ICCJ. Decizia nr. 1391/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1391
Dosar nr.416/2004
Şedinţa publică din 11 martie 200.
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.169/2003 Tribunalul Braşov a condamnat pe inculpaţii:
- P.D.M. la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din acelaşi C. pen.;
- M.V.C. la 5 ani închisoare pentru săvârşirea aceleaşi infracţiuni prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) cu aplicarea art. 74 lit. a) – 76 lit. b) C. pen.
Instanţa de fond a reţinut că, în data de 17 octombrie 2002 în jurul orelor 21,30 inculpatul P.D.M. a deposedat-o pe partea vătămată P.V. de suma de 42.000 lei folosind violenţa, căutând-o prin buzunare în incinta unui loc public.
După circa o oră, ambii inculpaţi au acostat din nou pe partea vătămată, au imobilizat-o, căutând bani prin buzunarele acestuia, după care inculpatul M.V.C. i-a smuls un ceas de la mână, pe care şi l-a însuşit.
Împotriva acestei hotărâri, inculpaţii au declarat apel, susţinând că nu sunt autorii faptei, motiv pentru care au solicitat achitarea lor.
Prin Decizia penală nr. 1/Ap din 7 ianuarie 2004 Curtea de Apel Braşov a respins, ca nefondate apelurile inculpaţilor.
Împotriva acestei decizii penale, inculpaţii au declarat recurs.
Prin motivele de recurs depuse în cauză şi susţinute oral în instanţă s-a criticat hotărârea instanţei de control judiciar sub următoarele motive:
- ansamblul probator administrat în cauză nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, existând un mare dubiu, că faptele arătate în rechizitoriu ar fi săvârşite de cei doi inculpaţi;
- referitor la martora G.M. se susţine că este bolnavă de oligofrenie de gr. II astfel încât aceasta nu putea depune mărturie neavând discernământul celor afirmate;
- procesul-verbal întocmit la faţa locului este lovit de nulitate absolută fiind întocmit cu încălcarea dispoziţiilor art. 131 şi art. 91 alin. (1) şi (2) C. pen.;
- procesul-verbal de ridicare de obiecte este lovit de nulitate fiind întocmit cu încălcarea gravă a normelor de procedură penală, ca urmare a unei percheziţii domiciliare;
- procesul-verbal de confruntare nu s-a realizat în prezenţa unui apărător pentru fiecare inculpat;
- referitor la declaraţiile inculpaţilor în faza de urmărire penală, acestea sunt lovite de nulitate, ei fiind reprezentaţi de acelaşi apărător, şi în sfârşit că
- declaraţiile părţii vătămate sunt contradictorii.
Pentru motivele invocate s-a cerut achitarea inculpaţilor potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) şi art.10 lit. c) şi d) C. proc. pen. referitor la sustragerea sumei de 42.000 lei şi în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru ambii inculpaţi referitor la sustragerea ceasului.
În subsidiar s-a solicitat să se constate că inculpaţii nu au săvârşit fapte de violenţă şi prin aplicarea circumstanţelor atenuante să se dispunăreducerea pedepselor.
Recursurile sunt nefondate şi urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
Referitor la nulităţile invocate, se constată că procesele verbale întocmite cât şi declaraţiile inculpaţilor au fost luate în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu şi nu au existat incidente de natură a impune desemnarea unui avocat pentru fiecare dintre inculpaţi.
Mai mult, procesul verbal de ridicarea ceasului sustras este un act întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 96 C. proc. pen. şi nu de efectuarea unei percheziţii în sensul prevăzut de art.100 din acelaşi cod.
Şi, în condiţiile în care ar fi vorba de un proces-verbal întocmit prin neautorizarea procurorului şi deci lovit de nulitate, faptele inculpaţilor au fost dovedite prin celelalte probatorii administrate inclusiv prinrecunoaşterea săvârşirii lor, potrivit declaraţiilor date de aceştia la urmărirea penală. Împrejurarea că, pe parcursul cercetării judecătoreşti aceştia au revenit asupra declaraţiilor, nu este relevant în dovedirea vinovăţiei inculpaţilor.
De altfel şi susţinerea că, flagrantul a fost mijlocit de poliţist cum şi duşmănia existentă între martori sunt simple afirmaţii nefondate. Mai mult, martorii propuşi în apărare de către inculpaţi cu ocazia judecării apelului nu au adus nici-o modificare prin declaraţiile lor faţă de starea de fapt reţinută.
Ca atare, susţinerile inculpaţilor sunt infirmate de probatoriul administrat motiv pentru care Curtea, în temeiul prevederilor art. 38515 pct.2 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi.
Se va deduce din pedepsele aplicate timpul arestării preventive a inculpaţilor de la 18 octombrie 2002, la zi.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.V.C. şiP.D.M.împotriva deciziei penale nr. 1 din 7 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Braşov.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpaţilor de la 18 octombrie 2002până la 11 martie 2004.
Obligă pe fiecare recurent la plata sumei de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 137/2004. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1417/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
