ICCJ. Decizia nr. 3313/2006. Penal
| Comentarii |
|
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin decizia nr. 12 din 26 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins apelul formulat de SC M.D.F.F. SRL BAIA MARE și s-a admis apelul declarat de reclamnata S.P. BAIA MARE împotriva sentinței civile nr. 829 din 5 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Maramureș pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta SC M.D.F.F. SRL BAIA MARE și la plata sumei de 98.627.594 lei penalități de întârziere pentru perioada noiembrie 2004 - iunie 2005 precum și 335,3 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că apelul declarat de reclamantă este întemeiat având în vedere calculul penalităților și precizarea acesteia că înțelege să solicite penalități conform art. 4 pct. 3 din Legea nr. 469/2002.
Apelul declarat de pârâtă a fost respins, ca nefondat, cu precizarea că, deși se solicită admiterea cererii reconvenționale, în realitate pârâta formulează o singură critică referitoare la modul de soluționare a cererii privind recunoașterea dreptului de retenție. Criticile formulate de pârâtă cu privire la modul de soluționare a acțiunii introductive au fost apreciate, ca neîntemeiate, deoarece pârâta nu poate opune cu bună, credință ca motiv de respingere a cererii privind rezilierea contractului lipsa notificării prevăzute de art. 8 din contract, în condițiile în care într-un litigiu între părți, pârâta având calitatea de reclmanată, a solicitat și ea rezilierea contractului de asociere. Critica referitoare la lipsa unui mod de calcul pe baza unei lucrări de specialitate s-a apreciat a fi neîntemeiată deoarece la dezbaterile în fond, dar nici în apel, pârâta nu a solicitat administrarea acestei probe.
Nefondată a fost considerată și critica referitoare la inadmisibilitatea cererii în evacuare în condițiile în care contractul este valabil până la 30 aprilie 2009, întrucât părțile au prevăzut clauze de reziliere, iar reclamanta a solicitat, iar instanța a acordat eficiență acestor clauze.
Critica potrivit căreia instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra capătului cererii reconvenționale privitor la dreptul de retenție a fost respinsă de instanța de apel deoarece din dispozitivul și din considerentele hotărârii rezută contrariul.
împotriva deciziei mai sus menționate a formulat recurs pârâta.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și respingerea acțiunii reclamantei cu cheltuieli de judecată invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ. art 46 - art. 55 C. civ. și art. 1169 C. civ.
în dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a susținut că instanțele de fond și de apel au admis o cerere prin care reclamanata pretindea o sumă contestată de către pârâtă. Reclamantei îi revenea sarcina probei, dar instanțele, în baza rolului activ trebuiau să îi pună în vedere acesteia că are sarcina probei.
înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul pârâtei pentru următoarele considerente:
Curtea găsește nefondat motivul de recurs invocat de recurentă si prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în care în cauza de față nu rezultă că instanța de fond ar fi recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speței sau că a aplicat greșit dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat. Analizând hotărârea atacată se constată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii în raport de situația de fapt temeinic stabilită în baza probelor administrate în cauză. Din actele dosarului nu se suțin în nici un fel afirmațiile recurentei. Dimpotrivă, nici în fața instanței de fond și nici în fața instanței de apel, pârâta nu a contestat sumele și calculul acestora și nici nu a solicitat o probă în acest sens. Probatoriul administrat a fost unul pertinent, concludent și util cauzei, reclamanta și-a probat susținerile, iar instanțele nu au inversat în cauză sarcina probei. Pârâta contestă, așadar, o sumă pe deplin dovedită și nu doar pretisă de către reclamantă.
Pentru considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, a fosz respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC M.D.F.F. SRL BAIA MARE împotriva deciziei nr. 12 din 26 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3292/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2434/2006. Penal → |
|---|
