ICCJ. Decizia nr. 1082/2008. Penal. Vătămarea corporală (art. 181 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr.1082/2008
Dosar nr. 167/1/2008
Şedinţa publică din 25 martie 2008
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 64 din 10 decembrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, în baza art. 11 pct. 2 Iit. a) raportat la art. 10 Iit. a) C. proc. pen., au fost achitaţi inculpaţii P.M. şi R.G. pentru săvârşirea infracţiunii de supunere la rele tratamente prevăzută de art. 267 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 Iit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., au fost achitaţi aceiaşi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen. şi vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.
Raportat la dispoziţiile art. 346 alin. (3) C. proc. pen., nu au fost acordate despăgubirile civile pretinse.
S-a reţinut că, pornindu-se de la cele inserate în art. 2781 C. proc. pen., potrivit cărora persoana vătămată căreia i s-a respins plângerea de către procurorul ierarhic superior celui care a pronunţat soluţia ce a nemulţumit-o are latitudinea de a se adresa instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, în speţă s-a formulat plângere împotriva rezoluţiei din 03 iulie 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, dată în dosarul penal nr. 493/ll/2/2006 cu motivaţia subzistenţei unor probe suficiente pentru pronunţarea unei soluţii de trimitere în judecată.
Mai exact, dacă petentul a sesizat organul de urmărire penală în vederea trimiterii în judecată a făptuitorilor P.M. şi R.G., ambii agenţi de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (2), art. 181 alin. (1) şi art. 267 C. pen., susţinând că în data de 12 martie 2002, în jurul prânzului, urmare a unor schimburi de replici avute pe stradă, în faţa sediului Poliţiei Săcele, aceştia aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu l-au introdus cu forţa în incinta sediului, unde l-au lovit provocându-i leziunile descrise în certificatul medico-legal de la dosar, prin rezoluţia din 19 mai 2006 s-a dispus scoaterea lor de sub urmărire penală cu motivaţia că practic în cauză nu există probe certe care să demonstreze vinovăţia lor indubitabilă.
Prin rezoluţia din 03 iulie 2006 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov neputându-şi forma convingerea că cei doi făptuitori sunt vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor reclamate, a respins plângerea promovată de către petent, rezoluţie atacată, la rândul ei, potrivit celor dispuse în art. 2781 C. proc. pen.
În motivarea plângerii se arată că probele au fost interpretate în vădită neconcordanţă cu realitatea, neefectuându-se în mod nemotivat constatarea tehnico-ştiinţifică cu testul poligraph, mai ales că valorile vectorilor desenaţi de inscriptori pe biodiagramă sunt direct proporţionale cu implicarea culpabilă a persoanei testate.
Prin încheierea de şedinţă din 18 august 2006 pornind de la relevanţa faptului că partea vătămată a intrat în sediul poliţiei, împotriva voinţei sale şi fără să prezinte urme de lovituri, iar la câteva momente după ieşirea din sediul respectiv era foarte îmbujorat, prezentând urme de zgârieturi pe faţă, potrivit declaraţiei martorului M.L., prima instanţă, văzând că procurorul a omis să analizeze modalitatea în care făptuitorii au condus-o pe partea vătămată în sediul poliţiei, prin raportare la Legea nr. 26/1994, a admis plângerea formulată de petent, a desfiinţat rezoluţia contestată dispunând punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva învinuiţilor pentru cele trei infracţiuni mai sus enunţate. Soluţia procurorului a fost desfiinţată pentru toate faptele şi persoanele la care se referea, cauza reţinându-se în integralitate spre rejudecare, legiuitorul reglementând şi acest mod de sesizare a primei instanţe de judecată.
Cercetând cuprinsul pieselor de la dosar instanţa reţine în fapt şi în drept următoarele aspecte:
În ziua de 12 martie 2003, inculpaţii aflaţi în patrularea conductei de transport produse petroliere ce traversa perimetrul localităţii, după ce au verificat zonele vulnerabile furtului de combustibil au revenit la sediul poliţiei pentru a participa la o şedinţă operativă, moment în care au zărit-o pe partea vătămată care în zona trecerii de pietoni profera injurii la adresa Ministerului de Interne.
Poliţiştii au invitat-o la sediul pentru întocmirea unui proces-verbal de sancţionare contravenţională, context în care aceasta s-a deplasat în biroul comandantului căruia i-a relatat o cu totul altă stare de fapt.
Definitivându-i-se procesul-verbal l-a semnat fără obiecţiuni, părăsind în final sediul poliţiei.
Referitor la momentul pătrunderii în incinta sediului poliţiei, martorii au declarat următoarele aspecte:
- martorul N.R.: „poliţiştii s-au arătat iritaţi de faptul că T.S. nu s-a dat la o parte să-i lase să treacă cu maşina, motiv pentru care l-au luat de braţ, încadrându-l practic şi la intrarea în poliţie l-au lovit cu palma peste cap şi cu pumnul undeva în spate" pentru ca în instanţă să revină asupra declaraţiei iniţiale afirmând că „eu practic am văzut când l-au luat şi l-au dus la sediul poliţiei şi am declarat că acesta a fost lovit urmare a relatărilor părţii vătămate.
Partea vătămată m-a rugat să îl ajut în sensul de a da o declaraţie prin care să spun că am văzut când a fost bătut de cei doi poliţişti".
- martorul S.T. – „l-am observat pe T.S., în zona trecerii de pietoni care l-a vederea poliţiştilor a început să înjure. Nu pot afirma dacă înjurăturile se adresau poliţiştilor ca persoană ori poliţiei ca instituţie. Inculpatul P.M. coborând geamul de la autoturism l-a rugat să se liniştească şi sesizând că acesta continuă, având acelaşi comportament au coborât din autoturism şi l-au condus la sediul poliţiei. Nu am sesizat ca cei doi inculpaţi să-l lovească sau să-l îmbrâncească pe petent".
- martorul M.L. „în ziua respectivă, aflându-mă în exerciţiul funcţiunii vopseam un avizier al băncii alăturate sediului poliţiei şi am constatat că partea vătămată era condusă spre sediul poliţiei de către cei doi poliţişti care l-au încadrat, ţinându-l unul de un braţ şi celălalt de celălalt braţ. Nu am observat că aceştia să recurgă la violenţă fizică".
- martorul Ş.V.: „mă aflam în anticamera ofiţerului de serviciu situată la intrarea în sediu, când am constatat că partea vătămată a fost adusă de cei doi inculpaţi, însă nu am observat ca aceasta să aibă urme exterioare de leziuni la nivelul feţei şi nici nu am sesizat ca cei doi inculpaţi să recurgă la violenţă pentru a-l introduce în sediu";
- martorul V.A.C. „ . .la un moment dat l-am văzut pe T.S. aproape de intrarea în poliţie prins între cei doi poliţişti. . .În deplasare lovindu-l cu palma sau pumnul în zona capului, mai mult la ceafă".
Referitor la momentele ulterioare părăsirii sediului poliţiei, martorii au dat următoarele declaraţii:
- martorul B.M. – „în ziua respectivă l-am zărit pe T.S. când ieşea din sediul poliţiei, moment în care ne-am salutat rară a purta vreun dialog. Precizez că nu am constatat că acesta să prezinte echimoze sau urme de sânge la nivelul capului".
- martorul C.l. „în timp ce mă întorceam cu microbuzul de la Braşov, când am ajuns în dreptul poliţiei l-am zărit pe T.S., pe trotuar şi l-am văzut că avea faţa însângerată şi stătea de vorbă cu B.M. .. după amiază, la barul unde lucrez a venit T.S. .. am dat mâna cu el şi am văzut că avea urme de lovituri pe faţă, era murdar pe haine ca şi cum s-ar fi tăvălit pe jos .. mi-a spus că a fost bătut de poliţişti din Săcele".
- martorul S.P., „după ce a ieşit din biroul în care se aflau cei doi inculpaţi eu l-am putut vedea foarte bine pe T.S. şi nu pot afirma că acesta ar fi prezentat urme de violenţă la nivelul capului".
- martorul R.B.L., „eu nu am sesizat ca cineva să-l lovească pe T.S., ci am văzut doar că avea urme de sânge".
- martorul M.M.O. – „ .. m-am întâlnit cu T.S. .. m-a rugat să-l ajut cu cineva care să-i facă nişte semne, deoarece vrea să facă ceva cuiva din poliţie .. fără a indica un nume şi fără a indica o anumită motivaţie.
Această discuţie s-a purtat într-un loc public, mai precis în apropierea sediului poliţiei iar la acest dialog nu a participat nimeni".
- martorul M.L. „după 30 minute de la intrarea părţii vătămate în sediul poliţiei am sesizat că aceasta a intrat în sediul băncii, solicitându-mi să o las să meargă la toaletă.
Atunci am văzut că era îmbujorat la faţă, avea şi urme de zgârieturi, motiv pentru care l-am lăsat să intre la toaletă, fără a avea o altă discuţie cu acesta".
- martorul Ş.V. „l-am zărit pe T.S. din anticamera ofiţerului de serviciu în momentul în care a părăsit sediul poliţiei şi nu am constatat să aibă urme de violenţă. Mergea normal, nu acuza vreo durere provocată de loviri".
Dacă, pe de o parte, avem declaraţia martorului R.B.L. ce invederează că la data menţionată în plângere era însoţit de martorul S.P. cu care se afla în sediul Poliţiei Săcele când l-ar fi zărit pe inculpatul R.G. care cu un ton ridicat îi cerea petentului să se spele, cei doi aflându-se în toaleta situată la parterul incintei clădirii, moment în care ar fi văzut o umflătură la unul din ochii lui T.S., pe de altă parte, în contradicţie cu aceasta, avem depoziţia martorilor S.P. care arată că deşi l-a putut vedea foarte bine pe petent nu poate afirma că acesta ar fi prezentat urme de violenţă, T.G. din care rezultă că petentul nu avea cum să folosească la acea dată chiuveta aflată în toaleta de la parter deoarece aceasta era în stare de neutilizare datorită obturării ţevei fisurate, obturare menită a stopa eventuala inundare a acelui spaţiu, M.I. ce a fost solicitat în calitate de instalator la începutul lunii februarie pentru a înlocui o ţeava în toaleta de la parterul sediului şi care a aplicat un dop până la remedierea defecţiunilor robinetului de curgere a apei.
Declaraţia martorului C.l., ce susţine că în momentul în care trecea cu microbuzul prin dreptul Poliţiei Săcele l-a zărit pe trotuar pe petent care „avea faţa însângerată", purtând un dialog cu B.M. este combătută de declaraţia celui din urmă care nu a observat la acesta nici un fel de urme de violenţă, echimoze sau urme de sânge la nivelul capului.
Prin urmare, afirmaţiile martorilor ce susţin versiunea petentului sunt contrazise de declaraţiile altor martori, după cum urmare a examinării cu tehnica poligraf nu au fost evidenţiate la inculpaţi reacţii specifice comportamentului simulat, biodiagrama rezultată fiind una negativă.
Mai exact şi declaraţiile martorilor ce au asistat la momentul pătrunderii în sediul poliţiei a părţilor implicate sunt contradictorii. Dacă martorul V.A.C. susţine că încadrându-l pe T.S. cei doi inculpaţi l-au lovit cu palma peste cap şi cu pumnul în spate, poziţie la care s-a raliat iniţial şi martorul N.R.A. care în instanţă a revenit asupra celor declarate, precizând că nu a văzut ca petentul să fi fost lovit, martorul M.L., agent de pază la B.R. susţine, dimpotrivă, că nu este adevărat că partea vătămată să fi fost lovită în stradă de cei doi inculpaţi, susţinere confirmată şi de martorii S.T. şi S.V. (ofiţer de serviciu la poarta de intrare-ieşire din sediul Poliţie Săcele), primul fiind contactat de către petent ulterior acestui incident şi rugat să-şi schimbe declaraţia.
Întrucât din coroborarea tuturor probelor nu se poate reţine cu certitudine că inculpaţii l-au agresat pe petent, i-au cauzat intenţionat suferinţe fizice inexistând un real raport de cauzalitate între acţiunile acestora şi leziunile descrise în actul medical de la dosar, instanţa, ţinând cont că prezumţia de nevinovăţie se întregeşte cu principiul „in dubio pro reo" potrivit căreia orice îndoială se interpretează în favoarea inculpatului, în speţă neexistând probe certe care să înfrângă prezumţia de nevinovăţie, a dispus achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.
Totodată, nerezultând o comportare incorectă şi necuviincioasă faţă de petent, incompatibilă cu dispoziţiile Legii nr. 26/1994, inculpaţii nefăcând altceva decât să constate săvârşirea unei contravenţii, să-l conducă pe petent la sediu în vederea întocmirii unui proces-verbal de contravenţie, Curtea, apreciind a fi inexistente cerinţele stipulate în art. 250 C. pen., a dispus achitarea inculpaţi lor şi pentru această infracţiune.
Raportând susţinerile petentului la cele inserate în art. 267 C. pen., Curtea, apreciind că petentul nu se afla în stare de reţinere ori detenţie, amândouă fiind reglementate de legiuitor ca măsuri privative de libertate, putând fi dispuse doar în condiţiile prevăzute în art. 143 şi 146 C. proc. pen., în speţă nepunându-se problema acestor măsuri preventive, a dispus achitarea inculpaţilor şi pentru această infracţiune.
Potrivit dispoziţiilor art. 346 alin. (3) C. proc. pen., nu acordă despăgubiri le civile pretinse în cuprinsul plângerii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs partea vătămată T.S.
Atât în motivarea scrisă a recursul ui, cât şi cu ocazia susţinerii orale a acestuia, partea vătămată a arătat în esenţă că probele administrate în cauză demonstrează săvârşirea de către inculpaţi a faptelor menţionate în plângerea formulată, constând în aceea că a fost lovit în mod repetat de către aceştia în sediul poliţiei Săcele, unde fusese introdusă cu forţa de inculpaţi, în calitatea lor de agenţi de poliţie.
Examinând hotărârea atacată, Curtea constată că recursul este fondat însă pentru alte motive decât cele invocate de recurent.
Potrivit art. 3859 pct. 3 teza I C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când instanţa nu a fost compusă potrivit legii.
Dispoziţiile legale privitoare la compunerea instanţei includ, alături de cele C. proc. pen., şi prevederile cu relevanţă în materie cuprinse în legea de organizare judiciară nr. 304/2004 (art. 54), precum şi cele din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.
În acest sens, Curtea constată că însăşi legea privind organizarea judiciară face trimitere [(art. 52 alin. (1)] la Regulamentul de ordine interioară pentru a detalia criteriile şi procedura prin care în mod excepţional, prin derogare de la principiul continuităţii, pot avea loc schimbări în compunerea completelor de judecată.
Între incidentele procedurale care afectează continuitatea completului sunt şi cele referitoare la incompatibilităţi, ce pot fi invocate pe parcursul judecăţii pe calea abţinerii şi recuzării.
În acest context, Curtea reţine că procedura de soluţionare a cererilor de recuzare, respectiv a declaraţiilor de abţinere este reglementată de art. 98 din Regulament, text care a fost modificat prin art. l pct. 11 din H.C.S. al Magistraturii nr. 352 din 10 mai 2006 (M. Of. nr. 491/7.06.2006).
Astfel, cu referire la situaţia în care cererea de recuzare sau declaraţia de abţinere sunt întemeiate, Regulamentul preciza iniţial că judecarea cauzei urma a fi făcută în continuare chiar de către completul care a soluţionat incidentul procedural, pentru ca ulterior în urma modificărilor susmenţionate, să se prevadă că dosarul se repartiza completului imediat următor celui care a soluţionat incidentul procedural şi numai în situaţia în care un asemenea complet nu există judecata va fi făcută chiar de completul care a soluţionat respectivul incident.
În speţă, urmare a admiterii plângerii în condiţiile art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., judecătorul care a pronunţat încheierea din 18 august 2006 a formulat declaraţie de abţinere, ce a fost soluţionată în sensul admiterii de către un alt complet, prin încheierea din 5 septembrie 2006.
Deşi la acea dată erau în vigoare dispoziţiile modificate ale Regulamentului de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, completul care a soluţionat incidentul procedural a continuat judecată în cauză, pronunţând, la data de 10 decembrie 2007, şi sentinţa recurată, în condiţiile în care din actele existente la dosar nu rezultă că la Curtea de Apel Braşov, secţia penală nu ar mai fi existat un alt complet de judecată (pe lângă cel care s-a abţinut şi cel care a soluţionat incidentul procedural).
În aceste condiţii, dincolo de criticile formulate de recurent, Curtea constată că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile legale privitoare la compunerea instanţei, caz de nulitate absolută reglementat de art. 197 alin. (2) C .proc. pen. şi. în egală măsură, de casare a hotărârilor judecătoreşti prevăzut în art. 3859 pct. 3 C. proc. pen.
În consecinţă, recursul va fi admis, sentinţa casată, iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă, conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de partea vătămată T.S. împotriva sentinţei penale nr. 64 din 10 decembrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi in stanţă, Curtea de Apel Braşov.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 211/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1342/2008. Penal → |
|---|
