Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 138/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 138/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-07-2015 în dosarul nr. 1213/108/2015/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 138/CO
Ședința publică de la 22 iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I. M.
Grefier A. B.
Ministerul Public este reprezentat de procuror C. M. U., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află judecarea contestației formulată de inculpatul P. A. N., împotriva încheierii penale din data de 16.07.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ 15.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpatul personal, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales F. T. P. în substituirea avocatului ales M. C..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, părătorul ales al inculpatului a depus la dosar, un memoriu privind motivele contestației și practică judiciară privind arestarea preventivă.
Instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat acordă cuvântul asupra contestației.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea contestației, și înlocuirea măsurii arestului preventiv, cu o măsura mai ușoară, cum ar fi arestul la domiciliu, apreciind că nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică, pericolul public s-a diminuat odată cu trecerea timpului. Menționează că, într-adevăr, luarea măsurii arestării preventive a fost justificată de îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 202 și art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, la acel moment efectuându-se cercetări cu privire la infracțiunile de tentativă la omor calificat (prin premeditare) și tâlhărie, însă, la finalizarea urmăririi penale, inculpatul a fost trimis în judecată pentru tentativă la omor în formă simplă. În condițiile în care urmărire penală s-a finalizat, iar în ultimele declarații inculpatul a recunoscut faptele, intenționând să fie judecat conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirilor, consideră că nu se impune menținerea celei mai grave dintre măsurile preventive.
Mai susține că inculpatul nu este cunoscut cu antecedent penale, a fost încadrat în muncă, având un comportament liniștit atât acasă cât și la locul de muncă, după cum rezultă din caracterizarea depusă la dosar, urmând a se ține cont și de faptul că soția contestatorului și-a rupt piciorul fiind imobilizată la pat, neavând cine că o îngrijească și să se ocupe de gospodărie.
Consideră că scopul măsurilor preventive poate fi atins în speță și prin aplicarea unei măsuri dintre cele de la art.202 alin.4 lit.b sau d, în principal solicitând aplicarea măsurii arestului la domiciliu.
Procurorul pune concluzii de respingere a contestației și a cererilor privind înlocuirea acesteia cu o altă măsura alternativă, întrucât temeiurile care au dus la luarea acestei măsuri subzistă în continuare, au rămas nemodificate până în prezent, astfel că solicită menținerea măsurii, arestarea preventivă fiind singura măsură preventivă proporțională cu gravitatea faptelor imputate inculpatului și raportat la modul cum a acționat inculpatul, tentativa de omor fiind o faptă gravă și săvârșită cu violență, solicită respingerea cererii și menținerea inculpatului în stare de arest preventiv.
Inculpatul, având cuvântul solicită, admiterea contestație a fi judecat în libertate, soția sa și-a rupt piciorul, fiind imobilizată la pat și nu are cine să o îngrijească.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației de față, reține următoarele:
Prin încheierea din data de 16 iulie 2015, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ 15, în baza art. 362 raportat la art. 208 Cod procedură penală, a fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestului preventiv și menținută măsura arestării preventive luată față de inculpații: R. C. O. și P. A. N.,măsură care a fost menținută, pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 17 iulie 2015 până la data de 14 septembrie 2015, inclusiv.
A fost încuviințată cererea de completare a certificatului medico-legal nr. 163/A2/07.04.2015 întocmit de Serviciul Județean de medicină Legală A. și s-a dispus completarea acestuia cu următoarele obiective: dacă în raport cu biletul de ieșire din spital și cu ultima intervenție chirurgicală suferită în data de 10.06.2015, partea civilă I. A. I. ,CNP:_, a avut/sau are nevoie de un număr de îngrijiri medicale mai mare decât cele din concluziile certificatului medico-legal, menționat și dacă au survenit sau nu alte complicații; dacă partea civilă I. A. I., a avut o condiție medicală preexistentă săvârșirii faptei și dacă da, în ce măsură această condiție medicală a influențat diagnosticul final, (obiectiv solicitat de inculpatul P. A. N.). S-a dispus înaintarea întregului dosar Serviciului Județean de Medicină Legală A., în vederea completării certificatului medico-legal cu obiectivele mai sus menționate.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la revocarea măsurii arestării preventive a inculpaților, analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă și impun, în continuare, privarea de libertate a inculpaților R. C. O. și P. A. N..
Aceasta pentru că, din probele administrate în faza de urmărire penală, rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile de tentativă la omor (inculpatul P. A. N. în calitate de complice) și loviri sau alte violențe, iar gravitatea faptelor, modul și circumstanțele de comitere a acestora, coroborate cu datele ce caracterizează persoana fiecărui inculpat în parte (inculpatul R. fiind cunoscut ca o persoană agresivă) justifică menținerea măsurii arestării preventive, pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Așa cum s-a reținut și la luarea și la menținerea măsurii arestării preventive, starea de pericol pentru ordinea publică poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, de reacția publică la comiterea unor infracțiuni de o gravitate ridicată, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți că au comis astfel de fapte.
În acest sens, pericolul pentru ordinea publică trebuie înțeles ca o amenințare pentru o colectivitate umană, în special pentru persoanele vătămate, prin crearea unei sentiment de insecuritate, generat de rezonanța socială negativă a faptului că inculpații R. C. O. și P. A. N. - asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni de o gravitate deosebită – ar fi lăsați în libertate, cu alte cuvinte, s-ar produce o perturbație la nivelul disciplinei publice, stimulând temerea că organele de stat nu acționează suficient împotriva unor fapte periculoase, că legea nu este aplicată cu hotărâre, putând constitui o încurajare și pentru alte persoane de a săvârși asemenea fapte.
Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă, în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se arată și că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate” (cauzele Labita c. Italia, Neumeister c. Austria, Stasaitis c. Lituania). Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru, între durata măsurii privării de libertate, pe de o parte, și interesul public, de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților și din consecințele acestora, pe de altă parte. În condițiile speței, la acest moment, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi puși în stare de libertate sau de a beneficia de o măsură preventivă mai ușoară.
Pentru cele ce preced, judecătorul din cadrul primei instanțe a apreciat că măsura arestului preventiv este singura măsură preventivă aptă să realizeze scopului măsurilor preventive, astfel cum este prevăzut la art. 202 alin. 1 Cod procedură penală.
Suplimentar de cele arătate, legalitatea măsurii privative de libertate presupune ca aceasta să fie dispusă cu respectarea dispozițiilor substanțiale și procedurale din dreptul intern și să fie conformă cu scopul art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acela de protejare a persoanei împotriva arbitrariului, ceea ce s-a respectat în cauză. Pe de altă parte, inculpații sunt arestați doar din data 09 aprilie 2015, ceea ce corespunde jurisprudenței Curții EDO, în sensul art. 5 paragraful 3 din Convenția EDO, privind durata arestului preventiv.
Așa fiind, în baza art. 362 raportat la art. 208 Cod procedură penală, a fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestului preventiv și menținută măsura arestării preventive luată față de inculpații: R. C. O., P. A. N.,pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 17 iulie 2015 până la data de 14 septembrie 2015, inclusiv.
Împotriva încheierii penale din data de 16.07.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ 15, a formulat contestație inculpatul P. A. N., înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 20.07.2015, sub nr._ .Contestația nu a fost motivată în scris.
Inculpatul în motivarea contestației a solicitat, în esență, admiterea acesteia, cercetarea în stare de libertate și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsura mai ușoară, cum ar fi arestul la domiciliu, apreciind că nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică, pericolul public s-a diminuat odată cu trecerea timpului. Menționează că, într-adevăr, luarea măsurii arestării preventive a fost justificată de îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 202 și art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, la acel moment efectuându-se cercetări cu privire la infracțiunile de tentativă la omor calificat (prin premeditare) și tâlhărie, însă, la finalizarea urmăririi penale, a fost trimis în judecată pentru tentativă la omor în formă simplă. În condițiile în care urmărire penală s-a finalizat, iar în ultimele declarații a recunoscut faptele, intenționând să fie judecat conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirilor, consideră că nu se impune menținerea celei mai grave dintre măsurile preventive.
Mai arată că nu este cunoscut cu antecedent penale, a fost încadrat în muncă, având un comportament liniștit atât acasă cât și la locul de muncă, după cum rezultă din caracterizarea depusă la dosar, urmând a se ține cont și de faptul că soția sa și-a rupt piciorul fiind imobilizată la pat, neavând cine că o îngrijească și să se ocupe de gospodărie.
Consideră că scopul măsurilor preventive poate fi atins și prin aplicarea unei măsuri dintre cele de la art.202 alin.4 lit.b sau d, în principal solicitând aplicarea măsurii arestului la domiciliu.
Din analiza încheierii contestate, prin prisma motivelor invocate și analizate din oficiu, potrivit art.206 C.p.p. raportat la art.4251 C.p.p., Curtea reține următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la tentativă la omor, prevăzută de art. art. 48 rap. la art. 32 rap. la art. 188 alin. 1 Cod penal și a două infracțiuni de loviri sau alte violențe, prevăzute de art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
Astfel, în cauză există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul P. A. N. în seara zilei de 23.03.2015, în jurul orei 21,30 s-a deplasat pe . în fața blocului 1B1, . inculpatul R. C. O. care era înarmat cu o bâtă bassebal, unde le-au agresat pe persoanele vătămate I. A. I. Ș. C., I. V. și B. C., lovindu-le cu bâta respectivă în cap ori în diferite zone ale corpului și cauzându-le leziuni traumatice descrise în actele medicale.
Din analiza materialului probator, instanța constată că temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă și impun în continuare privarea de libertate, rezultând suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa și pentru care este cercetat, fiind îndeplinite prevederile art.223 alin.2 N.C.p.p., iar modul și circumstanțele de comitere a faptelor care fac obiectul prezentului dosar, coroborate cu datele ce caracterizează persoana acestuia justifică privarea de libertate în continuare pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, potrivit art.223 alin.2 N.C.p.p.
Condițiile examinate anterior, sunt regăsite și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (existența metodelor verosimile de a bănui că acuzatul a săvârșit o infracțiune și, respectiv, necesitatea protejării ordinii publice), admițându-se că, în măsura în care și dreptul național o recunoaște, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o reacție particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene la momentul arestării nu este încă necesar să se stabilească în mod clar că o infracțiune s-a comis sau care este natura exactă a infracțiunii comise. Obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua investigațiile în scopul de a confirma sau de a înlătura temeiurile arestării.
Faptele ce au dat naștere suspiciunii nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale (cauza Brogan ș.a. contra Marii Britanii,din jurisprudența CEDO).
Nu trebuie stabilită, așadar, vinovăția unei persoane în acest stadiu, acesta fiind scopul urmăririi penale în urma căreia trebuie să rezulte realitatea și natura infracțiunilor de care o persoană este acuzată (cauza N.C. conta Italiei). De asemenea, nu este necesar să se constate că a fost săvârșită o infracțiune sau că persoana privată de libertate a săvârșit o infracțiune (cauza Gusinsky contra Rusiei).
În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, instanța reține că aprecierea necesității luării și menținerii unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților, pe de altă parte.
În condițiile de față, Curtea apreciază că la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că aceste fapte au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
Termenul arestului preventiv scurs pe parcursul procesului penal până în prezent este unul rezonabil raportat la complexitatea dosarului, volumul actelor procesuale și procedurale de întocmit, comportamentul procesual al părților implicate în procesul penal, astfel că termenul de 3 luni scurs de la luarea măsurii arestării preventive apare ca fiind rezonabil și în raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Referitor la situația personală a inculpatului, instanța constată că nu au intervenit elemente noi de la luarea măsurii arestării preventive care să justifice punerea sa în libertate. De asemenea aspectele favorabile inculpatului precum recunoașterea faptelor, că a fost încadrat în muncă, având un comportament liniștit atât acasă cât și la locul de muncă, pot fi valorificate cu prilejul soluționării acțiunii penale.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. raportat la art.206 C.p.p. va respinge ca nefondată contestația declarată de inculpatul P. A. N., împotriva încheierii penale din data de 16.07.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ 15.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga pe contestator la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în contestație.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. raportat la art.206 C.p.p. respinge ca nefondată contestația declarată de inculpatul P. A. N., împotriva încheierii penale din data de 16.07.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ 15.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă pe contestator la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în contestație.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 22 iulie 2015.
Președinte,
C. I. MartinGrefier,
A. B.
RED: CIM/23.07.2015
Dact: A.B. 2 exempl/ 23.07.2015
Primă instanță: Tribunalul A.
Jud: C. M.
Dosar nr._
DECIS
În baza art. 4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. raportat la art.206 C.p.p. respinge ca nefondată contestația declarată de inculpatul P. A. N., împotriva încheierii penale din data de 16.07.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ 15.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă pe contestator la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în contestație.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 22 iulie 2015.
Președinte,
Dosar nr._
Data-24.07.2015-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
CĂTRE,
TRIBUNALUL A.,
Alăturat vă restituim dosarul Dvs. nr._ 15 (160 file), la care se află atașate dosarele nr:_ al Tribunalului A. (12 file); dosarul de urmărire penală nr. 206/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul A. (238 file);_ al Tribunalului A. (36 file);_ (19 file) al Curții de Apel Timișoara, privind pe inculpatul P. A. N., dosare care ne-au fost necesare la soluționarea contestației declarată de inculpat, contestație care a fost respinsă, ca nefondată, prin decizia penală nr.138/CO/22.07.2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul cu numărul de mai sus.
Grefier,
A. B.
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
CĂTRE,
P. A.,
Vă facem cunoscut că prin decizia penală nr. 138/CO/22.07.2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul cu numărul de mai sus s-a dispus:
„În baza art. 4251 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. raportat la art.206 C.p.p. respinge ca nefondată contestația declarată de inculpatul P. A. N., împotriva încheierii penale din data de 16.07.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ 15.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă pe contestator la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în contestație.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 22 iulie 2015.”
Președinte,
C. I. MartinGrefier,
A. B.
| ← Lipsirea de libertate în mod ilegal (art.205 NCP). Decizia nr.... | Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Decizia nr.... → |
|---|
