobilul dobândit de către ea prin sentința Judecătoriei Timișoara. După începerea urmăririi penale inculpata nu a mai dorit să dea declarații, folosindu-se de dreptul la tăcere conferit de lege.

S-a arătat că inculpatul P. T. a declarat că a fost instigat de către inculpata R. M. să dea declarația neconformă adevărului și că acest aspect rezultă, fără dubiu, din ansamblul probelor administrate în cauză. Faptul că inculpatul este sincer în declarația dată rezultă și din Raportul de Constatare Tehnico-Științifică nr._/19.04.2013 întocmit de către Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ A. cu ocazia examinării inculpatului cu tehnica de detenție a comportamentului simulat. Din acest raport rezultă că răspunsurile inculpatului P. T. la întrebările relevante ale cauzei nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat ( filele nr 55-61).

S-a arătat în actul de sesizare al instanței, cu privire la testarea cu tehnica de detenție a comportamentului simulat( așa-numitul „ poligraf”), că, deși în literatura juridică și practica judiciară există controverse dacă acesta este sau nu probă într-un proces, testarea cu aparatul poligraf poate constitui un mijloc de probă care poate fi folosit în proces dacă este coroborat cu alte mijloace de probă.

Situația de fapt reținută în rechizitoriu a fost probată cu următoarele mijloace de probă: plângere penală; declarații învinuiți; declarații martori; raport de constatare tehnico-științifică; înscrisuri.

Analizând actele și înscrisurile din dosar, instanța a reținut următoarele:

În esență, în actul de sesizare al instanței s-a reținut că inculpata R. M. l-a instigat pe inculpatul P. T. să meargă la un notar public și să dea o declarație că a primit de la inculpată suma de 45.000 lei, pentru ca ea să se poată intabula ca singur proprietar pe imobilul în cauză. Inițial, inculpatul P. T. a refuzat propunerile inculpatei, însă, în cele din urmă la insistențele acesteia, care l-a asigurat că vor locui împreună în acel imobil, a fost de acord să dea o declarație la un notar public că a primit de la R. M. suma de 45.000 lei, deși în realitate el nu a primit suma respectivă de la inculpată.

Procedând la analiza și evaluarea probelor arătate în actul de sesizare, readministrate în faza de judecată, instanța a reținut că situația de fapt descrisă mai sus nu a fost confirmată de materialul probator administrat în cauză.

Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor legale, inculpatul nu este obligat să-și dovedească nevinovăția iar sarcina administrării probelor revine, în cursul procesului penal, organului de urmărire penală și instanței de judecată. Orice soluție pronunțată de către instanță nu se poate întemeia decât pe probe legal administrate și convingătoare, așa cum a statuat și CEDO în cauza Telfner c. Austriei, scopul procesului penal fiind că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită conform vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Potrivit art. 292 din C.P.. din 1969, constituie infracțiunea de „fals în declarații” declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe.

De asemenea, potrivit art. 25 c.p., instigator este persoana care, cu intenție, determină pe o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală. Prin urmare, de esența existenței instigării este ca acesta să privească săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Or, analizând probele administrate instanța a apreciat că în cauză nu a fost făcută dovada cu privire la săvârșirea infracțiunii de „fals în declarații” sau instigarea la săvârșirea unei astfel de infracțiuni, nefiind suficiente probe în acest sens.

Astfel, instanța a constatat că nu a fost dovedit faptul că inculpata nu a achitat inculpatului suma de 45.000 lei, astfel cum a declarat acesta în fața notarului.

Cu privire la probele arătate în actul de sesizare, instanța a reținut că acestea nu fac dovada dincolo de orice dubiu, cu privire la existența faptelor penale, fiind de natură doar a contura posibilitatea săvârșirii unor infracțiuni. Instanța reține, contrar celor reținute în rechizitoriu, că inculpata nu a recunoscut în declarațiile date în faza de urmărire penală că nu ar fi dat banii.

Instanța a apreciat că declarația inculpatei, prin care a susținut că ”pentru faptul că l-am găzduit în locuința dobândită de mine prin sentință judecătorească, P. T. a dat o declarație la notarul B. din Ineu în care a precizat că a primit de la mine suma de_ lei reprezentând contravaloarea cotei sale părți din locuința în cauză”, nu reprezintă o recunoaștere clară în sensul că, în fapt, inculpatul nu a primit suma de bani, lăsând loc de interpretare, în sensul că inculpatul a acceptat să dea și declarație notarială cu privire la primirea sumei de bani, ca apreciere pentru faptul că a fost găzduit, împrejurare ce nu exclude plata sumei de bani, aceasta cu atât mai mult cu cât, în fața instanței inculpata a declarat că a achitat suma de bani.

Cu privire la declarațiile celor doi martori, angajați ai biroului notarial, instanța a reținut că prin aceste declarații nu s-a făcut dovada decât cu privire la faptul că banii nu au fost achitați în fața lor, dar nu s-a făcut dovada că banii nu au fost remiși la un moment anterior, în fața notarului, sau eventual anterior sosirii la notar, astfel că aceste declarații nu sunt de natura să formeze convingerea asupra existenței faptelor.

În ceea ce privește Raportul de Constatare Tehnico-Științifică nr._/19.04.2013 întocmit de către Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ A. cu ocazia examinării inculpatului cu tehnica de detenție a comportamentului simulat instanța a apreciat că acesta nu poate fi avut în vedere ca mijloc de probă în sensul codului de procedură penală, acesta, în aprecierea instanței, oferind doar indicii in orientarea cercetărilor asupra credibilității potențialilor făptuitori, martori sau victime.

Astfel, a constatat instanța, declarațiile de recunoaștere, date de inculpatului P. T. în cursul urmăririi penale, nu au fost coroborate de restul probatoriului administrat în cauză.

Pentru a exista o infracțiune, trebuie săvârșită cu vinovăție o faptă care este prevăzută de legea penală și prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Aceasta înseamnă, în primul rând, să existe o fată, în sensul că a fost săvârșită în realitate o acțiune sau inacțiune, de către o persoană care răspunde din punct de vedere penal, această faptă întrunește trăsăturile esențiale ale infracțiunii, precum și elementele constitutive ale textului incriminator.

Instanța a reținut că potrivit art. 103 c.p.p., probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. În luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În raport de cele mai sus reținute, instant a constatat că acuzațiile nu au fost dovedite, neputând fi formată convingerea instanței că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor.

Pentru aceste considerente, instanța, în temeiul art. 396 al. 5 C.p.p raportat la art. 16 al. 1 lit.a C.p.p., a achitat pe inculpatul P. T., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de „fals în declarații” prev. și ped. de art. 292 din C.P.. din 1969, cu aplicarea art.5 C.p. cu aplicarea art. 37 lit a din C.pen. din 1969.

De asemenea, în temeiul art. 396 al. 5 C.p.p raportat la art. 16 al. 1 lit.a C.p.p., a achitat pe inculpata R. M., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de “instigare la fals în declarații” prev. și ped. de art. 25 C.pen. raportat la art. 292 din C.P. din 1969 cu aplicarea art. 5 c.p.

În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., instanța a dispus plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariu, pentru avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiției către Baroul T..

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, procurorul care a solicitat condamnarea inculpaților.

Motivele scrise de apel sunt depuse la dosarul instanței de apel (f. 5 – 7) iar susținerile orale sunt consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Apelul este fondat.

Inculpata R. M. este acuzată că l-a determinat pe coinculpatul P. T. să dea în data de 27.01.2011 o declarație necorespunzătoare adevărului în fața notarului public B. E. H. din Ineu, declarație folosită ulterior de inculpată la Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară al localității Ineu pentru a-și întabula dreptul de proprietate cu privire la imobilul situat în Ineu, ., ., .> Coinculpatul P. T. este acuzat că în data de 27.01.2011 a dat o declarație necorespunzătoare adevărului în fața notarului public B. E. H. din Ineu, în scopul de a fi folosită ulterior de către inculpata R. M. la Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară al localității Ineu pentru a-și întabula dreptul de proprietate cu privire la imobilul situat în Ineu, ., ., .> Analiza coroborată a materialului probator confirmă acuzațiile aduse celor doi inculpați.

Astfel, în data de 27.04.2012 coinculpatul P. T. denunță (f. 8 d.u.p.) faptele menționate și explică în ce a constat activitatea de instigare a inculpatei (promisiuni de reluare a vieții în concubinaj) și propria sa activitate infracțională (declararea în fața notarului public a împrejurării că a primit de la inculpată – fosta sa soție – suma de 45.000 lei reprezentând contravaloarea cotei de ½ din imobilul înscris în CF nr. 8366 Ineu partajat anterior printr-o hotărârea judecătorească rămasă irevocabilă).

La data de 01.06.2012 (în faza actelor premergătoare) P. T. dă o declarație olografă (f. 67 d.u.p.) în care reiterează aspectele menționate în denunț (instigarea săvârșită de fosta sa soție prin promisiuni de reluare a vieții în comun și exprimarea intenției de a se întoarce la locuința comună – partajată anterior; declararea de către el a unei împrejurări nereale în fața notarului public – faptul că i s-a făcut plata sultei de către fosta soție)

La data de 15.06.2012 (în faza actelor premergătoare) R. M. dă o declarație detaliată în fața organelor de poliție (f. 73 – 74 d.u.p.) din care rezultă fără echivoc că nu a primit de la fostul ei soț (P. T.) suma de 45.000 lei (sulta stabilită la partaj) și că declarația notarială a soțului său a fost făcută ca o contraprestație pentru faptul că l-a găzduit pe acesta în locuința atribuită ei prin hotărârea judecătorească de partaj.

După ce s-a început urmărirea penală învinuita R. M. a refuzat să dea declarații (f. 70, 72 d.u.p.).

În data de 30.01.2013 (în cursul urmăririi penale) P. T., în calitate de învinuit, dă o declarație (f. 64 – 64, 66) în care expune, în esență, aceeași situație de fapt ca cea menționată în denunț și în declarațiile sale anterioare.

Toate declarațiile menționate anterior au fost menținute de învinuitul P. T. și cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală (f. 76 verso d.u.p.).

Credibilitatea declarațiilor lui P. T. din faza de urmărire penală este confirmată și de rezultatul constatării tehnico-științifice asupra comportamentului simulat (f. 55 – 57 d.u.p.).

În fața primei instanțe coinculpatul P. T. a precizat că își menține declarațiile date în faza de urmărire penală însă că nu dorește să facă o nouă declarație în fața instanței.

În fața primei instanțe inculpata R. M. a precizat, contrar susținerii din faza actelor premergătoare, că i-a dat banii (suma de 45.000 lei) coinculpatului P. T..

Făcându-se o evaluare a mijloacelor de probă se constată următoarele: inculpatul P. T. a susținut constant, atât prin denunț cât și în declarațiile ulterioare (de făptuitor, învinuit, inculpat), situația de fapt din rechizitoriu; credibilitatea acestor susțineri este confirmată de constatarea tehnico-științifică asupra comportamentului simulat; susținerile lui P. T., referitoare la neplata sumei de 45.000 lei, sunt confirmate de R. M. în declarația dată în faza actelor premergătoare.

În plus mai trebuie menționată împrejurarea că suma de 45.000 lei reprezenta la data faptelor (27.01.2011) echivalentul a aproximativ 10.500 euro, o sumă cu mult peste posibilitățile materiale ale inculpatei R. M., astfel încât se pune întrebarea legitimă de unde avea inculpata această sumă de bani despre care pretinde în fața instanței că a plătit-o integral fostului soț și, mai mult, cum se face că la momentul plății nu a încheiat nici un document prin care să fie atestată plata (având în vedere cuantumul foarte mare al sumei restituite și riscul ca inculpatul să nu recunoască plata – soții fiind divorțați de câțiva ani)? Inculpata nu poate să ofere nicio explicație plauzibilă în legătură cu aceste aspecte. Martorul S. I. (propus de inculpată) face afirmații în legătură cu niște credite bancare luate în 2011 de inculpată și de înmânarea de către inculpată fostului soț a unei sume de bani, însă afirmațiile sunt generale și, mai mult, nu sunt susținute de înscrisuri, pe care inculpata, dacă ar fi luat în realitate credite bancare în scopul arătat, le putea prezenta instanței de judecată. Din informațiile comunicate instanței de apel de către BCR (f. 62) rezultă că în data de 08.09.2008 (cu mai mult de doi ani înainte de data declarației autentice) inculpata a luat un credit de nevoi personale în sumă de 10.200 lei, iar în data de 28.11.2011 (la aproape un an după data declarației autentice) a mai luat un credit de nevoi personale în valoare de 22.000 lei. Este evident că cele două împrumuturi nu aveau cum să constituie sursa pretinsei plăți de care se face vorbire în declarația notarială (primul credit a fost luat cu mult timp înainte de data declarației, iar cel de-al doilea a fost luat după un an de la pretinsa plată).

Ca o concluzie finală Curtea apreciază că acuzațiile aduse celor doi inculpați sunt dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă, astfel încât va pronunța condamnarea acestora.

La alegerea pedepsei și la stabilirea cuantumului Curtea va avea în vedere următoarele aspecte: conduita sinceră a coinculpatului P. T., împrejurarea că acesta a săvârșit infracțiunea din acest dosar în stare de recidivă postcondamnatorie (aflându-se în termenul de încercare al unei suspendări sub supraveghere dispuse anterior – f. 62 d.u.p., f. 35 din dosarul de apel), că inculpatul P. T. a fost convins să comită fapta de insistențele și promisiunile repetate ale inculpatei R. M. (fosta sa soție); faptul că beneficiara falsului a fost inculpata R. M., cea care a și utilizat declarația falsă pentru a obține întabularea dreptului său de proprietate în cartea funciară.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr. 2921/09.07.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara, Secția penală în dosarul nr._ .

Va desființa integral sentința apelată și în rejudecare:

În baza art. 86⁴ alin. 1 raportat la art. 83 alin. 1 din vechiul Cod penal va revoca suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului P. T. prin Sentința penală nr. 109/01.11.2011 pronunțată de Judecătoria Ineu (dosar nr._ ), definitivă prin Decizia penală nr. 151/R/26.01.2011 a Curții de Apel Timișoara, Secția penală, și va dispune executarea de către inculpatul P. T. a pedepsei de 3 ani închisoare (în regim de detenție) alături de pedeapsa de 3000 lei amendă penală aplicată în acest dosar.

Va atrage atenția inculpatului că în caz de sustragere cu rea-credință de la executarea amenzii instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii (cu executare în detenție) în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, ținând seama de partea din amendă care a fost achitată.

În baza art. 25 din vechiul Cod penal raportat la art. 292 din vechiul Cod penal și la art. 63 alin. 3 teza a II a din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal o va condamna pe inculpata R. M. la pedeapsa de 5.000 (cinci mii) lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în declarații.

Va atrage atenția inculpatei că în caz de sustragere cu rea-credință de la executarea amenzii instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii (cu executare în detenție) în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, ținând seama de partea din amendă care a fost achitată.

În baza art. 25 alin. 3 din noul Cod de procedură penală va desființa în totalitate declarația pe propria răspundere dată de inculpatul P. T., autentificată de BNP B. E. H. din Ineu sub nr. 92 din data de 27.01.2011.

În baza art. 25 alin. 3 din noul Cod de procedură penală va dispune restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, în sensul înscrierii în cartea funciară nr. 8366 a localității Ineu a obligației inculpatei R. M. de plată a sultei în valoare de 45.000 lei în favoarea inculpatului P. T., conform sentinței civile nr._/03.12.2008 a Judecătoriei Timișoara, irevocabilă prin decizia civilă nr. 958/R/07.07.2009 a Tribunalului T..

Va dispune comunicarea unei copii certificate a prezentei decizii către BNP B. E. H. din Ineu și BCPI Ineu.

În baza art. 275 alin. 2 și 4 Cpp va obliga pe fiecare dintre inculpați să plătească statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și la judecata în primă instanță.

În baza art. 275 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluționarea apelului declarat de procuror vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr. 2921/09.07.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara, Secția penală în dosarul nr._ .

Desființează integral sentința apelată și în rejudecare:

În baza art. 292 din vechiul Cod penal raportat la art. 63 alin. 3 teza a II a din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din vechiul Cod penal și art. 5 alin. 1 din noul Cod penal condamnă pe inculpatul P. T., fiul lui G. și A., născut la 30.08.1966, în Gurahonț, jud. A., cetățean român, studii medii, recidivist, domiciliat în Ineu, .. 6, ., CNP_, la pedeapsa de 3.000 (trei mii) lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

În baza art. 86⁴ alin. 1 raportat la art. 83 alin. 1 din vechiul Cod penal revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului P. T. prin Sentința penală nr. 109/01.11.2011 pronunțată de Judecătoria Ineu (dosar nr._ ), definitivă prin Decizia penală nr. 151/R/26.01.2011 a Curții de Apel Timișoara, Secția penală, și dispune executarea de către inculpatul P. T. a pedepsei de 3 ani închisoare (în regim de detenție) alături de pedeapsa de 3000 lei amendă penală aplicată în acest dosar.

Atrage atenția inculpatului că în caz de sustragere cu rea-credință de la executarea amenzii instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii (cu executare în detenție) în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, ținând seama de partea din amendă care a fost achitată.

În baza art. 25 din vechiul Cod penal raportat la art. 292 din vechiul Cod penal și la art. 63 alin. 3 teza a II a din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal condamnă pe inculpata R. M., fiica lui I. și A., născută la 27.12.1965, în Șicula, jud. A., cetățean român, studii medii, fără antecedente penale, domiciliată în Ineu, .. 6, ., fără forme legale în Ineu .. 40, jud. A., CNP_, la pedeapsa de 5.000 (cinci mii) lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în declarații.

Atrage atenția inculpatei că în caz de sustragere cu rea-credință de la executarea amenzii instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii (cu executare în detenție) în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, ținând seama de partea din amendă care a fost achitată.

În baza art. 25 alin. 3 din noul Cod de procedură penală desființează în totalitate declarația pe propria răspundere dată de inculpatul P. T., autentificată de BNP B. E. H. din Ineu sub nr. 92 din data de 27.01.2011.

În baza art. 25 alin. 3 din noul Cod de procedură penală dispune restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, în sensul înscrierii în cartea funciară nr. 8366 a localității Ineu a obligației inculpatei R. M. de plată a sultei în valoare de 45.000 lei în favoarea inculpatului P. T., conform sentinței civile nr._/03.12.2008 a Judecătoriei Timișoara, irevocabilă prin decizia civilă nr. 958/R/07.07.2009 a Tribunalului T..

Dispune comunicarea unei copii certificate a prezentei decizii către BNP B. E. H. din Ineu și BCPI Ineu.

În baza art. 275 alin. 2 și 4 Cpp obligă pe fiecare dintre inculpați să plătească statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și la judecata în primă instanță.

În baza art. 275 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluționarea apelului declarat de procuror rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 23.02.2015.

Președinte Judecător

F. I. I. P.

Grefier

V. R.

Red. F.I./23.02.2015

Tehnored. V.R./18.03.2015/2 ex.

Judecătoria Timișoara

Judecător N. B.

Opinie separată

Contrar punctului de vedere al majorității membrilor completului de judecată, care și-a găsit expresia în Decizia nr. 213/A din 23 februarie 2015, consider, pentru rațiunile pe care le voi înfățișa, că apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara este nefondat, pentru cele ce vor fi expuse în continuare:

În mod corect prima instanță a dispus achitarea inculpaților P. T., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 292 Cod penal din 1969 și R. M., pentru săvârșirea infraciunii de instigare de fals în declarații, prev. de art. 25 rap. la art. 292 Cod penal din 1969.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, au fost trimiși în judecată inculpații R. M., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art.25 Cod penal raportat la art. 292 cod penal, și inculpatul P. T., pentru la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută și pedepsită de art.292 Cod penal.

S-a reținut că inculpații au fost căsătoriți legitim în perioada 11.03.2000 – 10.10.2007. În data de 15.03.2004, inculpatul P. T., în calitate de angajat al C.F.R., a cumpărat imobilul, locuință de serviciu, situat în Ineu .,. . anului 2007 părțile au divorțat.

Prin sentința civilă nr._/03.12.2008 a Judecătoriei Timișoara s-a dispus atribuirea acestui imobil inculpatei R. M., sistarea stării de coproprietate cu privire la imobilul în cauză, iar inculpata R. M. a fost obligată la plata către inculpatul P. T. a sumei de 45.000 lei reprezentând contravaloarea cotei sale părți indivize de ½ din imobilul în cauză.

S-a mai reținut în rechizitoriu că inculpata R. M. i-a spus inculpatului P. T. că trebuie ca el să meargă la un notar public și să dea o declarație că a primit de la R. M. suma de 45.000 lei menționată în sentință pentru ca să se poată întabula ca singur proprietar pe imobilul în cauză. Inițial, inculpatul P. T. a refuzat propunerile inculpatei, însă, în cele din urmă la insistențele acesteia, care l-a asigurat că vor locui împreună în acel imobil, a fost de acord să dea o declarație la un notar public că a primit de la R. M. suma de 45.000 lei, deși în realitate el nu a primit suma respectivă de la învinuită.

Astfel, în data de 27.01.2011 inculpatul P. T. s-a deplasat la Biroul Notarial Public B. E. H. din Ineu unde a dat Declarația autentificată sub numărul 92/27.01.2011 în care a menționat că a primit de la inculpata R. M. suma de 45.000 lei datorată de aceasta conform sentinței civile nr._/03.12.2008 a Judecătoriei Timișoara, sumă care reprezenta contravaloarea cotei sale părți indivize de ½ din imobilul situat în Ineu, ., . .> Din probele administrate se constată că nu a fost dovedit faptul că inculpata nu a achitat inculpatului suma de 45.000 lei, astfel cum a declarat acesta în fața notarului.

Inculpata nu a recunoscut în declarațiile date în faza de urmărire penală că nu ar fi dat suma de bani.

Corect a apreciat instanța de fond că declarația inculpatei, prin care a susținut că ”pentru faptul că l-am găzduit în locuința dobândită de mine prin sentință judecătorească, P. T. a dat o declarație la notarul B. din Ineu în care a precizat că a primit de la mine suma de_ lei reprezentând contravaloarea cotei sale părți din locuința în cauză”, nu reprezintă o recunoaștere clară în sensul că, în fapt, inculpatul nu a primit suma de bani. Se poate interpreta că inculpatul a acceptat să dea și declarație notarială cu privire la primirea sumei de bani, ca apreciere pentru faptul că a fost găzduit, însă această împrejurare nu exclude plata acelei sumei, aceasta cu atât mai mult cu cât, în fața instanței inculpata a declarat că a achitat suma de bani.

Din declarațiile martorilor B. E. A. M. și B. M. V., angajați ai biroului notarial, rezultă că aceștia nu au fost de față când inculpatul a semnat declarația notarială și nu au văzut dacă s-au dat sau nu banii, însă cred că P. T. a primit suma de bani, acesta fiind bucuros când a ieșit din biroul notarului public.

De asemenea, nu s-a făcut dovada că banii nu au fost remiși la un moment anterior, în fața notarului, sau eventual anterior sosirii la notar, astfel că aceste declarații nu sunt de natura să formeze convingerea asupra existenței faptelor.

În ceea ce privește Raportul de Constatare Tehnico-Științifică nr._/19.04.2013 întocmit de către Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ A. cu ocazia examinării inculpatului cu tehnica de detenție a comportamentului simulat, se apreciază că acesta nu constituie mijloc de probă în sensul codului de procedură penală și nu poate fi avut în vedere.

Cu privire la declarațiile de recunoaștere, date de inculpatul P. T. în cursul urmăririi penale, acestea nu se coroborează restul probatoriului administrat în cauză.

Potrivit art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de persoanele inculpate.

În raport de cele mai sus reținute, se constataă că acuzațiile nu au fost dovedite, neputând fi formată convingerea că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor.

Pentru aceste considerente, consider că apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara este nefondat, iar sentința atacată este legală și temeinică.

Judecător,

V. D.

Red.D.V./31.03.2015

← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP....		Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 215/2015.... →

Falsul în declaraţii. Art. 292 C.p.. Decizia nr. 213/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Falsul în declaraţii. Art. 292 C.p.. Decizia nr. 213/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA