ICCJ. Decizia nr. 3045/2004. Penal. Cont.exec. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3045/2004
Dosar nr. 1999/2004
Şedinţa publică din 3 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 248 din 24 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia II-a penală, a fost respinsă ca nefondată contestaţia la executare formulată de condamnatul P.D. referitor la pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 175/1999 a aceluiaşi tribunal, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 238 din 25 ianuarie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie.
S-a motivat că, prin hotărârile respective, petiţionarul a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat în dauna SC R.E. SRL, constând în bijuterii din aur în valoare de 53.343.110 lei. Modificarea dispoziţiilor art. 146 C. pen., privitor la redefinirea condiţiilor deosebit de grave, nu atrage aplicarea dispoziţiilor art. 461 lit. d) C. proc. pen. şi art. 15 C. pen., deoarece condamnatul a comis o infracţiune gravă (după ce s-a drogat) în stare de recidivă postcondamnatorie şi a executat o perioadă mică din pedeapsa la care a fost condamnat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 205 din 23 martie 2004, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului.
Declarând recurs, condamnatul a solicitat să-i fie redusă pedeapsa, date fiind modificările art. 146 C. pen.
Recursul este nefondat.
După cum corect au reţinut instanţele, condamnatul a comis o infracţiune gravă în dauna patrimoniului, fiind în stare de recidivă postcondamnatorie şi a executat o mică parte din pedeapsa aplicată, aspecte ce nu permit o reapreciere a pedepsei aplicate, în sensul reducerii acesteia.
În consecinţă, recursul va fi respins, ca nefondat, iar recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat în care se va include şi onorariul avocatului din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator P.D. împotriva deciziei penale nr. 205 din 23 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 iunie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 3042/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3047/2004. Penal. Plângere. Recurs → |
---|