ICCJ. Decizia nr. 7130/2005. Penal. Art. 276 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.7130/2005
Dosar nr. 6263/2005
Şedinţa publică din 16 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa penală nr. 73 din 3 februarie 2005 a condamnat inculpatul V.A., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „distrugere şi semnalizare falsă" prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 5 ani.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. pen., a achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. f) C. pen.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a obligat inculpatul să plătească părţii civile Regionala C.F.R. Iaşi secţia T.C.L., suma de 13.737.624 lei cu titlu de despăgubiri civile.
A obligat inculpatul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând în sensul celor de mai sus instanţa a reţinut următoarele:
În dimineaţa zilei de 8 septembrie 2003, inculpatul V.A. a plecat cu oile spre imaşul aflat în zona localităţii Movileni.
În jurul orelor 15.00, în timp ce se întorcea spre stână, inculpatul a trecut pe lângă calea ferată, împrejurare în care, lângă linia ferată a observat o cutie metalică.
Pentru a vedea ce este în interiorul acesteia, cu ajutorul unei bucăţi de lemn mai groasă, ce o avea asupra sa, inculpatul a spart învelişul inductorului din interior, a luat bobina.
În timp ce distrugerea inductorul a fost observat de martorul M.V.V. După ce a luat bobina, inculpatul a început să desfacă sârma cu care aceasta era înfăşurată moment în care de acesta s-au apropiat martorii A.G., V.P. şi G.C. care se întorceau cu oile de la stână.
După ce au verificat dacă bobina este prevăzută cu magnet, martorii au restituit-o inculpatului ce a abandonat-o lângă un stâlp de beton.
Cu prilejul cercetărilor inculpatul a condus organele de poliţie la locul unde a abandonat bobina, loc în care aceasta a fost găsită.
Faptele descrise şi relatate anterior, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă prevăzută de dispoziţiile art. 276 alin. (1) C. pen., dispoziţii în baza cărora inculpatul va fi tras la răspundere penală.
Atât sub aspectul laturii obiective cât şi cu privire la vinovăţia făptuitorului, fapta este dovedită fără echivoc, cu mijloacele de probă administrate în cauză: respectiv procesul-verbal de cercetare la faţa locului, procesul verbal de reconstituire a faptelor, adresa privitoare la cuantumul prejudiciului şi declaraţiile martorilor, A.V., M.V. şi M.V.V., coroborate cu depoziţiile inculpatului care a recunoscut integral şi a regretat comiterea faptei.
Cât priveşte fapta de furt calificat, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, instanţa a constatat că aceasta nu realizează conţinutul constitutiv al unei infracţiuni sub aspectul laturii subiective.
Astfel, din întreaga activitate desfăşurată de inculpat rezultă cu certitudine că acesta nu a luat bobina cu scopul de a şi-o însuşi, ci din curiozitate, a desprins-o din inductor, abandonând-o după aceea în locul în care a şi fost găsită de organele de anchetă.
Scopul însuşirii nu-l putea deduce din aceea că făptuitorul ştia că ia un lucru care nu-i aparţine, fără consimţământul posesorului său.
Numai stabilirea neîndoielnică a scopului însuşirii poate conferi caracter nedrept luării şi în consecinţă, caracter infracţional faptei.
Lipsa scopului nedreptei însuşiri face ca fapta de furt calificat reţinută în sarcina inculpatului să nu aibă caracter penal.
În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., instanţa a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. f) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, care a criticat-o pentru următoarele motive:
1. netemeinicia soluţiei de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat;
2. nelegalitatea sentinţei întrucât trimiterea în judecată a inculpatului s-a făcut pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (3) lit. g) C. pen., iar instanţa a dispus achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. f) C. pen.
Instanţa de apel a apreciat, ca neîntemeiate, criticile formulate de parchet.
S-a reţinut că achitarea inculpatului pentru infracţiunea de furt calificat este conformă probatoriului. În cauză nu s-a stabilit neîndoielnic aspectul însuşirii, atâta vreme cât inculpatul după desfăşurarea sârmei ce înfăşura bobina a abandonat inductorul lângă un stâlp din beton.
Activitatea infracţională a fost corect încadrată în latura obiectivă a distrugerii, constând în aceea că a adus în stare de degradare instalaţia de pe calea ferată.
Faptul că din eroare instanţa fondului a hotărât achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. f) în loc de alin. (3) lit. f), nu constituie temei de desfiinţare a hotărârii, putându-şi găsi remediul în procedura specială prevăzută de art. 195 C. proc. pen.
Prin urmare, Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 239 din 21 iunie 2005, pronunţată în dosarul nr. 2070/2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, reiterând criticile care s-au formulat şi în apel, respectiv greşita achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi indicarea greşită a prevederilor art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. f) în loc de art. 208 – art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen.
Recursul este întemeiat.
Din ansamblul materialului probator administrat rezultă, în fapt, că în dimineaţa zilei de 8 septembrie 2003, inculpatul a plecat cu oile spre imaşul aflat în zona localităţii Movileni.
În jurul orelor 18,00, în timp ce se întorcea spre stână inculpatul a trecut pe lângă calea ferată, împrejurare în care, lângă linia ferată, a observat o cutie metalică.
Pentru a vedea ce este în interiorul acesteia, cu ajutorul unei bucăţi de lemn, mai groase, ce o avea asupra sa, inculpatul a spart învelişul inductorului şi din interior a luat bobina. În timp ce distrugea inductorul, a fost observat de martorul M.V.V. După ce a luat bobina, inculpatul a început să desfacă sârma cu care aceasta era înfăşurată, moment în care de acesta s-au apropiat martorii A.G., V.P. şi G.C., care se întorceau cu oile la stână.
După ce au verificat dacă bobina este prevăzută cu magnet, martorii au restituit-o inculpatului, ce a abandonat-o lângă un stâlp din beton.
Cu prilejul cercetărilor, inculpatul a condus organele de poliţie la locul unde a abandonat bobina, loc în care aceasta a fost găsită.
Instanţele de fond şi apel au reţinut că faptele descrise şi relatate mai sus realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă, prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen.
Cât priveşte fapta de furt calificat, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, instanţele au constatat că aceasta nu realizează conţinutul constitutiv al unei infracţiuni de furt sub aspectul laturii subiective.
Înalta Curte apreciază că sub acest aspect soluţia celor două instanţe este netemeinică, reţinându-se greşit lipsa laturii subiective.
Latura subiectivă este pe deplin dovedită, inculpatul dându-şi seama că bunul se află în posesia sau detenţia altcuiva, că nu are consimţământul proprietarului şi că doreşte să-şi însuşească bunul, punându-l astfel pe proprietarul acesteia în imposibilitatea de a-şi mai exercita drepturile asupra bunului.
În afara intenţiei, latura subiectivă a furtului include şi scopul însuşirii pe nedrept a bunului.
Scopul însuşirii a existat întrucât inculpatul, neavând nici un drept asupra bunului (bobina inductoare) l-a luat din carcasa ce îl adăpostea (proprietatea părţii civile R.C.F. Iaşi), fără consimţământul proprietarului pentru a se comporta faţă de el ca un proprietar.
Nu are relevanţă penală faptul că, în faţa instanţei de judecată, inculpatul a declarat că a luat bunul din curiozitate, el făcând suficiente acte materiale care demonstrează că intenţia sa a fost de însuşire a bunului dar, ulterior comiterii acestora şi nefiind mulţumit de valoarea materială a bobinei, a abandonat-o.
Astfel, inculpatul a spart carcasa, a scos bobina din interior, a schimbat locaţia şi destinaţia bunului şi ulterior, după o analiză a componenţei acesteia, a abandonat-o la câţiva metri depărtare de calea ferată.
Însuşirea bunului pe nedrept este delimitată şi în timp (martorii confirmând că l-au văzut pe inculpat cu bobina) iar renunţarea ulterioară la bunul sustras nu îl absolvă de răspunderea penală.
În baza celor mai sus prezentate, Curtea apreciază că soluţia de achitare este greşită astfel că în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul parchetului urmează a fi admis şi în consecinţă, se va casa în totalitate Decizia şi în parte sentinţa.
Apreciind că fapta inculpatului de a sustrage din interiorul inductorului a bobină constituie infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., se va dispune condamnarea acestuia.
Implicit se va răspunde astfel şi criticii subsidiar invocate de parchet referitoare la reţinerea corectă a alin. (3) al art. 208 – art. 209 C. pen.
La individualizarea pedepsei, Curtea are în vedere împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o bună conduită anterior săvârşirii faptei, iar pe parcursul cercetărilor şi al procesului a avut o atitudine cooperantă, nerecunoaşterea infracţiunii de furt neechivalând cu o negare a faptelor comise ci reprezentând modul în care el a înţeles să relateze desfăşurarea actelor materiale pe care le-a comis.
Aceste împrejurări se constituie în tot atâtea circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, astfel că instanţa va face aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., şi va aplica inculpatului pentru infracţiunea de furt calificat o pedeapsă coborâtă sub minimul special.
Fiind circumstanţe personale, Curtea le va reţine inclusiv pentru pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen., pe care, de asemenea, o va reduce sub minimul prevăzut de textul incriminator.
Cele două fapte se află în concurs urmând a se face aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen.
Prima instanţă a aplicat inculpatului dispoziţiile art. 181 C. pen., apreciind că reeducarea inculpatului se poate realiza şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie.
Curtea menţine aceste consideraţii, dar faţă de împrejurarea că soluţia de achitare a fost schimbată, iar inculpatului i se reţin două infracţiuni în concurs, apreciază că scopul preventiv şi educativ al pedepsei va fi atins mult mai eficient prin aplicarea dispoziţiilor art. 861 alin. (3) teza a II-a şi a art. 862 alin. (1) C. pen., în condiţiile suspendării pedepsei sub supraveghere.
De altfel, inculpatului i se reţine săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 209 alin. (3) C. pen., care este exclusă de la aplicarea art. 81 C. pen., dar este posibilă aplicarea suspendării sub supraveghere în condiţiile textului de lege sus-menţionat.
Conform art. 863 alin. (1) C. pen., se vor fixa pentru inculpat măsurile de supraveghere cărora trebuie să li se supună.
Se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul avocat oficiu urmând a fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 239 din 21 iunie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală, privind pe inculpatul V.A.
Casează în totalitate Decizia atacată, precum şi, în parte, sentinţa penală nr. 73 din 3 februarie 2005 a Tribunalului Iaşi, secţia penală, şi, rejudecând:
Condamnă pe inculpatul V.A., pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., la 2 ani închisoare.
Făcând aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., şi a art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., reduce pedeapsa stabilită pentru infracţiunea de distrugere şi semnalizare falsă, prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen., la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa 2 ani închisoare.
În baza art. 861 alin. (3) teza a II–a şi a art. 862 alin. (1) C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 4 ani, a executării sus - arătatei pedepse.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., îl obligă pe inculpat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la alte organe stabilite de instanţă;
să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 alin. (2) C. proc. pen., inculpatului i se va atrage atenţia asupra prevederilor art. 864 C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7126/2005. Penal. Art. 177 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7132/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
