ICCJ. Decizia nr. 513/2005. Penal. Arest preventivă. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 513/2005
Dosar nr. 5352/2004
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În baza art. 409 şi 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza 1 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva deciziei penale nr. 341/ R din 21 mai 2004 a Curţii de Apel Oradea pentru motivul că instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre contrară legii, dispunând respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului B.Z.
Tribunalul Bihor, prin încheierea nr. 41 din 19 mai 2004, a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, privind pe inculpatul B.Z. şi a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 29 zile.
În fapt, s-a reţinut că, în cursul lunii mai 2004, inculpatul a depozitat în mai multe rânduri la domiciliul său, diferite cantităţi de motorină sustrasă de către V.I.T. şi alţi inculpaţi din vagoanele cisternă staţionate în Gara C.F.R. Oradea – Est Triaj.
De asemenea, s-a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., în sensul că pentru infracţiunea comisă de inculpat legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând probe certe că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, măsura arestării preventive fiind necesară pentru buna desfăşurare în continuare a procesului penal.
Urmare exercitării recursului declarat de inculpatul B.Z., Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 341 din 21 mai 2004, a dispus admiterea acestuia în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a casat încheierea recurată şi rejudecând cauza, a respins propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Se reţine, în esenţă, în considerentele deciziei că instanţa a fost nelegal sesizată, depăşindu-şi competenţa funcţională, întrucât nu putea dispune arestarea inculpatului pe o durată de 29 zile ci doar a învinuitului pe o durată care nu poate depăşi 10 zile, potrivit dispoziţiilor art. 468 alin. (1) C. proc. pen.
Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, prin care recurentului i s-a schimbat calitatea din învinuit în inculpat este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 468 alin. (8) C. proc. pen., potrivit cu care, punerea în mişcare a acţiunii penale se face prin rechizitoriu.
În speţă, nu s-a trecut de la procedura flagrantă la cea obişnuită, deoarece ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale a fost dată la data de 19 mai 2004, anterior sesizării instanţei cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului. Ori, transformarea procedurii flagrante într-una obişnuită poate avea loc, potrivit dispoziţiilor art. 468 alin. (3) C. proc. pen., numai în situaţia în care procurorul nu a dispus trimiterea în judecată în termen de 3 zile de la data emiterii ordonanţei de reţinere, dată la care recurentul trebuia să aibă calitatea de învinuit şi nu de inculpat.
În consecinţă, s-a concluzionat că au fost încălcate dispoziţiile art. 468 C. proc. pen., care reglementează în mod strict procedura lipsirii de libertate a învinuitului în cazurile în care se aplică dispoziţiile privind procedura flagrantă, astfel cum sunt prevăzute în art. 111 din Legea nr. 456/2001, care precizează că infracţiunile prevăzute la art. 209 alin. (3) C. pen., se urmăresc şi se judecă potrivit procedurii stabilite la art. 467 – art. 479 C. proc. pen.
Prin recursul în anulare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat casarea deciziei şi menţinerea ca legală şi temeinică a încheierii nr. 41 din 19 mai 2004, pronunţată de Tribunalul Bihor.
S-a susţinut că, instanţa de recurs a reţinut greşit că nu s-a respectat procedura prevăzută de art. 468 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., privind punerea în mişcare a acţiunii penale prin rechizitoriu şi că nu se putea dispune arestarea preventivă a inculpatului pe durata de 29 zile, contrar textului art. 468 din acelaşi cod, care prevede expres că procurorul poate solicita judecătorului arestarea învinuitului care nu poate depăşi 10 zile, deoarece acestea nu erau aplicabile în cauză.
Examinând recursul în anulare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 466 C. proc. pen., infracţiunile flagrante pedepsite prin lege cu închisoarea mai mare de 3 luni şi de cel mult 5 ani, precum şi formele agravate ale acestor infracţiuni, săvârşite în municipii sau oraşe, în mijloace de transport în comun, bâlciuri, târguri, porturi, aeroporturi sau gări, chiar dacă nu aparţin unităţilor arătate, precum şi orice loc aglomerat, se urmăresc şi se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute în acest capitol, care se completează cu dispoziţiile din prezentul cod.
În cazul infracţiunilor flagrante, legea a prevăzut o simplificare a desfăşurării urmăririi penale, iar în ceea ce privesc măsurile de prevenţie, potrivit art. 468 C. proc. pen., reţinerea învinuitului este obligatorie.
Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 456/2001 art. 21, a completat prevederile art. 466 C. proc. pen., în sensul că şi infracţiunile prevăzute de art. 209 alin. (3) C. pen., se urmăresc şi se judecă potrivit procedurii stabilite la art. 467 – art. 479 C. proc. pen.
Ulterior, însă, prin art. 213 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, a fost modificat din nou art. 466 C. proc. pen., având următorul conţinut: „Infracţiunile flagrante pedepsite prin lege cu închisoarea mai mare de un an şi de cel mult 12 ani, precum şi formele agravate ale acestor infracţiuni, săvârşite în municipii şi oraşe, în mijloace de transport în comun, bâlciuri, târguri, porturi, aeroporturi sau gări, chiar dacă nu aparţin unităţilor teritoriale arătate mai sus, precum şi în orice alt loc aglomerat, se urmăresc şi se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute în acest capitol, care se completează cu dispoziţiile din prezentul cod."
Analizând succesiunea în timp a legilor, se constată că, prin Legea nr. 281/2003 au fost abrogate prevederile art. 111 din Legea nr. 456/2001 care prevedeau obligativitatea urmăririi ş.
judecării infracţiunilor prevăzute de art. 209 alin. (3) C. pen., potrivit dispoziţiilor referitoare la procedura de urgenţă.
În cauza supusă analizei se constată că fapta reţinută în sarcina inculpatului B.Z. a fost săvârşită în cursul lunii mai 2004, încadrarea juridică dată fiind cea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) şi alin. (3) lit. a) C. pen., deci, după intrarea în vigoare a Legii nr. 281/2003.
Pe cale de consecinţă, nu ne aflăm în prezenţa procedurii urgente care ar fi atras anumite particularităţi şi în ceea ce priveşte luarea măsurilor de prevenţie ci în prezenţa procedurii obişnuite.
Prin urmare, hotărârea pronunţată de instanţa de recurs este nelegală, în cauză dispunându-se arestarea inculpatului în cadrul procedurii obişnuite cu analizarea prealabilă a îndeplinirii condiţiilor legale şi a criteriilor prevăzute de art. 136 alin. ultim C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei penale nr. 341/ R din 21 mai 2004 a Curţii de Apel Oradea, urmează a fi admis, casându-se Decizia şi menţinându-se ca legală şi temeinică încheierea nr. 41 din 19 mai 2004 a Tribunalului Bihor, prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.Z.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei penale nr. 341/ R din 21 mai 2004 a Curţii de Apel Oradea, privind pe inculpatul B.Z.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi menţine ca temeinică şi legală încheierea nr. 41 din 19 mai 2004 a Tribunalului Bihor.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 512/2005. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 519/2005. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
