Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 857/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 857/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 31-05-2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 857/R
Ședința publică din 31 mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. ANI B.
JUDECĂTOR:G. B.
JUDECĂTOR: A. N.
GREFIER: C. U.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul D. F. împotriva sentinței penale nr. 104 din 5.04.2012 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M..
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru inculpatul recurent D. F. lipsă, se prezintă avocat din oficiu P. G..
P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror E. B..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată depusă la dosar cererea de amânare formulată de inculpat, susținând că nu se poate prezenta din motive medicale.
instanța pune în discuție cererea de amânare formulată de inculpatul recurent.
Apărătorul din oficiu al inculpatului recurent, avocat P. G. și procurorul, nu se opun cererii de amânare.
Instanța respinge cererea de amânare, având în vedere că inculpatul nu a făcut dovada motivelor care l-au împiedicat la prezentarea în fața instanței, fiind vorba de simplele sale susțineri.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul din oficiu al inculpatului recurent, avocat P. G., solicită admiterea recursului considerând că pedeapsa aplicată de prima instanță a fost prea mare în raport de faptul că inculpatul a avut o atitudine sinceră, solicitând aplicarea disp.art. 3201 Cpp.
Procurorul solicită respingerea recursului, arătând că prima instanță a dozat corect pedeapsa aplicată inculpatului.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1200/P/2011 din data de 7.12.2012, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M., a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de liberate, a inculpatului D. F. cercetat sub aspectul săvârșirii în stare de recidivă a infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, cu număr fals de înmatriculare și fără a poseda permis de conducere, fapte prev. de art. 85 alin.1, din OUG 195/2002 rep., cu aplicarea art. 37 lit. b Cp., art. 85 alin.2, din OUG 195/2002 rep., cu aplicarea art. 37 lit. a Cp. și art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art. 37 lit. b Cp., totul cu aplic. art. 33 lit.b) C.p.
În motivarea actului de sesizare se reține că la data de 14.09.2011, orele 01,45, lucrătorii din cadrul Secției nr. 12 a Politiei Rurale Periam, jud. Timis, efectuând activitati pe linie de supraveghere și controlul tarficului rutier, pe DJ692, pe raza localității Periam au oprit pentru control autoturismul marca "Ford Escort" cu număr de înmatriculare_ .
În prezenta martorului asistent C. Valean au identificat pe conducătorul auto în persoana inculpatului D. F. căruia i-au solicitat sa prezinte actele personale și ale autoturismului.
Cu aceasta ocazie inculpatul D. F. a declarat ca nu are asupra sa nici un fel de documente, acestea fiind la domiciliul sau. În ceea ce privește autoturismul în cauza, inculpatul a declarat ca autoturismul este proprietate personală, nefiind înmatriculat în circulație, iar numerele aplicate, respectiv_, îi aparțin și provin de la autoturismul marca "Dacia 1300" pe care a dus-o la fier vechi și nu poseda nici un fel de documente privind autoturismul în cauza. Cu aceasta ocazie inculpatul a declarat și faptul ca nu poseda permis de conducere.
Din declarația inculpatului a rezultat și faptul ca a condus autoturismul de la domiciliul sau din localitatea Variaș, respectiv pe o distanta de aproximativ 8 km, intenția acestuia fiind de a ajunge în localitatea Periam, la prietena sa.
Din adresa nr._/06.10.2011, a SPCPCIV- Instituția Prefectului jud. T., rezulta ca faptul ca inculpatul D. F. nu figurează ca fiind posesor permis de conducere, iar autoturismul marca "Ford Escort" cu . WFOAXXGCAART37658 nu figurează ca fiind înmatriculat în circulație.
Urmărirea penală a fost începută la data de 20.10.2011 și a fost confirmata în aceeași zi de către procuror prin rezoluție.
La data de 24.11.2011, inculpatului i-a fost prezentat materialul de urmărire penala împrejurare în care a declarat ca recunoaște comiterea faptelor și nu mai are alte cereri sau probe de propus în apărare.
Inculpatul asistat de apărător ales, s-a prezentat în fața instanței, declarând că recunoaște săvârșirea faptelor așa cum au fost reținute prin rechizitoriu, solicitând a se face aplicarea art 3201 Cpp..
În baza prev.art. 3201 cod proc pen, introdus prin Legea 202/2010 instanța a judecat cauza pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Prin sentința penală nr. 104 din 5.04.2012 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosarul nr._, în baza prev. art.85 alin.1 din O.U.G.nr.195/2002 republicată, cu aplicarea art.3021 Cpp și art.37 lit.a C.p., instanța a fost condamnat inculpatul D. F.- la o pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 Cod penal. rap la art.64 lit.a teza a2-a și b Cod penal și s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art. 85 al. 2 din OUG nr. 195/2002 republicata, cu aplicarea art.3021 Cpp și art.37 lit.a C.p., a fost condamnat inculpatul la o pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 Cod penal. rap la art.64 lit.a teza a2-a și b Cod penal și s–au aplicat inculpatului pedepsele accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002 republicata, cu aplicarea art.3021 Cpp și art.37 lit.a C.p., a fost condamnat inculpatul la o pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 Cod penal. rap la art.64 lit.a teza a2-a și b Cod penal și s-a aplicat inculpatului pedepsele accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 33 lit. b și art.34 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, și anume 8 luni închisoare, pe care a sporit-o până la 11 (unsprezece) luni închisoare.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 Cod penal. rap la art.64 lit.a teza a2-a și b Cod penal și s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În temeiul art.83 al.1 Cp s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de un an închisoare dispusă prin sentința penală nr.226/12.02.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ definitivă prin neapelare, prin care inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev de art.86 al.1 OUG 195/2002 rep, urmând ca pedeapsa să fie executată alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în total un an și 11 (unsprezece) luni închisoare cu privare de libertate.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 Cod penal. rap la art.64 lit.a teza a2-a și b Cod penal și s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 191 al. 1 Cod proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:
La data de data de 14.09.2011 ora 01,45 inculpatul D. F. a fost prins în flagrant de către lucrătorii din cadrul Secției nr.12 a Poliției Rurale Periam, în timp ce conducea autoturismul marca "Ford Escort" cu număr de înmatriculare_ pe DJ692 pe raza localității Periam, jud. T..
Conform declarației inculpatului luată în cursul urmăririi penale, s-a reținut că acesta a condus autoturismul de la domiciliul său din localitatea Variaș până în localitatea Periam cu intenția de a ajunge la prietena sa.
Din adresa nr._/06.10.2011, întocmita de Instituția Prefectului Județul T.-Serviciul Public Comunitar Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor prima instanță a reținut că inculpatul D. F. nu figurează ca fiind posesor permis de conducere, iar autoturismul marca "Ford Escort" cu . WFOAXXGCAART37658 nu figurează ca fiind înmatriculat în circulație.
Din fișa de cazier judiciar s-a constatat că rezultă că inculpatul a săvârșit fapta în stare de recidivă postcondamnatorie și anume în termenul de încercare de 3 ani stabilit prin sentința penală nr.226/12.02.2010 a Judecătoriei Timișoara.
În drept, prima instanță a constatat că faptele inculpatului D. F., care la data de 14.09.2011 ora 01,45, a fost depistat conducând autoturismul marca "Ford Escort" cu număr_, din direcția V. către localitatea Periam, fără a poseda permis de conducere, autoturismul nefiind înmatriculat în circulație, cu numere de înmatriculare false, intrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de punere în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, fapte prevăzute și pedepsite de prevăzute și pedepsite de art. 85 alin. 1, art. 85 alin. 2 și art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicata, așa cum a fost aprobata cu modificări prin Legea nr. 49/2006, fiecare infracțiune cu aplicarea art. 37 lit. a Cp.,
Având în vedere că infracțiunile au fost comise în concurs ideal conform prev art.33 lit. b coroborat cu art.34 Cod pen, prima instanță a stabilit o pedeapsă pentru fiecare infracțiune concurentă.
La alegerea pedepselor, precum și la individualizarea cuantumului acestora, conform art. 72 C. pen, au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru faptele săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor, determinat atât de modul de producere cât și de importanța valorilor sociale încălcate și circumstanțele personale ale inculpatului.
Astfel prima instanță a avut în vedere faptul că inculpatul s-a prezentat în fața instanței și a solicitat a fi judecat în baza probelor existente la dosar, astfel că în speță s-a făcut aplicarea art.3201 Cpp, iar limitele de pedeapsă pentru infracțiunile stabilite în sarcina au fost reduse cu o treime. La stabilirea pedepselor prima instanță a avut în vedere și împrejurarea că inculpatul a mai săvârșit anterior infracțiuni prevăzute de legislația rutieră, fiind condamnat prin sentința penală nr.266/3.02.2010 a Judecătoriei Timișoara.
Având în vedere aceste aspecte, în baza art. 85 al. 1 din OUG nr. 195/2002 republicata, cu aplicarea art.3201 Cpp și art.37 lit.a Cp inculpatul a fot condamnat la o pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, făcându-se aplicarea disp. art. 71 Cod penal. rap la art.64 lit.a teza a2-a și b Cod penal.
În baza art. 85 al. 2 din OUG nr. 195/2002 republicata, cu aplicarea art.3201 Cpp și art.37 lit.a Cp a fost condamnat același inculpat la o pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, făcându-se aplicarea disp. art. 71 Cod penal. rap la art.64 lit.a teza a2-a și b Cod penal.
În baza art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002 republicata, cu aplicarea art.3201 Cpp și art.37 lit.a Cp prima instanță l-a condamnat același inculpat la o pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și s-a făcut aplicarea disp. art. 71 Cod penal. rap la art.64 lit.a teza a2-a și b Cod penal.
În temeiul art. 33 lit. b și art.34 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, și anume un 8 luni închisoare pe care, dat fiind ansamblul activitatii infractionale a inculpatului, faptul ca acesta a comis 3 infractiuni în stare de recidivă postcondamnatorie, prima instanță a sporit-o cu 3 luni urmând ca inculpatul sa execute în final 11 luni închisoare.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, ținând seama de faptul că inculpatul a săvârșit fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, prima instanță a dispus ca executarea pedepsei să se facă în regim de detenție, reținând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev de art.81, în special condiția ca inculpatul să nu mai fi fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 Cod penal. rap la art.64 lit.a teza a2-a și b Cod penal și s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Instanța de fond a observat că prin sentința penală nr.226/12.02.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ definitivă prin neapelare la data de 2.03.2010, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de un an închisoare pentru săvârșirea la data de 3.08.2008, a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prev de art.86 al.1 OUG 195/2002 rep. În temeiul art.81, 82 Cp executarea pedepsei a fost suspendată condiționat, fiind stabilit un termen de încercare de 3 ani. Având în vedere că fapta pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză a fost săvârșită la data de 14.09.2011, deci în termenul de încercare și fiind vorba de o infracțiune intenționată, în temeiul art.83 al.1 Cp, prima instanță a revocat beneficiul suspendării condiționate urmând ca inculpatul să execute alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, și pedeapsa de un an închisoare stabilită prin sentința menționată anterior, în total un an și 11 luni închisoare cu privare de libertate.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs inculpatul D. F., solicitând aplicarea disp.art. 3201 Cpp, întrucât a recunoscut și regretat fapta comisă, a colaborat cu organele de cercetare penală și să se țină cont de circumstanțele reale și personale ale inculpatului.
Examinând sentința penală recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit disp.art. 3856 al. 3 Cpp, instanța constată că recursul formulat de către inculpatul D. F. este nefondat, hotărârea Judecătoriei Sânnicolau M. fiind temeinică și legală.
Astfel, instanța de fond, Judecătoria Sânnicolau M. a stabilit corect starea de fapt dedusă judecății, respectiv aceea că la data de 14.09.2011, ora 1,45, a fost depistat conducând autoturismul marca Ford Escort cu nr. de înmatriculare_, pe ruta Variaș - Periam, fără a poseda permis de conducere, autoturismul nefiind înmatriculat în circulație, având numere false, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor prev.d e art. 85 al. 1, 85 al. 2 și 86 al. 1 din OUG 195/2002 republicată, vinovăția inculpatului cu privire la aceste infracțiuni fiind dovedită cu ansamblul probelor de la dosar, care se coroborează cu declarația de recunoaștere a inculpatului, astfel că prezumția de nevinovăție de care a beneficiat inculpatul a fost răsturnată în speța de față.
Inculpatul a criticat modalitatea de individualizare judiciară a pedepselor, apreciind că pedeapsa rezultantă de 11 luni închisoare este prea mare raportat la circumstanțele reale și personale ale acestuia. Este de observat că inculpatul a beneficiat de prevederile disp.art.3201 Cpp, cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime, motiv pentru care instanța pentru cele trei infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, a dispus câte o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru fiecare infracțiune în parte, respectiv pedepsele minime aplicabile în cauză, iar în final, după operațiunea de contopire a celor trei pedepse de 8 luni a aplicat un spor de pedeapsă de 3 luni închisoare, având în vedere concursul de infracțiuni, iar în final, având în vedere că inculpatul s-a aflat în stare de recidivă postcondamnatorie, a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare dispusă prin sentința penală nr. 226/2010 a Judecătoriei Timișoara, hotărâre prin care a fost condamnat tot pentru o infracțiune la legea circulației, astfel că inculpatul are de executat o pedeapsă finală de 1 an și 11 luni închisoare cu privare de libertate.
Din examinarea pieselor dosarului rezultă că instanța de fond a dozat pedepsele în cauză, având în vedere toate circumstanțele cauzei, criteriile prev.d e art. 72 Cp, gradul de pericol social al faptelor, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, concursul de infracțiuni, dar și circumstanțele personale ale inculpatului care este recidivist, iar pentru comportamentul procesual corect a beneficiat de disp.art. 3201 Cpp, astfel că instanța de recurs nu mai poate dispune reducerea pedepsei.
Pentru toate aceste considerente, văzând că hotărârea Judecătoriei Sânnicolau M. este temeinică și legală, instanța urmează să respingă ca nefondat recursul formulat de inculpatul D. F..
Văzând și disp.art. 192 al. 2 Cpp,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen. respinge recursul declarat de inculpatul D. F. împotriva sentinței penale nr. 104 din 5.04.2012 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M..
În temeiul art. 192 al. 2 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 lei către Baroul T. onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 31 mai 2o12.
Președinte, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. Ani B. G. bugarsky A. N.
Grefier,
C. U.
Red. G.B- 07.06.2012
Dact. C.U. – 08.06.2012
Prima inst.. – jud.A. O. S. – Judecătoria Sânnicolau M.
| ← Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|








