ICCJ. Decizia nr. 1073/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1073/2005
Dosar nr. 536/2005
Şedinţa publică din 14 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1528 din 2 decembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, au fost condamnaţi inculpaţii B.V. şi C.M.A. la câte 2 ani închisoare, primul inculpat în baza art. 211 alin. (2) lit. b), cu aplicarea art. 99, art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. c) C. pen. şi al doilea inculpat în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), cu aplicarea art. 99, art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. c) C. pen. şi la câte 2 ani şi 6 luni închisoare, ambii inculpaţi, în baza art. 211 alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 99, art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. c) C. pen., stabilindu-se ca inculpaţii să execute, conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele cele mai grele, de câte 2 ani şi 6 luni închisoare.
S-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus din pedepse reţinerea şi arestarea acestora de la 11 aprilie 2004 la zi.
S-a luat act că părţile vătămate M.A. şi D.C.Ş. nu s-au constituit părţi civile.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că, la 10 aprilie 2004, în jurul orelor 20,30, inculpaţii B.V. şi C.M.A., aflaţi în parcul Plumbuita, au acostat părţile vătămate D.C.Ş. şi M.A., şi le-au cerut împrumut 200.000 lei. La refuzul acestora inculpaţii le-au controlat buzunarele, iar inculpatul C.M.A. i-a luat părţii vătămate M.A. telefonul mobil şi i-a aplicat o lovitură cu piciorul. Inculpatul B.V. a ameninţat ambele părţi vătămate şi a obligat-o pe partea vătămată D.C.Ş. să-i dea perechea sa de pantofi sport. Tot sub ameninţările inculpaţilor partea vătămată D.C.Ş. a mai fost deposedată de două lanţuri şi o brăţară din argint. Profitând de un moment favorabil părţile vătămate au fugit, sesizând organele poliţiei.
Bunurile sustrase au fost restituite în timpul urmăririi penale persoanelor vătămate.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite în baza declaraţiilor părţilor vătămate, a declaraţiilor martorului C.O., a proceselor verbale de depistare şi recunoaştere din grup a inculpaţilor, a proceselor verbale de percheziţie corporală, a anchetelor sociale efectuate, probe coroborate cu recunoaşterile depline şi amănunţite ale inculpaţilor.
Având în vedere conduita sinceră pe parcursul procesului penal şi regretul pentru faptele comise, instanţa a recunoscut în favoarea inculpaţilor circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., coborând pedepsele sub minimul legal.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia penală nr. 1 din 7 ianuarie 2005 a respins apelul declarat de inculpatul C.M.A., considerând nefondate criticile pronunţate în sensul greşitei încadrări juridice dată faptelor comise fără violenţă şi al greşitei individualizări a pedepsei considerată prea severă.
Astfel s-a constatat că faptele au fost săvârşite prin ameninţarea şi lovirea celor două victime care au fost deposedate de bunuri importante, telefon mobil, încălţăminte şi bijuterii, ceea ce caracterizează infracţiunile de tâlhărie reţinute în cauză.
Referitor la pedepse, s-a apreciat că acestea au fost stabilite sub minimul legal prin recunoaşterea circumstanţei atenuante, prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. şi că nu se justifică reducerea acestora.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul C.M.A., care, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., a susţinut că furtul bunurilor părţilor vătămate s-a săvârşit fără violenţă şi că în mod greşit s-au reţinut dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 211 alin. (21) lit. a) C. pen. şi totodată că pedepsele aplicate şi pedeapsa rezultantă sunt prea severe impunându-se aplicarea unei măsuri educative ori reducerea pedepselor.
Recursul declarat este neîntemeiat.
Din examinarea actelor dosarului se constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului C.M.A. în săvârşirea la 10 aprilie 2004, în jurul orelor 20,30, într-un parc public împreună cu o altă persoană a infracţiunilor de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 211 alin. (21) lit. a) C. pen.
Probele administrate, invocate mai sus, au confirmat că la data arătată inculpaţii minori C.M.A. şi B.V. au acostat părţile vătămate şi prin folosirea ameninţărilor şi lovirii le-au sustras un telefon mobil, de la M.A. şi încălţămintea, două lanţuri şi o brăţară din argint de la D.C.Ş.
Ca atare, folosind violenţa şi ameninţările pentru realizarea deposedării celor două părţi vătămate de aceste bunuri, faptele întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tâlhărie calificată, menţionate, încadrarea juridică fiind cea corectă.
Referitor la pedepsele aplicate de 2 ani şi 2 ani şi 6 luni închisoare se constată că acestea au fost individualizate sub minimul prevăzut de lege avându-se în vedere, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social al faptelor, împrejurărilor săvârşirii şi persoana inculpatului care a avut o comportare anterioară general bună şi a dovedit o conduită sinceră în timpul procesului penal, ceea ce a justificat reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. c) din acelaşi cod.
Se mai constată că pedeapsa rezultantă, de 2 ani şi 6 luni închisoare este de natură a asigura, potrivit art. 52 şi art. 100 alin. (2) C. pen., prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, reintegrarea în comunitate şi îndreptarea inculpatului minor.
În consecinţă, nerezultând motive de reconsiderare a cuantumului pedepselor, ori de aplicare a unei măsuri educative, critica formulată în sensul greşitei individualizări a sancţiunilor nu poate fi primită.
Întrucât motivele de casare invocate sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul ca nefondat, cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 aprilie 2004 la 14 februarie 2005 şi se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M.A. împotriva deciziei penale nr. 1/ A din 7 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru Cauze cu Minori şi Familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 aprilie 2004 la 14 februarie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1071/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1108/2005. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
