ICCJ. Decizia nr. 3829/2004. Penal. Conf.comp.. Stabilirea competenţei
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3829/2004
Dosar nr. 3150/2004
Şedinţa publică din 7 iulie 2004
Asupra conflictului de competenţă de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1370 din 4 decembrie 2003, pronunţată de Judecătoria Moreni, în dosarul nr. 2675/2003, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei penale privind cererea de întrerupere a executării, formulată de petiţionarul condamnat G.M. în favoarea Judecătoriei Brăila.
S-a mai reţinut că, la 27 noiembrie 2003, condamnatul G.M., deţinut în Penitenciarul Mărgineni, a solicitat întreruperea executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, aplicată de Judecătoria Târgovişte, prin sentinţa penală nr. 1741/2002, invocând art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen.
În acest context, s-a concluzionat că, competentă să dispună asupra cererii formulate este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere al condamnatului, respectiv, Judecătoria Brăila.
Prin sentinţa penală nr. 825 din 23 martie 2004, Judecătoria Brăila a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moreni, judeţul Dâmboviţa.
În baza art. 43 C. proc. pen., a constatat conflictul negativ de competenţă şi în consecinţă, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
În motivarea soluţiei, Judecătoria Brăila a constatat că, petentul - condamnat a început executarea pedepsei în Penitenciarul Mărgineni, de unde, la data de 24 noiembrie 2003, a formulat cererea de întrerupere a executării pedepsei.
Ulterior, formulării acestei cereri, la 26 noiembrie 2003, petentul - condamnat a fost transferat la Centrul de reeducare Tichileşti, ce se află în circumscripţia Judecătoriei Brăila.
Examinând conflictul negativ de competenţă creat prin prisma dispoziţiilor art. 43 C. proc. pen., se constată următoarea stare de fapt şi de drept.
De necontestat că, la 22 noiembrie 2003, condamnatul G.M., aflat în Penitenciarul Mărgineni în executarea unei pedepse de un an şi 6 luni închisoare, a solicitat întreruperea executării ei.
Cererea a fost primită la Judecătoria Moreni la 27 noiembrie 2003.
Chiar dacă ulterior acestei date, condamnatul a fost transferat în Centrul de reeducare Tichileşti, la data introducerii cererii, respectiv, 22 noiembrie 2003, se afla în Penitenciarul Mărgineni, care se află în raza Judecătoriei Moreni.
Concluzia se desprinde din dispoziţiile art. 456 C. proc. pen., potrivit cărora competenţa de soluţionare a acestor cereri aparţine, după caz, instanţei de executare sau instanţei unde se execută pedeapsa corespunzătoare în grad instanţei de executare.
În această situaţie, la data introducerii cererii, condamnatul aflându-se în executarea pedepsei de un an şi 6 luni închisoare la Penitenciarul Mărgineni, competenţa să judece cererea aparţine Judecătoriei Moreni, în a cărei rază se află locul unde condamnatul executa pedeapsa, fiind fără relevanţă că, ulterior, acesta a fost transferat în alt loc de deţinere.
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu art. 43 C. proc. pen., se va stabili competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Moreni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul G.M. în favoarea Judecătoriei Moreni, căreia îi va trimite dosarul.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 iulie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 3823/2004. Penal. Art.184 alin.2; 4 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 3846/2004. Penal. Art.192 alin.2 c.pen,. Recurs → |
---|