Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 713/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 713/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 07-05-2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ operator 2711
DECIZIA PENALĂ NR. 713/R
Ședința publică din data de 7 mai 2012
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: V. S.
JUDECĂTOR: A. N.
JUDECĂTOR: M. C.
GREFIER: I. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror F. H. din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul P. C. M. împotriva încheierii penale nr. 140/27 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent P. C. M., în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul ales, avocat D. Jenifer din cadrul Baroului T..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului formulat de inculpat.
Apărătorul ales al inculpatului recurent P. C. M. solicită admiterea recursului declarat de către inculpat, casarea încheierii Tribunalului T. și, în rejudecare, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, însușită de către inculpat. Apărătorul inculpaților P. și T. precizează în motivarea concluziilor expuse faptul că sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea cererii formulate de liberare provizorie sub control judiciar, inculpatul nu are antecedente penale, fiind la prima abatere de această natură, nu există suspiciuni în sarcina sa că ar încerca în orice moment să împieteze desfășurarea procesului penal. Apărătorul inculpatului recurent solicită totodată instanței de recurs să observe că cele două persoane despre care se susține că le-ar fi traficat inculpatul sunt fosta sa concubină cu care are doi copii și actuala sa soție, însărcinată în 7 luni, inculpatul a prestat muncă în construcții o mare perioadă de timp, dar nu a fost încadrat cu forme legale, activitate pe care a desfășurat-o și împreună cu concubina sa, R. A., parte vătămată în dosar și care a dovedit-o cu înscrisurile depuse la dosar. În ceea ce privește veniturile obținute de către inculpat, apărătorul acestuia precizează că la dosar există un set de înscrisuri care dovedesc că inculpatul este sprijinit de către familia sa care lucrează în Italia și-i trimit acestuia sume de bani periodic.
În situația admiterii cererii formulate și lăsării sale în libertate, apărătorul inculpatului recurent învederează instanței că inculpatul are cunoștință de toate obligațiile ce i-ar reveni și pe care se obligă să le respecte, cu atât mai mult cu cât are domiciliul pe raza localității Timișoara.
De asemenea, în pledoaria sa, apărătorul inculpatului recurent învederează instanței că, în materia arestării preventive, hotărârea instanței de luare a măsurii preventive nu se bucură de autoritate de lucru judecat, ci instanța are obligația de a verifica legalitatea și temeinicia măsurii chiar dacă hotărârea judecătorească prin care a fost instituită este definitivă, iar inculpatul are dreptul de a formula cereri adiacente, respectiv poate cere punerea sa în libertate provizorie în tot cursul procesului penal.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat de către inculpat ca fiind nefundat întrucât, deși cererea inculpatului este admisibilă în principiu, liberarea provizorie sub control judiciar este apreciată de către prima instanță ca nefiind oportună, apreciere motivată la filele 4, 5 și 6 din hotărârea instanței de fond, prin raportare la starea de fapt, la persoana inculpatului, la pericolul social pe care-l prezintă infracțiunea comisă de acesta, precum și la criteriile de apreciere a unei astfel de măsuri, rezultate din decizia nr. 16/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii.
Inculpatul recurent P. C. M., având cuvântul, arată că este de acord cu concluziile apărătorului ales în sensul admiterii recursului declarat, casarea încheierii recurate și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 140 din 27 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în baza art. 1608a al.6 C.p.p. raportat la art. 1602 C. p.p., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P. C. M., născut la data de 10.05.1987 în Timișoara, județul T., domiciliat în Timișoara, ., nr.59, ., CNP_, aflat în Arestul IPJ T..
În temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea introdusă și înregistrată la Tribunalul T. sub nr._ din data de 25.04.2012, inculpatul P. C. M. a solicitat, în temeiul art. 1602 C.p.p., liberarea sa provizorie sub control judiciar.
În motivarea cererii s-a arătat că întrunește condițiile prevăzute de art. 1602 C.p.p., în sensul că actele de urmărire penală evidențiază că în persoana sa sunt suficiente elemente din care rezultă în mod indubitabil că motivele care au stat la baza arestului preventiv nu mai subzistă și că lăsarea sa în libertate nu reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică sau pentru bunul mers al anchetei.
În motivare a arătat că, referitor la premisele liberării provizorii, procesul penal a fost declanșat în prezenta speță, el având calitatea de inculpat, împotriva lui dispunându-se arestarea preventiva la data de 28.03.2012 (încheierea penală nr. 27/CC din 28.03.2012—dosar nr._ ).
De asemenea a mai arătat că se află în ipoteza săvârșirii unei infracțiuni intenționate, condiția suplimentară și anume aceea ce impune ca maximul pedepsei închisorii pentru infracțiunea ce face obiectul dosarului să nu depășească 18 ani, este îndeplinită întrucât faptele imputate inculpatului sunt prevăzute si sancționate de art. 8 din Legea 39/2003, rap. la art. 323 Cod penal, art. 12 alin (1) si (2) lit. a și art. 13 alin. (1) din Legea 678/2001, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal ce instituie o pedeapsă de la 5 la 15 ani.
O condiție suplimentară pentru a se putea dispune liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, este de asemenea îndeplinită, în acest sens arătându-se că nu are antecedente penale, comportamentul acestuia înainte de declanșarea procesului penal fiind unul exemplar.
A apreciat că nu există nicio suspiciune ce poate fi pusă în sarcina lui în sensul că ar exista posibilitatea influențării în mod negativ a bunei desfășurări a acestui proces penal.
În această ordine de idei a învederat faptul că nu exista nici indicii și cu atât mai puțin date din care ar rezulta necesitatea împiedicării sale să săvârșească alte fapte de natură infracțională sau să încerce să zădărnicească aflarea adevărului în acest dosar prin orice mijloace recurgând la influențarea unor părți, martori sau experți, condițiile negative prevăzute de art. 160 ind. 2 alin (2) Cod procedură penală fiind îndeplinite. Totodată, a apreciat ca nu poate altera sau distruge mijloacele de probă existente.
În susținerea celor afirmate anterior, s-a arătat că urmărirea penală în acest dosar este aproape finalizată, inculpatul aflându-se în faza urmăririi penale când cea mai mare parte a probatoriului a fost deja administrat și în această fază de jurisdicție, stadiul procesual actual fiind de așa natură încât nu-i permite să exercite cu rea-credință obligațiile impuse de normele legale în vigoare.
Pe de altă parte, în susținerea admiterii acestei cereri, s-a considerat ca fiind relevante însăși presupusele acte materiale ale inculpatului la săvârșirea faptei care, deși pe de o parte ar putea conduce la concluzia că încadrarea juridică reținută în sarcina lui ar putea fi înlăturată și dovedește cu certitudine tangența sa superficială cu acest mediu infracțional, pe de altă parte, se raportează la perioada extrem de scurtă de timp în care se presupune că a săvârșit această infracțiune și, nu în ultimul rând la faptul că nu a încercat în nicio împrejurare să zădărnicească sau să ascundă aflarea adevărului, colaborând în mod permanent cu organele de urmărire penală, de fiecare dată când acest lucru i-a fost solicitat.
În ceea ce privește starea de fapt, a menționat așa cum de altfel a reținut ți instanța în momentul în care a fost sesizată în temeiul art. 149 ind. 1 Cod proc.pen, faptul că în momentul în care se vorbește de trafic de persoane, reprezentanții Ministerului Public o au în vedere pe soția inculpatului, numita P. R., însărcinată în acest moment în 7 luni, cât și pe fosta lui concubină, R. A., cu care a locuit 6 ani de zile și împreună cu care are doi copii minori, un băiat de 2 ani și o fetiță în vârstă de numai 1 an, inculpatul cunoscând acest lucru.
Soția sa apare în acest dosar sub numele de Gulyas R. și de nenumărate ori i se atribuie calitatea de parte vătămată câtă vreme aceasta nu a înțeles să participe în procesul penal declanșat împotriva clientului său, participarea ca parte fiind una opțională și nicidecum obligatorie, cu atât mai mult cu cât nu avem de a face cu o stare de minoritate a acestora.
În aceeași ordine de idei, nici R. A. nu participă în acest proces penal, niciuna dintre cele două femei, cu care inculpatul are 3 copii, neavând nicio declarație în acest dosar și nedorind să participe.
S-a mai reținut în sarcina inculpatului că în cursul anilor 2010-2011 a avut cunoștință de faptul că numita R. A. și mai apoi, după despărțirea sa de aceasta, Gulyaș R. actualmente P. R., practicau prostituția și că inculpatul a fost de acord ca acestea să își continue activitatea, beneficiind de anumite foloase materiale de pe urma acestora, afirmație pe care o apreciază ca fiind neveridică. A mai arătat faptul că inculpatul nu a beneficiat în mod direct de niciun folos de pe urma acestui obicei al iubitei respectiv soției sale, afirmând totodată că banii făcuți de acestea au fost folosiți de ele în interes personal, cât și pentru acoperirea cheltuielilor necesare casei și copiilor.
În ceea ce privește veniturile acestuia de ordin financiar, inculpatul a arătat că, deși în vârstă de 24 ani, a fost încadrat o bună perioadă de timp în muncă, lucrând în construcții, fiind totodată sprijinit financiar de familie, mama și sora sa lucrând în Italia, asigurându-i-se toate cele necesare traiului, afirmații ce înțelege să le întărească prin înscrisurile atașate prezentei cereri.
În ceea ce îi privește pe ceilalți doi inculpați din acest dosar, a arătat că îl cunoaște doar pe unul dintre aceștia, el fiindu-i nepot, iar pe celelalte părți vătămate din această speță nu le cunoaște, cu excepția iubitei nepotului său, numita M. L..
Totodată, referitor la condițiile ce se constituie în obligații ale clientului său pe durata acestei liberări provizorii, a arătat că are cunoștință de cele 5 obligații ce vor fi reținute în sarcina lui în situația admiterii acestei cereri (conform art. 160 ind. 2 alin. 3 Cod proc. penală) și se obligă să le respecte, ca de altfel și pe cele ce instanța va considera de cuviință să le instituie conform art. 160 ind. b alin. 3 ind. 1 Cod pr.pen.
A arătat că are cunoștință de dispozițiile legii privitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii (art. 160 ind. 10 Cod pr. pen.)
Pe de altă parte, potrivit art. 136 alin. 2 Cod procedură penală, scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie, alin. 8 al aceluiași articol menționând criteriile ce trebuie avute în vedere la alegerea acestora (scopul măsurii, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana în cauză.
Totodată, în materia arestării preventive, hotărârea instanței de luare a măsurii preventive nu se bucură de autoritate de lucru judecat, instanța având obligația de a verifica legalitatea și temeinicia măsurii și în situația în care hotărârea judecătorească prin care a fost instituită este definitivă.
Chiar dacă s-ar presupune că în urma analizării condițiilor de la art. 149 ind. 1 Cod procedură penală, instanța, așa cum de altfel a făcut-o, a înțeles să admită propunerea de arestare preventivă și mai apoi instanța superioară să definitiveze această măsură, respingând recursul inculpatului, inculpatul a învederat faptul că instanțele superioare au statuat în nenumărate rânduri în sensul că o eventuală admitere a propunerii de arestare preventivă în baza art. 149 ind. 1 Cod pr. pen nu poate să conducă implicit la respingerea unei cereri de liberare sub control judiciar chiar dacă aceasta este formulată într-un timp relativ scurt întrucât, potrivit art. 160 ind. 1 alin. 1 Cod pr. pen., cel arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie în tot cursul procesului penal, acest drept fiind, de altfel, consacrat și prin dispozițiile art. 23 alin. 10 din Constituția României. O condiție obligatorie formulării unei astfel de cereri o constituie starea de arest preventiv a celui în cauză, fără ca prin lege să fie instituit un anume moment de la care să o poată promova.
Rațiunea prevederii acestei posibilități de formulare a unei astfel de cereri este tocmai aceea de a limita la maxim efectele negative pe care o privare de libertate le poate produce celui în cauză mai înainte de pronunțarea unei condamnări.
Cererea formulată prin apărător ales a fost însușită de inculpat în ședința publică din 27 aprilie 2012, arătând că îi sunt cunoscute dispozițiile legale referitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii sub control judiciar.
În probațiune, prima instanță a dispus din oficiu atașarea dosarului nr. 174/D/P/2012 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara.
Examinând cererea formulată, în baza actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală, în virtutea reglementărilor în materie, instanța de fond a constatat următoarele:
Prin ordonanța nr. 174/D/P/2011 din data de 27.03.2012, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul P. C. M., sub aspectul comiterii infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 8 din Lg. 39/2003 rap. la art. 323 C.p., trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. 1, 2 lit. a din Lg. 678/2001, și trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1 din Lg. 678/2001.
Prin încheierea penală nr. 27/CC/28.03.2012 a Tribunalului T. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, alături de inculpații N. O. și T. V. M., pe o durată de 29 de zile, cu începere de la 28.03.2012 până în data de 25.04.2012, apreciindu-se că în privința inculpatului sunt incidente disp. art.148 alin.1 lit. f C.p.p., respectiv existența unor date și indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpat a unor fapte prevăzute de legea penală, sancționate cu pedepse mai mari de 4 ani, precum și cu privire la faptul că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru odinea publică.
Ulterior, prin încheierea penală nr. 36/CC/23.04.2012, măsura arestării preventive a inculpatului a fost prelungită până în data de 24.05.2012 inclusiv, apreciindu-se că subzistă în continuare temeiul menționat în art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p.
Potrivit dispozițiilor art. 1602 alin. 1 și 2 C.p.p., liberarea provizorie sub control judiciar poate fi acordată, în cazul infracțiunilor intenționate, dacă pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, iar pe de altă parte nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Din redactarea acestui text legal care reglementează condițiile liberării provizorii sub control judiciar rezultă cu titlu obligatoriu, imperativ, situațiile în care nu se acordă liberarea provizorie – când există date din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Însă, așa cum rezultă și din decizia nr. 16/2011 pronunțată de ÎCCJ în soluționarea unui recurs în interesul legii, simpla formulare a unei cereri de liberare provizorie și îndeplinirea formală a condițiilor prev. de art. 160 ind. 2 C.p.p. nu este suficientă pentru a justifica punerea în libertate a inculpatului, instanța având obligația să analizeze eventualele consecințe ale acestei măsuri, astfel încât să existe un echilibru just între interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general al societății de a fi descoperite faptele antisociale și sancționate persoanele responsabile de comiterea acestora. Altfel spus, cu ocazia analizei temeiniciei și oportunității luării acestei măsuri, instanța de judecată este obligată să aibă în vedere, pe lângă condițiile expres indicate în art. 1602 alin. 1 și 2 C.pr. pen., și dacă temeiurile care au impus arestarea preventivă pot fi diminuate prin obligațiile legale prevăzute de art. 1602 al. 3 C.pr.pen., și dacă scopul măsurii preventive, circumscris în dispozițiile art. 136 al. 1 C.p.p. (asigurarea bunei desfășurări a procesului penal ori împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei) poate fi atins sau nu prin liberarea provizorie sub control judiciar, această apreciere urmând a fi efectuată prin raportare la circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, la elemente ce privesc faptele pentru care inculpatul este cercetat, dar și la datele care circumstanțiază persoana acestuia.
În prezenta cauză, raportat la materialul probatoriu administrat până în prezent, contrar susținerilor inculpatului, instanța de fond a apreciat că temeiul avut în vedere la arestarea și apoi prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, prev. de art. 148 lit. f C.p.p., există și în prezent, neintervenind niciun element care să răstoarne presupunerea rezonabilă a comiterii faptelor reținute în sarcina inculpatului (existând în continuare indicii temeinice în sensul dispozițiilor art. 68/1 C.pr.pen., respectiv date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele pentru care s-a dispus arestarea, sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani), precum și pericolului pentru odinea publică pe care îl prezintă lăsarea acestuia în libertate (evidențiat de natura și gravitatea faptelor presupus comise, urmările acestora, modalitatea concretă de săvârșire, rezonanța socială negativă produsă în comunitate, dar și prin raportare la datele privind persoana inculpatului).
Totodată, prin raportare la circumstanțele concrete ale faptelor pentru care inculpatul este cercetat, dar și la datele care circumstanțiază persoana acestuia, instanța de fond a apreciat că respectivele temeiuri care au impus arestarea preventivă nu pot fi diminuate prin obligațiile legale prevăzute de art. 1602 al. 3 C.pr.pen., și că asigurarea bunei desfășurări a procesului penal nu poate fi realizată prin punerea inculpatului în liberare provizorie sub control judiciar.
În acest sens, instanța de fond a avut în vedere faptul că în sarcina inculpatului se reține posibila săvârșire a unor infracțiuni de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și trafic de persoane major și minore, în modalitatea exploatării acestora prin obligarea la practicarea prostituției, cu un grad ridicat de pericol social, apreciat nu numai prin raportare la limitele de pedeapsă și la amploarea fenomenului infracțional, dar și prin prisma perioadei lungi de acțiune, a numărului mare de persoane vătămate și a urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce (din datele existente rezultând presupunerea rezonabilă în sensul că inculpatul, împreună cu alți coinculpați, au desfășurat activități infracționale deosebit de grave, care au produs repercusiuni dintre cele mai nefavorabile asupra dezvoltării ulterioare a unor minori, aceștia câștigându-și existența de pe urma unor minori), iar prin modalitatea concretă în care se presupune că s-au comis faptele (racolarea și caza victimelor, prin înșelăciune, urmate de exploatarea acestora prin practicarea prostituției, folosindu-se atât înșelăciunea, cât și constrângerea fizică și morală, profitând de gradul redus de cultură și de pregătire al victimelor) se conturează și o periculozitate sporită a persoanei inculpatului, periclitând în mod evident derularea în condiții normale, firești, a raporturilor juridice și sociale. Or, față de natura și gravitatea presupusei activității infracționale, precum și față de perioada relativ scurtă de timp de la momentul arestării preventive, s-a apreciat că este evident că nu se poate considera că s-au schimbat dimensiunile pericolului pentru ordinea publică ori a interesului public față de acest caz, iar lăsarea în libertate a inculpatului în acest moment procesual, nu ar contribui la altceva decât la încurajarea altor persoane să se implice în activități ilicite de același gen – foarte profitabile, întrucât vor beneficia de clemența organelor judiciare, precum și la accentuarea sentimentului de nesiguranță, de revoltă, de neîncredere în instituțiile statului, ce s-a indus în rândul comunității, la nivelul opiniei publice.
Totodată, raportat la circumstanțele care caracterizează persoana inculpatului, instanța de fond a apreciat că acesta nu conferă garanții suficiente că, odată lăsat în libertate, nu va încerca să îngreuneze desfășurarea urmăririi penale sau că nu va săvârși noi fapte penale. În acest sens, instanța de fond a avut în vedere faptul că, așa cum rezultă din probele de la dosar, inculpatul nu are loc de muncă, iar obținerea de beneficii financiare de pe urma exploatării sexuale a unor persoane majore și minore apare ca o obișnuință, un mod de viață, iar nu ca un fenomen izolat, existând indicii că a desfășurat activitate infracțională de acest fel pe o perioadă îndelungată, toate acestea evidențiind pericolul concret care planează asupra acestuia de săvârșire de noi infracțiuni similare, care nu ar putea fi înlăturat prin obligațiile legale prevăzute de art. 1602 al. 3 C.pr.pen. De asemenea, instanța de fond a avut în vedere faptul că părțile vătămate și martorii audiați în cauză, precum și cei a căror identificare și audiere mai este necesară pentru finalizarea urmăririi penale, provin din mediul promiscuu în care au fost săvârșite faptele, fiind vorba chiar și de persoane cu care inculpatul a trăit în concubinaj – asupra cărora are în mod evident un ascendent moral și își poate exercita autoritatea, astfel că există în mod evident riscul de încercare de influențare a acestora de către inculpat, de exercitare de presiuni asupra acestora, aspect incompatibil cu necesitatea asigurării bunei desfășurări a urmăririi penale.
Împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, raportat la raportat la natura și gravitatea faptelor presupus a fi fost comise, precum și la presupusa perseverență infracțională și celelalte circumstanțe personale, s-a apreciat de prima instanță că nu sunt de natură să diminueze, cel puțin la acest moment procesual, pericolul pe care în prezintă pentru ordinea publică lăsarea acestuia în libertate și să justifice admiterea cererii de liberare sub control judiciar a acestuia.
Pentru aceste considerente, apreciind că liberarea provizorie a inculpatului nu este oportună în momentul de față din rațiuni ce țin și de necesitatea asigurării bunei desfășurări a urmăririi penale, în temeiul art. 1608a alin. 6 C.p.p., instanța de fond a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar ca neîntemeiată.
În temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva încheierii penale nr. 140/27 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, a declarat recurs inculpatul P. C. M., solicitând, în motivele formulate și susținute oral de apărătorul ales, admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului T. și, în rejudecare, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, însușită de către inculpat, întrucât sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea cererii formulate de liberare provizorie sub control judiciar, nu are antecedente penale, fiind la prima abatere de această natură, nu există suspiciuni în sarcina sa că ar încerca în orice moment să împieteze desfășurarea procesului penal. A mai arătat că cele două persoane despre care se susține că le-ar fi traficat sunt fosta sa concubină cu care are doi copii și actuala sa soție, însărcinată în 7 luni, el prestând muncă în construcții o mare perioadă de timp, dar nu a fost încadrat cu forme legale, activitate pe care a desfășurat-o și împreună cu concubina sa, R. A., parte vătămată în dosar și care a dovedit-o cu înscrisurile depuse la dosar. În ceea ce privește veniturile obținute, a precizat că la dosar există un set de înscrisuri care dovedesc că este sprijinit de către familia sa care lucrează în Italia și-i trimit sume de bani periodic.
În situația admiterii cererii formulate și lăsării sale în libertate, a învederat instanței că are cunoștință de toate obligațiile ce i-ar reveni și pe care se obligă să le respecte, cu atât mai mult cu cât are domiciliul pe raza localității Timișoara.
Examinând încheierea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, până în acest stadiu procesual, și cu motivele de recurs invocate, Curtea constată recursul nefondat.
Faptul că într-adevăr sunt îndeplinite condițiile legale pentru admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, condiții reglementate de art. 1602 Cod procedură penală, îi conferă inculpatului o vocație în ceea ce privește admiterea cererii, nu un drept absolut în acest sens, fiind respectate astfel cerințele impuse de art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cerințe care sunt concepute în scopul conturării unei posibilități, nicidecum al unei obligații. Independent de admisibilitatea în principiu a unei astfel de cereri și de celelalte condiții de formă privitoare la însușirea de către inculpat a respectivei cereri introdusă de apărătorul său, este necesar ca judecătorul să verifice temeinicia acesteia, apreciind acest lucru din perspectiva temeiurilor care au stat la baza instituirii arestării preventive.
Referitor la aceste cerințe de fond ale liberării provizorii sub control judiciar, instanța a apreciat că acestea nu sunt îndeplinite, față de natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului subzistând temeiurile pentru care s-a dispus măsura arestării preventive.
În altă ordine de idei s-a constatat că judecătorul care a dispus arestarea preventivă a reținut ca și temei cazul prevăzut de art.148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în prezenta cauză, raportat la materialul probatoriu administrat până în prezent, și contrar susținerilor inculpatului, instanța de fond a apreciat că temeiul avut în vedere la arestarea și apoi prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, prev. de art. 148 lit. f C.p.p., există și în prezent, neintervenind niciun element care să răstoarne presupunerea rezonabilă a comiterii faptelor reținute în sarcina inculpatului (existând în continuare indicii temeinice în sensul dispozițiilor art. 68/1 C.pr.pen., respectiv date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele pentru care s-a dispus arestarea, sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani), precum și pericolului pentru odinea publică pe care îl prezintă lăsarea acestuia în libertate (evidențiat de natura și gravitatea faptelor presupus comise, urmările acestora, modalitatea concretă de săvârșire, rezonanța socială negativă produsă în comunitate, dar și prin raportare la datele privind persoana inculpatului).
Este adevărat că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și cu liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, potrivit art. 136 alin. 2 C.p.p, dar în prezenta cauză raportat la gradul de pericol social al infracțiunilor, de circumstanțele concrete ale cauzei și de circumstanțele personale ale inculpatului, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru punerea în libertate a acestuia.
În speță, inculpatul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 8 din Lg. 39/2003 rap. la art. 323 C.p., trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. 1, 2 lit. a din Lg. 678/2001, și trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1 din Lg. 678/2001.
Pericolul concret pentru ordinea publică avut în vedere la arestarea preventivă a inculpatului P. C. M., nu s-a diminuat într-o asemenea măsură încât să impună înlocuirea măsurii arestării preventive cu liberarea provizorie sub control judiciar. În acest sens, în sarcina inculpatului se reține posibila săvârșire a unor infracțiuni de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și trafic de persoane major și minore, în modalitatea exploatării acestora prin obligarea la practicarea prostituției, cu un grad ridicat de pericol social, apreciat nu numai prin raportare la limitele de pedeapsă și la amploarea fenomenului infracțional, dar și prin prisma perioadei lungi de acțiune, a numărului mare de persoane vătămate și a urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce (din datele existente rezultând presupunerea rezonabilă în sensul că inculpatul, împreună cu alți coinculpați, au desfășurat activități infracționale deosebit de grave, care au produs repercusiuni dintre cele mai nefavorabile asupra dezvoltării ulterioare a unor minori, aceștia câștigându-și existența de pe urma unor minori), iar prin modalitatea concretă în care se presupune că s-au comis faptele (racolarea și caza victimelor, prin înșelăciune, urmate de exploatarea acestora prin practicarea prostituției, folosindu-se atât înșelăciunea, cât și constrângerea fizică și morală, profitând de gradul redus de cultură și de pregătire al victimelor) se conturează și o periculozitate sporită a persoanei inculpatului, periclitând în mod evident derularea în condiții normale, firești, a raporturilor juridice și sociale. Or, față de natura și gravitatea presupusei activității infracționale, precum și față de perioada relativ scurtă de timp de la momentul arestării preventive, s-a apreciat că este evident că nu se poate considera că s-au schimbat dimensiunile pericolului pentru ordinea publică ori a interesului public față de acest caz, iar lăsarea în libertate a inculpatului în acest moment procesual, nu ar contribui la altceva decât la încurajarea altor persoane să se implice în activități ilicite de același gen – foarte profitabile, întrucât vor beneficia de clemența organelor judiciare, precum și la accentuarea sentimentului de nesiguranță, de revoltă, de neîncredere în instituțiile statului, ce s-a indus în rândul comunității, la nivelul opiniei publice.
Pericolul pentru ordinea publică fiind încă actual, impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului și respingerea cererii sale de liberare provizorie sub control judiciar, ca neîntemeiată, așa cum corect a stabilit și prima instanță.
Potrivit disp. art. 1602 al. 2 C.p.p., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea unor mijloace de probă, sau prin alte asemenea fapte.
În apărare inculpatul invocă faptul că nu a săvârșit nicio infracțiune, că nu a fost de acord ca numitele R. A. și mai apoi, după despărțirea sa de aceasta, Gulyaș R. actualmente P. R., să își continue activitatea de prostituție, și nu a beneficiat de anumite foloase materiale de pe urma acestora, afirmând totodată că banii făcuți de acestea au fost folosiți de ele în interes personal, cât și pentru acoperirea cheltuielilor necesare casei și copiilor.
Instanța înlătură apărarea inculpatului, întrucât cercetarea judecătorească nu este încă finalizată, iar dosarul fiind complex nu au fost administrate toate probele astfel încât instanța apreciază că lăsarea acestuia în libertate ar putea avea influențe asupra aflării adevărului.
În raport de aceste criterii, anterior analizate, instanța de recurs constată că măsura arestării preventive a fost luată în mod adecvat și nu se impune luarea unei alte măsuri preventive, în speță cea prevăzută de art. 136 alin. 1 lit. c) rap. la art. 145 ind. 1 Cod procedură penală.
Având în vedere toate aceste considerente, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod proc. pen. rap. la art. 160 pct. 9 Cod proc. pen., se va respinge recursul inculpatului ca nefondat, menținându-se legalitatea și temeinicia încheierii penale atacate.
Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod pr. pen., respinge ca nefondat recursul inculpatului P. C. M., declarat împotriva încheierii penale nr. 140/27 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
În baza art. 192 alin.2 Cod pr.pen. obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.05.2012.
PREȘEDINTE, V. S. | JUDECĂTOR, A. N. | JUDECĂTOR, M. C. |
GREFIER,
I. S.
Red. V.S./11.05.2012
Tehnored. I.S. - 2 ex./11.05.2012
Primă instanță: Tribunalul T. – jud. A. C. Țira
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ operator 2711
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 713/R
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod pr. pen., respinge ca nefondat recursul inculpatului P. C. M., declarat împotriva încheierii penale nr. 140/27 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
În baza art. 192 alin.2 Cod pr.pen. obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.05.2012.
PREȘEDINTE, V. S. | JUDECĂTOR, A. N. | JUDECĂTOR, M. C. |
| ← Abuz în serviciu contra intereselor publice. Art.248 C.p..... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 857/2012.... → |
|---|
