ICCJ. Decizia nr. 104/2005. Penal. Plângere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 104/2005
Dosar nr. 3101/2004
Şedinţa publică din 7 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 31 din 13 aprilie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petiţionara V.R.S., împotriva rezoluţiei nr. 2559/II-2/2003 a Procurorului General de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că prin rezoluţia nr. 1524/P/2003 din 5 august 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii A.N., V.F. şi R.C., judecători la Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 193 C. pen.
Ulterior, prin rezoluţia nr. 2559/II-2/2003 din 30 septembrie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de V.R.S., împotriva soluţiei mai sus-menţionate.
Instanţa a mai reţinut că întrucât rezoluţia i s-a comunicat petiţionarei la 3 octombrie 2003, plângerea formulată de aceasta la 4 februarie 2004 este tardivă, depăşindu-se termenul de 20 zile prevăzut de art. 2781 C. proc. pen.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs susţinând că în mod greşit s-a considerat că plângerea este tardivă, avându-se în vedere modificarea C. proc. pen., prin Legea nr. 281/2003 şi a solicitat casarea acestei hotărâri şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, pentru continuarea judecării.
Recursul este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., persoana vătămată poate face plângere la instanţă împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare.
De asemenea, potrivit art. IX pct. 5 din Legea nr. 281/2003, privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, în cazul rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale date de procuror până la intrarea în vigoare a acestei legi, termenul de introducere a plângerii prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., este de un an şi curge de la intrarea în vigoare a acestei legi, respectiv 1 ianuarie 2004.
Având în vedere aceste dispoziţii, precum şi faptul că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost emisă la 5 august 2003, iar plângerea împotriva acesteia a fost soluţionată prin rezoluţia din 25 septembrie 2003, anterior datei de 1 ianuarie 2004, când a intrat în vigoare Legea nr. 281/2003, se impunea ca instanţa de judecată să soluţioneze cauza în fond şi nu să o respingă ca tardivă.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea va admite recursul şi va casa hotărârea atacată în sensul celor ce urmează.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 31 din 13 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe petenta V.R.S.
Casează sentinţa atacată.
Trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 ianuarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 860/2005. Penal.. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 124/2005. Penal → |
---|