ICCJ. Decizia nr. 369/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin plângerea înregistrată la înalta Curte de Casație și Justiție, la 26 ianuarie 2005, petentul A.I., susține, în esență, că rezoluția nr. 780/ P din 12 noiembrie 2004, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), față de judecătorii L.B., L.L., C.F., G.B., G.C., M.D., R.N., R.A.P. și L.D.S. este nelegală și netemeinică.
în sprijinul plângerii sale, petentul a arătat că cei nouă judecători care au format completul de judecată au refuzat să constate încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art. 304 și art. 306 C. proc. pen., și a prevederilor Legii nr. 29/1990, cu ocazia judecării recursului declarat de el împotriva sentinței penale nr. 47 din 18 martie 2004 a secției penale a înaltei Curți de Casație și Justiție, pe care prin decizia nr. 239 din 20 septembrie 2004 l-au respins, ca tardiv, în mod abuziv.
în urma verificării lucrărilor dosarului, înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:
La data de 13 februarie 2002, petiționarul A.I. a formulat plângere penală la Curtea de Apel Timișoara împotriva judecătorilor O.H., A.M. și T.D. de la Tribunalul Arad, precum și împotriva procurorului S.M. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.
Plângerea a fost restituită petiționarului la 6 martie 2002, cu mențiunea de a consulta un avocat, cu privire la aspectele sesizate.
Petiționarul s-a adresat cu plângere penală Curții Supreme de Justiție la 20 martie 2002, împotriva judecătorului M.C., vicepreședinte al Curții de Apel Timișoara, căruia i-a imputat că a refuzat să soluționeze plângerea împotriva celor trei judecători și a procurorului sus-menționat.
Plângerea a fost trimisă Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție care, prin rezoluția nr. 180/P/2002 din 20 mai 2002, a dispus neînceperea urmăririi penale față de vicepreședintele Curții de Apel Timișoara, M.C. și disjungerea cauzei față de ceilalți judecători și față de procuror, urmată de trimiterea dosarului față de aceștia, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pentru continuarea cercetărilor, sub aspectul aceleiași infracțiuni, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
împotriva acestei rezoluții, petiționarul A.I. a formulat plângere la înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, care prin sentința penală nr. 47 din 18 martie 2004, a respins plângerea, ca nefondată.
în esență, s-a motivat că, fapta de restituire a plângerii către petiționar, cu motivarea de a consulta un avocat, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu sau ale unei alte infracțiuni și că, de altfel, însuși petiționarul a precizat în declarația dată procurorului că nu mai susține acuzația adusă vicepreședintelui Curții de Apel Timișoara, în sensul că acesta ar fi săvârșit o infracțiune, prin restituirea plângerii sale și că stăruie să se facă cercetări numai împotriva celorlalți magistrați.
împotriva acestei sentințe, petiționarul a declarat recurs, care a fost respins, ca tardiv, de către completul celor nouă judecători, prin decizia nr. 239 din 20 septembrie 2004.
Plângerea ulterioară, a aceluiași petiționar, adresată Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva celor nouă judecători, a fost soluționată prin rezoluția nr. 780/ P din 12 noiembrie 2004, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia, cu motivarea că nu poate fi reținută infracțiunea de abuz în serviciu în cauză.
Ulterior, această soluție a fost confirmată de procurorul șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, prin rezoluția din 15 decembrie 2004.
Verificând legalitatea și temeinicia rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, contestată de petiționar prin plângerea formulată, înalta Curte de Casație și Justiție constată că această soluție este temeinică și legală, urmând ca plângerea formulată de petent să fie respinsă, ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Soluția de respingere ca tardiv a recursului petiționarului împotriva sentinței penale nr. 47 din 18 februarie 2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată de cei nouă judecători, prin decizia nr. 239 din 20 septembrie 2004, este legală.
Potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 3853alin. (2) C. proc. pen., pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul de 10 zile pentru declararea recursului curge de la pronunțare.
Or, completul de nouă judecători a reținut corect că în încheierea de ședință a secției penale a înaltei Curți de Casație și Justiție din 11 martie 2004, când au avut loc dezbaterile (pronunțarea fiind amânată la 18 martie 2004) s-a consemnat prezența petiționarului și faptul că el a cerut admiterea plângerii formulate.
Așa fiind, conform dispozițiilor textelor sus-menționate, petiționarul putea să declare recurs împotriva sentinței nr. 47/2004, începând de la data pronunțării sentinței, 18 martie 2004.
Or, completul de nouă judecători a constatat că petiționarul a prezentat la Poșta din Arad cererea prin care a declarat recurs, abia la 16 aprilie 2004.
Prin urmare, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție față de cei nouă judecători, A FOST legală și temeinică și, în consecință, plângerea petentului, formulată împotriva acesteia, a fost respinsă, ca nefondată, și obligat la cheltuieli judiciare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 370/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 310/2005. Penal → |
|---|
