ICCJ. Decizia nr. 6840/2004. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6840/2004
Dosar nr. 6087/2004
Şedinţa publică din 16 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 85/ P din 24 iunie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 228, raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., faţă de notarul public R.N., pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi faţă de N.M. pentru infracţiunile de uz de fals şi fals în declaraţii, prevăzute de art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), motivând că faptele reclamate împotriva acestora de către R.V. nu există.
La data de 28 iulie 2004, urmare plângerii formulată de reclamant, procurorul general adjunct al aceluiaşi pachet a schimbat temeiul legal al neînceperii urmăririi penale, din art. 10 lit. a), în art. 10 lit. g) C. proc. pen., reţinând că, faţă de data comiterii faptelor reclamate (11 august şi respectiv 17 septembrie 1998) în cauză operează prescripţia răspunderii penale, plângerea fiind depusă după expirarea termenul de 5 ani prevăzut de art. 122 lit. d) C. pen.
Această din urmă rezoluţie a fost atacată de reclamant cu plângere la Curtea de Apel Suceava, care prin sentinţa penală nr. 23 din 11 octombrie 2004, a dispus desfiinţarea acesteia, menţinând rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 85/ P din 24 iunie 2004.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că deşi în cauză nu sunt incidente dispoziţiile privind prescripţia răspunderii penale, în sarcina celor doi făptuitori nu se poate reţine comiterea infracţiunilor reclamate, procedura de anulare a certificatului de moştenitor fiind reglementată în mod special prin Legea nr. 36/1995.
Împotriva menţionatei hotărâri petiţionarul R.V. a declarat recurs pe care nu l-a motivat însă.
Examinând hotărârea atacată din oficiu se constată următoarele:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, R.V. a reclamat faptul că la data de 11 august 1998, N.M. a făcut declaraţii necorespunzătoare realităţii în faţa notarului public R.N., obţinând astfel un certificat de moştenitor suplimentar, în legătură cu o suprafaţă de teren, care ulterior a fost folosit pentru anularea unui contract de vânzare-cumpărare privind acest teren.
Din actele premergătoare efectuate rezultă că notarul public R.N. a emis certificatul de moştenitor suplimentar pe baza declaraţiilor succesoarei legale N.M., iar prin sentinţa de revizuire nr. 998 din 3 octombrie 2001 a Judecătoriei Vatra Dornei, definitivă şi irevocabilă, s-a stabilit că terenul inclus în masa succesorală aparţinea defunctei S.I. şi că înscrisul (chitanţa) din 16 august 1959, prezentat de R.V. în calitate de cumpărător este fals, motiv pentru care instanţa a dispus rezoluţiunea parţială a contractului de vânzare-cumpărare din anul 1958 şi l-a obligat pe cumpărător să predea moştenitoarei posesia terenului neachitat.
De menţionat este faptul că potrivit art. 88 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, cei care se consideră vătămaţi de drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor.
Cum din actele dosarului nu rezultă nici unul din motivele de casare, prevăzute de art. 3859 alin. penultim C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de R.V. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul R.V. împotriva sentinţei penale nr. 23 din 11 octombrie 2004 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6742/2004. Penal. L143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
