ICCJ. Decizia nr. 4578/2005. Penal

Decizii penale ICCJ 2005

Prin sentința penală nr. 477 din 13 decembrie 2004 a Tribunalului Brăila s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul F.I.V. din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

în baza art. 11 pct. 2 lit. a), în referire la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului F.I.V., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

S-a constatat că în conformitate cu art. 346 alin. (3) C. proc. pen., nu pot fi acordate despăgubiri civile, raportat la temeiul juridic al achitării inculpatului.

în baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost obligată partea vătămată B.I. la plata sumei de 15.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că inculpatul F.I.V. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 262/P/2002 întocmit de Parchetul Militar Ploiești de pe lângă Tribunalul Militar București, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., reținându-se în sarcina sa următoarele:

în luna august 1996, F.I., care este soția inculpatului plt. adj. F.I.V. din cadrul UM 0604 (I.J.P.F.) Brăila a închiriat Cantonului C.F.R. L.S. de pe raza comunei Chiscani, județul Brăila, unde a început să crească păsări și animale domestice.

începând din anul 1998, aici au locuit S.N. și concubina sa H.V., care au avut grijă de păsările și animalele inculpatului, în schimbul găzduirii și a unor sume de bani primite lunar.

La data de 28 decembrie 1999, din turma de oi proprietatea lui B.I. din Brăila, aflată în transhumantă de pe raza comunei Măcineni către Insula Mare a Brăilei, s-a desprins un cârd de oi care s-a rătăcit.

în aceeași zi, S.N., paznic la S.C.C.A.S.S. Brăila, în momentul în care a plecat de la serviciu către cantonul C.F.R. L.S., a găsit oile care distruseseră o solă de orz, proprietatea stațiunii.

Crezând că acestea sunt proprietatea Fermei Zootehnice a stațiunii menționate, a mers aici unde a luat legătura cu șeful de fermă ing. I.C. care a refuzat să primească oile, întrucât nu erau proprietatea acesteia și de teamă să nu fi fost bolnave și să le infecteze pe cele aflate aici.

în această situație, S.N. a adus oile la canton unde le-a numărat, rezultând 234 capete, aspect pe care, în aceeași zi, i-a adus la cunoștință inculpatului, când acesta din urmă a venit la canton.

De asemenea, a fost anunțat șeful Postului de Poliție Chiscani, plt. maj. H.N., care la rândul lui, l-a trimis la canton pe plt. maj. G.M.

Acesta din urmă, la data de 31 decembrie 1999, în prezența lui H.V., deoarece S.N. a venit aici mai târziu, în stare de ebrietate, în condiții total improprii, a numărat oile, rezultând un număr de 210 bucăți după care, a întocmit un proces-verbal și l-a audiat pe S.N.

în seara aceleiași zile, la canton a venit înv. plt. adj. F.I.V., cu o autospecială al cărui număr de înmatriculare, datorită întunericului, nu a fost reținut de S.N. și H.V. și care le-a cerut celor doi să încarce în autovehicul mai multe oi.

Inițial, aceștia s-au opus verbal de teama consecințelor juridice, ținând cont de faptul că oile fuseseră numărate de un lucrător de poliție și mai mult decât atât, în acest sens fusese întocmit un act oficial, situație aflată de învinuit de la S.N. și H.V.

Inculpatul plt. adj. F.I.V. nu a fost de acord, afirmând că el este proprietarul cantonului și răspunde de activitatea desfășurată aici, după care a încărcat în autospecială un număr de 13 oi, întrucât numai atâtea au încăput în autovehicul.

în zilele imediat următoare, la canton au sosit B.I., proprietarul oilor, împreună cu unul din ciobanii de la stâna acestuia și anume D.I., care au recunoscut oile răslețite din turmă.

Deoarece vremea era nefavorabilă mutării orilor, întrucât începuse să ningă viscolit, aceștia i-au lăsat lui S.N. porumb boabe pe care să-l dea hrană oilor, ceea ce acesta din urmă a făcut, urmând să vină să ia animalele mai târziu.

După câteva zile, B.I. și D.I. au revenit la canton unde au luat oile, constând că sunt în număr de 221 capete.

Instanța de fond a reținut că referitor la datele când s-au succedat activitățile menționate sunt anumite inadvertente, datorită timpului îndelungat care a trecut și faptului că acestea s-au desfășurat în perioada sărbătorilor de iarnă, când timpul se condensează astfel decât în celelalte perioade ale anului.

Inițial, B.I. a încercat să rezolve litigiul cu inculpatul pe cale amiabilă după care, la refuzul acestuia s-a adresat I.P.J. Brăila, fiind declanșate cercetările care s-au desfășurat la Postul de Poliție Chiscani. Aici S.N., inițial bănuit de săvârșirea faptei, precum și H.V. au declarat că inculpatul plt. adj. F.I.V. este cel care a sustras un număr de 13 oi.

La stabilirea circumstanțelor săvârșirii faptei instanța a făcut unele precizări:

Astfel, inculpatul a aflat de existența oilor la canton, fără să cunoască proprietarul acestuia și le-a sustras după numărătoarea lor de plt. maj. G.M.

Acestea, în nici un caz, nu puteau fi în număr de 210 capete la data de 31 decembrie 1999 când au fost numărate, deoarece, după câteva zile, B.I., proprietarul animalelor, a intrat în posesia unui număr de 221 capete.

Nu se poate pune problema confundării oilor de către inculpat întrucât, acesta, niciodată nu a crescut la canton astfel de animale.

După declanșarea cercetărilor, inculpatul i-a cerut lui S.N. să preia asupra lui fapta. Deoarece acesta din urmă a refuzat, nu i-a mai permis să locuiască la canton și în scop de răzbunare l-a reclamat că i-a sustras un cal, situație de fapt neconfirmată.

în cauză s-a solicitat de procuror schimbarea încadrării juridice cu care a fost trimis în judecată inculpatul în sensul de a se reține în sarcina acestuia și dispozițiile lit. a) ale art. 209 alin. (1) C. pen.

Instanța a admis această cerere având în vedere că din situația de fapt cu care a fost sesizată instanța de judecată, rezultă că pentru a realiza infracțiunea inculpatul ar fi fost ajutat de încă două persoane, care, chiar dacă nu au fost trimise în judecată, au înlesnit activitatea acestuia.

Instanța de fond a reținut că partea civilă B.I. a formulat la data de 11 aprilie 2000 o plângere penală prin care a arătat că i-au fost sustrase un număr de 14 oi de către numitul S.N., care găsise un cârd de 234-235 oi rătăcite dintr-un cârd mai mare cu care plecase în transhumanță. Același B.I. arată într-o altă declarație că din spusele învinuitului S.N. oile ar fi fost sustrase de inculpatul F.I.V., fapt ce l-a determinat a formula plângere împotriva acestuia.

Martorul D.I., cioban la oile părții civile B.I., arată că la data de 28 decembrie 1999 a plecat în transhumanță cu un cârd de oi al căror număr îl indică fiind 1250, 1253 sau 1254 și că pe timp de noapte și furtună a trecut fluviul Dunărea pentru a ajunge în Insula Mare a Brăilei. Odată ajunși la destinație numără oile și constată lipsa a 234 oi, fapt ce îl comunică lui B.I.

Principalii martori și ale căror depoziții au stat la baza trimiterii în judecată a inculpatului F.I.V. sunt: S.N. și H.V., cei care au fost inițial bănuiți că ar fi sustras oile reclamate ca fiind lipsă de către B.I.

Martorul S.N. a fost audiat de mai multe ori în cursul urmăririi penale. Astfel, pe data de 7 aprilie 2003, a arătat că a găsit un cârd de oi. L-a anunțat pe inculpat care a anunțat organele de poliție și că în urma numărătorii au rezultat 210 capete oi. Mai arată că inculpatul a venit pe 30 decembrie 1999 în jurul orei 18 - 18,30 și a încărcat 13 oi pe care și le-ar fi însușit.

La data de 19 aprilie 2000, arată că a numărat oile imediat ce nu au fost primite la o fermă I.C.A.R. și că au rezultat 233 oi, iar inculpatul a venit pe 29 decembrie 1999, ora 20,00 pentru a lua cele 13 oi, fiind însoțit de 3 persoane care l-au ajutat.

Pe data de 19 aprilie 2002 arată că a găsit și numărat 234 oi, iar pe 13 mai 2002 că inculpatul F.I.V. a venit pe data de 31 decembrie 1999 orele 20,00 pentru a lua oile.

Pe data de 12 noiembrie 2002 audiat de Tribunalul Militar București nu mai reține data când a venit inculpatul să ia oile, dar era însoțit de încă o persoană, iar la prima instanță civilă nu mai susține că a primit bani și un cal de la inculpat pentru a-și schimba declarațiile inițiale.

Martora H.V. arată că inculpatul F.I.V. a venit pe data de 30 decembrie 1999 orele 19,30 - 20,00, că nu a ieșit din casă, dar de la geam a văzut că s-au luat oi din cârdul găsit la S.N.

împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală pentru că instanța de fond nu a respectat prevederile art. 356 lit. b) C. proc. pen., în sensul că nu a efectuat o cercetare judecătorească completă, deoarece nu a analizat și nu a motivat respingerea unor probe instrumentate în cauză, în sensul că s-au analizat numai declarațiile martorului S.N. date în cursul urmăririi penale și în fața Tribunalului Militar București.

Nu au fost avute în vedere declarațiile aceluiași martor date în fața primei instanțe de judecată care se coroborează cu declarațiile sale anterioare, dar care fiind mai amănunțite, au fost înlăturate de plano, fără motive.

în aceeași modalitate, instanța de fond nu a avut în vedere, la motivarea hotărârii, declarația lui H.V., aceasta fiind înlăturată nemotivat, cu toate că cele susținute se coroborau cu declarațiile martorului S.N. și cu declarațiile anterioare ale martorei.

Instanța de fond, prin analiza trunchiată a probelor instrumentate în cauză, nu a putut stabili săvârșirea unei fapte de către inculpat, deoarece tocmai probele care îl încriminau, au fost respinse nemotivat, în speță declarațiile martorilor S.N. și H.V.

Instanța nu a considerat ca utilă nici declarația părții vătămate B.I. din care rezultă fără dubiu numărul de oi dispărute din cârdul acestuia, 234 oi și că i s-au predat 221 oi, lipsind 13 animale. Cu privire la dispariția oilor, partea vătămată a arătat instanței că inculpatul F.I.V. a încercat să arunce săvârșirea faptei asupra martorului S.N. pe care l-a prezentat părții vătămate ca fiind o persoană cu antecedente penale în domeniu, dar martorul, în prezența inculpatului a negat și a arătat părții vătămate modalitatea în care inculpatul a săvârșit fapta.

Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în vederea analizării tuturor probelor instrumentate în cauză și condamnarea inculpatului în conformitate cu fapta săvârșită.

împotriva aceste hotărâri a declarat apel și partea vătămată, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:

Prin decizia penală nr. 172/ A din 18 aprilie 2005 a Curții de Apel Galați, secția penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a desființat, în parte, sentința penală nr. 477 din 13 decembrie 2004 a Tribunalului Brăila și, în rejudecare, în baza prevederilor art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnat inculpatul F.I.V., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (fapta din 31 decembrie 1999).

în baza prevederilor art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe durata termenului de încercare de 5 ani stabilit potrivit art. 82 C. pen.

în baza prevederilor art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 și art. 84 C. pen., privitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

în baza prevederilor art. 14 C. proc. pen., art. 998 - art. 1000 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata către partea vătămată B.I. a sumei de 50.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate.

S-a respins, ca tardiv formulat, apelul formulat de partea vătămată B.I.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că:

Instanța de fond, în situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată, a analizat doar declarațiile martorului S.N. date în cursul urmăririi penale și în fața Tribunalului Militar București.

Nu au fost avute în vedere declarațiile aceluiași martor date în fața primei instanțe de judecată care se coroborează cu declarațiile sale anterioare, dar care fiind amănunțite, au fost înlăturate de plano, fără motivare.

Instanța de fond, prin analiza trunchiată a probelor instrumentate în cauză, nu a putut stabili săvârșirea unei fapte de către inculpat, deoarece tocmai probele care-l încriminau, au fost respinse nemotivat, în speță declarațiile martorilor S.N. și H.V.

Nu se motivează de ce au fost pertinente în cauză numai apărările formulate de inculpat care a încercat să dovedească, că în seara de revelion a stat nemișcat în fața blocului unde locuiește, în ger, între orele 17,00 - 22,00, urmărind modalitatea de reparare de către martori a autoturismului proprietate personală, fără a avea cunoștințe de mecanică auto și nici carnet de conducere. De altfel, chiar martorii, în declarațiile lor, nu au putut spune cu certitudine că inculpatul nu a lipsit vreo perioadă de timp, în condițiile în care drumul cu o mașină până la locul faptei putea fi parcurs în 30 de minute.

Pentru a îndepărta de adevăr, inculpatul a apelat la martorul G.M., plutonier de poliție, pentru a încheia un proces verbal de numărare a oilor, în condițiile în care vremea era nefavorabilă, făcând aproape imposibilă stabilirea numărului de animale. Acest martor a relatat instanței că nu a putut număra oile corect, nefiind nici de specialitate.

Martorul S.N. a arătat instanței, în mod constant, că a numărat 234 oi, fiind cioban de meserie, dar la data numărării de către organul de poliție, vremea nu a permis efectuarea unei numărări corecte.

Pentru a demonstra că martorul S.N. este autorul faptei, inculpatul F.I.V. a solicitat și alți martori în apărare care să-l denigreze pe martor (martorii D.C. și C.V.) care au susținut că aveau cunoștință de caracterul martorului și că, în perioada 30 decembrie 1999 - 1 ianuarie 2000 au găsit în pădure și în spatele cantonului mai multe piei de oi rupte, trase de câini, dar nu a putut specifica instanței cum și în ce fel erau marcate, dovedind nerealitatea celor afirmate.

Fapta inculpatului F.I.V. plt. adjunct în cadrul UM 0604 Brăila care, în seara zilei de 31 decembrie 1999, a sustras un număr de 13 oi în valoare de 50 milioane lei aflate în detenția numitului S.N., chiar dacă la data săvârșirii faptei nu a cunoscut că proprietarul acestora era B.I. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei condamnări pentru o faptă pe care nu a comis-o, solicitând menținerea soluției instanței de fond.

Examinând decizia recurată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 17¹ C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul este întemeiat, dar pentru alte considerente, după cum urmează:

Instanța de apel a procedat la condamnarea inculpatului, după ce acesta fusese achitat în fond, fără a-l audia sau a administra alte probe, în condițiile în care, între declarațiile date de inculpat și cele ale martorilor, sau chiar între declarațiile aceluiași martor, date în diferite faze procesuale, existau contradicții vădite.

în condițiile în care instanța de apel, conform prevederilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., era obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, inclusiv să statueze asupra vinovăției inculpatului, ea nu putea, din motive ce țin de echitatea procedurii, să tranșeze asupra chestiunilor respective fără o apreciere nemijlocită a declarațiilor inculpatului ce a susținut în mod constant că nu a comis infracțiunea reclamată. în acest mod, s-au încălcat prevederile art. 6 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora organele judiciare sunt obligate să asigure părților deplina exercitare a drepturilor procesuale în condițiile prevăzute de lege, precum și cele ale art. 6 alin. (1) din C.A.D.O.L.F., potrivit căruia "orice persoană are dreptul la judecare în mod echitabil, în mod public și într-un termen echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată asupra sa". în acest sens s-a pronunțat și C.E.D.O. prin Hotărârea Ekbatani împotriva Suediei din 26 mai 1988, precum și prin Hotărârea Constantinescu împotriva României din 27 iunie 2000.

Pentru aceste considerente, s-a avut în vedere și faptul că nu au mai existat și alte motive de casare care au fost luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385⁹alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) din același cod, a admis recursul formulat de inculpat, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de apel care s-a conformat considerentelor prezentei decizii; totodată, a administrat orice alte probe necesare aflării adevărului și a examinat susținerile inculpatului din motivele de recurs.

← ICCJ. Decizia nr. 4579/2005. Penal		ICCJ. Decizia nr. 4528/2005. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 4578/2005. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4578/2005. Penal