Traficul de persoane. Legea 678/2001 art. 12. Decizia nr. 123/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 123/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-06-2012
Dosar nr._ Operator 2711
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 123/A
Ședința publică de la 20 Iunie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B.
Judecător A. N.
Grefier A. B.
Ministerul Public este reprezentat de procuror Ț. A. din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul F. I. T. împotriva sentinței penale nr. 71 din 21.09.2011 pronunțată de Tribunalul C.-S..
Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea pronunțată în ședința publică din 14 iunie 2012, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru astăzi, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 71 din 21 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în baza art. 12 al. 1 din Legea nr. 678/2001 (modificată), a fost condamnat inculpatul F. I. T., la 5 ani închisoare.
În baza art. 13 al. 1 din Legea nr. 678/2001 (modificată), a fost condamnat același inculpat la 7 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal s-a dispus ca inculpatul F. I. T. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani închisoare.
În baza art. 12 al. 1, 13 al. 1, 53 pct. 2 lit. a, 65 al. 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (cu excepția dreptului de a alege) b și e Cod penal pe o durată de 4 ani, care se va executa în condițiile art. 66 Cod penal.
S-au interzis inculpatului, pe perioada prevăzută de art. 71 Cod penal, drepturile prevăzute de art. 64 Cod penal (cu excepția dreptului de a alege).
În baza disp. art. 191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul F. I. T., la plata sumei de 1000 lei – cheltuieli judiciare față de stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul din 24 februarie 2009, întocmit de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial C.-S., înregistrat la instanță sub nr._ din 26.02.2009, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului F. I. T. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 al. 1 și art. 13 al. 1 din Legea nr. 678/2001, modificată, respectiv trafic de persoane și trafic de minori.
S-a reținut că inculpatul F. I. T., care locuiește de mai mulți ani în Franța, a recrutat, cazat și exploatat sub diverse forme pe numiții F. F. (tată), F. G. S. (soră) și F. R. (nepoată).
Prin sentința penală nr. 31 pronunțată la data de 30 aprilie 2009 în dosar nr._, Tribunalul C.-S. în baza disp. art. 12 al. 1 din Legea nr. 678/2001 (modificată), l-a condamnat pe inculpatul F. I. T. la 5 ani închisoare.
În baza disp. art. 13 al. 1 din Legea nr. 678/2001 (modificată), l-a condamnat pe același inculpat la 7 ani închisoare.
În baza disp. art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal s-a dispus ca inculpatul F. I. T. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani închisoare.
În baza disp. art. 12 al. 1, 13 al. 1, 53 pct. 2 lit. a, 65 al. 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (cu excepția dreptului de a alege) b și e Cod penal pe o durată de 4 ani, care se va executa în condițiile art. 66 Cod penal.
S-a interzis inculpatului, pe perioada prevăzută de art. 71 Cod penal, drepturile prevăzute de art. 64 Cod penal (cu excepția dreptului de a alege).
În baza disp.art.191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul F. I. T., la plata sumei de 500 lei – cheltuieli judiciare față de stat (în care s-a inclus și onorariul avocatului din oficiu).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul F. I. T., iar Curtea de Apel Timișoara prin decizia penală nr. 87/A din 07.06.2010 a admis apelul inculpatului, a desființat sentința penală apelată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la această instanță, unde s-a reînregistrat sub nr._ la data de 18.10.2010.
S-a reținut din considerentele deciziei de casare, că prima instanță a realizat judecarea cauzei în condițiile de ședință nepublică, deși inculpatul fusese trimis în judecată pentru două infracțiuni, iar legea penală a prevăzut derogarea de la principiul publicității ședinței de judecată pentru una singură dintre aceste infracțiuni, situație în care, a considerat instanța de apel, se impunea judecarea cauzei în ședință publică.
La dosarul cauzei, în rejudecare, s-a atașat dosarul de urmărire penală nr. 22/P/2007, s-a audiat inculpatul (filele 29-30 dosar), s-au administrat probe testimoniale (martori din rechizitoriu: F. F. I., fila 31 dosar; F. G. S., fila 32 dosar, F. R., fila 33 dosar, U. F., fila 34 dosar, martori propuși de către inculpat: A. D., filele 69-70, C. I., fila 71), precum și înscrisuri (fila 55 dosar, fila 72 dosar).
Din studiul actelor și lucrărilor, tribunalul a reținut următoarea stare de fapt:
Tatăl și sora inculpatului F. I. T., numiții F. F. I., F. G. S., precum și cealaltă soră a inculpatului, U. F., au depus mărturie în faza de urmărire penală și cu ocazia primei judecăți de primă instanță, din cele declarate de ei rezultând, în esență, că:
Inculpatul F. I. T. le-a recrutat pe sora sa F. G. S. (născută la data de 29.10.1968, posesoare a pașaportului seria_ eliberat la data de 29.05.2003) și pe fiica acesteia F. R. (născută la data de 20.04/1992, posesoare a pașaportului seria_ eliberat la data de 10.10.2006) și cu ajutorul numitului G. le-a transportat în Franța (inițial în Spania), sub pretextul oferirii ajutorului în găsirea unui loc de muncă foarte bine plătit pentru sora sa.
Odată ajunse la destinație, la sfârșitul lunii ianuarie 2007, cele două femei au fost cazate în apartamentul inculpatului F. I. T., care le-a reținut pașapoartele, le-a dat de mâncare o dată pe zi, în condițiile în care victimele au fost puse în situația de a fi total dependente financiar de inculpat, au fost amenințate cu moartea, li s-au adus diferite injurii și au fost obligate să practice cerșetoria în folosul material al acestuia.
Celor două victime nu li se permitea să iasă singure pe stradă, în afara activității de cerșetorie. Inculpatul le-a obligat să cerșească pe stradă bani și să vândă ziare precum și flori pe care tot ele erau obligate să le culeagă din pădure. Toți banii obținuți din cerșit și vânzarea florilor erau preluați de către inculpat.
Numita U. F., soră cu inculpatul F. I. T. și cu victima F. G. S. a sunat de mai multe ori în Franța, dar cele două victime au fost amenințate cu moartea dacă povestesc ce li se întâmplă.
Pentru a le descuraja în eventualele lor tentative de a ieși din situația în care le-a adus, F. I. T. le-a indus, totodată, celor trei rude ale sale, F. F. I., F. G. S. și F. R., ideea că în Franța cerșetoria se pedepsește foarte grav și trebuie să se ferească de polițiști deoarece dacă le găsesc pe stradă la cerșit le vor închide, acțiune care s-a alăturat celorlalte presiuni psihice și fizice exercitate de inculpat asupra celor menționați.
Consecința acțiunilor întreprinse de către inculpat a fost aceea că victimele au muncit forțat în beneficiul lui F. I. T..
Pe F. G. S., sora sa, inculpatul a dorit să o „căsătorească” contra cost cu o persoană mai vârstnică.
La sfârșitul lunii martie 2007, numitul F. I. T. a intenționat să o vândă pe nepoata sa F. R., în vederea căsătoriei, contra sumei de 20.000 de euro, unui anume C. C.. Nu există probe că numita F. R. a ajuns să conviețuiască cu C. C. în condițiile în care ar fi fost efectiv vândută, dar este dovedit faptul că F. R. a conviețuit circa 8 luni cu C. C. în condițiile în care a fost silită la aceasta, prin mecanisme de intimidare, intimidare realizată de către F. I. T. și potențată de către părinții băiatului. Aceasta este explicația faptului că F. R., minoră în vârstă de numai 15 ani, lipsită de pașaport și de bani, a consimțit să nu relateze poliției franceze adevărul despre situația în care se găsea.
Declarațiile din cursul urmăririi penale și din faza de judecată anterioară ale numitei U. F. relevă, în esență, că „… la sfârșitul lunii ianuarie 2007, când sora mea F. G. a plecat în Franța la fratele nostru F. I. T., am luat legătura cu ea pentru a afla dacă e totul bine. G. mi-a spus că a ajuns în Franța, că împreună cu fiica ei R. locuiesc în apartamentul lui I. și că totul este bine… când totuși reușeam să vorbesc cu G., aceasta îmi spunea mereu „…e bine… știi tu…”, dar simțeam că e supărată și știam că ceva se întâmplă… G. și tatăl meu au revenit în țară și mi-au povestit ce le-a făcut I. în Franța, cum i-au obligat să cerșească și că a dat-o pe nepoata mea R. unui bărbat spre căsătorie…”, aspecte confirmate de către cei vizați prin declarațiile lor.
Neavând bani și aflându-se sub presiunea psihică exercitată de F. I. T., cele două femei nu au avut curajul să fugă de la acesta sau să ceară ajutorul autorităților franceze.
Întrucât sora numitei F. G. S. a bănuit, din modul în care aceasta vorbea la telefon, că ceva nu este în regulă a discutat aspectele cu tatăl lor, F. F., care a hotărât să plece în Franța să-și salveze fiica și nepoata. Ajuns la destinație acesta a fost agresat fizic și verbal de către fiul său F. I. T. și obligat să practice cerșetoria.
Numitul F. F. a cerșit pentru fiul său aproximativ trei săptămâni, când nemaisuportând ce se petrece a luat-o pe fiica sa F. G. S. și au fugit din locuința lui F. I. T., chiar dacă nu aveau nici un ban. Cei doi au fost ajutați de o vecină să ajungă la autogară și cu banii primiți de la aceasta au reușit să se întoarcă în România.
Inculpatul audiat nu a recunoscut implicarea sa în oferirea spre căsătorie, în mod forțat, a nepoatei sale, afirmând că aceasta a conviețuit în mod benevol cu C. C., după cum nu a recunoscut nici faptul de a le fi obligat pe cele două femei și pe tatăl său să muncească forțat pentru el, afirmând că aceștia au prestat activitățile de vânzare a florilor, a ziarelor și poate și cerșetoria, însă din proprie inițiativă și în propriul beneficiu.
Această poziție a inculpatului a fost susținută de declarațiile martorilor propuși de el și audiați de către instanță, numiții A. I. și C. I., însă starea de fapt pe care o conturează aceste probe este contrazisă de declarațiile celorlalți martori audiați în cauză și a fost înlăturată de către instanță.
Cei doi martori ai inculpatului au relatat doar despre faptul că ei nu au perceput să existe relații tensionate între acesta din urmă și rudele exploatate ale inculpatului și că nu au asistat la derularea faptelor expuse în rechizitoriu, însă aceste împrejurări nu fac probă că faptele nu au avut loc.
Cât privește declarația martorului C. I. privind deplinul consimțământ al minorei F. R. la conviețuirea cu fiul său, precum și neimplicarea inculpatului la obținerea acestui consimțământ, instanța a considerat această probă subiectivă și neconcludentă și a înlăturat-o.
Dimpotrivă, faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul sunt probate prin mijloacele de probă menționate anterior, probele privind vinovăția acestuia coroborându-se în sensul menționat.
Cât privește atitudinea avută de martori înaintea instanței de rejudecare, instanța de rejudecare a luat act de faptul că martorii nu au dorit, cu o singură excepție, aceea a lui F. R., să dea declarații în fața instanței, prevalându-se de dreptul conferit lor în acest sens prin art. 80 Cod procedură penală, însă acest fapt nu a înlăturat declarațiile date de către aceleași persoane în faza de urmărire penală și cu ocazia primei judecăți. Retragerea declarațiilor, pentru considerentul că martorii declaranți „s-au împăcat cu inculpatul” nu produce efecte juridice reglementate de legea penal sau de cea procesual penală, și deci nu lipsește declarațiile anterioare ale acelorași martori de calitatea lor de mijloc de probă și de forța lor probantă.
În altă ordine de idei, deși, instanța de rejudecare a stabilit că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, trebuie să se țină seama, cu ocazia rejudecării, de faptul că această judecată are loc ca urmare a admiterii apelului inculpatului împotriva primei sentințe de fond. În cauză fusese declarat apel exclusiv de către inculpat.
În aceste condiții devin aplicabile dispozițiile art. 385 alin. 2 Cod procedură penală, relative la neagravarea situației inculpatului cu ocazia rejudecării dispuse în apelul exclusiv al acestuia.
În aplicarea acestui principiu, acela al neagravării situației inculpatului în urma rejudecării dispuse ca urmare a admiterii apelului său, apel care a fost singurul declarat în cauză, instanța de rejudecare a avut obligația de a nu proceda la punerea în discuție a schimbării încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, pentru că această schimbare de încadrare juridică i-ar fi agravat situația, după cum, la individualizarea pedepsei, instanța de rejudecare nu poate stabili și aplica pedepse mai mari decât cele pronunțate de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată.
Fapta inculpatului F. I. T. de a fi recrutat, transportat și exploatat pe numiții F. G. S. și F. F., constituie infracțiune de trafic de persoane, iar fapta sa de a fi recrutat, transportat și exploatat pe minora F. R., constituie infracțiune de trafic de minori, fapte prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 12 al. 1 și art. 13 al. 1 din Legea nr. 678/2001.
Față de cele constatate, tribunalul a apreciat că faptele săvârșite de inculpatul F. I. T., constând în recrutarea, respectiv atragerea numiților F. F. (tată), F. G. S. (soră) și F. R. (nepoată) spre a fi exploatați, în vederea obținerii de profit; transportarea acestora, prin intermediul altei persoane (G.) în Franța. În scopul exploatării, găzduirea acestora pe durata exploatării; toate în scopul obținerii de profit de pe urma obligării victimelor la practicarea cerșetoriei, respectiv la căsătoria minorei în Franța, reprezintă activități ilicite cu un ridicat grad de pericol social, concretizat în crearea unei stări de pericol pentru atributele fundamentale ale persoanei – îndeosebi pentru libertatea individuală și relațiile sociale a căror normală desfășurare este condiționată de ocrotirea acestor valori.
Rezultatul socialmente periculos al acestor fapte se produce independent de atingerea scopului exploatării victimei, fiind suficient ca inculpatul să acționeze în vederea acestei finalități, nu și în realizarea ei efectivă. În aceste condiții, ajungându-se chiar la exploatare, care în speța de față a fost și efectiv realizată, este evidentă producerea rezultatului socialmente periculos. De altfel, legea nu condiționează, pentru existența infracțiunii, producerea unui anumit rezultat distinct de acțiunea incriminată. Infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul sunt, așadar, infracțiuni de pericol.
În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii săvârșite de inculpatul F. I. T., tribunalul a apreciat că acestea au fost săvârșite cu intenție, el având reprezentarea caracterului ilicit al actelor sale în realizarea cărora s-a implicat în mod conștient și a prevăzut consecințele lor (explicându-se, astfel, și atitudinea sa în fața organelor de anchetă penală și cercetării judiciare), urmărind totodată producerea acestora.
În consecință, instanța a apreciat că față de dispozițiile art. 52 și 72 Cod penal, scopul pedepsei în speța de față va putea fi atins prin aplicarea unei pedepse de 5 și respectiv 7 ani închisoare (pentru infracțiunile prevăzute de art. 12 al. 1 și art. 13 al. 1) cu executarea în penitenciar (pedepse orientate spre minim), faptele săvârșite de acesta reprezentând un grad ridicat de pericol social (așa cum s-a arătat mai sus, și cu atât mai mult cu cât acțiunile sale au fost îndreptate împotriva propriilor membrii ai familiei, unul dintre ei – minor, profitându-se de imposibilitatea acestei persoane de a se exprima sau de a-și exprima voința).
La aplicarea acestor pedepse instanța a avut în vedere și persoana inculpatului, care nu este la prima încălcare a legii penale. Conform dispozițiilor prevăzute de legea specială și Codul penal, instanța a dispus interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (cu excepția dreptului de a alege), b și e Cod penal pe o durată de 4 ani, în condițiile art. 66 Cod penal (fiind justificate față de natura faptelor săvârșite, care sunt incompatibile cu exercitarea acestor drepturi cel puțin pe perioada dispusă). S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C.p. (cu excepția dreptului de a alege) și a fost obligat inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare față de stat, conform art. 191 Cod procedură penală.
Împotriva sentinței penale nr. 71 din 21.09.2011 pronunțată de Tribunalul C.-S., a declarat apel în termen legal inculpatul F. I. T., apel înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la data de 04.11.2011.
În fața instanței de apel s-a procedat la audierea martorilor F. I. și K. Moșanca – f. 27 și 28 dosar apel – și s-au depus înscrisuri constând în declarații notariale ale numiților C. M. și K. Moșanca – f. 15, 16 – cu privire la comportamentul inculpatului, poze.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate prin prisma motivelor de apel, precum și din oficiu potrivit art. 371 al. 2 C.p.p., instanța de apel apreciază că sentința penală atacată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat în cauză.
Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cauză și din care rezultă că la sfârșitul lunii ianuarie 2007 inculpatul le-a adus în Franța pe sora sa, F. G. S. și fiica acesteia, F. R., care în acel moment avea vârsta de 15 ani, promițându-le oferirea unui loc de muncă bine plătit. După ce au ajuns în Franța, inculpatul le-a cazat în apartamentul său, reținându-le pașapoartele și fiind trimise la cerșit, la vândut ziare și flori pe care le culegeau din pădure. Inculpatul a adresat injurii și amenințări la adresa celor două, iar banii obținuți din cerșit și vânzarea florilor erau preluați de inculpat. În aceeași modalitate a procedat inculpatul și cu tatăl său, F. F..
Starea de fapt reținută în actul de acuzare este confirmată de depoziția martorei U. F. – f. 2 și 3 dosar u.p., care este sora victimei F. G. și a inculpatului F. I. T. și care a relatat că pe perioada în care sora sa se afla în Franța la fratele lor, a încercat de mai multe ori să ia legătura telefonic cu aceasta, refuzându-i-se de către inculpat să vorbească cu ea, iar atunci când, la insistențele ei, vorbea cu victima, a simțit că ceva nu este în regulă și că este supărată. Martora mai arată că la întoarcerea în țară, atât sora sa cât și tatăl i-au povestit cum inculpatul i-a obligat să cerșească iar banii obținuți și-i însușea el și cum pe nepoata inculpatului, R., a dat-o spre căsătorie împotriva voinței sale.
F. F. – f. 4 dosar u.p. vorbește despre promisiunea făcută de inculpat fiicei sale, F. G., de a merge împreună cu fiica sa în Franța pentru a le oferi un loc de muncă și despre faptul că a fost anunțat de către martora U. F. să meargă în Franța întrucât simte că nepoata și sora ei au probleme. În continuarea declarației, tatăl inculpatului mai arată că inculpatul i-a interzis să le ia acasă pe cele două, amenințându-l cu moartea, povestindu-i și despre opoziția fiicei F. G. de a se căsători cu un bărbat în vârstă de 80 ani, dar care are foarte mulți bani, ca și despre succesul realizat cu nepoata R., pe care a reușit să o dea unui nepot de-al soției. Tatăl inculpatului mai arată că a fost obligat de inculpat să meargă la cerșit în fața unui magazin, ducându-l dimineața și luându-l seara, timp de două săptămâni, iar banii proveniți din activitatea desfășurată fiind însușiți de către fiul său, care l-a amenințat că dacă va divulga autorităților practicarea cerșetoriei, îl va omorî. Mai arată în depoziția dată că a solicitat în repetate rânduri atât el cât și fiica lui să li se permită să plece acasă, dar au fost refuzați de fiecare dată de către inculpat, care i-a și reținut pașaportul.
F. G. S. – f. 7 dosar u.p. redă aceeași stare de fapt prezentată mai sus, vorbind despre oferta venită din partea inculpatului de a se deplasa în Franța împreună cu fiica sa pentru a le găsi de lucru, despre reținerea pașapoartelor și cărților de identitate de către inculpat și despre obligarea acestora la practicarea cerșetoriei, în condițiile în care banii proveniți erau însușiți de către inculpat, ca și despre obligarea victimei de a se mărita cu o persoană mai în vârstă pentru a câștiga niște bani. S. inculpatului mai arată că inculpatul a chemat mai multe familii de romi, cărora le-a propus să îi vadă fata, cerând pe ea suma de 20.000 euro, activitate materializată prin aceea că împotriva voinței, fiica acesteia, numita F. R. a fost dată unor familii de romi rude cu soția fratelui. Se mai arată că același comportament l-a manifestat inculpatul și față de tatăl său, obligându-l să cerșească, dându-i de mâncare o singură dată pe zi și luându-i la finalul fiecărei zile banii adunați.
Ulterior acestei declarații, victima F. G. S. a arătat că a fost sunată de către inculpat, care a solicitat să își retragă plângerea formulată întrucât în caz contrar o va obliga pe fiica sa, F. R., să practice prostituția în Franța.
În cursul cercetării judecătorești, în fața primei instanțe, martorii audiați în cauză: A. D. – f. 59 și C. I. – f. 71 nu au susținut starea de fapt reținută în actul de acuzare, arătând că sora inculpatului a fost cea care a solicitat ajutorul inculpatului, să o ducă în Franța, vizitându-i fără a constata că sora inculpatului și fiica acesteia sunt victimele traficului de persoane. Martorii au arătat că părțile vătămate nu erau obligate să desfășoare vreo activitate în folosul inculpatului, că sora acestuia vindea ziare și culegea flori dintr-o pădure, pe care le vindea, iar fiica R. a legat o prietenie cu un băiat, cu care urma să se căsătorească. Se impune precizarea că martorul C. I. este cumnatul inculpatului F. I. T. și că acesta a relatat aceeași stare de fapt ca și cea susținută de martorul A. D..
În fața instanței de apel, martora F. I., mama inculpatului, arată că nu sunt reale susținerile fiicei sale și ale soțului, acuzațiile aduse fiind făcute din dorința de răzbunare și că datorită certurilor dintre frați s-a ajuns la acest proces. Mama inculpatului arată că inculpatul nu a dorit să o căsătorească pe nepoata lui și că nu este reală afirmația trimiterii la cerșit a numitelor F. G. și F. R.. Și martora K. Moșanca vorbește despre inculpat ca fiind o persoană care a dorit să le ajute pe sora și nepoata sa și că nu le-a obligat să cerșească, concluzie pe care a tras-o din relatările membrilor familiei și ale vecinilor care i-au vizitat. Martora arată că nu cunoaște că victimele să fie obligate să cerșească și apreciază că prezentul dosar are la bază dorința de răzbunare a surorii inculpatului, căreia îi este ciudă pe situația materială a fratelui său.
Instanța de apel apreciază că probele administrate în cursul urmăririi penale au reușit să dovedească vinovăția inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, care a recrutat, transportat și exploatat pe numiții F. G. S., sora sa și F. F., tatăl său, pe care i-a obligat să practice cerșetoria în scopul obținerii de profit, care era însușit în totalitate de către inculpat.
Art. 63 al. 2 C.p.p. menționează că probele nu au valoare mai dinainte stabilită, astfel încât nu există temei legal pentru a se da preferință depozițiilor martorilor audiați în cursul cercetării judecătorești în defavoarea probelor administrate în cursul urmăririi penale și care, culese fiind la un moment mai aproape de data comiterii presupuselor fapte, prezintă avantajul că sunt în măsură să redea mai exact date concrete privind modalitatea de comitere a faptei, participarea inculpatului în săvârșirea activității ilicite, fiind desprinse cu claritate trăirile persoanelor implicate în prezentul proces. Din acest punct de vedere, instanța de apel apreciază că în mod corect a procedat instanța de fond când a dat valoare juridică depozițiilor victimelor infracțiunii comise de către inculpat și care, audiate în cursul urmăririi penale, au fost în măsură să ofere elemente concrete referitoare la activitatea ilicită a acestuia. Pe de altă parte, martorii propuși de către inculpat spre audiere și la care s-a făcut referire mai sus, cunosc elemente în mod indirect, de la terțe persoane cu care au intrat în contact, fără însă a cunoaște date legate de faptele reclamate.
Instanța de apel mai subliniază că vor fi considerate ca fiind corespunzătoare adevărului declarațiile victimelor, întrucât acestea fiind rude cu inculpatul, în calitate de soră, respectiv tată, este evident că au fost marcate în mod negativ de comportamentul acestuia, care le-a exploatat prin muncă, astfel că au apreciat că se impune sesizarea organelor de urmărire penală.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului de prima instanță, instanța de apel reține că aceasta a fost corect individualizată și nu se impune modificarea acesteia.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.72 C.pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.
Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispozițiile art.72 C.pen. și orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.
Transpunând aceste reguli la speța de față, instanța de apel apreciază că pedeapsa aplicată de instanța de fond este corect individualizată raportat la probele administrate și circumstanțele personale ale inculpatului, pedeapsă care este în măsură să asigure reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de către acesta a unei noi fapte antisociale.
Astfel, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C.p.p. se va respinge apelul declarat de inculpatul F. I. T. împotriva sentinței penale nr. 71 din 21.09.2011 pronunțată de Tribunalul C.-S..
În temeiul art. 192 al. 2 C.p.p. va fi obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge apelul declarat de inculpatul F. I. T. împotriva sentinței penale nr. 71 din 21.09.2011 pronunțată de Tribunalul C.-S..
În temeiul art. 192 al. 2 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat în apel.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20.06.2012.
Președinte,JUDECĂTOR,
G. BugarskyANCA N.
Grefier,
A. B.
Red. A.N./27.06.2012
Tehnored. A.B.
2 ex./ 27 Iunie 2012
Prima instanță: R. B.
Dosar nr._ Operator 2711
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
MINUTA DECIZIEI PENALE Nr. 123/A
Ședința publică de la 20 Iunie 2012
În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge apelul declarat de inculpatul F. I. T. împotriva sentinței penale nr. 71 din 21.09.2011 pronunțată de Tribunalul C.-S..
În temeiul art. 192 al. 2 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat în apel.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20.06.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. B. A. N.
| ← Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 1198/2012.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 995/2012.... → |
|---|
