ICCJ. Decizia nr. 519/2005. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 519/2005
Dosar nr. 4505/2004
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2005
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 120 din 26 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 1647/P/2003 s-a dispus condamnarea inculpatului R.M. la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen.(fapta din 4 decembrie 2000).
În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata executării pedepsei închisorii.
S-a constatat acoperit prin restituire, prejudiciul cauzat părţii vătămate SC V. SRL Bereşti Galaţi, constând într-un sac cu grâu în valoare de 180.000 lei.
Au fost respinse ca nefondate pretenţiile civile în sumă de 60.000.000 lei, reprezentând contravaloarea a 20 tone de grâu formulate de partea vătămată SC V. SRL Bereşti Galaţi.
Au fost respinse ca nefondate pretenţiile civile în sumă de 6.000.000 lei formulate de partea vătămată C.D.
În baza dispoziţiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul R.M. la plata sumei de 1.000.000 cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în noaptea de 4 decembrie 2000 inculpatul R.M. s-a deplasat cu căruţa tractată de un cal la sediul SC V. SRL Bereşti Galaţi. Inculpatul a desfăcut gardul din sârmă ce împrejmuia societatea şi a pătruns în curtea acesteia.
Inculpatul a intrat în magazia unde era depozitat grâul, a luat un sac cu grâu şi l-a transportat în căruţă.
În acest timp inculpatul a fost surprins de partea vătămată C.D., administratorul SC V. SRL Bereşti Galaţi. În această situaţie, pentru a-şi asigura scăparea, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu o şipcă de lemn în cap şi apoi cu pumnii în zona feţei, după care s-a urcat în căruţă şi a părăsit locul faptei.
Partea vătămată s-a urcat în autoturism şi l-a urmărit pe inculpat, iar după ce a parcurs aproximativ 300-400 m l-a ajuns, reuşind să îl reţină. Cu această ocazie, partea vătămată a constatat că în căruţa inculpatului se afla un sac cu grâu.
În timp ce partea vătămată încerca să-l imobilizeze pe inculpat, martorul C.G. a ieşit din locuinţa sa, să vadă ce se întâmplă, întrucât auzise gălăgie.
Partea vătămată i-a solicitat inculpatului să îl însoţească la postul de poliţie, rugându-l pe martorul C.G. să păzească căruţa inculpatului şi autoturismul său. Martorul a fost de acord însă, întrucât îi era teamă să rămână singur, l-a chemat şi pe martorul A.F.
Ulterior, partea vătămată şi inculpatul au revenit însoţiţi de un lucrător de poliţie şi de martorul R.V.
Lucrătorul de poliţie i-a solicitat inculpatului să înhame calul pentru a se deplasa la sediul SC V. SRL, însă inculpatul nu a dat curs solicitării acestuia.
Cu ocazia cercetării efectuate la faţa locului s-au descoperit 9 saci cu grâu aşezaţi lângă gardul societăţii, în zona unde gardul a fost rupt, precum şi urme de roţi de cauciuc care proveneau de la căruţa inculpatului şi de la autoturismul părţii vătămate.
Din certificatul medico-legal de la dosarul de urmărire penală, rezultă că partea vătămată a suferit leziuni de violenţă produse prin lovire cu corpuri dure, vindecabile în 6-7 zile de îngrijiri medicale.
Cu ocazia audierii sale, inculpatul nu a recunoscut fapta săvârşită, precizând că nu a lovit-o pe partea vătămată şi nici nu a tâlhărit-o.
Prima instanţă a reţinut că susţinerile inculpatului privind nevinovăţia sa nu se confirmă şi nici nu se coroborează cu probele administrate în cauză.
Astfel, martorii C.G. şi A.F. au declarat că în momentul în care s-au apropiat de locul unde se aflau inculpatul şi partea vătămată, au observat în căruţa inculpatului un sac cu grâu, iar pe partea vătămată prezentând urme de lovituri la ochi.
Susţinerile celor doi martori se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate şi cu constatările din certificatul medico-legal nr. 2718 din 18 decembrie 2000, toate aceste probatorii demonstrând vinovăţia inculpatului în comiterea faptei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, inculpatul R.M. şi partea vătămată C.D., în calitate de reprezentant al SC V. SRL Bereşti Galaţi.
În apelul formulat, parchetul a arătat că inculpatul a sustras în realitate 10 saci cu grâu şi nu unul, aşa cum a reţinut instanţa de fond, situaţie în care nu trebuiau recunoscute circumstanţe atenuante în favoarea acestuia, iar pedeapsa aplicată nu trebuia să fie coborâtă sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită.
În apelul său, inculpatul R.M. a criticat soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că nu se face vinovat de săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, astfel că a cerut achitarea, în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Partea vătămată C.D., a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului şi, corespunzător, majorarea despăgubirilor civile, arătând că, în mod repetat, acesta ar fi sustras aproximativ 20 tone de grâu.
Prin Decizia penală nr. 370 din 21 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în dosarul nr. 912/2004 au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, de inculpatul R.M. şi de partea vătămată C.D.
Au fost obligaţi apelantul-inculpat R.M. şi apelanta-parte vătămată C.D. la plata sumelor de câte 800.000 lei fiecare cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în apel.
Pentru a pronunţa această deciziei Curtea de Apel Galaţi a reţinut următoarele:
Apelul părţii vătămate, deşi admisibil în principiu, potrivit modificărilor aduse art. 362 lit. c) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 100 din 9 martie 2004 a Curţii Constituţionale, este nefondat, deoarece în cauză nu există probe care să dovedească că inculpatul R.M. ar fi sustras, în mod repetat, cantitatea de 20 tone de grâu.
Apelul inculpatul R.M. este nefondat, din coroborarea declaraţiilor părţii vătămate, ale martorilor C.G., A.F. şi R.V., cu procesele verbale de constatare şi de cântărire, precum şi cu certificatul medico-legal al părţii vătămate rezultând în mod clar vinovăţia inculpatului în săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa.
Apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a fost apreciat ca fiind nefondat, deoarece din probele administrate în cauză, în special procesul verbal de constatare, nu rezultă că inculpatul ar fi sustras cei 9 saci cu grâu găsiţi în apropierea locului faptei, moment în care s-ar fi produs împosedarea ori că aceştia ar fi fost sustraşi de alte persoane.
Împotriva acestei decizii în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpatul R.M.
Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 teza II C. proc. pen., învederând faptul că, în mod nelegal şi netemeinic, i-au fost recunoscute inculpatului R.M. circumstanţe atenuante personale, cu consecinţa reducerii cuantumului pedepsei sub limita minimă prevăzută de textul sancţionator.
Inculpatul R.M. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi pct. 14 teza I C. proc. pen., solicitând, în principal, achitarea sa, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia, în raport de datele ce caracterizează persoana sa.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât şi din oficiu ambele hotărâri conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Înalta Curte, constată că invocarea nevinovăţiei de către inculpatul R.M. contrazice nesusţinut probatoriile administrate în cauză.
Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realităţii evidente nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.
Recurentul inculpat nu a indicat ce elemente de fapt ar putea forma convingerea instanţei că s-ar impune achitarea sa, iar, din oficiu, nu se constată elemente probatorii care să susţină poziţia acestuia.
Dimpotrivă, din actele dosarului rezultă că, fiind surprins de partea vătămată C.D., după ce furase un sac cu grâu, inculpatul R.M., pentru a-şi asigura scăparea, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii şi cu o bucată de lemn în zona feţei.
Susţinerile constante ale părţii vătămate sub acest aspect se coroborează cu declaraţiile martorilor C.G. şi A.F. (care au precizat că au văzut în căruţa inculpatului un sac cu grâu, iar pe partea vătămată prezentând urme de lovituri la ochi) şi cu constatările din certificatul medico-legal nr. 2718 din 18 decembrie 2000.
În ce priveşte cererea recurentului inculpat R.M. de reducere a cuantumului pedepsei aplicate, Înalta Curte constată că este nefondată.
Astfel, prima instanţă s-a orientat la un cuantum al pedepsei care să aibă drept consecinţă recuperarea inculpatului.
Ceea ce contează, în esenţă, este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forţă care să-i arate inculpatului că a greşit, să-l determine la reflecţie şi să stimuleze la el dorinţa ca pe viitor să aibă o conduită corectă.
Pedeapsa nu trebuie să fie percepută de inculpat ca o răzbunare din partea societăţii pentru că a greşit, ci ea trebuie să trezească rezonanţe în plan psihologic şi să conducă în final la redarea lui societăţii.
Pentru ca pedeapsa să contribuie la îndreptarea inculpatului, ea trebuie să fie bine gândită, ceea ce presupune aplicarea unei pedepse juste, singura susceptibilă să-l determine să regrete fapta şi să-şi propună să nu mai repete infracţiunea.
Pedeapsa poate fi corectivă numai dacă este retributivă, dacă ţine seama de latura morală a omului, de capacitatea sa de a-şi analiza faptele şi de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societăţii.
Revenind la speţă, a proceda în sensul reducerii pedepsei, aşa cum a solicitat inculpatul R.M., ar însemna ca pedeapsa să nu-şi mai atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen., anume cea a prevenţiei generale şi speciale, ceea ce evident nu este în spiritul legii.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave ce vizează simultan atât integritatea fizică şi viaţa persoanei, cât şi bunurile acesteia.
Folosirea violenţei în scopul însuşirii sau păstrării unor bunuri conferă faptelor un grad deosebit de ridicat de periculozitate socială, atât prin urmările directe, păgubitoare şi traumatizante asupra victimei, cât şi prin sentimentul de insecuritate difuzat în masa cetăţenilor.
Infracţiunea de tâlhărie prezintă un grad ridicat de pericol social, reflectat chiar şi prin limitele pedepsei stabilite de legiuitor.
În atari condiţii, a reduce pedeapsa pentru autorul unei asemenea infracţiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lui şi a altora la săvârşirea unor fapte similare şi la scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei.
Cu privire la cererea parchetului de înlăturare a circumstanţei atenuante, prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., recunoscută în favoarea inculpatului R.M., cu consecinţa majorării cuantumului pedepsei, Înalta Curte constată că este nefondată.
Operaţiunea de individualizare a pedepsei este atributul exclusiv al judecătorului care, percepând prin propriile simţuri atitudinea făptuitorului faţă de infracţiunea săvârşită şi de consecinţele acesteia, este în măsură să aprecieze întinderea ripostei societăţii.
A aplica mecanic elementele de fapt şi de drept reţinute prin actul de inculpare ar însemna golirea de conţinut a activităţii de cercetare judecătorească, transformând magistratul într-un executant.
Ori, potrivit Constituţiei şi legislaţiei penale, rolul instanţelor judecătoreşti este cu totul altul şi anume cel de a decide, în spiritul şi litera legii, dacă există ori nu vinovăţie, gradul de pericol social al faptei şi necesitatea unui proces reeducaţional mai lung sau mai scurt, pentru resocializarea infractorului.
Cum, în speţă, atât în fond, cât şi în apel, instanţele au apreciat că se impune recunoaşterea de circumstanţe atenuante personale în favoarea inculpatului R.M., în baza materialului probator rezultat din cercetarea judecătorească, criticile aduse în mod subiectiv hotărârilor nu pot fi primite.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi de inculpatul R.M., împotriva deciziei penale nr. 370/ A din 21 iunie 2004 a Curţii de Apel Galaţi.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpatul R.M., împotriva deciziei penale nr. 370/ A din 21 iunie 2004 a Curţii de Apel Galaţi.
obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 513/2005. Penal. Arest preventivă. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 521/2005. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
