ICCJ. Decizia nr. 656/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 656/2005
Dosar nr. 6088/2004
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2005
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 157 din 19 mai 2004, pronunţată de Tribunalul Mureş, au fost condamnaţi inculpaţii:
1. T.L. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi b) şi art. 76 lit. b) C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, de la 7 martie 2003 la zi.
2. L.T.I. la 3 ani închisoare pentru complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
A fost dedusă din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 7 martie 2003 la 6 august 2003.
3. H.S. la pedeapsa de 3 ani închisoare în temeiul art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
A fost dedusă durata reţinerii şi arestării preventive, de la 7 martie 2003 la 6 august 2003.
Sub aspectul laturii civile, au fost respinse ca nedovedite, pretenţiile părţii civile T.E.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 3 martie 2003, cei trei inculpaţi s-au aflat în barul B. din Odorheiul Secuiesc, ocazie cu care inculpatul T.L. l-a observat pe taximetristul T.E. cu autoturismul în parcarea din apropierea barului.
Acesta i-a cerut coinculpatului H.S. să-l angajeze pe taximetrist, iar inculpaţii T.L. şi L.T.I. s-au urcat în autoturismul condus de inculpatul L.T.I., îndreptându-se către Băile S., unde l-au parcat într-un loc ferit, la intersecţia DN 13 A cu drumul spre Palaniţa, aşteptând taximetrul condus de T.E.
La sosirea în acel loc, inculpatul H.S. a achitat contravaloarea cursei, a coborât din maşină, moment în care inculpatul T.L., având asupra sa un pistol (jucărie) şi o bâtă de baseball (pe care i le-a dat inculpatului H.S.) s-a urcat în taximetru, a scos cheile din contact şi i-a cerut şoferului portofelul cu bani şi telefonul mobil. Partea vătămată, aflată sub ameninţare, i-a dat inculpatului bunurile solicitate.
După însuşirea portofelului şi telefonului mobil cei trei inculpaţi au urcat în autoturismul condus de L.T.I., coinculpatul T.L. a oprit suma de 900.000 lei, iar portofelul, telefonul mobil şi pistolul, le-a aruncat după ce scosese cartela din telefon şi care ulterior a fost găsită asupra acestuia.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza plângerii părţii vătămate, proceselor verbale încheiate de organele de urmărire penală, depoziţiilor martorilor S.M., D.S., S.B. şi M.S., probe coroborate cu declaraţiile inculpaţilor, care au recunoscut în faza de urmărire penală fapta pentru care au fost trimişi în judecată.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, prin Decizia penală nr. 168/ A din 11 octombrie 2004 a respins apelurile declarate de inculpaţi, apeluri ce au vizat nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei atacate (achitarea inculpaţilor L.T.I. şi H.S. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi reducerea pedepsei aplicate fiecăruia dintre cei trei inculpaţi).
Împotriva acestei decizii inculpaţii au declarat recurs, fiind reiterate motivele de apel invocate.
Astfel, inculpaţii L.T.I. şi H.S. au solicitat, în principal achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât lipseşte latura subiectivă a complicităţii la infracţiunea de tâlhărie, instanţele luând în considerare numai declaraţiile date în faza de urmărire penală, nu şi cele din faza de cercetare judecătorească.
Toţi cei trei inculpaţi, au solicitat şi reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii sancţiunilor aplicate.
Recursurile nu sunt fondate.
Instanţa de fond şi cea de control judiciar, au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor încadrând corespunzător, din punct de vedere juridic faptele comise de L.T.I. şi H.S. în dispoziţiile art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
Complicitatea, în sensul dispoziţiilor art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), implică existenţa unor acte de executare a unei infracţiuni săvârşită de către o altă persoană la care se aduce o contribuţie prin acte exterioare acţiunii incriminate.
În speţă, cei doi inculpaţi (L.T.I. şi H.S.) au cunoscut intenţia inculpatului T.L., din moment ce şi-au schimbat îmbrăcămintea între ei pentru a-l deruta pe taximetrist, au stabilit locul unde să fie atrasă partea vătămată, iar cel care a efectuat călătoria cu taximetrul a fost H.S., el fiind şi cel care a primit bâta de baseball şi a rămas lângă autovehicul până la deposedarea victimei de bunuri, iar L.T.I. i-a aşteptat în autoturismul cu care au venit şi le-a asigurat părăsirea rapidă a locului faptei.
Aşadar, din modalitatea comiterii faptei, rezultă că inculpaţii au desfăşurat acte de executare a infracţiunii comise de inculpatul T.L. şi deci, sub aspectul elementelor constitutive subzistă complicitatea la infracţiunea de tâlhărie.
Faptul că inculpaţii L.T.I. şi H.S. au revenit asupra primelor declaraţii nu are nici o relevanţă sub aspectul stabilirii vinovăţiei acestora, atâta vreme cât celelalte mijloace de probă relevă împrejurarea că ei au comis infracţiunea pentru care au fost trimişi în judecată.
Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, iar conform art. 62 din acelaşi cod, în vederea aflării adevărului, instanţa de judecată este obligată să lămurească, pe bază de probe, cauza sub toate aspectele.
Aşadar, mijloacele de probă prevăzute de art. 64 C. proc. pen., pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nici o distincţie în ceea ce priveşte valoarea lor probantă după cum au fost administrate în faza urmăririi penale ori în aceea a judecăţii.
În consecinţă, nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale inculpaţilor, instanţa fiind îndreptăţită a reţine numai pe acelea pe care consideră că exprimă adevărul.
Simpla retractare de către inculpaţi a declaraţiilor date în faza de urmărire penală, nu poate produce efectul de a înlătura declaraţia retractată cu atât mai mult atunci când situaţia de fapt arătată în cuprinsul ei rezultă şi din alte probe ale dosarului.
În speţă, instanţele şi-au întemeiat hotărârile pronunţate în principal pe declaraţiile părţii vătămate, pe depoziţiile martorilor audiaţi, pe procesele verbale întocmite în cauză, probe care s-au coroborat cu primele declaraţii ale inculpaţilor, inclusiv cu cele ale lui T.L., care a recunoscut constant fapta comisă.
În raport de considerentele expuse, rezultă că primul motiv de recurs invocat de H.S. şi L.T.I. este nefondat şi nu va fi primit.
Referitor la individualizarea pedepselor, aspect sub care hotărârile pronunţate sunt criticate de cei trei inculpaţi, se constată că şi acest motiv de recurs nu este fondat.
La stabilirea pedepselor au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv pericolul social al faptei comise (pericol dedus din modalitatea în care infracţiunea a fost concepută şi săvârşită, precum şi din urmările acesteia) şi datele ce caracterizează persoana făptuitorilor (fără antecedente penale, dar care au avut o poziţie oscilantă în cursul procesului penal, cu excepţia inculpatului T.L.).
Toate aceste elemente de circumstanţiere ale faptei şi făptuitorilor au fost analizate, reţinându-se justificat dispoziţiile art. 74 lit. a) şi b) C. pen., astfel că pedepsele aplicate, în cuantumul stabilit şi în modalitatea alesă, au fost bine dozate.
Ca atare, recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate şi în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. vor fi respinse.
Se va computa perioada arestării preventive pentru inculpatul T.L., recurenţii urmând a fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpaţii T.L., L.T.I. şi H.S., împotriva deciziei penale nr. 168/ A din 11 octombrie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, ca nefondate.
Compută detenţia preventivă de la 7 martie 2003 la 27 ianuarie 2005 pentru inculpatul T.L.
Obligă pe inculpaţii L.T.I. şi H.S. să plătească statului câte 1.200.000 lei fiecare, cheltuieli judiciare, iar pe inculpatul T.L. să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 655/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 659/2005. Penal. Art.220 c.pen. Recurs → |
|---|
