Trafic de influență. Art. 5 din Legea nr. 78/2000.Art. 6 din Legea nr. 78/2000. Încadrare juridică

În art. 5 din Legea nr. 78/2000 se prevede, între altele, că, în înțelesul acestei legi, sunt infracțiuni de corupție infracțiunile prevăzute în art. 254-257 C. pen., iar potrivit art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracțiunile de luare de mită - prevăzută în art. 254 C. pen., de dare de mită - prevăzută în art. 255 C. pen., de primire de foloase necuvenite - prevăzută în art. 256 C. pen. și de trafic de influență - prevăzută în art. 257 C. pen. se pedepsesc potrivit acelor texte de lege. Având acest conținut, dispozițiile art. 5 și art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu au influență asupra încadrării juridice a faptei și, prin urmare, dacă fapta de trafic de influență săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 1 din Legea nr. 78/2000 a fost încadrată în prevederile art. 257 C. pen. raportat la art. 5 din Legea nr. 78/2000 nu se impune schimbarea încadrării juridice a acesteia în prevederile art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nr. 2901 din 8 Mai 2006

Prin sentința penală nr. 1339 din 4 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, s-a dispus condamnarea inculpaților D.A. și P.D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 257 C. pen. raportat la art. 5 din Legea nr. 78/2000.

Prin decizia penală nr. 16 din 13 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus respingerea, între altele, a apelului procurorului.

împotriva ambelor hotărâri, procurorul a declarat recurs, invocând, între altele, cazul de casare prevăzut în art. 3859alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. în susținerea recursului declarat, procurorul a arătat că încadrarea juridică corectă a faptelor este cea prevăzută în art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, iar dispozițiile art. 5 din Legea nr. 78/2000 nu pot fi reținute ca și încadrare juridică a faptelor săvârșite, deoarece acestea arată numai care sunt infracțiunile de corupție în înțelesul legii speciale, fiind așadar o normă generală.

Infracțiunile de corupție sunt prevăzute în Secțiunea a 2-a a Capitolului III, de la art. 6 la art. 9, texte în conținutul cărora sunt prevăzute faptele socialmente periculoase, precum și sancțiunile aplicabile.

Recursul este nefondat.

în ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor, înalta Curte de Casație și Justiție reține că aceasta presupune realizarea de către instanța de judecată a unei concordanțe între conținutul legal al infracțiunii și conținutul concret al acesteia.

Prin încadrarea juridică a faptei se stabilește textul din legea penală care prevede și sancționează fapta socialmente periculoasă care face obiectul cauzei penale.

Pe de altă parte, se impune a se avea în vedere faptul că norma penală specială prevede care faptă de pericol social este considerată infracțiune. în speță, norma penală specială care prevede că fapta constituie infracțiune se circumscrie dispozițiilor art. 257 C. pen.

Dispozițiile cuprinse în art. 5 și art. 6 din Legea nr. 78/2000 sunt prevăzute în același capitol, și anume Capitolul III - Infracțiuni - neavând influență asupra încadrării juridice a faptei.

Prin urmare, nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 257 C. pen. raportat la art. 5 din Legea nr. 78/2000 în art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât în art. 5 se face o prezentare generală și o enumerare a infracțiunilor de corupție - între care și infracțiunea de trafic de influență prevăzută în art. 257 C. pen. - pe când în textul art. 6 din legea specială, cuprins în același capitol, se reia în integralitate conținutul infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 257 C. pen.

Față de considerentele ce preced, recursul procurorului a fost respins.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Trafic de influență. Art. 5 din Legea nr. 78/2000.Art. 6 din Legea nr. 78/2000. Încadrare juridică