ICCJ. Decizia nr. 550/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 550/2004
Dosar nr. 4350/2003
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 98 din 18 martie 2003 a Tribunalului Mureş, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul L.I.M. de sub acuza săvârşirii infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. d) şi e) C. pen.
S-a constatat recuperat integral prejudiciul produs părţii vătămate S.G.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 16 martie 2002, inculpatul L.I.M. împreună cu mai mulţi prieteni, printre care şi martorii T.A.S. şi L.R., au plecat din satul Filea, unde locuiesc, la discoteca organizată în satul Bistra Mureşului.
În jurul orelor 4,00, în dimineaţa zilei de 17 martie 2003, inculpatul împreună cu martorii T.A.S., S.V. şi L.R. se întorceau spre casă deplasându-se, pe jos, spre satul Filea.
Din declaraţiile martorilor, coroborate cu cele ale inculpatului, reiese că acesta era într-o avansată stare de ebrietate, deplasându-se cu greutate şi rămânând la câţiva metri în urma grupului.
Partea vătămată S.G. a declarat că pe drum a întâlnit un grup de tineri care au trecut pe lângă el, iar un tânăr mai înalt, ce se afla mai în spate, a traversat strada şi l-a acostat.
Inculpatul i-a cerut părţii vătămate o ţigară şi, înfuriat că a fost refuzat, l-a prins de haină şi l-a tras spre grupul celorlalţi tineri.
Partea vătămată în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 19 martie 2003 arată că martorii i-au sugerat inculpatului să caute în buzunarele gecii sale pentru a vedea dacă nu are bani sau telefon mobil.
Aceste susţineri nu s-au dovedit a fi sincere, întrucât partea vătămată, cu ocazia confruntării din data de 17 aprilie 2002, a revenit asupra celor declarate. De asemenea, audiat în faţa instanţei, partea vătămată a arătat că inculpatul, din proprie iniţiativă l-a întrebat dacă are bani sau telefon mobil controlându-i prin exterior buzunarul gecii.
Partea vătămată, la rândul său, a apreciat că inculpatul era băut, arătând că atunci când a fost lovit de acesta a ripostat aplicându-i şi el lovituri.
Coroborând declaraţiile martorilor, ale părţii vătămate şi ale inculpatului, atât cele date în faza de urmărire penală, cât şi cele date în faţa instanţei, rezultă că în timpul altercaţiei partea vătămată şi-a descheiat haina, s-a smucit şi, dezbrăcându-se, a reuşit să fugă.
Inculpatul a rămas cu geaca în mână, s-a deplasat câţiva metri, după care, fără a-şi finaliza intenţia de însuşire a gecii sau a altui bun din geacă, a aruncat-o pe marginea şanţului pornind spre casă.
Instanţa de fond a reţinut că intenţia inculpatului de a-şi însuşi geaca sau alt bun aflat în posesia părţii vătămate, nu s-a materializat în nici un fel. La această concluzie s-a ajuns analizând atitudinea inculpatului, posterioară intrării în posesia gecii.
Dacă violenţele exercitate asupra părţii vătămate ar fi fost mijlocul de a-şi materializa intenţia de însuşire a vreunui bun, cu siguranţă inculpatul şi-ar fi însuşit geaca, fie ar fi controlat buzunarele acesteia pentru a-şi însuşi alte bunuri.
Elementul material al tâlhăriei, infracţiune complexă, constă într-o acţiune principală de furt şi o acţiune adiacentă de exercitare a violenţei, ameninţări, etc. Pentru a aprecia asupra existenţei acţiunii principale, este esenţial a determina scopul acesteia, respectiv existenţa scopului însuşirii pe nedrept a bunului, acesta fiind de altfel şi elementul determinant ce caracterizează această infracţiune complexă.
În speţă, intrarea în posesia inculpatului a gecii părţii vătămate s-a făcut absolut întâmplător, astfel că în mod cert acţiunea principală nu s-a realizat sub forma vinovăţiei cerută de textul de lege. Nu s-a materializat astfel nici încercarea inculpatului de a sustrage alte bunuri, nefiind de fapt preocupat de acest aspect, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză.
Faţă de cele de mai sus, instanţa a apreciat că legătura intrinsecă dintre cele două acţiuni (principală şi adiacentă) săvârşite cu vinovăţie în forma intenţiei directe, nu s-a realizat, astfel că faptei deduse judecăţii îi lipseşte unul din elementele constitutive, respectiv latura subiectivă materializată în prevederea şi urmărirea realizării scopului propus, respectiv însuşirea bunului.
Împotriva acestei hotărâri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, a declarat apel, solicitând admiterea lui conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desfiinţarea sentinţei atacate şi rejudecând cauza, condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. d) şi e) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 153 A din 17 septembrie 2003, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, apreciind ca fiind legală şi temeinică soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Împotriva deciziei, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, rejudecând, condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond, ca şi cea de control judiciar, au reţinut corect că faptei inculpatului L.I.M., săvârşită în noaptea de 16 martie 2002 asupra părţii vătămate S.G., îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv latura subiectivă materializată în prevederea şi urmărirea realizării scopului propus.
Din probatoriul administrat în cauză, respectiv declaraţiile inculpatului, ale părţii vătămate şi ale martorilor rezultă cu certitudine faptul că inculpatul nu a avut intenţia de a deposeda şi de a păstra pentru sine geaca sau alte bunuri ale părţii vătămate.
Faptul că geaca a intrat în posesia inculpatului a fost un lucru întâmplător, gestul părţii vătămate de a se dezbrăca şi a fugii în timp ce inculpatul o ţinea de gulerul gecii reprezentând modalitatea de realizare a posesiei.
De asemenea, aruncarea gecii pe marginea şanţului şi continuarea drumului de către inculpat, a format convingerea instanţei că inculpatul nu a realizat o deposedare activă şi nici o posesie efectivă a gecii, neînţelegând să şi-o însuşească.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să fie respins recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, ca nefondat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş împotriva deciziei penale nr. 153 din 17 septembrie 2003 a Curţii de Apel Tg. Mureş, privind pe intimatul inculpat L.I.M.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 545/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 598/2004. Penal → |
|---|
