ICCJ. Decizia nr. 3273/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 638 din 12 octombrie 2004 a Tribunalului Constanța, au fost condamnați inculpații:
- P.S. și
- P.E.
pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., la pedepse de câte 4 ani închisoare fiecare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Inculpații au fost obligați în solidar și cu inculpatul C.E. (și el condamnat în această cauză) și cu părțile responsabile civilmente A.T. și C.C. la despăgubiri civile în sumă de 2.100.000 lei către partea civilă M.V.
S-a luat act că ceilalți moștenitori ai părții civile decedate nu s-au constituit părți civile.
în baza art. 191 C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la cheltuieli judiciare către stat în sumă de câte 1.600.000 lei din care câte 600.000 lei reprezintă onorariul apărătorilor din oficiu suportat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în fapt, următoarele:
în seara zilei de 10 august 2003, partea vătămată M.I., care suferea de o pareză a membrelor pe partea dreaptă, a fost acostată pe stradă de cei trei inculpați care l-au trântit la pământ și i-au sustras suma de 2.100.000 lei din buzunarul pantalonilor.
Partea vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat 3-5 zile de îngrijiri medicale.
Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea și declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, acte medico-legale, proces-verbal de recunoaștere din grup, proces-verbal de confruntare, declarațiile martorilor T.M., T.A.I., V.L., Ț.S.I., S.S., U.V., S.N.V., V.V., B.V., declarațiile inculpaților.
Curtea de Apel Constanța, prin decizia penală nr. 285/P din 22 decembrie 2004, a respins apelurile inculpaților, ca nefondate, dispunând obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 600.000 lei, onorariul apărătorului din oficiu, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
Inculpații au criticat hotărârea instanței de fond cu privire la modul de individualizare a pedepselor aplicate, iar apelanții P.E. și C.E. au susținut că doar au asistat la acțiunea lui P.S., fără a contribui la realizarea acesteia și fără a avea vreo înțelegere cu acesta.
Instanța de control judiciar a constatat că tâlhărirea părții vătămate a constituit rezultatul conjugat al acțiunilor întreprinse de cei trei inculpați, cărora li s-au aplicat pedepse corespunzătoare faptei comise și persoanei lor.
împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpații P.S. și P.E. solicitând admiterea acestora, casarea hotărârilor atacate și, în principal, achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.; în subsidiar, s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen. și suspendarea condiționată a executării pedepselor potrivit dispozițiilor art. 81 C. pen.
Examinând recursurile, înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea nu sunt fondate.
Din examinarea materialului probator administrat în cauză, Curtea constată că instanțele de judecată au reținut în mod corect vinovăția inculpaților P.S. și P.E. și participarea lor la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Din declarațiile părții vătămate M.I., martorului ocular T.A.I., martorilor T.M., S.S., V.L., coroborate cu conținutul actelor medico-legale, proceselor-verbale de confruntare și de recunoaștere din grup rezultă că inculpații-recurenți împreună cu C.E. au agresat-o pe partea vătămată M.I. pe care au trântit-o la pământ și în timp ce ceilalți doi imobilizau victima, P.S. i-a sustras banii.
Contribuția fiecărui inculpat a fost necesară obținerii rezultatului dorit de aceștia, sustragerea sumei de bani, participarea lor la comiterea faptei a fost corelată și simultană, astfel că în cauză nu se constată temeiuri de achitare a lor, vinovăția fiindu-le dovedită cu prisosință.
Cât privește cuantumul pedepselor aplicate și modalitatea de executare a acestora, Curtea constată că nu sunt motive de a se manifesta clemență față de recurenți.
Inculpații minori au săvârșit o faptă cu un pericol social crescut, au recurs la o manoperă de acțiune comună eficientă, nu au recunoscut comiterea infracțiunii.
Inculpații P.S. și P.E. au mai săvârșit infracțiuni de sustragere de bunuri, fiind cunoscuți ca persoane cu preocupări și înclinații pentru comiterea de astfel de fapte antisociale (referate de evaluare).
Eu au fost crescuți într-un mediu familial marcat de abuzul de alcool și agresivitatea tatălui, dezinteresul pentru educație și muncă, șansele lor de reintegrare socială fiind apreciate ca reduse.
în acest context, reducerea cuantumului pedepselor aplicate și suspendarea executării lor este neoportună și netemeinică, întrucât sancțiunile penale dispuse nu și-ar găsi ecoul în conduita viitoare a inculpaților, iar scopul lor preventiv-educativ nu s-ar putea realiza.
Potențialul infracțional al celor doi recurenți nu îi recomandă pentru adoptarea unor măsuri neprivative de libertate.
Pentru aceste motive și constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă recursurile inculpaților ca nefondate.
Recurenții, în solidar cu partea responsabilă civilmente A.T., vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariile apărătorului din oficiu fiind suportate din fondul Ministerului Justiției.
S-au văzut dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1019/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3244/2005. Penal → |
|---|
