Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 995/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 995/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-06-2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 995/R
Ședința publică din 28 iunie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. ANI B.
JUDECĂTOR:G. B.
JUDECĂTOR: A. N.
GREFIER: C. U.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul S. D. G. împotriva sentinței penale nr. 146 din 24.04.2011 pronunțată de Tribunalul A..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă condamnatul recurent S. G., în stare de detenție, asistat de avocat din oficiu B. S..
P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara Timișoara este reprezentat de procuror E. Badică.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul din oficiu al condamnatului recurent, avocat B. S., solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale recurate și pe fond, admiterea contestației la executare și deducerea din pedeapsă a perioadei executate în Bosnia.
Procurorul solicită respingerea recursului, considerând că prima instanță a pronunțat o soluție corectă,
Contestatorul recurent S. D. G., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și deducerea perioadei executată în Bosnia, arătând că nu s-a solicitat de la Interpol perioada executată pentru extrădare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul A. la data de 13.01.2012, condamnatul S. G., deținut în Penitenciarul A., a formulat o contestație la executare împotriva executării sentinței penale nr. 171/02.08.1999 a Tribunalului A..
În motivarea cererii formulate contestatorul a solicitat deducerea perioadei executate în Republica Bosnia și Herțegovina, din pedeapsa aplicată prin hotărârea judecătorească a Tribunalului A..
În probațiune petentul a depus acte emise de către autoritățile Republicii Bosnia și Herțegovina, care au fost traduse din limba sârbă în limba română.
Prin sentința penală nr. 146 din 24.04.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în baza art. 461 alin.1lit. d, alin.2 Cod procedură penală, a fost respinsă contestația la executare formulată de condamnatul S. D. G., privind executarea pedepsei de 12 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 171/02.08.1999 a Tribunalului A., definitivă prin decizia penală nr. 462/A/17.11.1999 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 3559/22.09.2000 a Curții Supreme de Justiție București.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat condamnatul la plata sumei de 250 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a constatat următoarele:
Prin sentința penală nr. 171/02.08.1999 a Tribunalului A., definitivă prin decizia penală nr. 462/A/17.11.1999 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 3559/22.09.2000 a Curții Supreme de Justiție București, i-a fost aplicată inculpatului o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. 3 Cod penal raportat la art. 215 alin.5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și 42 Cod penal.
Din înscrisurile depuse în probațiune de către condamnat instanța de fond a reținut că prin hotărârea Ministerului Siguranței din Republica Bosnia și Herțegovina, dată în localitatea Sarajevo, la data de 04.06.2010, a fost hotărâtă limitarea deplasării condamnatului pe o perioadă de 90 de zile începând cu data de 05.05.2010, prin interzicerea deplasării în afara spațiului instituției de primire a străinilor centrului de imigrare din Sarajevo de Est pentru a se stabili identitatea sa întrucât au existat dubii cu privire la aceasta.
Analizând cererea formulată prima instanță a constatat că aceasta nu se încadrează în nici una dintre motivele expres și limitativ prevăzute de art. 461 Cod procedură penală. Prevederile art. 461 lit. d Cod procedură penală referitor la cazurile de stingere ori micșorare a pedepsei, invocate de condamnat în motivarea cererii, nu își găsesc aplicarea în prezenta cauză, măsura luată față de condamnat, de autoritățile statului străin fiind una administrativă, condamnatul nefiind arestat în vederea extrădării sale în România, fiindu-i limitată deplasarea și fiind pus sub supraveghere doar pentru stabilirea identității sale.
Pe cale de consecință în baza art. 461 alin.2 Cod procedură penală, prima instanță a respins contestația la executare formulată, iar în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat condamnatul să plătească statului suma de 250 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva sentinței penale nr. 146/24.04.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ a declarat recurs, în termen legal, condamnatul S. D. G. solicitând casarea acesteia și deducerea perioadelor executate în străinătate, respectiv 13.09.2010 – 28.01.2011 și 05.05.2010 – 07.09.2010.
În motivarea recursului, condamnatul a susținut că prima instanță a omis a deduce din pedeapsă perioada din 13.-09.2010 – 28.01.2011, respectiv 136 zile, perioadă ce corespunde arestării sale în vederea extrădării de către Ministerul Justiției din Bosnia, toată documentația aferentă perioadei de arest aflându-se la Serviciul de Cooperare Juridică Internațională din C. Ministerului Justiției al României, sub nr. dosar_, prima instanță nefăcând demersurile necesare pentru lămurirea situației.
Se mai arată în motivele de recurs că prima instanță nu a luat în considerare perioada din 05.05.2010 – 07.09.2010, respectiv 124 zile, perioadă în care a fost arestat de către Ministerul Siguranței din Bosnia în urma actelor de urmărire internațională emise de Interpol,prima instanță motivând ca o arestare privind stabilirea identității. Se mai arată că din documentele depuse la dosar, la actul cu nr. CIP-1/19.4.5-07.3.202/10 din data de 05.05.2010, ziua în care a fost arestat, se poate vedea că actul face referire la cetățeanul român S. G. D., cu toate datele personale ale sale, ceea ce dovedește că la data arestării se cunoștea identitatea sa, precum și situația sa juridică. Analizând recursul declarat de condamnat prin prisma motivelor invocate de acesta și din oficiu, conform art. 3859 alin. 3 C.p.p., instanța constată că este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Deși condamnatul recurent susține că în perioada 05.05.2010 – 07.09.2010 ar fi fost arestat în Bosnia și Herțegovina, actele depuse în cauză (filele 32 – 33 dosar tribunal) arată că este vorba de o măsură de punere sub supraveghere prin care s-a interzis deplasarea acestuia în afara spațiului instituției de primire a străinilor Centrului de imigrare din Sarajevo de est, urmare a cererii acestuia de azil.
Potrivit dispozițiilor art. 88 C.p.: „Timpul reținerii și al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reținerea sau arestarea preventivă.” În cauză, perioada 05.05.2010 – 07.09.2010 nu are natura unei măsuri de arestare preventivă, ci a unei măsuri de supraveghere în vedere soluționării unei cereri de azil.
În ceea ce privește susținerile recurentului în sensul că ar fi fost arestat în vederea extrădării începând cu data de 13.09.2010 și până în 28.01.2011, în cauză nu s-au depus documente care să ateste că acesta a fost extrădat în vederea executării mandatului nr. 343/1999/23.10.2000 emis de Tribunalul A.. Din verificările efectuate de instanța de recurs a rezultat că acesta a fost extrădat în baza încheierii nr. 43/16.09.2010 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ pentru executarea mandatului nr. 1685/2000 din 19.12.2000 emis de același tribunal, așa cum rezultă din adresa nr._/BCF/GEL/28.01.2011 a I.G.P (dosar nr._ al Tribunalului T. atașat la dosarul nr._ ** al Curții de Apel Timișoara). Este adevărat că potrivit art. 15 din Legea nr. 302/2004: „Durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritățile române în temeiul prezentei legi este luată în calcul în cadrul procedurii penale române și se compută din durata pedepsei aplicate de instanțele române”, însă se referă la pedeapsa în virtutea căreia s-a făcut aplicarea procedurilor reglementate de această lege, pentru celelalte pedepse fiind posibilă numai în cadrul unei cereri de contopire.
Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen. va fi respins recursul declarat de condamnatul S. D. G. împotriva sentinței penale nr. 146 din 24.04.2011 pronunțată de Tribunalul A..
În temeiul art. 192 al. 2 C.pr.pen. va fi obligat condamnatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen. respinge recursul declarat de condamnatul S. D. G. împotriva sentinței penale nr. 146 din 24.04.2011 pronunțată de Tribunalul A..
În temeiul art. 192 al. 2 C.pr.pen. obligă condamnatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei către Baroul T. onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28.06.2012.
Președinte, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. Ani B. G. bugarsky A. N.
Grefier,
C. U.
Red. L.B- 02.07.2012
Dact. C.U. –02.07.2012
Prima inst.: jud.C. V. L. – Tribunalul A.
| ← Traficul de persoane. Legea 678/2001 art. 12. Decizia nr.... | Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 149/2012. Curtea de... → |
|---|
