ICCJ. Decizia nr. 545/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 545/2004
Dosar nr. 4819/2003
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 379 din 29 iulie 2003, Tribunalul Cluj a condamnat, printre alţii, pe inculpaţii:
- V.G. la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 16 din Legea nr. 143/2000; la un an închisoare pentru infracţiunea de deţinere de droguri pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi la un an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de punere la dispoziţia publicului a locuinţei în vederea consumului de droguri, prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 16 din Legea nr. 143/2000, urmând ca, potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
- C.A.F. la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi la un an închisoare, pentru infracţiunea de deţinere de droguri pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 16 din Legea nr. 143/2000, urmând ca, potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a dedus prevenţia de la 8 februarie 2003, la zi.
- T.E. la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 lit. c) din acelaşi act normativ şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată, detenţia preventivă, de la 13 februarie la 12 februarie 2003.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în cursul anului 2002 şi în luna ianuarie 2003 cei trei inculpaţi au comercializat droguri de mare risc, cunoscute sub denumirea generică de Ecstasy.
Totodată, inculpaţii V.G. şi C.A.F. au deţinut ilegal astfel de droguri pentru consum propriu, primul inculpat punând şi locuinţa proprie la dispoziţia mai multor persoane în vederea consumului de droguri.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 225 din 8 octombrie 2003, admiţând apelul inculpatului C.A.F., i-a redus pedeapsa principală aplicată pentru infracţiunea de comercializare de droguri, prevăzută de art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 16 din Legea nr. 143/2000, de la 5 ani la 4 ani închisoare, şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de deţinere de droguri pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 16 din Legea nr. 143/2000, de la un an închisoare la 10 luni închisoare, urmând ca potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Totodată, s-au respins, ca nefondate apelurile prin care inculpatul V.G. solicita aplicarea în favoarea sa a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, cu reducerea corespunzătoare a pedepsei, iar inculpatul T.E. solicita achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, susţinând că nu a comis această faptă.
Împotriva menţionatelor hotărâri, cei trei inculpaţi au declarat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 17 şi 171 C. pen.
În cadrul motivelor de recurs scrise, cât şi în concluziile orale, inculpatul V.G. a solicitat reducerea pedepselor susţinând că la individualizarea pedepselor prima instanţă şi instanţa de apel au omis aplicarea în cauză a prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind protecţia martorilor şi nu a dat eficienţa cuvenită dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2002, deşi a făcut dovada că în cursul procesului a denunţat alte persoane vinovate de săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2002 şi a fost audiat în calitate de martor în legătură cu astfel de infracţiuni.
Prin recursul inculpatului C.A.F. s-a cerut redozarea pedepsei, considerată prea severă în raport de faptele comise.
La rândul său, inculpatul T.E. a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea de deţinerea de droguri pentru consum propriu prevăzută de art. 4 din acelaşi act normativ, iar în subsidiar achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. şi art. 181 C. pen., susţinând că prin fapta săvârşită s-a adus o atingere minimă valorilor arătate de lege.
Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de recurs invocate de cei trei inculpaţi, cât şi din oficiu, se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, încadrările juridice fiind corespunzătoare.
Din probele administrate rezultă că inculpatul V.G. a iniţiat întreaga activitate infracţională, el a procurat o cantitate mare de droguri, peste 700 pastile Ecstasy pe care a comercializat-o, punând la dispoziţia mai multor persoane propria locuinţă în vederea consumului de droguri. Totodată inculpatul a consumat droguri de mare risc, singur cât şi împreună cu alte persoane, situaţie în care se apreciază că pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată respectând criteriile cerinţelor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind în măsură să contribuie la reeducarea acestuia conform scopului prevăzut de art. 52 din acelaşi cod. Neaplicarea în cauză a prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 este justificată, în condiţiile în care în favoarea inculpatului V.G. s-a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu reducerea corespunzătoare a pedepsei, acesta neputând beneficia de două ori de reducerea la jumătate a pedepsei, întrucât cele două dispoziţii invocate au acelaşi conţinut.
Referitor la inculpatul C.A.F. se constată că în mod corect instanţa de apel a procedat la reducerea pedepsei principale aplicată pentru cele două infracţiuni, de la 5 ani la 4 ani închisoare. Cum la individualizarea acestei pedepse instanţa de apel a reţinut în favoarea inculpatului largi circumstanţe atenuante, o nouă reducere a pedepsei nu se mai impune.
Nici criticile formulate de inculpatul T.E. nu sunt justificate, din probele administrate (declaraţiile coinculpaţilor şi a martorei R.R.) rezultând, fără dubiu, că acesta a pus la dispoziţia unor persoane, în mod repetat, pastile de Ecstasy, drog de mare risc, pe care le cumpărase de la V.G. S-a făcut, de asemenea, dovada că inculpatul a deţinut, pentru consum propriu, astfel de droguri.
Aplicarea faţă de inculpat a prevederilor art. 181 C. pen., nu se justifică, faptele comise de acesta prezentând un grad de pericol social sporit, care se reflectă, printre altele, în cuantumul ridicat al pedepselor prevăzute de Legea nr. 143/2000 pentru astfel de fapte.
Întrucât din actele dosarului nu rezultă existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de cei trei inculpaţi, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedepsele aplicate, durata arestării preventive, de la 8 februarie 2003, la zi pentru inculpaţii V.G. şi C.A.F.
Onorariile pentru apărarea din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.G., C.A.F. şi T.E. împotriva deciziei penale nr. 225 din 8 octombrie 2003 a Curţii de Apel Cluj.
Deduce din pedepse durata arestării preventive de la 8 februarie 2003 până la 29 ianuarie 2004, pentru inculpaţii V.G. şi C.A.F.
Obligă recurentul inculpat V.G. la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurenţii inculpaţi C.A.F. şi T.E. la câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3524/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 550/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
