ICCJ. Decizia nr. 3925/2006. Penal
Comentarii |
|
Prin contestația în anulare formulată la 9 noiembrie 2005 SC C.I. SRL din Vaslui a solicitat anularea deciziei nr. 5027 din 26 octombrie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, dată în contradictoriu cu SC A.Ț. SA Vaslui pentru că instanța de recurs a omis să cerceteze motivele invocate de ea și nu a ținut seama de actele pe care ea le-a depus la dosar, decizia de respingere a recursului său fiind rezultatul unei greșeli materiale.
în drept s-au invocat dispozițiile art. 318 C. proc. civ.
La termenul din 9 martie 2006 contestatoarea, după luarea la cunoștință de considerentele deciziei din recurs, a dezvoltat motivele invocate în contestația formulată în sensul că dezlegarea pricinii este rezultatul unei greșeli materiale constând în nereținerea răspunderii asiguratorului în plata despăgubirilor, contrar celor stipulate în polița de asigurare privitoare la fransiză, interpretată trunchiat.
Ori, această interpretare a avut ca rezultat concluzia că asiguratorul era obligat să-i plătească polița de asigurare în conformitate cu art. 2 lit. c) din Cap. II din Condițiile generale de asigurare.
De asemenea, greșit s-a reținut lipsa de diligență în condițiile în care dosarul de daune, deschis la A. Vaslui, a fost transferat la SC A.Ț. SA la cererea sa, instanța de recurs neverificând cu atenție probele administrate care conturau această situație de fapt, probe a căror analiză o face contestatorul în cauza de față.
Intimata, prin notele din 29 mai 2006, solicită respingerea contestației întrucât instanța de recurs a analizat criticile recurentei, în speță neputând fi invocate greșeli materiale în sensul art. 318 C. proc. civ., susținerile contestatoarei vizând greșeli de judecată.
La 5 iunie 2006 contestatoarea a completat contestația în sensul că instanța de recurs nu a ținut seama de motivarea acțiunii sale, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
Contestația în anulare este nefondată.
Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, motiv invocat și dezvoltat ulterior de contestatoare în cauza de față.
Din dezvoltarea motivelor contestației atât la 9 martie 2006, cât și la 5 iunie 2006 rezultă că, contestatoarea invocă greșeli în aprecierea și interpretarea probelor, aspecte ce nu pot fi corectate pe această cale de atac, contestația în anulare fiind o cale de retractare și nu de reformare a soluției atacate.
însăși invocarea la 5 iunie 2006 a dispozițiilor art. 304 pct. 7,8,9 C. proc. civ., formează convingerea că prin această cale de atac contestatoarea tinde la rejudecarea în fond a recursului urmare unor eventuale greșeli de judecată, ceea ce este inadmisibil.
Cum în speță nu s-a dovedit că decizia din recurs a fost rezultatul unei greșeli materiale în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., curtea a respins contestația în anulare formulată.
← ICCJ. Decizia nr. 3532/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3599/2006. Penal → |
---|