ICCJ. Decizia nr. 310/2005. Penal
| Comentarii |
|
Petiționarul C.P. a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă de organele judiciare din cadrul secției a II-a a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul penal nr. 351/2003, motivat de faptul că cercetările efectuate nu au ținut seama de calitatea sa de parte vătămată, ci au canalizat verificările penale asupra sa scoțând în relief faptul că el ar fi săvârșit fapte în legătură cu sarcinile sale de serviciu și nu cei trei ofițeri de poliție din cadrul I.P.J. Teleorman pe care i-a acuzat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Curtea, verificând ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, potrivit dispozițiilor art. 2781alin. (7) C. proc. pen., constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1443/P/2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București a trimis în judecată numiții C.P. și T.I., pentru săvârșirea infracțiunilor de cercetare abuzivă prevăzută de art. 266 alin. (1) și (2) C. pen.
Pentru numitul C.P. s-a reținut că infracțiunea săvârșită de acesta constă în aceea că, în perioada 10 - 21 octombrie 1990, a exercitat violențe asupra unei persoane pentru a recunoaște săvârșirea unei infracțiuni de furt.
Prin sentința penală nr. 33 din 27 februarie 1998 a Tribunalului Militar Teritorial pronunțată în dosarul nr. 412/1997, C.P. a fost condamnat, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 266 alin. (1) și (2) C. pen., la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare. Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997, s-a constatat că pedeapsa este grațiată în întregime.
în urma apelului declarat de C.P., Curtea Militară de Apel, prin decizia penală nr. 80 din 9 iulie 1998, a dispus încetarea procesului penal întrucât a intervenit prescripția penală. Această hotărâre a rămas definitivă prin decizia nr. 3087/1998 a Curții Supreme de Justiție.
Ca urmare a trimiterii în judecată s-a emis ordinul nr. 92 din 20 iunie 1997 prin care lt. col. C.P. rămâne încadrat pe post de șef serviciu poliție criminală, dar este pus la dispoziția I.P.J. Teleorman până la soluționarea cauzei penale.
După soluționarea definitivă a cauzei penale, la data de 26 februarie 1998, șeful I.P.J. Teleorman a emis ordinul nr. 021 din 1 februarie 1999 prin care C.P. este repus în drepturi.
Prin ordinul nr. 0102 din 10 aprilie 2000 șeful I.P.J. Teleorman dispune punerea lui C.P. la dispoziția inspectoratului după care prin ordinul nr. 0179 din 1 mai 2000 acesta este numit șef Birou cercetări penale iar prin ordinul nr. 050 din 1 martie 2001 se dispune suspendarea din funcție.
Deși C.P. a luat act de toate schimbările intervenite în contractul său de muncă, acesta nu a contestat nici unul din ordinele sus-menționate.
Prin plângerea penală ce a făcut obiectul dosarului penal nr. 351/P/2003, petentul a reclamat ofițerii superiori O.A., G.Șt. și O.T., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), deoarece în mod nelegal au emis și aplicat ordinele sus-menționate, nerespectând prevederile statutului cadrelor militare și neefectuând o cercetare administrativă.
Prin rezoluția din 8 iulie 2004 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, analizându-se actele și lucrările dosarului s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva chestorului O.A. și a comisarilor șefi G.Șt. și O.T., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
împotriva acestei rezoluției s-a formulat plângere potrivit art. 2781alin. (1) C. proc. pen., petentul susținând că cercetările efectuate au fost superficiale și că soluția pronunțată nu corespunde cu realitatea.
Prin rezoluția nr. 2071/32/N/2005 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție s-a respins plângerea ca fiind neîntemeiată.
S-a reținut că petentul a comis infracțiuni pentru care a fost condamnat, împrejurarea că până la soluționarea definitivă a cauzei s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale nefiind echivalentă cu inexistența faptelor.
De asemenea, s-a menționat că petentul nu a contestat în conformitate cu dispozițiile legale, ordinele emise de I.P.J. Teleorman și că statutul polițistului a fost respectat.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea consideră că motivele invocate de petent nu își găsesc corespondentul în probele administrate în cauză, rezoluția pronunțată prin care s-a respins plângerea formulată fiind legală și temeinică. în raport de cele reținute rezultă în mod clar că nu se identifică nici un element care să contureze săvârșirea de către cei trei ofițeri a infracțiunilor sesizate de petent.
în consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 2781alin. (8) lit. a) C. proc. pen., instanța a respins plângerea, a menținut soluția din rezoluția atacată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 369/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 319/2005. Penal → |
|---|
