ICCJ. Decizia nr. 7126/2005. Penal. Art. 177 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.7126/2005
Dosar nr. 6264/2005
Şedinţa publică din 16 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 74 din 3 februarie 2005 a Tribunalului Iaşi s-a dispus condamnarea inculpatei F.P., la pedeapsa de 3 (trei) ai închisoare, pentru comiterea infracţiunii de pruncucidere, prevăzută de art. 177 C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, fixându-se un termen de încercare de 5 (cinci) ani, conform art. 82 C. pen.
S-a constatat că inculpata a fost arestată preventiv în perioada 14 mai 2004 – 9 noiembrie 2004.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că inculpata, în vârstă de 20 de ani, suferindă de debilitate mintală şi provenind dintr-o familie modestă, la data de 22 aprilie 2004, a dat naştere unui copil viu, de sex masculin, pe care l-a strâns cu ambele mâini de gât şi l-a omorât. Pe perioada celor 9 luni, de frica familiei şi de ruşine, dat fiind că relaţia cu tatăl copilului încetase, inculpata şi-a ascuns sarcina, purtând haine mai largi.
Instanţa a reţinut că inculpata a comis fapta pe fondul debilităţii mintale şi al trăirilor majore de panică şi ruşine, faptul că a dat naştere unui copil nedorit provocându-i o atitudine ostilă faţă de acesta.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, criticând-o pentru netemeinicie, susţinându-se că pedeapsa aplicată inculpatei, în cuantum de 3 (trei) ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, nu este în măsură a îndeplini scopul şi funcţiile prevăzute de legea penală. S-a solicitat înlăturarea dispoziţiilor art. 81, 82 şi 83 C. pen., şi executarea în regim de detenţie a pedepsei aplicate.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 238 din 21 iunie 2006, pronunţată în dosarul nr. 1854/2005, a admis apelul declarat de parchet şi a desfiinţat în parte sentinţa. În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatei, stabilind un termen de încercare de 5 ani, conform art. 862 C. pen.
Pe durata termenului de încercare a fost obligată inculpata să se supună mai multor măsuri de supraveghere.
Instanţa de apel a apreciat că scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi atins prin suspendarea executării sub supraveghere.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, invocând netemeinicia acesteia sub aspectul individualizării pedepsei aplicate.
În şedinţa publică din 16 decembrie 2005, reprezentanta Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invederat că înţelege să extindă recursul declarat, invocând oral un motiv de nelegalitate a hotărârilor pronunţate în cauză, respectiv a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unui raport de expertiză medico-legală psihiatrică, prin care să se stabilească dacă inculpata a comis infracţiunea în stare de tulburare pricinuită de naştere, concluzia esenţială pentru reţinerea acestei încadrări juridice şi care nu se află la dosar. În drept se invocă dispoziţiile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Recursul este neîntemeiat.
Cu privire la motivul de recurs susţinut şi invocat oral de reprezentanta Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se reţine următoarele:
Conform art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat, iar motivul de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţă cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Dispoziţiile sunt aplicabile atât părţilor, cât şi procurorului.
Potrivit alin. (21) al aceluiaşi articol, în cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2), instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) se iau în considerare din oficiu.
Chiar dacă procurorul şi-a întemeiat critica orală pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Curtea constată că, în realitate, nu este vorba de o aplicare greşită a legii ci de o probă ce se solicită a fi efectuată în vederea stabilirii unei corecte încadrări juridice, critică ce se regăseşte în dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Textul incriminator al faptei de pruncucidere, respectiv art. 177 C. pen., prevede că: „uciderea copilului nou-născut, săvârşită imediat după naştere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani".
Înţelesul „sintagmei" tulburare pricinuită de naştere a provocat numeroase controverse în jurisprudenţă.
Unele instanţe au considerat că această noţiune include şi şocul psihic pe care îl trăieşte mama, ca urmare a naşterii unui copil în condiţii neobişnuite, alte instanţe au socotit că tulburarea priveşte existenţa unei stări psihofiziologice provocate exclusiv de procesul naşterii.
De aceea practica a determinat că în dovedirea faptului că mama şi-a ucis copilul în timp ce se afla într-o stare de tulburare pricinuită de naştere, aşa cum cere art. 177 C. pen., este necesară şi efectuarea unei expertize medico-legale prin care să se ateste că, în condiţiile concrete ale comiterii faptei, mama a acţionat sub stăpânirea unei asemenea tulburări.
Evident, instanţa apreciază încadrarea juridică nu numai în raport de concluziile expertizei, ci de întreg ansamblul probator al cauzei.
Prin urmare, lipsa unui raport de expertiză în sensul sus-menţionat, pune sub semnul întrebării calificarea juridică a faptei, esenţială fiind stabilirea împrejurării în care mama a acţionat, pentru a putea aprecia dacă aceasta a săvârşit infracţiunea de pruncucidere sau de omor calificat.
În acest context, Curtea constată că solicitarea parchetului de a se casa hotărârile şi a se trimite cauza spre rejudecare, în vederea efectuării expertizei care să ajute la stabilirea încadrării juridice este inadmisibilă în raport de prevederile art. 38510 cu referire la art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Ceea ce se pune în discuţie este încadrarea juridică a faptei (motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.), iar potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., se ia în considerare din oficiu numai când a influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.
Cu alte cuvinte, acest caz de casare, nu se poate lua în discuţie atunci când se tinde a se face inculpatului o situaţie mai grea, ori o expertiză ce ar putea concluziona că inculpata nu s-a aflat într-o stare de tulburare pricinuită de naştere ar conduce la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de pruncucidere în infracţiunea de omor calificat, ceea ce reprezintă evident, o înrăutăţire a situaţiei inculpatei.
Nici critica invocată în scris de parchet, referitoare la individualizarea pedepsei (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.) nu este fondată.
Solicitarea ca inculpata să execute pedeapsa prin privare de libertate nu este apreciată de curte ca fiind menită să asigure scopul preventiv şi educativ al pedepsei.
Inculpata a fost condamnată la 3 (trei) ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 861 C. pen.
Curtea apreciază că în mod corect s-a stabilit că inculpata se poate resocializa şi fără privare de libertate.
În mod corect, la stabilirea modalităţii de executare s-au avut în vedere contextul în care s-a săvârşit fapta, mobilul acesteia, factorii socio-economici care au contribuit în mod direct la adoptarea deciziei de către inculpată, profilul psihic al acesteia.
Inculpata provine din mediul rural, dintr-o familie cu un grad redus de pregătire, fapta fiind comisă pe fondul unei deficienţe mintale medii coroborate cu gradul scăzut de educaţie şi cu o fire sensibilă şi emotivă.
Aceasta a recunoscut că îi era frică că nu va mai fi primită în casă de către părinţi şi de aceea nu a discutat nimic cu aceştia, mai ales că nici în prezent nu dispune de mijloace materiale proprii pentru a se întreţine.
De asemenea, o contribuţie importantă la săvârşirea faptei l-a avut şi sentimentul puternic de frustrare generat de faptul că a rămas însărcinată atâta timp cât relaţia sa cu prietenul său nu era oficializată, fapt ce în mediul rural îşi păstrează şi în prezent aceeaşi rezonanţă.
Argumentarea parchetului, că regretul manifestat de inculpată coroborat cu lipsa de cultură a acesteia nu sunt de natură a justifica diminuarea pericolului social al faptei, nu este suficientă.
Evident că nu se contestă gradul de pericol social, dar raportat la toate circumstanţele reale şi mai ales personale ale inculpatei Curtea reţine că în mod corect s-a apreciat că resocializarea inculpatei se poate realiza mult mai bine în libertate.
Inculpata a fost arestată o bună perioadă de timp în cauză, a conştientizat gravitatea faptei comise şi, aşa cum se arată şi în referatul de evaluare psiho-socială, după comiterea faptei a început să aibă sentimente de ruşine şi vinovăţie care o marchează şi în prezent.
În ceea ce priveşte impactul faptei asupra societăţii în care trăieşte, de asemenea, invocat în recursul parchetului, acesta a fost unul puternic la început însă, ulterior chiar şi consătenii inculpatei au înţeles-o şi au acceptat-o. Din caracterizările depuse la dosar rezultă că inculpata este o persoană care îşi petrece timpul în activităţi gospodăreşti, este apreciată pentru priceperea şi consecvenţa de care dă dovadă în îndeplinirea sarcinilor, este implicată în activităţi religioase, făcând parte din corul bisericii.
Nu trebuie ignorate nici concluziile referatului de evaluare, care precizează că inculpata are nevoie de susţinere în vederea eliminării traumei suferite.
Pentru considerentele mai sus expuse, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchet.
Cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu urmând a se suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 238 din 21 iunie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală, privind pe inculpata F.P.
Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7081/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7130/2005. Penal. Art. 276 Cod Penal. Recurs → |
|---|
