ICCJ. Decizia nr. 3599/2006. Penal
| Comentarii |
|
Reclamanta A.V.A.S. a solicitat obligarea pârâtei SC A. SA la efectuarea investiției de 3.000.000 lei conform contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 28 din 19 februarie 1998, obligarea la plata sumei de 1.5000.000 lei penalități potrivit clauzei din art. 7.10 din același contract.
Motivându-și acțiunea, reclamanta arată că antecesoarea pârâtei a încheiat cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 28 din 19 februarie 1998 și în clauza de la art. 7.9 s-a prevăzut obligația de a investi în societatea privatizată suma de 3.500.000.000 lei, în perioada 1 aprilie 1998 - 1 aprilie 2002. în cazul nerealizării investițiilor, cumpărătorul s-a obligat să plătească o penalitate de 30 % din suma neinvestită la sfârșitul fiecărui an și cumulat.
Cumpărătorul a realizat, în perioada 1998-2002, un volum de 500.000.000 lei investiții față de 3.500.000.000 lei cât fusese asumat prin contract.
Netransmițându-se documentele în termenele prevăzute în contract, investiția se consideră nerealizată conform art. 27 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 25/2002.
Tribunalul București, prin sentința comercială nr. 2323 din 18 mai 2005, a respins excepția lipsei de interes și a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei dar și cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta urmărește să obțină pentru sine sumele reprezentând penalitățile și nu pentru societate. Au fost respectat dispozițiile art. 27 lit. c) din O.G. nr. 25/2002 și art. 11 alin. (2) din același act normativ.
Pârâta a înaintat reclamantei certificatul nr. 1485 din 25 aprilie 2003 întocmit de cenzori iar societatea de audit certifică și ea că SC F.A. SA a efectuat investiții chiar mai mari decât obligațiile asumate.
în apelul reclamantei, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, acest apel prin decizia nr. 271 din 19 mai 2006.
S-a reținut că, din actele depuse rezultă că investițiile au fost realizate și reclamanta avea obligația de a verifica și de a fi de bună credință în executarea contractului.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă care invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susține că era obligația cumpărătorului să-i transmită, la termenele din contract, documentele privind realizarea investițiilor pentru a se respecta dispozițiile art. 7.11 din contract și art. 27 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 25/2002.
Recurenta arată că, în mod greșit s-a reținut că pârâta și-a îndeplinit obligația asumată prin contractul de vânzare-cumpărare, respectiv în art. 7.11 din acesta. Din documentele transmise rezultând doar existența aportului de 500.000.000 lei față de 3.500.000.000 lei cât era prevăzut.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din certificatul eliberat de firma de audit și înregistrat sub nr. 1897 din 2 iulie 2004, aflat la dosarul de fond, rezultă că investițiile totale până în 2002 s-au situat la valoarea de 11.938.310.279 lei, mai mult decât obligațiile asumate prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 28 din 19 februarie 1998.
Această certificare face dovada, potrivit art. 27 lit. c) din O.G. nr. 25/2002 că investițiile au fost efectuate și prin urmare instanțele (de fond și apel) au aplicat corect, atât dispozițiile menționate cât și art. 11 alin. (1) și (2) din același act normativ.
Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs, acesta a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3925/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3292/2006. Penal → |
|---|
