ICCJ. Decizia nr. 127/2005. Penal. Revizuire. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 127/2005

Dosar nr. 40/2004

Şedinţa publică din 7 ianuarie 2005

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea şedinţei publice din 15 decembrie 2004, Curtea de Apel Timişoara, investită cu judecarea apelurilor parchetului, părţii civile F.V. şi a inculpaţilor T.V. şi V.C., împotriva sentinţei penale nr. 120 din 1 iulie 2003 a Tribunalului Caraş Severin a dispus, menţinerea măsurii arestării preventive a celor doi inculpaţi, potrivit art. 160b alin. (1) şi (3) şi art. 3002 C. proc. pen.

Totodată s-a amânat cauza la 19 ianuarie 2005.

Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, cei doi inculpaţi au declarat recurs, socotind că se poate continua judecarea lor (în apel fiind) şi în stare de libertate şi chiar dacă au fost condamnaţi de prima instanţă, faţă de ei operând, prezumţia de nevinovăţie, până la rămânerea definitivă a cauzei.

Recursurile sunt nefondate.

Instanţa de apel, în baza art. 3002 C. proc. pen., legal sesizată cu soluţionarea apelurilor, este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive potrivit art. 160b C. proc. pen.

În aceste condiţii, Curtea de Apel a constatat că temeiurile care au determinat arestarea, impun privarea de libertate în continuare a recurenţilor, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului, prezumţiei de nevinovăţie a acestora.

S-a mai reţinut că cei doi inculpaţi, au fost condamnaţi de prima instanţă la câte 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. şi cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.

În consecinţă, recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se vor aplica şi prevederile art. 192 C. proc. pen., dată fiind culpa procesuală a celor doi recurenţi, vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.V. şi V.C., împotriva încheierii de şedinţă din data de 15 decembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 5598/P/2004.

Obligă recurenţii inculpaţi să plătească sumele de câte 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 200.000 lei, reprezentând onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 ianuarie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 127/2005. Penal. Revizuire. Recurs