Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 1346/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1346/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-12-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 1346/A
Ședința publică de la 17 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I. M.
Judecător G. B.
Grefier A. B.
Ministerul Public este reprezentat de procuror A. S., din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Timișoara.
Pe rol se află judecarea apelului declarat de inculpatul G. I. O. împotriva sentinței penale nr.467din 03.11.2015 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpatul personal, asistat de avocat ales S. C..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, potrivit dispozițiilor art. 83, art.108 alin.1 și 2 și art.420 alin.4 C.p.p., raportat la art.374 alin.2 C.p.p, instanța îi aduce la cunoștință inculpatului drepturile conferite de lege, după care se ia declarație acestuia, aceasta fiind consemnată în proces verbal atașat separat la dosar.
Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, acordă cuvântul în dezbaterea apelului, potrivit art.420 alin.6 C.p.p.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe și pronunțând o nouă hotărâre procedând potrivit regulilor referitoare la soluționarea acțiunii penale, să se reindividualizeze pedeapsa aplicată sub aspectul înlăturării obligației impuse în temeiul art.85 pct.2 lit.g C.p., respectiv obligația de a nu conduce anumite vehicule și, menținerea în rest a hotărârii nr.467/2015 pronunțată de Judecătoria Lugoj.
Procurorul pune concluzii de respingere a apelului declarat de inculpat, ca nefondat, menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, raportat la natura și gravitatea faptei inculpatului.
Inculpatul, având cuvântul, a arătat că regretă fapta, solicitând înlăturarea interdicției de a conduce.
C.,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.467/03.11.2015 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._, în baza art. 336 alin.1 C.p. cu aplicarea art. 396 al. 10 din C.pr.pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului G. I. O., pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
În baza art. 83 alin. (1), Cod penal a fost amânată aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune T., la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c, d și e se comunică Serviciului de Probațiune T..
În baza art. 85 pct. (2) lit. b, c și g C. pen. s-a impus inculpatului pe durata termenului de supraveghere să execute următoarele obligații: să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității (.), pe o perioadă de 30 de zile, să participe la programul „drink & drive”, derulat de Serviciul de Probațiune T. și să nu conducă nici un tip de autovehicule.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. i s-a atraa atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, întocmit la data de 29.07.2015 în dosarul nr. 293/P/2015, înregistrat la data de 05.08.2015 pe rolul Judecătoriei Lugoj sub nr._, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului G. I. O. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal.
În fapt, prin actul de inculpare, s-a reținut că în seara zilei de 17.02.2015 inculpatul G. I. O. după ce a consumat băuturi alcoolice s-a urcat la volanul autoturismului marca OPEL cu nr._ pe care l-a condus din localitatea Coșteiu spre municipiul Lugoj.
În jurul orelor 23,24 în timp ce rula cu autoturismul pe . B. a fost oprit pentru control de organele de poliție și întrucât inculpatul emana miros de alcool a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După acest moment inculpatul a fost condus la spital unde i s-au recoltat două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și în urma analizelor de laborator s-a stabilit că inculpatul a avut o alcoolemie de 1,45 %o la prima recoltare la orele 00:00 și de 1,35 %o la cea de a doua probă, la orele 01:00.
Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de constatare (f.3 dosar u.p.), rezultatul alcooltest (f.4 dosar u.p.), buletinul de analiză toxicologică nr.58/A/20.02.2015 emis de I.M.L.Timișoara (f.8 d.u.p.), declarația martorului Bontila G. C. (f.9-10 d.u.p.), fisa de cazier judiciar a inculpatului (f.11 d.u.p.), declarația de suspect (f.13-14 d.u.p.) si declarația de inculpat (f.16 d.u.p.).
Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 03.11.2015, în baza art. 346 al. 2 C.pr.pen. judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
Fiind audiat în fața instanței la termenul de judecată din data de 03.11.2015 inculpatul G. I. O. a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa și a solicitat ca judecarea cauzei să se facă cu aplicarea disp. art. 396 alin.10 C.pr.pen.
Față de poziția inculpatului prima instanță a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 374 al. 7 C.pr.pen., și nu a mai procedat la readministrarea în cursul cercetării judecătorești a probelor administrate în dosarul de urmărire penală și care nu au fost contestate de părți.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prima instanță a constatat că starea de fapt expusă prin rechizitoriu este dovedită în întregime de probele anterior enunțate, reținând următoarele:
În fapt, din procesul verbal de constatare (f.3 dosar u.p.), care se coroborează cu declarațiile inculpatului și cu declarația martorului Bontila G. C. (f.9-10 d.u.p.), precum și cu buletinul de analiză toxicologică nr. 58/A/20.02.2015 emis de I.M.L.Timișoara (f.8 d.u.p.), reiese că în seara zilei de 17.02.2015 inculpatul G. I. O. după ce a consumat băuturi alcoolice s-a urcat la volanul autoturismului marca OPEL cu nr._ pe care l-a condus din localitatea Coșteiu spre municipiul Lugoj.
În jurul orelor 2324 în timp ce rula cu autoturismul pe . B. a fost oprit pentru control de organele de poliție și întrucât inculpatul emana miros de alcool a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După acest moment inculpatul a fost condus la spital unde i s-au recoltat două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei si în urma analizelor de laborator s-a stabilit că inculpatul a avut o alcoolemie de 1,45 %o la prima recoltare la orele 0000 și de 1,35 %o la cea de a doua probă, la orele 0100.
În fața primei instanțe, cu prilejul cercetării judecătorești, inculpatul a dat o declarație (f.11 dosar instanță), prin care a recunoscut săvârșirea faptei așa cum a fost reținută prin rechizitoriu, solicitând a se face aplicarea art. 374 alin.4, art.375 și art. 396 din C. pr. pen.
În drept, fapta inculpatului, care în data de 17.02.2015, a condus pe drumurile publice (pe . B.), autoturismul marca OPEL cu nr. de înmatriculare_ având o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv o alcoolemie de1,45 %o la prima recoltare la orele 0000 și de 1,35 %o la cea de a doua probă, la orele 0100, în data de 18.02.2015, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 336 alin.1 din Codul penal.
Elementul material al infracțiunii constă în acțiunea inculpatului care a condus autoturismul pe drumurile publice, având în sânge o alcoolemie peste limita legală.
Urmarea imediată a constat în producerea unei stări de pericol pentru securitatea circulației pe drumurile publice, cunoscut fiind faptul că o persoană care se găsește sub influența băuturilor alcoolice nu mai este în plenitudinea aptitudinilor fizice și psihice pe care le presupune conducerea în siguranță a autovehiculelor.
Fiind o infracțiune formală, de pericol, raportul de cauzalitate între urmarea imediată și acțiune se prezumă, starea de pericol fiind inerentă acțiunii.
Din perspectiva laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție indirectă întrucât, prin conducerea autoturismului după ce în prealabil a consumat alcool, a cunoscut că pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, în condițiile în care o persoană aflată sub influența alcoolului are mult diminuate orice reflexe și reduse orice posibilități de preîntâmpinare a unui eventual pericol pe drumurile publice și, deși nu a urmărit un astfel de rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Prima instanță a făcut și aplicarea dispozițiilor art. 396 alin 10 C.pr.pen. în sensul că limitele legale ale pedepsei cu închisoarea, prevăzute de textul legal incriminator se vor reduce cu o treime, deoarece inculpatul a recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor, judecata având loc în baza procedurii speciale prev. de art. 374 C.pr.pen. și urm.
Reținând vinovăția inculpatului, prima instanță a dispus stabilirea pe seama acestuia a unei pedepse, făcând în ceea ce privește individualizarea și proporționalizarea acesteia, aplicarea prevederilor art. 74 C.pen., în sensul că s-a orientat către pedeapsa cu închisoarea, întrucât pedeapsa închisorii reprezintă o constrângere directă aplicată inculpatului, de natură să asigure în mai mare măsură, îndreptarea și corijarea acestuia, fiind necesară și îndeplinirea scopului de prevenție pe viitor de săvârșire a acestui gen de fapte penale.
Așadar, având în vedere și criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 C.pen., respectiv: limitele pedepsei cu închisoare prevăzute de textul de lege incriminator, reduse cu o treime în baza art. 396 alin 10 din C .pr. pen. deoarece inculpatul a recunoscut în totalitate săvârșirea faptei, judecata având loc în baza procedurii speciale prev. de art. 374 din C.pr.pen. și urm., gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite de inculpat, prin care acesta a creat un pericol pentru siguranța sa și a celorlalți participanți la trafic, persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, sub aspectul individualizării și proporționalizării pedepsei, prima instanță a procedat la soluționarea cauzei conform dispozitivului prezentei sentințe penale.
Împotriva sentinței penale nr.467din 03.11.2015 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._ a declarat apel inculpatul G. I. O. înregistrat pe rolul Curții de A. Timișoara la data de 20.11.2015, sub nr._ .
În motivarea apelului inculpatul a solicitat desființarea sentinței primei instanțe și pronunțând o nouă hotărâre procedând potrivit regulilor referitoare la soluționarea acțiunii penale, să se reindividualizeze pedeapsa aplicată sub aspectul înlăturării obligației impuse în temeiul art.85 pct.2 lit.g C.p., respectiv obligația de a nu conduce anumite vehicule și, menținerea în rest a hotărârii nr.467/2015 pronunțată de Judecătoria Lugoj.
Din analiza sentinței apelate, prin prisma motivelor de apel invocate și analizate din oficiu, în limitele prev. de art.417 al. 2 C.p.p., C. reține următoarele:
Instanța de apel își însușește starea de fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală și judecată și din care rezultă vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului.
Astfel, în cauză potrivit probatoriului administrat s-a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpatul la data de 17.02.2015 a condus autoturismul din localitatea Coșteiu spre municipiul Lugoj sub influența alcoolului.
De altfel, starea de fapt, vinovăția, încadrarea juridică cuantumul pedepsei nu au fost contestate de către apelant, inculpatul beneficiind de prevederile art.396 alin.10 C.p.p. privind recunoașterea de vinovăție, motiv pentru care instanța va analiza critica inculpatului privind înlăturarea obligației impuse potrivit art.85 pct.2 lit.g C.p..
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 74 cod penal .
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale.
La stabilirea pedepsei s-a avut în vedere gravitatea faptei, pericolul social ridicat care a adus atingere relațiilor sociale privind circulația pe drumurile publice, valoarea alcoolemiei - 1,45 %o, dar și aspectele favorabile acestuia precum recunoașterea faptei, lipsa antecedentelor penale, motiv pentru care se constată că pedeapsa de 1 an închisoare a fost corect individualizată prin orientarea spre minimul special prevăzut de textul de lege și nu se impune reducerea acesteia.
În ceea ce privește modalitatea de executare, instanța de apel constată că în cauză sunt îndeplinite prevederile art.83 C.p. privind amânarea executării pedepsei raportat la cuantumul acesteia și persoana inculpatului.
Critica inculpatului privind înlăturarea obligației impuse potrivit art.85 pct.2 lit.g C.p. este nefondată. Astfel, în cauză elementele favorabile inculpatului precum lipsa antecedentelor penale, recunoașterea faptelor au fost avute în vedere la stabilirea pedepsei prin orientarea acesteia spre minimul special prevăzut de lege, motiv pentru care, raportat la gradul de pericol social al faptei și la valoarea ridicată a alcoolemiei în mod corect prima instanță i-a interzis inculpatului dreptul de a conduce autovehicule pe durata termenului de supraveghere în condițiile în care s-a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei inculpatului pentru o perioadă determinată.
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul G. I. O. împotriva sentinței penale nr.467din 03.11.2015 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._ . În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga pe inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul G. I. O. împotriva sentinței penale nr.467din 03.11.2015 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17.12.2015.
Președinte, C. I. M. | Judecător, G. B. |
Grefier,
A. B.
RED: CIM/18.12.2015
Dact:A.B.2 exempl/18 Decembrie 2015
Primă instanță: Judecătoria Lugoj
Jud: P. E. C.
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1342/2015.... | Înlocuire pedeapsă amendă cu închisoarea. Art.586 NCPP.... → |
|---|








