Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 156/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 156/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-02-2015

DOSAR NR._ operator 2711

ROMÂNIA

C. DE A. TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 156/A

Ședința publică din 11 februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: FLORENȚA F. M. C.

JUDECĂTOR: F. P.

GREFIER: A. I. C.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. Timișoara este reprezentat de procuror S. A..

Pe rol se află judecarea apelului formulat de inculpatul V. S. M. împotriva sentinței penale nr. 282 din 10.11.2014 pronunțată de J. D..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul V. S. M. asistat de avocat ales Iunacico Angelco din Baroul T..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța îi pune în vedere inculpatului prezent, V. S. M. că dispozițiile art. 420 alin 4 C. pr. pen. instituie ascultarea sa în fața instanței de apel, dar beneficiază în continuare de dreptul de a nu da nicio declarație și îi aduce la cunoștință drepturile și obligațiile prevăzute de art. 420 alin 4 rap. la art. 378, art. 108 și art. 83 C. pr. pen. Inculpatul este de acord să dea o declarație în fața instanței de apel, aceasta fiind atașată la dosar.

Ulterior, instanța constată că avocatul ales al inculpatului depune la dosar adeverința de la locul de muncă din Germania și traducerea în limba română, o caracterizare a inculpatului realizată de primărie și parohie.

Nemaifiind alte cererii prealabile sau probe de administrat acorda cuvântul avocatului în susținerea apelului formulat de inculpat.

Avocatul inculpatul solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și pe cale de consecință pronunțarea unui pedepse fără privare de libertate.

În continuare avocatul arată că un aspect esențial la apelului formulat este chiar prezența inculpatul în fața instanței, recunoașterea faptelor și regretul inculpatul cu privire la faptele comise.

Avocatul explică lipsa inculpatului din fața instanție de fond, prin faptul că acesta a plecat în străinătate să lucreze, și la un moment dat a intervenit o lipsă de comunicare între el și cei care trebuiau să îi comunice termenul de judecată, astfel că la termenul din 10 noiembrie nu a fost prezent în fața instanței de fond pentru a fi audiat, pentru a recunoaște faptele și pentru a comunica instanței că este de acord cu munca în folosul comunității.

Un al doilea aspect, menționat de avocat, este faptul că dacă inculpatul ar fi lipsit de la locul de muncă chiar și pentru o zi fără a avea acesta motivație, contractul lui ar fi fost întrerupt, acesta fiind motivul pentru s-a ajuns în situația actuală. în acest context, avocatul apreciază că solicitarea formulată pe calea apelului este temeinică și legală, respectiv în sensul de a admite apelul așa cum a fost formulat.

Procurorul având în vedere acordul exprimat de inculpat cu privire la munca în folosul comunității, apreciază că inculpatul îi pot fi aplicate dispozițiile art. 91 Cp respectiv suspendarea sub supraveghere a pedepsie, motiv pentru care solicită admiterea apelului și dispunerea acestei modalități de executare a pedepsie pentru pedeapsa aplicate de prima instanță.

Inculpatul având ultimul cuvânt solicită admiterea apelului.

C.

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.282 din 10 noiembrie 2014 pronunțată în dosarul nr._ J. D. în baza art.336 aliniat 1 cod penal l-a condamnat pe inculpatul V. S. M. (fiul lui A. și F., născut la data de 04.06.1982, în Tirlisua, județul Bistrița-Năsăud, cu domiciliul în ., județul T., CNP_) la 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 250 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. D. nr. 407/P/2 iunie 2014 a fost trimis în judecată inculpatul V. S. M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.

În expunerea stării de fapt prin actul de inculpare s-a reținut că în data de 30.03.2014 lucrătorii de poliție din cadrul Postului de Poliție Gătaia, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control pe conducătorul autoturismului marca Ford Focus cu numărul de înmatriculare CX967HC, ocazie cu care au stabilit identitatea conducătorului în persoana inculpatului V. S. M..

Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager iar în urma efectuării testului a rezultat o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la Spitalul Orășenesc D. unde i s-au recoltat două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie, prima probă biologică a fost recoltată la ora 23.58 și a indicat o valoare de 1,20 g0/00 alcool în sânge iar cea de-a doua probă a fost recoltată la ora 00.58 și a indicat o valoare de 1,05 g0/00 alcool în sânge.

Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a avut o atitudine sinceră și a recunoscut săvârșirea faptei.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 14 iulie 2014, definitivă, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății (f. 7-8).

Inculpatul nu s-a prezentat la niciun termen de judecată deși a fost legal citat procedura de citare fiind înmânată unei persoane care locuiește cu inculpatul respectiv numitei V. M. (f. 11, 16 și 23).

Totodată acesta a fost citat cu mandat de aducere, iar Postul de Poliție Birda a depus la dosar procesul verbal de căutare a inculpatului din care a rezultat că este plecat la muncă în Germania (f. 18). Mai mult, la termenul de azi fratele inculpatului prezent în sală a arătat că acesta are cunoștință de proces și nu se prezintă fiind la muncă în străinătate.

În fine au fost efectuate verificări la Administrația Națională a Penitenciarelor și la Inspectoratul General al Poliției Române din care a rezultat că inculpatul nu află în vreunul din penitenciarele sau aresturile din țară (f. 24 și 26).

Analizând materialul probator administrat în faza de urmărire penală, respectiv: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f.8), declarație martor V. D.-G. (f.8-9), declarație suspect, învinuit, V. S.-M. (f.13), declarație inculpat V. S.-M. (f.16), rezultatul aparatului marca Drager Alcooltest (f.19), proces-verbal de prelevare (f.17), buletin de examinare clinică (f.18), buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr.161/A/03.04.2013 (f.20), instanța de fond reținut următoarea situație de fapt:

În data de 30.03.2014, în jurul orelor 23.10, inculpatul V. S. M. a condus autoturismul marca „Ford Focus” cu numărul de înmatriculare CX967HC, pe DJ 588/A, din direcția localității Birda spre localitatea Mânăstire, având o îmbibație alcoolică peste limita legală, rezultatul analizei toxicologică-alcoolemie indicând valoarea de 1,20 g‰ alcool pur în sânge.

Din verificarea fișei de cazier judiciar s-a reținut că inculpatul nu posedă antecedente penale (f. 11 d.u.p.).

În drept, prima instanță a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.

În temeiul acestui text de lege inculpatul a fost condamnat avându-se în vedere și dispozițiile art.74 Cod penal.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului s-a avut în vedere împrejurările și modul de comitere a infracțiunii și în acest sens faptul că a condus autoturismul sub influența băuturilor alcoolice și a pus în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

Totodată s-a avut în vedere conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii și anume aceea că pe parcursul urmăririi penale a cooperat cu organele de cercetare penală însă nu s-a prezentat în fața instanței sustrăgându-se de la judecată și în fine nivelul de educație al inculpatului care este absolvent de școală generală, vârsta acestuia de 32 de ani, situația familială și socială de persoană căsătorită.

Față de aceste criterii inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, orientată spre limita minimă.

În speță au fost analizate condițiile pentru aplicarea unei pedepse neprivative de libertate, respectiv amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a constatat că acestea nu sunt îndeplinite. Astfel, inculpatul s-a sustras de la judecată nemaifiind găsit la domiciliu deși în faza de urmărire penală i se aduseseră la cunoștință obligațiile prevăzute de art.108 alin.2 lit.”a” Cod procedură penală respectiv „De a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându-i-se atenția că în cazul neîndeplinirii acestei obligații se poate emite mandat de aducere împotriva sa, iar în cazul sustragerii, judecătorul poate dispun e arestarea sa preventivă”. (a se vedea fila 15 verso din d.u.p.) Mai mult, procedura de citare cu acesta a fost semnată de o persoană care locuiește cu inculpatul și astfel s-a presupus că a fost informat cu privire la proces. Ba chiar fratele inculpatului s-a prezentat azi și a confirmat că acesta are cunoștință de proces.

Așa fiind, prima instanță a constatat că în speță nu sunt îndeplinite cerințele reglementate de art.83 alin.1 lit.”c” și 91 alin.1 lit.”c” Cod penal câtă vreme inculpatul nu s-a prezentat pentru a-și manifesta acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității și pe de altă parte a apreciat că sunt incidente prevederile art.83 alin.2 Cod penal precum și art.91 alin.3 lit.”c” Cod penal care arată că nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei ori suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă infractorul s-a sustras de la judecată.

Fiind găsit vinovat și condamnat, în temeiul art.274 alin.1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 250 lei.

Împotriva acestora a declarat apel inculpatul V. S. M..

În motivarea apelului formulat, inculpatul V. S. M. a solicitat, în temeiul art. 421 lit. a C..p.p., în principal, admiterea apelului declarat și desființarea hotărârii instanței de fond, pronunțând prin hotărâre o nouă pedeapsă al cărei mod de executare să nu fie prin privare de libertate, iar în subsidiar aplicarea disp. art. 421 lit. b C.p.p. A solicitat inculpatul să se aibă în vedere faptul că și-a recunoscut fapta, astfel cum rezultă din întreg materialul de urmărire penală și din actul de sesizare a instanței, că s-a integrat în societate ulterior comiterii faptei, iar în prezent muncește pentru a-și câștiga existența în străinătate, cu contract de muncă, acesta fiind și unul din motivele absenței sale la instanța de fond și nicidecum nu s-a sustras judecății; un al doilea motiv care justifică neprezentarea sa în instanță a fost cunoașterea sumară a legii.

Examinând apelul formulat de inculpat, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, instanța apreciază că este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Instanța de apel își însușește starea de fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală și judecată și din care rezultă vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului prevăzută de art.336 alin.1 C.p. .

Vinovăția inculpatului cu privire la fapta reținută prin actul de sesizare al instanței rezultă din declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală și în apel, procesului verbal de constatare, buletinului de analiză toxicologică și din care rezultă faptul că în data de 30.03.2014 lucrătorii de poliție din cadrul Postului de Poliție Gătaia, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control pe conducătorul autoturismului marca Ford Focus cu numărul de înmatriculare CX967HC, ocazie cu care au stabilit identitatea conducătorului în persoana inculpatului V. S. M..

Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager iar în urma efectuării testului a rezultat o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la Spitalul Orășenesc D. unde i s-au recoltat două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie, prima probă biologică a fost recoltată la ora 23.58 și a indicat o valoare de 1,20 g0/00 alcool în sânge iar cea de-a doua probă a fost recoltată la ora 00.58 și a indicat o valoare de 1,05 g0/00 alcool în sânge.

De altfel, starea de fapt, vinovăția și încadrarea juridică a faptei nu au fost contestate de către apelant, motiv pentru care instanța de apel va analiza din oficiu cuantumul pedepsei și critica inculpatului referitoare la modalitatea de individualizare a executării pedepsei.

La individualizarea judiciară a pedepsei prima instanță a avut în vedere criteriile generale prev. de art.74 alin.1 C.pen., respectiv „împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.”

Prima instanță a avut în vedere starea de real pericol a faptei dedusă din împrejurarea că acesta a condus pe un drum județean, intens circulat. De asemenea, instanța de apel constată că nu s-a identificat nici una din condițiile prevăzut de art. 75 C.pen., pentru a reține vreo circumstanță atenuantă.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale.

La stabilirea pedepsei s-a avut în vedere gravitatea faptei, pericolul social care a adus atingere relațiilor sociale referitoare la circulația pe drumurile publice, dar și aspectele favorabile acestuia precum, lipsa antecedentelor penale, recunoașterea faptei, motiv pentru care nu se impune reducerea pedepsei de 1 an închisoare, aceasta fiind corect individualizată prin orientarea spre minimul special prevăzut de textul de lege (un an închisoare în cazul infracțiunii prevăzute de art.336 alin.1 C.p.).

În cauză, raportat la gravitatea faptei comise, în mod corect prima instanță a stabilit pedeapsa închisorii, iar nu pe aceea a amenzii penale. Pedeapsa reprezintă o constrângere directă aplicată inculpatului, de natură să asigure în mai mare măsură, îndreptarea și corijarea acestuia.

Cu privire la modalitatea de executate, instanța de apel reține că inculpatul s-a prezentat la judecată în faza de apel, și-a menținut aceeași poziție de recunoaștere și regret a faptei săvârșite.

Având în vedere că pedeapsa stabilită mai sus se încadrează în prevederile prev. de ar. 83 lit. a Cod penal, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, prin declarația dată faza de apel și-a manifestat acordul de a presta o muncă în folosul comunității, instanța apreciază că aplicarea imediată a pedepsei nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei inculpatului, motiv pentru care în baza art. 83 Cod penal va dispune amânarea aplicării pedepsei stabilite mai sus pe durata termenului de supraveghere de 2 (doi) ani calculat în conformitate cu art. 84 al.1 Cod penal, de la data rămânerii definitive a hotărârii, cu impunerea măsurilor de supraveghere pe care trebuie să le respecte inculpatul pe durata termenului de supraveghere astfel cum sunt ele indicate la art. 85 alin.1 lit. a-e C.pen.

Având în vedere pericolul social deosebit de ridicat al conducerii unui autovehicul de către o persoană ce se află sub influența alcoolului, împrejurarea că inculpatul a fost depistat circulând pe un drum județean intens circulat, putându-se expune atât pe sine cât și pe ceilalți participanți la trafic unui real pericol constând în producerea unor grave evenimente rutiere, instanța de apel apreciază că deși nu se impune aplicarea imediată a pedepsei, se impune aplicarea față de inculpat a obligației prevăzute la art. 85 al.2 lit. g Cod penal, respectiv aceea ca pe durata termenului de supraveghere să nu conducă nici un tip de autovehicule.

Obligația impusă inculpatului de a nu conduce nici un autovehicul are rol în îndeplinirea scopului de prevenție pe viitor de săvârșire a acestui gen de fapte penale

În baza art.404 al.3 Cod procedură penală va atrage atenția inculpatului asupra art. 88 Cod penal, respectiv asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligației impuse, avertizându-l asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori obligația impusă pe durata termenului de supraveghere.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 alin. 2 lit. a C.p.p. va admite apelul declarat de inculpatul V. S. M. împotriva sentinței penale nr. 282/10.11.2014, pronunțată de J. D. în dosar nr._ .

Va desființa sentința penală atacată numai sub aspectul individualizării judiciare a executării pedepsei și va dispune amânarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, cu impunerea obligațiilor prevăzute de art. 85 alin. 1 lit. a-e și art. 85 alin. 2 lit. g, supravegherea urmând a fi încredințată Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul T..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 alin. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul V. S. M. împotriva sentinței penale nr. 282/10.11.2014, pronunțată de J. D. în dosar nr._ .

Desființează sentința penală atacată numai sub aspectul individualizării judiciare a executării pedepsei și rejudecând în aceste limite:

În baza art. 83 alin. 1, 3 Cod penal dispune amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii date.

În baza art. 85 alin. 1 Cod penal, judecătoria stabilește ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul T., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 85 alin. 2 lit.g, Cod penal pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligația de a nu conduce nici un fel de autovehicule.

În baza art. 86 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, dispune ca datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) să se comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul T..

În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Menține în rest sentința apelată.

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2015

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

F. M. C. FLORENȚAFLORENTINA P.

pentru grefier A. I. C.,

care și-a încetat activitatea

semnează grefier șef secție penală

A. A.

Red.F.P./05.03.2015

Tehnored. A.C./18.02.2015

Nr. Ex. 4

Jud. Fond. L. C.-I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 156/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA