ICCJ. Decizia nr. 2888/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2888/2004
Dosar nr. 753/2004
Şedinţa publică din 27 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 259 din 25 iunie 2003, pronunţată de Tribunalul Braşov, s-a dispus achitarea inculpatului N.I.C. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 07 august 2002, 11 iunie 21003.
În baza art. 221 alin. (1) C. pen., inculpata R.P.I. a fost condamnată la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 543/2002, modificată prin OUG nr. 18/2003 s-a constatat graţiată pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatei R.P.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen.
S-au pus în vedere inculpatei, dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 543/2002.
S-a constatat că inculpata a fost reţinută 24 ore în data de 7 august 2002.
S-a constatat că partea vătămată G.G. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat integral.
Inculpata R.P.I. a fost obligată să plătească suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, restul rămânând în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a avut în vedere că în actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, că, în seara de 6 august 2002, în jurul orelor 23,00, inculpatul N.I.C. s-a deplasat la barul aparţinând SC G.T. SRL situat în str. Pieţei din oraşul Codlea, unde împreună cu inculpata R.P.I. şi martorii S.S., S.N. şi B.C. au consumat băuturi alcoolice.
În jurul orelor 3,00, în local a intrat partea vătămată G.G. care, după ce şi-a comandat băutura, s-a adresat inculpatei, pe care o cunoştea din vedere, fiind vecini de cartier, cerându-i o ţigară.
După ce a consumat ceea ce comandase, partea vătămată a părăsit barul, urmată fiind în scurt timp de grupul celor cinci, toţi îndreptându-se în aceeaşi direcţie, respectiv str. 9 Mai.
Întrucât inculpatul, aflat într-o stare avansată de ebrietate, dorea să-şi petreacă în continuare noaptea împreună cu martora S.N., a insistat să o însoţească pe aceasta, motiv pentru care s-au despărţit de martorul B.C.
Rămas în compania inculpatei şi a fraţilor S., inculpatul a observat mergând în faţa sa pe partea vătămată şi fără a le spune nimic însoţitorilor săi, a început să fugă după aceasta. Ajungând-o din urmă, a prins-o cu mâna de gât, iar cu cealaltă a început să o caute prin buzunare.
Fiind surprinşi de reacţia inculpatului, martorii S.S. şi S.N. i-au cerut acestuia să se liniştească şi după ce au văzut că partea vătămată s-a eliberat, continuându-şi drumul spre casă, la rândul lor au plecat spre domiciliu.
Inculpatul, după plecarea celor doi, a continuat să o urmărească pe partea vătămată şi ajungând-o, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona capului, iar după ce aceasta a căzut, din buzunarul de la pantaloni i-a sustras portofelul în care se afla suma de 3.000.000 lei şi actele de identitate.
După comiterea faptei, inculpatul a aruncat actele de identitate în spaţiul verde amenajat pe marginea străzii şi împreună cu inculpata R.P.I. s-a deplasat la domiciliul acesteia. Ajunşi aici, pentru a se asigura că nu va fi denunţat, inculpatul i-a oferit suma de 1.100.000 lei inculpatei care, cunoscând provenienţa banilor (fiind la faţa locului în momentul sustragerii) a ascuns 900.000 lei sub mocheta din sufrageria apartamentului. Cu restul de 200.000 lei, inculpata a cumpărat băuturi alcoolice, pe care împreună cu inculpatul le-a consumat în aceeaşi noapte.
Prima instanţă a apreciat, în urma analizei materialului probator că există un puternic dubiu în sensul că inculpatul N.I.C. a comis infracţiunea de tâlhărie, depoziţiile martorilor audiaţi în cauză fiind contradictorii şi necoroborându-se sub unele aspecte importante ale cauzei.
Împotriva sentinţei a formulat apel parchetul, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul greşitei achitări a inculpatului N.I.C., pentru infracţiunea de tâlhărie.
S-a susţinut că prima instanţă a pronunţat soluţia de achitare în urma unei greşite analize a materialului probator.
Curtea de Apel Braşov a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, a casat sentinţa penală nr. 259/2003 a Tribunalului Braşov cu privire la inculpatul N.I.C. şi rejudecând cauza referitor la acesta, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului la 5 ani închisoare.
A dedus din pedeapsa stabilită, perioada reţinerii şi arestării preventive şi l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a avut în vedere că starea de fapt ce se impunea a fi reţinută, pe baza unei corecte interpretări a probelor administrate este cea menţionată în actul de sesizare a instanţei.
S-a apreciat că starea de fapt este dovedită cu declaraţiile părţii vătămate, care în primele sale relatări a susţinut această stare de fapt şi a menţionat că cel care l-a agresat are un avansat început de chelie, descriere ce corespunde exclusiv inculpatului, celelalte persoane prezente în apropierea locului faptei neavând această caracteristică.
De asemenea, la recunoaşterea din grup, partea vătămată a indicat fără ezitare pe inculpat ca fiind autorul agresiunii şi al furtului.
Aceleaşi aspecte rezultă şi din declaraţia martorului S.S. şi a martorei S.N. a cărei revenire ulterioară apare ca nejustificată, de reţinut fiind şi faptul că aceasta a precizat că s-a încercat influenţarea sa pentru a-şi modifica declaraţiile.
S-a mai avut în vedere că eventuala împrejurare că la comiterea faptei ar fi participat şi alte persoane nu este de natură să înlăture răspunderea penală a inculpatului N.I.C.
În consecinţă, s-a reţinut vinovăţia inculpatului privind comiterea faptei de tâlhărie, astfel că s-a dispus condamnarea acestuia, iar în ce priveşte individualizarea pedepsei pe care i-a aplicat-o instanţa a avut în vedere toate criteriile, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Ca urmare, avându-se în vedere modul concret de comitere a faptei, consecinţele acesteia, prejudiciul cauzat dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, instanţa s-a orientat spre o pedeapsă situată la minimum special prevăzut de textul incriminator, cu executarea în regim de detenţie.
Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei sale condamnări, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În motivele scrise, recurentul prin apărătorul său susţine, în esenţă, că hotărârea primei instanţe, prin care s-a dispus achitarea sa este cea corectă, atâta timp cât există un puternic dubiu că el ar fi autorul faptei.
Contradicţiile de esenţă, în opinia recurentului, dintre declaraţiile martorilor şi ale părţii vătămate, precum şi împrejurarea că acestea nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, demonstrează că nu se poate reţine cu certitudine faptul că inculpatul este autorul infracţiunii de tâlhărie.
În concluzie se arată că hotărârea instanţei de apel care a înlăturat susţinerile inculpatului şi concluziile primei instanţe, infirmând soluţia de achitare, este greşită, astfel încât a solicitat casarea acesteia.
Recursul nu este întemeiat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că instanţa de apel a reţinut o corectă situaţie de fapt confirmată de probele administrate în cauză, din care rezultă că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii de tâlhărie, pentru care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată.
Susţinerea recurentului N.I.C. potrivit căreia nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată este nefondată. În cauză au fost administrate probe care dovedesc contrariul.
Astfel, în afară de depoziţiile martorilor date în faza de urmărire penală care sunt extrem de amănunţite ca urmare a timpului scurt scurs de la eveniment, vinovăţia inculpatului este confirmată şi de declaraţia părţii vătămate şi procesul-verbal de prezentare pentru recunoaşterea din grup, din care rezultă că partea vătămată l-a recunoscut fără ezitare pe inculpatul-recurent ca fiind autorul infracţiunii de tâlhărie.
Audiaţi în faza de cercetare judecătorească, atât partea vătămată cât şi coinculpata R.P.I., au relatat împrejurările în care inculpatul N.I.C. a comis fapta, menţinându-şi poziţiile avute pe parcursul urmăririi penale.
Partea vătămată a subliniat faptul că recurentul a fost cel care l-a lovit, deoarece prima dată i-a pus piedică, a căzut şi apoi s-a lovit la cap, după care inculpatul a pus mâna la buzunarul părţii vătămate. În acel moment, precizează partea vătămată, „a văzut că este inculpatul şi nu altcineva".
Semnificativ este şi faptul că martorii S.N. şi S.S. audiaţi în instanţă au relatat că, după arestarea inculpatului N.I.C., familia acestuia a încercat să-i influenţeze în sensul de a declara în favoarea recurentului.
Prin urmare, existând dovezi suficiente de vinovăţie a inculpatului, motivul de casare invocat de acesta, prin care se solicită a se dispune achitarea nu poate fi primit.
În ce priveşte pedeapsa aplicată se constată că instanţa de apel a făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), acordând deopotrivă semnificaţia cuvenită atât pericolului social al faptei reţinută în sarcina inculpatului cât şi datelor ce caracterizează persoana inculpatului.
Pentru considerentele arătate, având în vedere şi faptul că, verificând Decizia atacată, în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat este nefondat şi a fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. c) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul N.I.C., împotriva deciziei penale nr. 34 din 28 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Braşov, ca nefondat.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2178/2004. Penal. Art.257, 215 alin.2 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 2892/2004. Penal. Cont.anulare. Recurs → |
|---|
