ICCJ. Decizia nr. 598/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 598/2004
Dosar nr. 2638/2001
Şedinţa publică din30 ianuarie 2004
Asupra recursurilor penale de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 618 din 30 octombrie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus condamnarea inculpaţilor T.F. şi S.A., după cum urmează:
- inculpatul T.F., în baza art. 215 alin. (1), (2) şi (3), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 81 şi art. 82 C. pen., dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un interval de 5 ani, stabilit ca termen de încercare, punându-se totodată, în vedere inculpatului, prevederile art. 83 şi art. 84 C. pen.
- inculpatul S.A., în baza art. 215 alin. (1), (2) şi (3), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a obligat pe inculpaţii T.F. şi S.A., în solidar, la plata despăgubirilor civile către partea civilă S.C. T. SA, în cuantum de 1.861.000 dolari S.U.A., contravaloarea în lei, la cursul oficial de schimb, la data punerii în executare a hotărârii, din care 961 dolari S.U.A. reprezentând dobânzi lunare plătite de partea civilă S.C. T. SA, la creditul de bumbac G.S.M. 102, import S.U.A.
Prin sentinţă a fost menţinut sechestrul asigurător dispus prin ordonanţa nr. 84 din 8 aprilie 1999 a I.G.P. Direcţia de cercetări penale, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului T.F.
Împotriva sentinţei penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Prin Decizia penală nr. 269 din 23 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, instanţa de control judiciar a admis apelul, a desfiinţat în parte sentinţa penală şi, pe fond, a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru inculpatul S.A. şi a majorat cheltuielile judiciare pentru fiecare inculpat, la câte 3.000.000 lei.
În fapt, s-a reţinut că în perioada, mai - august 1994, inculpatul T.F. a indus şi menţinut în eroare reprezentanţii S.C. T. SA Bucureşti cu ocazia încheierii şi derulării unui contract de vânzare-cumpărare de fire din bumbac, cauzând un prejudiciu în sumă de 961.452 dolari S.U.A.
Inculpatul S.A., în calitate de reprezentant al firmei W., A.G. ELVEŢIA, a transmis o serie de faxuri prin care, în mod mincinos, afirma că dispusese virarea banilor în contul S.C. T. SA, pentru ca aceasta să reia livrările de fire din bumbac.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii. Recursul Parchetului a fost îndreptat şi împotriva hotărârii primei instanţe.
În recursul său, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat, hotărârile atacate, pentru greşita aplicare, a dispoziţiilor art. 81 şi art. 82 C. pen., în ceea ce priveşte pe inculpatul T.F. şi pentru greşita neaplicare a dispoziţiilor art. 117 C. pen., în ceea ce priveşte pe inculpatul S.A.
Inculpaţii, nu şi-au motivat, la introducere, în scris, recursurile.
Ulterior, după mai multe amânări, pentru efectuarea procedurii de citare, cu străinătatea, pentru inculpatul italian S.A., cu domiciliul în Republica Italiană, via Marco Praga, Monza, intervenind prescripţia prevăzută de art. 122 şi art. 124 C. pen., acesta a ridicat, în scris excepţia prescripţiei răspunderii penale, solicitând admiterea recursurilor şi încetarea răspunderii penale.
În şedinţa publică de azi, 30 ianuarie 2004, dată la care dosarul a fost în situaţia, de a se putea judeca recursurile, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, nu şi-a mai menţinut primul motiv de recurs, înlocuindu-l cu solicitarea încetării procesului penal pornit împotriva inculpaţilor, datorită intervenirii prescripţiei speciale, prevăzute de art. 124 C. pen., Parchetul şi-a menţinut însă, în continuare, motivul de recurs referitor la neluarea măsurii de siguranţă a expulzării, prevăzute de art. 117 C. pen.
Inculpatul T.F., prin apărătorul său, a solicitat în principal, admiterea recursului, casarea hotărârilor şi achitarea, faptele circumscriindu-se unei afaceri comerciale şi neîndeplinind elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune pentru care a fost trimis în judecată.
În subsidiar, în ipoteza considerării totuşi, a existenţei infracţiunii imputate, a solicitat să se constate că fapta fiind comisă sub legea veche, s-a împlinit termenul de prescripţie de 7 ani şi 6 luni, prevăzut de art. 124 C. pen. şi să se înceteze procesul penal, intervenind prescripţia răspunderii penale.
Admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi încetarea procesului penal pentru intervenirea prescripţiei a solicitat, prin apărătorul său, şi inculpatul italian S.A. Recurentul s-a opus, însă, admiterii motivului de recurs al Parchetului, privind aplicarea expulzării, susţinând că, în condiţiile prescripţiei răspunderii penale, este lipsită de orice fel de temei.
Examinând recursurile declarate, Curtea le consideră întemeiate, după cum se va arăta, în cele ce urmează:
În ce priveşte recursul Parchetului, este întemeiat, sub aspectul motivului de recurs modificat, în sensul că, în mod corect, a solicitat încetarea procesului penal pentru intervenirea prescripţiei speciale.
Inculpaţilor li se impută infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., comisă în perioada mai-august 1994, constând în aceea că au indus şi menţinut în eroare pe reprezentanţii S.C. T. SA Bucureşti, cu ocazia încheierii şi derulării contractului de vânzare-cumpărare de fire de bumbac, cauzându-se un prejudiciu, în sumă de 961.452 dolari S.U.A, aceasta fiind posibil şi pentru că în aceeaşi perioadă, inculpatul S.A., în calitate de reprezentant al firmei W., A.G. ELVEŢIA, a transmis o serie de faxuri, prin care afirma, în mod mincinos, virarea în contul S.C. T. SA, a unor sume de bani, sume nevirate, în realitate.
În raport de pedeapsa maximă de 3 ani închisoare, prevăzută de textul incriminator, la acea dată, termenul de prescripţie prevăzut de art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP), era de 5 ani.
Cum, în speţă, au intervenit unele întreruperi ale prescripţiei, îşi găseşte aplicarea art. 124 C. pen., care arată: „Prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut de art. 122 este depăşit cu încă jumătate".
Or, în speţă, termenul de 7 ani şi 6 luni (5 ani plus încă jumătate, adică 7 ani şi 6 luni) este cu mult depăşit, în momentul judecării recursurilor, încât, corect s-a solicitat de parchet, ca de altfel, şi de recurenţii inculpaţi, încetarea procesului penal pentru intervenirea prescripţiei răspunderii penale.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs al parchetului nu este însă, întemeiat din actele dosarului, rezultând că inculpatul S.A. se află de foarte mult timp în Italia, lucru ce a determinat şi efectuarea procedurii, cu străinătatea, ceea ce arată, că nu mai există starea de pericol, care să facă necesară, luarea măsurii expulzării.
În ce priveşte recursului inculpatului T.F., se constată că, primul motiv de recurs, nu este întemeiat. Inducerea în eroare a reprezentanţilor unei firme, cu ocazia încheierii unui contract ori a derulării lui, păgubind astfel, contractantul cu sute de mii de dolari S.U.A., nu poate constitui numai o afacere comercială, ea întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, pentru care, în mod corect, inculpatul a fost trimis în judecată.
În aceste condiţii, nu se poate pune problema achitării inculpatului, aşa cum solicită apărarea sa.
Cel de-al doilea motiv, formulat de apărarea inculpatului, în subsidiar, este, însă, întemeiat, aşa cum s-a demonstrat cu ocazia discutării recursului parchetului.
În ce priveşte recursul inculpatului S.A. se impune a arăta că este fondat, pentru argumentele invocate cu ocazia discutării recursului parchetului.
În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească cele 3 recursuri ca fondate şi să le admită, ca atare, casând hotărârile atacate, Decizia, precum şi sentinţa, numai cu privire la prescripţia răspunderii penale a inculpaţilor T.F. şi S.A.
Se va face aplicaţiunea dispoziţiunilor art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetându-se procesul penal pornit împotriva inculpaţilor, pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin prescrierea răspunderii penale.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Văzând reglementarea plăţii onorariilor pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpaţii T.F. şi S.A. împotriva deciziei penale nr. 296/ A din 23 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează hotărârea atacată, precum şi sentinţa penală nr. 618 din 30 octombrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la prescripţia răspunderii penale a inculpaţilor T.F. şi S.A.
În baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin prescrierea răspunderii penale.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariul de avocat pentru apărarea asigurată din oficiu, inculpatului S.A., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 550/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 627/2004. Penal. Art.176 c.pen. Recurs → |
|---|
