ICCJ. Decizia nr. 5239/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 44 din 17 februarie 2003, pronunțată de Tribunalul Arad, în baza art. 215 alin. (2), raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.T., la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
în baza art. 257 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, pe care o sporește cu 6 luni închisoare, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.
S-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă P.C. și a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1100 mărci germane sau echivalentul în lei la ultimul curs oficial al mărci germane, cu titlu de despăgubiri civile.
S-a respins cererea de despăgubiri civile a părții civile O.C.
în baza art. 118 lit. e), raportat la art. 257 alin. (2), raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a confiscat de la inculpat în favoarea statului suma de 100 dolari S.U.A., sau echivalentul în lei la data punerii în executare.
în rejudecarea cauzei, din ansamblul materialului probatoriu administrat, instanța a reținut în fapt că în luna decembrie 1999, inculpatul l-a cunoscut pe numitul P.C., căruia i-a promis că în calitatea sa de vicepreședinte al F.C., în schimbul sumei de 1100 mărci germane îi va înscrie în circulație pe numele fundației un autoturism. înscrierea în circulație urma să fie realizată prin intermediul cunoștințelor sale, persoane cu funcție de decizie pe care acesta le are la I.P.J. Arad, A.F. și R.A.R., iar o parte din această sumă urma să fie remisă acestor persoane.
Actele autoturismului au fost restituite părții vătămate în cursul lunii martie 2000, după ce P.C. a sesizat organele de poliție.
Tot în cursul lunii decembrie 1999, inculpatul a cunoscut pe partea vătămată O.C., căruia i-a promis că în schimbul sumei de 200 dolari S.U.A. îi va obține o viză de intrare în S.U.A.
Văzând că faptele comise de inculpat se află în concurs real prevăzute de art. 33 lit. a) C. pen., instanța a făcut aplicarea art. 34 lit. b) C. pen. și a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptelor comise precum și persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale, nu a recunoscut comiterea faptelor, nu s-a prezentat în fața instanței.
Instanța a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepsei, astfel cum a fost definit de art. 52 C. pen., va putea fi atins în cazul inculpatului prin executarea în regim de detenție a pedepsei aplicate.
Ca o consecință a condamnării a interzis inculpatului exercitarea drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.
Având în vedere că inculpatul a fost de acord cu plata sumei pretinse de partea civilă P.C. și ținând seama de principiul disponibilității părților care guvernează acțiunea civilă, instanța, în baza art. 14,art. 346 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ., a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă P.C. și a obligat inculpatul să plătească acestuia suma de 1100 mărci germane sau echivalentul în lei la ultimul curs oficial al mărci germane (valută scoasă din circulație la 1 ianuarie 2002), cu titlul de despăgubiri civile.
întrucât partea civilă O.C. nu a făcut dovada pretențiilor sale, cu care inculpatul nu a fost de acord, instanța a respins aceste pretenții ca fiind neîntemeiate.
în baza art. 118 lit. e) C. pen. și art. 257 alin. (2), raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., a confiscat de la inculpat în favoarea statului suma de 100 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei, la data punerii în executare a hotărârii.
împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul A.T., fără a-l motiva.
Apărătorul din oficiu al inculpatului a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., solicitând redozarea pedepsei aplicate.
Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat constatând că starea de fapt și încadrarea juridică a faptelor au fost corect reținute de instanța de fond, iar pedepsele aplicate au fost corect individualizate.
împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul care a criticat hotărârile pronunțate pentru greșita sa condamnare și a solicitat în principal achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., considerând că faptele nu există și în subsidiar achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât faptele nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni.
Recurentul în motivele scrise depuse la dosar, prin apărător a criticat hotărârile și pentru nerespectarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., susținând că în mod greșit s-a schimbat încadrarea juridică a faptei de înșelăciune fără a fi pusă în discuția părților, în sensul că deși a fost trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), raportat la art. 215 alin. (1) C. pen.
O ultimă critică vizează latura civilă a cauzei, considerând recurentul că în mod netemeinic și nelegal a fost obligat la plata sumei de 1100 mărci germane sau echivalentul în lei, către partea civilă P.C.
Motivele de recurs au fost formulate în scris de apărătorul ales al recurentului, avocat N.S., care însă la data de 13 mai 2004 a reziliat contractul de asistență juridică a inculpatului, încunoștințându-l pe acesta cât și instanța de judecată, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Ca urmare, recurentului i-a fost desemnat un apărător din oficiu în persoana domnului avocat T.I., care l-a reprezentat, inculpatul lipsind la toate termenele de judecată acordate.
Pe parcursul judecării recursului inculpatul a solicitat instanței în mai multe rânduri amânarea cauzei și acordarea unor termene, fie pentru a-și angaja apărător ales, fie susținând că se află în imposibilitate de a se prezenta din motive de sănătate.
înalta Curte, a încuviințat cererile recurentului și a dispus citarea lui la adresa indicată de acesta în cererile depuse la dosar, respectiv Lipova, str. Oborului, jud. Arad, iar față de mențiunea făcută de agentul procedural pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul din 24 iunie 2004, în sensul că "destinatarul este plecat din țară" s-a dispus citarea inculpatului pentru termenul din 14 octombrie 2004 la ultimul domiciliu indicat dar și prin afișare la ușa Primăriei Municipiului Arad.
înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de casare invocate, cât și din oficiu în limitele art. 3859alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi arătate.
Susținerile inculpatului în sensul că nu a intenționat să convingă părțile vătămate că ar avea vreo influență asupra vreunui funcționar pentru a efectua înmatricularea unor autoturisme mai vechi de 8 ani nu poate fi primită.
Probele administrate în cauză dovedesc contrariul.
Martorii G.E., A.A., O.D., în declarațiile lor date în faza urmăririi penale, confirmă faptul că inculpatul folosindu-se de realitatea și de atribuțiile sale în cadrul F.C. a solicitat și a primit de la părțile vătămate sume în lei și în valută promițându-le că va intermedia înscrierea în circulație a unui autoturism, prin intermediul unei persoane cu funcție de decizie, în cazul părții vătămate P.C., fie că va intermedia prin cunoștințele pe care le are la București obținerea unei vize pentru S.U.A., în cazul părții vătămate O.C.
Declarațiile martorilor se coroborează cu cele ale părților vătămate și în parte cu cele ale inculpatului care a confirmat și el faptul că s-a oferit să înmatriculeze autoturismul și să obțină viza pentru S.U.A., dar a precizat că a acționat astfel la solicitarea președintelui fundației, despre care cunoștea că mai obținuse vize pentru cetățeni români și care i-a cerut să caute persoane care au nevoie de înmatricularea unor mașini mai vechi de 8 ani, pentru a putea circula cu acestea.
De altfel, martorul G.E. și-a menținut declarațiile și în faza cercetării judecătorești, făcând precizări și relatând amănunțit modul în care s-au consumat faptele.
Revenirile asupra declarațiilor date în faza urmăririi penale de către martorii O.D. și A.A. au fost corect înlăturate de instanțe ca fiind nejustificate, avându-se în vedere în ceea ce o privește pe martora A.A. și relația sa foarte apropiată cu inculpatul.
Nici apărarea recurentului în sensul că nu a urmărit să obțină un profit injust, nu are suport probator.
Același martor G.E. a relatat constant că ulterior momentului în care a asistat la o discuție purtată între partea vătămată P.C. și inculpat când acesta din urmă a afirmat că are relații la poliție întrucât tatăl său a fost colonel de poliție și în acest mod poate să înmatriculeze mașina pe numele F.C., partea vătămată i-a spus că inculpatul i-a pretins o sumă de 1000 mărci germane pentru "a-i rezolva problema".
Rezultă așadar, din coroborarea probelor administrate în cauză că în mod corect instanțele au reținut vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor, pentru care l-au condamnat la pedepse just individualizate, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Cât privește critica referitoare la omisiunea instanței de a pune în discuția părților schimbarea încadrării juridice este de arătat că nerespectarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., este sancționată cu o nulitate relativă. în consecință conform art. 197 alin. (1) C. proc. pen., ea nu poate determina casarea hotărârilor atacate atâta timp cât inculpatul nu învederează instanței de recurs că prin încălcarea prevederilor menționate i s-a adus o vătămare.
Pe de altă parte este de observat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru o formă agravată a infracțiunii de înșelăciune, cea prevăzută de alin. (2) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), iar faptul că instanța l-a condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2), raportat la alin. (1) al aceluiași articol nu impunea aplicarea art. 334 C. proc. pen., deoarece nu a avut loc o schimbare a încadrării juridice în sensul dispozițiilor menționate.
Alin. (1) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), definește infracțiunea cadru de înșelăciune, forma simplă a acesteia, în timp ce alin. (2) are în vedere o formă agravată, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și în raport de care și-a formulat apărările, astfel că referirea instanței la dispozițiile alin. (1) nu a produs inculpatului o agravare a situației și nici nu i-a deschis noi posibilități de apărare.
Ca urmare, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen., care să impună casarea hotărârilor și reluarea judecății.
în fine, cea din urmă critică, care vizează latura civilă a cauzei este de asemenea, nefondată.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că instanța a pronunțat o hotărâre corectă și sub acest aspect, având în vedere și declarația inculpatului dată în faza cercetării judecătorești, în sensul acordului exprimat de acesta de a achita părții civile P.C. suma solicitată.
Pentru considerentele arătate, având în vedere și faptul că verificând decizia atacată, în raport și cu prevederile art. 3859alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat în cauză este nefondat și a fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
S-au văzut și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
| ← ICCJ. Decizia nr. 4676/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5783/2004. Penal → |
|---|
