ICCJ. Decizia nr. 2178/2004. Penal. Art.257, 215 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2178/2004
Dosar nr. 2143/2003
Şedinţa publică din 22 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 215 din 28 octombrie 2002, pronunţată de Tribunalul Buzău, a fost condamnat inculpatul D.O. la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi la 6 ani închisoare, pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., tribunalul a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare care a fost sporită cu 6 luni închisoare, dispunându-se ca în final acesta să execute 6 ani şi 6 luni închisoare.
Conform art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), din momentul rămânerii definitive a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în cursul anului 1999, partea vătămată B.N. l-a cunoscut prin intermediul unui prieten, pe inculpatul D.O. În luna iulie 2000, partea vătămată, care la vremea respectivă era lucrător de poliţie, era cercetat pentru o infracţiune de furt de produse petroliere din conducta magistrală Ploieşti – Constanţa. În una din zilele acelei luni, la domiciliul părţii vătămate situat în comuna Gălbinaşi, judeţul Buzău, s-a prezentat inculpatul D.O. care s-a oferit să intervină în schimbul unei sume de bani, la generalul V., din cadrul Ministerului de Interne, pentru a nu fi înlăturat din poliţie. Partea vătămată i-a comunicat inculpatului că nu are nevoie de ajutorul său, dar după trecerea sa în rezervă, aceasta s-a întâlnit, întâmplător, în municipiul Buzău, cu inculpatul şi i-a comunicat că a fost pus în discuţia consiliului de disciplină şi trecut în rezervă.
Inculpatul D.O. i-a reînnoit părţii vătămate oferta de a interveni în aceleaşi condiţii la generalul V. pentru a fi reîncadrat în poliţie, ofertă cu care aceasta a fost de acord. Inculpatul i-a spus părţii vătămate că, în aceeaşi zi, se va deplasa la Bucureşti, că va lua legătura cu generalul şi că, în cursul zilei următoare, va veni la domiciliul său pentru a-i face cunoscut rezultatul intervenţiei.
În dimineaţa zilei următoare, D.O. s-a prezentat la domiciliul lui B.N. căruia i-a spus că generalul pretinde pentru serviciile sale, suma de 23 milioane lei şi doi porci tăiaţi în greutate de câte 80-100 kg. În jurul orelor 14,00 – 15,00, inculpatul a revenit la domiciliul părţii vătămate, de la care a primit suma de 23 milioane lei, în parte împrumutată de la B.V. - 10.500.000 lei, Z.E. – 2.000.000 lei, T.I. – 3.000.000 lei, C.N. - 1.500.000 lei şi N.E. – 6.000.000 lei, iar cei doi porci au fost duşi în autoturismul proprietatea acestuia.
Ulterior, partea vătămată şi-a dat seama că D.O. nu îl va ajuta în rezolvarea problemei reîncadrării în muncă, motiv pentru care l-a căutat în vederea restituirii sumei de 23 milioane lei şi a contravalorii celor doi porci, dar fără rezultat.
Cu prilejul ultimei discuţii telefonice, inculpatul i-a spus părţii vătămate să meargă la apartamentul său, unde B.N. a primit de la una din fiicele majore ale inculpatului, suma de 8.000.000 lei, refuzând însă să încheie o chitanţă în acest sens.
Tribunalul a mai reţinut că, în ziua de 25 iulie 2000, în jurul orelor 14,00, mama părţii vătămate, S.G., domiciliată în comuna Glodeanu Sărat, satul Pitulicea, judeţul Buzău, a primit un telefon de la inculpat, care s-a interesat dacă fiul ei este amator să cumpere un tractor, lăsându-i cu această ocazie numărul de telefon unde putea fi găsit. Inculpatul a fost contactat telefonic de partea vătămată şi au stabilit să se întâlnească în aceeaşi zi, în municipiul Buzău.
Partea vătămată, însoţită de sora sa V.M., au venit la locul întâlnirii, de unde au fost conduşi de inculpaţi, la garsoniera concubinei sale, G.E., care lipsea de acasă. Inculpatul i-a spus părţii vătămate că este consilier la Primăria Buzău şi director sau şef de fermă la I.A.S. Cilibia, judeţul Buzău, că primăria are două tractoare care nu au putut fi vândute la licitaţie din lipsă de cumpărători şi că el poate interveni la primar sau viceprimar, pentru a fi valorificate fără organizarea unei licitaţii.
Partea vătămată i-a spus inculpatului că înţelege să-i plătească intervenţia la persoanele menţionate, dar nu mai mult de 3.000.000 lei, în afara sumei de 12.000.000 lei contravaloarea celor două tractoare. După ce a purtat o discuţie la telefon cu o salariată de la I.A.S., inculpatul i-a spus părţii vătămate că nu o să mai cumpere tractoarele de la Primăria Buzău, ci de la I.A.S., Insula Mare a Brăilei, unde o să intervină la directoarea acestei unităţi.
În ziua următoare, partea vătămată a venit din nou în garsoniera unde locuia inculpatul şi i-a dat acestuia 12.000.000 lei, reprezentând contravaloarea celor două tractoare şi 3.000.000 lei pentru intervenţia pe care urma să o facă la directoarea I.A.S. - ului.
După câteva zile, partea vătămată l-a căutat pe inculpat pentru a ridica tractoarele dar, concubina acestuia, G.E., i-a spus că D.O. nu este serios, nu vine acasă şi nu ştie unde lucrează. După îndelungi căutări, la telefoanele lăsate de inculpat, partea vătămată a reuşit să-l găsească, ocazie cu care acesta i-a restituit în apartamentul său, 6.000.000 lei.
Instanţa de fond a mai reţinut că, în vara anului 1999, I.V. a fost solicitat de martora G.E., concubina inculpatului să-i repare un televizor şi, în apartamentul acesteia, l-a cunoscut pe inculpat, care i-a spus că lucrează la D.G.A.I.A. Buzău şi că îi poate face rost de substanţe chimice pentru combaterea dăunătorilor viţei de vie şi de tractoare pentru lucrări pe astfel de plantaţii. Peste circa 2 săptămâni, partea vătămată .V. s-a întâlnit din nou cu inculpatul în aceleaşi condiţii şi i-a spus că are nevoie de un tractor pentru lucrări în vie. Acesta l-a asigurat că îl va înscrie la licitaţie şi i-a cerut suma de 1.000.000 lei. Peste 3-4 zile, cei doi s-au întâlnit în faţa sediului D.G.A.I.A. Buzău, au urcat în autoturismul părţii vătămate şi s-au deplasat la domiciliul inculpatului. Partea vătămată i-a dat inculpatului suma de 1.000.000 lei, iar acesta i-a promis că o va trece pe un tabel de prezentare la licitaţie.
Ulterior, părţile s-au mai întâlnit, iar inculpatul a primit la cererea sa, sumele de 500.000 lei şi 2,4 milioane lei, pentru acoperirea preţului tractorului. După îndelungi căutări şi presiuni, inculpatul i-a restituit părţii vătămate, prin fiicele sale, suma de 3,4 milioane lei.
În una din zilele lunii iulie 2000, partea vătămată D.M. s-a întâlnit în Buzău, cu fratele său, conducător auto la primărie, care i-a spus că îl cunoaşte pe D.O., medic veterinar la I.A.S. Cilibia, care-i poate facilita cumpărarea unui număr de 3 tractoare, prin licitaţie publică.
Peste câteva zile, D.M. a revenit la Buzău şi fratele său i-a făcut cunoştinţă cu inculpatul, care i-a spus că poate cumpăra tractoare de la I.A.S. Cilibia, participând la licitaţia publică. Acesta a precizat că îl cunoaşte pe un salariat cu numele I., de la această societate care o să-l ajute să cumpere la un preţ mai bun.
În zilele următoare, cei doi s-au reîntâlnit şi partea vătămată i-a dat inculpatului suma de 1,5 milioane lei pentru înscrierea la licitaţie, precizând totodată, că tractoarele se află la arat, la I.A.S. Insula Mare a Brăilei. Părţile au mai discutat de mai multe ori, la telefon şi de fiecare dată inculpatul a amânat-o pe partea vătămată.
Ultima oară, D.O. i-a spus lui D.M., telefonic, că este necesar ca pentru ziua de 15 octombrie 2000 să închirieze un autocamion şi care să aducă tractorul de la Brăila şi au stabilit să se întâlnească în dimineaţa aceleiaşi zile.
Inculpatul nu a mai fost găsit de partea vătămată în dimineaţa de 15 octombrie 2000 şi nici în dimineaţa următoare, motiv pentru care a făcut denunţ la organele de poliţie.
O altă faptă reţinută de prima instanţă este aceea în dauna părţii vătămate D.N. În luna septembrie sau octombrie 2000, acesta s-a întâlnit în municipiul Buzău cu consăteanul său P.I. care, i-a spus că îl cunoaşte pe un cetăţean cu numele D.O., şef la I.A.S. Cilibia, care-i poate facilita cumpărarea la licitaţie publică a unei maşini de îndreptat cu grosime (abricht de la unitatea menţionată).
După câteva zile, P.I. însoţit de inculpat, a venit la domiciliul părţii vătămate, iar acesta s-a prezentat ca fiind şef la un I.A.S. şi că scoate la vânzare maşina respectivă. Partea vătămată a făcut o cerere pe care inculpatul urma să o ducă la I.A.S. şi i-a spus că maşina respectivă costă 10.000.000 lei şi că pentru înscrierea la licitaţie trebuia să-i plătească 2,6 milioane lei. Inculpatul a luat suma menţionată, după care, partea vătămată nu l-a mai putut găsi.
Instanţa de fond a mai reţinut că, în toamna anului 2000, în domiciliul părţii vătămate S.I., din comuna Lopătari, judeţul Buzău, a venit B.G., fost primar al comunei, însoţit de D.O., care i-a cerut părţii vătămate să-i confecţioneze un butoi şi o tocitoare a căror contravaloare a plătit-o la licitaţie.
Inculpatul a revenit în domiciliul părţii vătămate şi i-a solicitat să-i facă încă o tocitoare şi cu ocazia discuţiilor purtate, S.I. i-a spus acestuia că vrea să cumpere un autoturism marca ARO, cu care să-şi rezolve unele probleme personale. Inculpatul i-a spus că I.A.S. - ul la care lucrează are un astfel de autoturism de vânzare, a primit suma de 1.000.000 lei pentru a-l înscrie la licitaţie şi apoi a dispărut.
În una din zilele toamnei anului 2000, partea vătămată I.L. s-a deplasat la domiciliul naşului său S.I., unde l-a întâlnit pe inculpatul D.O., au făcut cunoştinţă şi şi-a exprimat dorinţa de a cumpăra un autocamion.
Inculpatul i-a comunicat că întreprinderea la care lucrează vinde autocamioane şi că-i poate facilita cumpărarea, solicitându-i suma de 5.000.000 lei pentru a-l înscrie la licitaţie.
Din această sumă inculpatul a primit de la partea vătămată 3.000.000 lei, iar în ziua următoare a primit diferenţa de 2.000.000 lei.
După o anumită perioadă de timp partea vătămată şi-a dat seama că a fost excrocată de inculpat şi găsindu-l pe acesta în domiciliul lui S.I., la insistenţele sale, D.O. i-a restituit 3.000.000 lei. Peste circa 2 săptămâni părţile s-au întâlnit întâmplător în municipiul Buzău, iar inculpatul i-a restituit 1,5 milioane lei.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul D.O., care a susţinut că faptele reţinute în sarcina sa nu sunt dovedite cu probe certe de vinovăţie şi ca atare greşit a fost condamnat pentru acestea, iar în subsidiar, a susţinut că pedepsele aplicate sunt prea aspre.
Prin Decizia penală nr. 219 din 25 aprilie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat şi l-a obligat să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, criticând-o pentru mai multe motive.
În primul motiv formulat, s-a invocat cazul prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., susţinându-se că judecarea în apel s-a făcut fără citarea legală a inculpatului, în sensul că deşi la termenul de 2 aprilie 2003, s-a dispus citarea apelantului inculpat în comuna Luciu, judeţul Buzău şi prin afişare la Consiliul Local Buzău, iar la indicare, şi la locul unde era internat medical, totuşi nu a mai fost citat la ultimul loc.
Critica este nefondată.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, deşi apărătorul inculpatului a depus în copie mai multe acte medicale, nu a putut indica locul unde inculpatul pretindea că este internat şi a solicitat amânarea cauzei pentru a face precizarea necesară.
Instanţa a încuviinţat cererea, dar nu s-a indicat locul internării, astfel că nu s-a putut face citarea decât la domiciliu şi prin afişare la consiliul local.
Faţă de aceste considerente, corect instanţa de apel a considerat că procedura de citare cu apelantul inculpat era legal îndeplinită şi a procedat la judecarea apelului.
Nici ulterior, nu s-a făcut dovada că, la termenul de judecată a apelului, inculpatul era internat într-o unitate sanitară.
Pe de altă parte, se constată că inculpatul a fost reprezentat la judecarea apelului de către un apărător ales, iar prezenţa inculpatului nu era obligatorie.
Printr-un alt motiv de recurs formulat, s-a susţinut că nu se poate reţine infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., deoarece funcţionarul faţă de care să se exercite influenţa nu a existat în realitate.
Critica, de asemenea, este nefondată.
Pentru existenţa acestei infracţiuni, este într-adevăr necesar, printre altele, ca influenţa de care se prevalează inculpatul să se refere la un funcţionar, ale cărui atribuţii sunt de natură să permită rezolvarea favorabilă a pretenţiilor celui care solicită intervenţia. Nu este necesar ca funcţionarul să aibă în exclusivitate asemenea atribuţii, ci este suficient să aibă sarcini de execuţie în domeniul respectiv.
În speţă, este îndeplinită această condiţie, deoarece inculpatul s-a referit la funcţionari care au existat în realitate şi aveau atribuţii care erau de natură să permită rezolvarea favorabilă a solicitărilor respective.
Inculpatul a criticat Decizia şi cu privire la încadrarea juridică a infracţiunii de înşelăciune, susţinând că s-a reţinut greşit agravanta prevăzută la alin. (2) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), folosirea de nume sau calităţi mincinoase.
S-a arătat că inculpatul s-a folosit în această infracţiune de calitatea de salariat la I.A.S. pe care o avea în realitate şi nu era mincinoasă, deci nu se poate face aplicarea acestui alineat.
Or, la data faptelor de înşelăciune, inculpatul era pensionar, încât calitatea de salariat care şi-o atribuia era mincinoasă.
S-a mai susţinut că greşit s-a făcut aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu privire la infracţiunea continuată.
Din ansamblul faptelor infracţionale, rezultă că atât actele de înşelăciune, cât şi cele de trafic de influenţă săvârşite, în modalităţi similare, în perioada anilor 1999 - 2000, au fost săvârşite pentru fiecare infracţiune, în baza unor rezoluţii delictuoase unice, astfel că în mod corect s-a făcut aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), atât la infracţiunea de înşelăciune, cât şi la cea de trafic de influenţă.
În latura penală, inculpatul a criticat Decizia şi sub aspectul individualizării pedepselor, susţinând că sunt exagerate în raport cu pericolul social al faptelor şi cu persoana inculpatului.
Pedepsele aplicate nu sunt exagerate, fiind corespunzătoare, în raport, atât cu pericolul social ridicat al faptelor săvârşite, cât şi cu persoana inculpatului, care a dovedit perseverenţă infracţională şi a mai săvârşit infracţiuni de acest gen.
În consecinţă, se impune a se menţine, pedepsele la cuantumul fixat, cu executarea în regim de detenţie.
Sub aspectul laturii civile, s-a susţinut că inculpatul a fost obligat la plata sumei de 6.000.000 lei despăgubiri către S.G. deşi această sumă nu a fost reţinută ca făcând parte din obiectul infracţiunii.
Nici această critică nu este întemeiată, deoarece se constată că inculpatul a fost trimis în judecată şi pentru fapta faţă de această parte civilă şi instanţele de judecată au reţinut-o în sarcina inculpatului ca infracţiune de înşelăciune, astfel că despăgubirile îşi au temei în fapta penală generatoare de prejudicii.
Criticile formulate fiind nefondate şi cum nu se constată nici motive care se pot lua în considerare din oficiu, recursul este nefondat şi urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a se respinge ca atare şi, totodată, a-l obliga pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cheltuieli judiciare, către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.O. împotriva deciziei penale nr. 219 din 25 aprilie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2175/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2888/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
