Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 1198/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 1198/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-09-2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 1198/R

Ședința publică de la 12 Septembrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. P.

Judecător C. I. M.

Judecător F. P.

Grefier A. B.

Ministerul Public este reprezentat de procuror A. S., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află judecarea recursului declarat de partea civilă Direcția R. pentru A. și Operațiuni V. Timișoara împotriva sentinței penale nr. 78 din 19.04.2012 pronunțată de Judecătoria O. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: pentru inculpat intimat lipsă, avocat din oficiu B. A., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, acordă cuvântul în recurs.

Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită, respingerea recursului declarat de către partea civilă și, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului părții civile, care a formulat recurs deoarece nu s-au acordat majorări de întârziere, neprecizând nici suma și nici modul în care au fost calculate acestea.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.78/19.04.2012, pronunțată de Judecătoria O. în dosarul nr._, în baza art. 2961 alin 1, lit. l din legea 571/2003 cu aplicarea disp. art.3201 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul L. I. C., la o pedeapsă de un an închisoare.

În baza art. 270 alin 3 din legea 86/2006, modificată prin O.U.G. 54/2010, cu aplicarea disp. art.3201 Cod procedură penală, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de doi ani închisoare.

În baza art.34 și 33 lit.a Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea și anume doi ani închisoare.

Conform dispozițiilor art. 71 alin. (2) C.pen. cu referire la dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a C.pen. s-a aplicat, alături de pedeapsa închisorii, si pedeapsa accesorie având ca obiect interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice începând de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare si până la terminarea executării pedepsei închisorii sau, după caz, până la grațierea totala sau a restului de pedeapsa ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale de doi ani închisoare și a pedepsei accesorii aplicată inculpatului, pentru un termen de încercare de trei ani, termen calculat în condițiile art.82 Cod penal.

S-a stras atenția inculpatului, în condițiile art. 359 Cod procedură penală, asupra dispozițiilor legale a căror nerespectare atrage revocarea măsurii suspendării condiționate a executării pedepsei.

In baza art. 118, alin 1 lit. a, Cod Penal, s-a dispus confiscarea cantității de 20.000 țigarete marca FAST, marcate necorespunzător, deținute și transportate de învinuit.

In baza art. 14 si 346 Cod Procedura Penala raportat la art. 1349,1357 Cod Civil, a fost admisă acțiunea civilă alăturată procesului penal si obligat inculpatul la plata către partea civila Direcția Regionala pentru A. si Operațiuni V. Timișoara a sumei de 9.746 lei reprezentând prejudiciul cauzat de inculpat prin faptele sale si anume: 684 lei taxe vamale, 6.318 lei accize, 1.966 lei T.V.A., 778 lei dobânzi de întârziere.

În baza art.192 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

P. a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul din 13.07.2011 dat în dosarul 420/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bozovici s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului L. I. C., pentru săvârșirea infracțiunii prev. De art.296 ind.1 al.1 lit.l din Legea 571/2003 și art.270 alin.3 din Legea 86/2006 modificată prin OUG 54/2010.

S-a reținut în sarcina acestuia că în data de 1.12.2010 în jurul orelor 20,00 inculpatul L. I. C. a fost identificat la volanul autoturismului marca Renault cu nr. de înmatriculare BH-5715-BP, fiind oprit pe DN 57/B în localitatea Bozovici, iar în interiorul autoturismului, cu ocazia controlului au fost descoperite 1000 pachete, respectiv 20.000 țigarete marca FAST, cu timbru Serbia, pentru care inculpatul nu deținea documente de proveniență. În urma verificărilor efectuate, inculpatul s-a apărat în sensul că în data de 1.12.2010 inculpatul s-a deplasat din localitatea Cioroiași jud.D. în O., în scop turistic, iar la întoarcere spre domiciliu, pe traseul dintre localitățile Anina și Bozovici a observat într-un refugiu de la marginea șoselei, o geantă de culoare neagră în interiorul căreia se găseau țigările, inculpatul punând-o pe bancheta din spate a autoturismului, intenționând să o predea Poliției de Frontieră Orșova. La momentul opririi în trafic de către organele de poliție, inculpatul nu le-a comunicat acestora, din proprie inițiativă, despre țigările găsite, acestea fiind depistate doar la solicitarea îndreptățită a acestora de a deschide ușile autoturismului, astfel că apărarea inculpatului este infirmată de materialul probator administrat în cauză.

Direcția R. pentru A. și Operațiuni V. Timișoara, prin adresa de la fila 50 dosar, s-a constituit parte civilă cu suma de 9.746 lei, respectiv: 684 lei taxe vamale, 6.318 lei accize, 1.966 lei T.V.A., 778 lei dobânzi de întârziere.

În ședința publică din 19.04.2012 inculpatul asistat de avocat ales C. M. a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, sens în care s-a luat o declarație inculpatului.

Nemaifiind propuse alte probe spre administrare, prima instanță a procedat la soluționarea cauzei în condițiile art. 320 1 C.pr.pen.

În cauză a fost audiat inculpatul (f.48,49).

Astfel, din materialul probator administrat în cauză, prima instanță a reținut că în data de 1.12.2010 în jurul orelor 20,00 inculpatul L. I. C. a fost identificat la volanul autoturismului marca Renault cu nr. de înmatriculare BH-5715-BP, fiind oprit pe DN 57/B în localitatea Bozovici, iar în interiorul autoturismului, cu ocazia controlului au fost descoperite 1000 pachete, respectiv 20.000 țigarete marca FAST, cu timbru Serbia, pentru care inculpatul nu deținea documente de proveniență.

Inculpatul a recunoscut fapta astfel cum a fost descrisă și reținută în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bozovici.

In drept, fapta inculpatului L. I. C., de a deține și transporta cantitatea de 20.000 țigarete netimbrate corespunzător, și pentru care inculpatul nu deținea documente de proveniență, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute si pedepsite de art.296 ind.1 al.1 lit.1 din Legea 571/2003 și art.270 alin.3 din Legea 86/2006 modificată prin OUG 54/2010, texte de lege in baza cărora, cu aplicațiunea disp. art 320 1 C.pr.pen, urmează a condamna pe inculpat la o pedeapsa de un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2961 lit.1 din Legea 571/2003, respectiv doi ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art.270 alin.3 din Legea 86/2006 modificată prin OUG 54/2010.

Întrucât cele două infracțiuni mai sus amintite sunt concurente, instanța urmează a face aplicațiunea disp. art. 34 si 33 lit.a Cod penal, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea și anume doi ani închisoare.

Conform dispozițiilor art. 71 alin. (2) C.pen. cu referire la dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a C.pen. se aplica, alături de pedeapsa închisorii, si pedeapsa accesorie având ca obiect interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice începând de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare si până la terminarea executării pedepsei închisorii sau, după caz, până la grațierea totala sau a restului de pedeapsa ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

Întrucât inculpatul nu are antecedente penale, fata de durata pedepsei ce urmează a o executa acesta, văzând fapta săvârșita si atitudinea sincera a inculpatului, prima instanță a apreciat ca scopul pedepsei poate fi atins si fără executarea efectiva a acesteia, împrejurare fata de care s-a făcut aplicațiune disp. art. 81 Cod Penal si s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei principale si a celei accesorii aplicate inculpatului, pentru un termen de încercare de 3 ani, termen calculat în condițiile art.82 Cod penal.

Prima instanță a făcut aplicațiunea disp. art.359 Cod procedură penală.

Întrucât Direcția R. pentru accize și Operațiuni V. Timișoara s-a constituit parte civila in cauza, cu suma de 9.746 lei reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat actualizat, până la data achitării integrale a sumei datorate, văzând disp. art.14 și 346 Cod procedură penală raportat la art.998 și următoarele cod civil, prima instanță a admis acțiunea civilă alăturată procesului penal și a obligat inculpatul la plata către partea civilă Direcția R. pentru accize și Operațiuni V. Timișoara a sumei sus amintite.

În baza art.118 alin.1 lit.a Cod penal, a dispus confiscarea cantității de 20.000 țigarete marca FAST, marcate necorespunzător, deținute și transportate de inculpat.

Împotriva sentinței penale nr. 78 din 19.04.2012 pronunțată de Judecătoria O. în dosarul nr._ a declarat recurs partea civilă Direcția R. pentru A. și Operațiuni V. Timișoara, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 11.06.2012, sub nr._ .

În motivarea recursului partea civilă a solicitat obligarea inculpatului și la plata dobânzilor și penalităților de întârziere aferente sumei de 9746 lei.

Din analiza sentinței recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate și analizate din oficiu, potrivit art.3859 al.3 C.p.p. ,Curtea reține următoarele:

Instanța de recurs își însușește starea de fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală și judecată și din care rezultă vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

De altfel, starea de fapt nu a fost contestată de către inculpat, acesta beneficiind de aplicarea dispozițiilor art. 3201 C.p.p. privind recunoașterea de vinovăție, motiv pentru care instanța de recurs va analiza critica părții civile privind soluționarea acțiunii civile.

Potrivit dispozițiilor art. 14 C.p.p. obiectul acțiunii civile exercitată în cadrul procesului penal îl constituie repararea pagubei pricinuită părții vătămate, iar potrivit art. 998, 999 C.civ. răspunderea civilă delictuală este antrenată atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența prejudiciului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției. Prejudiciul constă în consecințele negative patrimoniale sau morale suferite de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșită de inculpat; acesta trebuind să fie cert, ceea ce presupune că este sigur în ce privește existența sa și posibilitățile de evaluare.

În cauză, fiind îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale în mod corect prima instanță l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 9746 lei despăgubiri, dar a omis să se pronunțe asupra accesoriilor solicitate de partea civilă.

În conformitate cu prevederile art.119 și urm. Cod procedură fiscală la această sumă se percep și dobânzi și penalități de întârziere până la achitarea sumei datorate, motiv pentru care va obliga inculpatul la plata către partea civilă și a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente sumei de 8968 lei calculate de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului.

Instanța de recurs nu a obligat la plata majorărilor de întârziere aferente sumei de 9746 lei, deoarece această sumă include așa cum rezultă din cererea privind constituirea de parte civilă (fila 19 dosar primă instanță) și dobânzi de întârziere în cuantum de 778 lei.

P. aceste considerente, în baza art. 38515 pct.2 lit.d C.p.p. va admite recursul declarat de partea civilă Direcția R. pentru A. și Operațiuni V. Timișoara împotriva sentinței penale nr. 78 din 19.04.2012 pronunțată de Judecătoria O. în dosarul nr._, va casa sentința penală recurată și rejudecând potrivit art.14, art.346 C.p.p. raportat la art.119 C.fiscal va obliga inculpatul la plata către partea civilă și a majorărilor de întârziere aferente sumei de 8968 lei calculate de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului. Va menține în rest dispozițiile hotărârii penale recurate.

În temeiul art. 192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare către stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia. Potrivit art.189 C.p.p. va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. a sumei de 200 lei, onorariu avocat oficiu.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN N. LEGII

DECIDE:

În baza art. 38515 pct.2 lit. d C.p.p. admite recursul declarat de partea civilă Direcția R. pentru A. și Operațiuni V. Timișoara împotriva sentinței penale nr. 78 din 19.04.2012 pronunțată de Judecătoria O. în dosar nr._ .

Casează sentința recurată și rejudecând:

În baza art. 14, 346 C.p.p. obligă pe inculpat la plata către partea civilă și a majorărilor de întârziere aferente sumei de 8968 lei, calculate de la data scadenței până la achitarea integrală a debitului.

Menține celelalte prevederi ale sentinței recurate.

În baza art. 189 C.p.p. dispune plata sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu din contul Ministerului Justiției în contul Baroului T..

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Septembrie 2012.

Președinte,

F. P.

Judecător,

C. I. M.

Judecător,

F. P.

Grefier,

A. B.

RED: CIM/17.09.2012

Dact: A.B. 2 exempl/17 Septembrie 2012

Primă instanță: Judecătoria O.

Jud: P. L..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 1198/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA