ICCJ. Decizia nr. 198/2004. Penal. Art.180 alin.2 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 198.

Dosar nr.906/2004

Şedinţa publică din 14 aprilie 2004

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea penală din 17 septembrie 2003, reprezentantul părţii vătămate O.R. în vârstă de 12 ani, şi anume tatălsău O.I. a solicitat Curţii de Apel Oradea, condamnarea inculpatului N.V. pentru infracţiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C.pen.

S-a susţinut în plângere că, în ziua de 21 iunie 2003, în timp ce se afla la pescuit la o baltă de pe raza comunei, inculpatul a lovit pe minor cu o piatră, cauzându-i leziuni corporale, pentru vindecarea cărora a avut nevoie de îngrijiri medicale timp de 7-8 zile.

Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa penală nr. 2 din 5 februarie 2004 a achitat pe inculpat în baza art.11 pct. 2 lit. a) raportat la art.10 lit. c) C.proc.pen., pentru infracţiunea menţionată şi a respins pretenţiile civile, reţinând că minorul care se scălda în apă, în apropierea inculpatului a fost lovit cu o piatră din greşală de către un alt copil din grupul ce ieşise din apă şi care, supăraţi că inculpatul le ceruse să se îndepărteze, au început să arunce cu pietre înspre inculpat, o piatră trecând pe lângă inculpat şi lovindu-l pe minor.

Împotriva acestei sentinţe au declaratrecurs partea vătămată şi tatăl acestuia, care nu l-au motivat.

Recursul declarat nu este fondat.

Din examinarea din oficiu a hotărârii pronunţate în cauză, se constată că instanţa de fond, întemeindu-se pe probele administrate în cauză, a stabilit şi reţinut corect starea de fapt din care rezultă că nuinculpatul a lovit pe partea vătămată cu o piatră, ci o altă persoană din grupul în care s-a aflat partea vătămată, în acest sens fiind declaraţiile date de martori.

Prin urmare, fapta nefiind comisă de inculpat, corect s-a dispus achitarea acestuia, astfel că urmează a se respinge ca nefondate recursurile declarate de părţile vătămate, cu obligarea lor la cheltuieli judiciare către inculpat şi către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate,recursurile declarate de părţile vătămate O.I. şi P.R.împotriva sentinţeipenale nr. 2/A din5 februarie 2004 a Curţii de ApelOradea, privind pe inculpatul N.V.

Obligă pe recurentele părţi vătămatela plata sumei de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat, precum şi la plata sumei de câte 2.500.000 lei către inculpatul N.V., reprezentând onorariul de avocat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi14 aprilie2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 198/2004. Penal. Art.180 alin.2 c.pen. Recurs