ICCJ. Decizia nr. 4774/2006. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 185 din 3 aprilie 2006, Judecătoria Mangalia l-a condamnat pe inculpatul M.D., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 - art. 209 alin. (1) și (2) C. pen., și cu reținerea stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și deținerii preventive de la 7 februarie 2006 al zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului.
Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 310 din 14 iunie 2006 a Tribunalului Constanța.
Inculpatul nemulțumit și de această hotărâre, a declarat recurs, și pe timpul soluționării acestuia, în baza art. 3002_i art. 160b C. proc. pen., Curtea de Apel Constanța a verificat din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a recurentului.
Astfel, prin încheierea din 28 iulie 2006, a dispus în baza art. 160b C. proc. pen., menținerea stării de arest preventiv, a inculpatului M.D., apreciind că nu au apărut noi temeiuri și care ar justifica revocarea acestuia.
Față de faza procesuală în care ne aflăm și anume, soluționare recurs, ca drept ultimă cale de ataca ordinară, recursul declarat de inculpat împotriva încheierii atacate, este inadmisibil potrivit art. 141 C. proc. pen.
Așa fiind, cum nu există calea de atac a recursului la recurs, în legislația procesual penală română, în vigoare, recursul se va respinge, ca inadmisibil în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Au fost aplicate și prevederile art. 192 C. proc. pen.
← ICCJ. Decizia nr. 4772/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4764/2006. Penal → |
---|