ICCJ. Decizia nr. 1332/2004. Penal. încheiere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1332
Dosar nr.1049/2004
Şedinţa publică din 9 martie 2004
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 9 februarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. 425/2004, s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 160 lit. b) C. proc. pen., menţinerea stării de arest a apelantului inculpat R.D.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa de apel, a constatat că în cauză temeiurile măsurii arestării preventive subzistă, iar lăsarea în libertate a inculpatului constituie pericol pentruordinea publică.
În termen legal, inculpatul a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, motivul invocat fiind cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. , respectiv s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracţiunile pedepsite cu închisoare..., pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea ... inculpatului....de la judecată...., se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit."d" a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivul de recurs invocat, se reţine că prin sentinţa penală nr. 1203 din 18 decembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul a fost condamnat în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, al 2 ani şi 6 luni închisoare, instanţa reţinând şi că inculpatul avea antecedente penale pentru condamnări în minorat.
La termenul de judecare a apelului declarat împotriva sentinţei, respectiv la 9 februarie 2004, instanţa conformându-se dispoziţiilor art. 160b C. proc. pen., a verificat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, măsură pe care a menţinut-o, întrucât temeiurile care au determinat arestarea nu au încetat şi, pe de altă parte, nu se justifică revocarea acesteia.
Ca atare, încheierea pronunţată la 9 februarie, este legală.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct.1, lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.D.împotriva încheierii din 9 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 425/2004.
Obligă pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 9 martie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 1322/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 137/2004. Penal. Revizuire. Recurs → |
---|