ICCJ. Decizia nr. 1342/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr.1342/2008
Dosar nr. 713/88/200.
Şedinţa publică din 10 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 44 din 14 martie 2006 a Tribunalului Tulcea, s-a dispus în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., condamnarea inculpatului R.R. la o pedeapsă principală de 6 ani închisoare şi o pedeapsă complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Inculpatului i-a fost aplicată şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) în conformitate cu prevederile art. 71 C. pen.
În temeiul art. 39 alin. (1) C. pen. s-a dispus contopirea pedepsei aplicate cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) aplicată prin sentinţa penală nr. 911 din 24 martie 1999 a Judecătoriei Timişoara, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 376 din 14 aprilie 2000 a Curţii de Apel Timişoara, în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. Pen.
Au fost anulate mandatele de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Timişoara în baza sentinţei penale nr. 911 din 24 martie 1999 a Judecătoriei Timişoara, judeţul Timiş.
În cauză s-a constituit parte civilă victima P.C.D., solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 500.000.000 lei ROL reprezentând despăgubiri pentru daune morale.
Instanţa a admis în parte pretenţiile formulate, dispunând obligarea inculpatului R.R. la plat sumei de 10.000 lei RON către P.C.D.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul R.R., criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
În motivarea apelului au fost invocate nulităţile prevăzute art. 197 alin. (2) C. proc. pen. ca urmare a încălcării de către instanţa de judecată a prevederilor art. 296 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. pen.
S-a susţinut, de asemenea, că în mod greşit prima instanţă a renunţat la audierea martorilor D.C. şi Z.I.D.
Prin Decizia penală nr. 172/P din 12 septembrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa a fost admis apelul declarat de inculpat, dispunându-se desfiinţare sentinţei penale nr. 44 din 14 martie 2006 a Tribunalului Tulcea şi rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă de fond cu respectarea dispoziţiilor legale privind publicitatea şedinţei de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere prevederile art. 290 alin. (2), (3) C. proc. pen. din care rezultă, că dacă judecarea în şedinţă publică ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnităţii sau vieţii intime a unei persoane, instanţa la cererea procurorului, a părţilor ori din oficiu, poate declara şedinţa secretă pe tot cursul sau pentru o anumită parte a judecării cauzei, după ascultarea părţilor prezente sau a procurorului când participă la judecată.
Din coroborarea prevederilor art. 290 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. cu dispoziţiile art. 25 din Legea 678/2001 rezultă că, atunci când inculpatul este cercetat pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, instanţa poate declara şedinţa secretă numai după ascultarea părţilor, întrucât şedinţa publică este regula.
Având în vedere prevederile legale mai sus menţionate, cât şi situaţia de fapt concretă din dosar, curtea de apel a constatat că judecata prezentei cauze s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale privind publicitatea şedinţei de judecată, iar hotărârea pronunţată şi actele procedurale ce o preced sunt lovite de nulitate absolută.
Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., se sancţionează cu nulitate absolută dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată. Nulitatea nu poate fi înlăturată în niciun mod şi ea a adus vătămări bunei desfăşurări a cauzei.
Prin sentinţa penală nr. 110 din data de 30 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr. 713/88/2006 (nr. format vechi 4094/2006 ) a hotărât:
În conformitate cu art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen. În infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen.
În conformitate cu art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.R. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani.
În conformitate cu art. 39 alin. (1) C. pen. a fost contopită pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) pe o durată de 3 ani aplicată prin sentinţa penală nr. 911 din 24 martie 1999 a Judecătoriei Timişoara, judeţul Timiş, definitivă prin Decizia penală nr. 376 din 14 aprilie 2000 a Curţii de Apel Timişoara, judeţul Timiş în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) pe o durată de 3 ani, ce va fi executată de inculpat.
A fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. în conformitate cu art. 71 C. pen.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinţei penale nr. 911 din 24 martie 1999 a judecătoriei Timişoara, judeţul Timiş.
Au fost respinse, ca nefondate, pretenţiile la despăgubiri pentru daune morale formulate de P.C.D.
În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei în folosul statului cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă, după desfiinţare, în rejudecare, din examinarea probatoriului administrat în cauză, respectiv declaraţiile părţilor vătămate, ale victimelor infracţiunii, declaraţiile martorilor, procesele-verbale încheiate de agenţi de poliţie, adresele B.C.R., sucursala Tulcea, referitoare la sumele expediate în ţară pe numele lui D.C., precum şi celelalte acte ale cauzelor, a reţinut, în fapt, următoarele:
Numiţii D.C. şi Z.I.D. se cunoşteau de mai mult timp, între cei doi existând ulterior şi o relaţie de concubinaj. La sfârşitul lunii august 2002, Z.I.D. a plecat în Spania şi, cum după un anumit timp legăturile telefonice dintre ea şi concubin au încetat, acesta a plecat în Spanie pentru a o întâlni.
În perioada în care D.C. s-a aflat în Spania, acesta l-a întâlnit pe inculpatul R.R. şi cei doi au pus la cale un plan pentru racolarea de tinere din România, în scopul ca acestea să practice prostituţia în Spania, iar sumele obţinute să fie însuşite de inculpatul R.R. şi de D.C.
Odată revenit în ţară, D.C. i-a adus la cunoştinţă lui Z.I.D. cele discutate şi stabilite cu inculpatul R.R. şi cei doi concubini au demarat acţiunile de racolare a unor persoane de sex feminin, fiind vizate mai întâi persoane pe care cei doi le cunoşteau destul de bine.
Activitatea de racolare s-a desfăşurat pe raza municipiului Tulcea.
Din declaraţia părţii vătămate H.M. a rezultat că aceasta s-a întâlnit la 25 februarie 2003 în municipiul Tulcea cu D.C., ce era însoţit de P.L. şi în urma discuţiilor purtate cu aceştia, a aflat că în zilele următoare numitele O.M., P.L., S(G.)D., împreună cu Z.I.D., urmau să plece în Spania, pentru a lucra într-un bar ca ospătare. D.C. i-a propus victimei H.M. să meargă şi ea în Spania în condiţii similare, iar victima a spus că trebuie să se solicite acceptul părinţilor ei.
Ulterior, D.C. şi Z.I.D. s-au deplasat la domiciliul lui H.M. şi, aşa cum a rezultat din declaraţiile martorei N.I., mama victimei H.M., cei doi au obţinut acordul părinţilor victimei.
A ajuns în Spania pe data de 13 martie 2003, în Madrid fiind aşteptată de inculpatul R.R. care a condus-o în imobilul în care urma să locuiască. Aici Ie-a cunoscut pe P.C.D., Z.D., O.M. şi P.L.. O.M. i-a spus ce fac în Madrid, explicându-i că practică prostituţia şi că cest lucru urmează să-l facă şi ea, lucru pe care l-a acceptat datorită unui sentiment de temere cauzat prin ameninţări directe.
Victima a mai declarat că a fost obligată să se prostitueze, urmare ameninţărilor venite din partea numitei P.C.D., cât şi a administrării unor „prafuri albe", iar banii încasaţi de pe urma prostituţiei erau predaţi lui P.C.D. sau lui D.C., care o supraveghea pe perioada cât se afla pe stradă pentru racolarea de clienţi.
Din declaraţia victimei H.M. s-a reţinut că, pentru a i se înfrânge o eventuală opoziţie, a fost ameninţată indirect, atât ea, cât şi O.M. cu moartea şi era supravegheată permanent, nepermiţându-i-se să se întoarcă la locul de cazare decât după ce obţinea 200 Euro de pe urma practicării prostituţiei.
În toată perioada cât victima H.M. s-a aflat în Spanie şi a practicat prostituţia, aceasta a locuit într-un apartament cu D.C., Z.I.D. şi P.C.D., care era persoane ce o supraveghea şi care-l reprezenta pe inculpatul R.R., zis M. şi chiar pretindea că este prietena acesteia.
Din declaraţiile victimei P.L. s-a reţinut că şi aceasta a fost racolată de D.C. şi Z.I.D., cu promisiunea că i se va oferi un loc de muncă la bucătărie într-un restaurant, cu salariu de 700-800 Euro pe lună.
Obţinând acceptul victimei, D.C. s-a ocupat de formalităţile necesare plecării din ţară, suportând şi cheltuielile aferente, iar deplasarea în Spania, victima a făcut-o cu Z.I.D., O.M. şi S.(G.)D.
Victima P.L. a mai relatat că, la Madrid, au fost întâmpinate de inculpatul R.R., care era însoţit de P.C.D. şi că au fost conduse de aceştia la un apartament din oraşul Madrid.
La locaţia respectivă, inculpatul a ridicat paşapoartele victimei şi a celorlalte fete care veniseră cu ea, spunând că le va restitui numai după ce va încasa de la fiecare suma de 1000 Euro, ce reprezintă cheltuielile pe care Ie-a suportat el pentru ca să se facă deplasarea lor în Spania.
Victima P.L. a mai arătat că, atunci când a aflat de la inculpat că trebuie să se prostitueze, a refuzat iniţial, însă ulterior a trebuit să accepte, ameninţată fiind, faptul că îi vor face probleme copilului ei şi familiei ei din România, iar D.C. l-a asigurat pe inculpatul R.R., telefonic, că are toate datele de identificare ale membrilor familiei ei.
A mai declarat victima P.L. faptul că a fost bătută, cu pumnii, de către inculpatul R.R., zis M., pentru că a refuzat să practice prostituţia, iar banii astfel obţinuţi îi erau luaţi de inculpatul R.R. şi D.C.
Totuşi, partea vătămată P.L. a făcut şi precizarea că a fost bătută şi pentru faptul că i-a ameninţat că va merge la poliţie şi va povesti totul despre ei.
Din declaraţiile numitei O.M. a rezultat că aceasta a fost racolată de D.C. şi Z.I.D., promiţându-i-se un loc de muncă în Spania, că a plecat din ţară în cursul lunii martie 2003, însoţită de Z.I.D. şi împreună cu P.L. şi S(G.)D., iar în Spania au fost întâmpinate de numitul M., nimeni altul decât inculpatul R.R., ce era însoţit de o altă persoană pe nume C., identificată ulterior în persoana lui P.C.D.
Inculpatul R.R. a condus-o pe victimă şi însoţitoarele ei la un bloc de locuinţe, unde erau închiriate nişte camere, iar apoi inculpatul R.R. a scos-o în oraş, ocazie cu care i-a adus la cunoştinţă faptul că, motivul real pentru care a fost adusă în Spania, este acela de a se practica prostituţia.
Conform declaraţiei victimei O.M., inculpatul R.R., zis M., i-a făcut cunoscut cu acel prilej că el are înţelegere cu D.C. şi Z.I.D., că aceştia din urmă să-i aducă fete din România pentru a se prostitua.
Într-o primă fază, victima a acceptat să se prostitueze, însă în prima zi nu a putut să facă ce i se cerea şi în momentul în care s-a întors la locul unde era cazată, a fost bătută de inculpatul R.R. şi i s-a spus că trebuie să îi aducă bani, indiferent cum îi obţine.
Victima a mai arătat, în declaraţia sa, dată în faţa instanţei, că banii câştigaţi din prostituţie, îi înmâna, fie direct inculpatului R.R., fie prin intermediul numitei P.C.D., care devenise prietena inculpatului R.R.
A mai arătat victima că a acceptat să se prostitueze în condiţiile impuse de inculpatul R.R., zis M., întrucât nu cunoştea limba spaniolă, nu cunoştea nicio persoană la care să apeleze pentru ajutor şi nu avea nici banii necesari pentru a se întoarce în România.
Din declaraţiile numitei C.P.N. a rezultat că şi aceasta a fost racolată de D.C. şi Z.I.D., cu promisiunea de a i se oferi un loc de muncă onest şi bine plătit în Spania şi că deplasarea către Spania a făcut-o prin Italia, iar la Roma a fost preluată de inculpatul R.R. care i-a înmânat o sumă de bani, numitului G., care a găzduit-o timp de 2 zile la Roma.
Odată ajunsă la Madrid, în Spania, victima a fost cazată de inculpatul R.R. la un hotel şi acolo inculpatul i-a adus la cunoştinţă motivul real pentru care fusese adusă în Spania, respectiv pentru a practica prostituţia.
Victima a declarat că tot inculpatul R.R. i-a adus la cunoştinţă faptul că, în urma practicării prostituţiei, trebuia să aducă zilnic 150-200 Euro, ce urmau să fie înmânaţi lui sau lui D.C. ori Z.I.D.
Victima a declarat că inculpatul R.R. o conducea de dimineaţă şi o aducea seara de la locul unde practica prostituţia şi încasa banii pe care îi obţinea.
A mai declarat victima că, la sfârşitul lui noiembrie 2002, D.C. şi Z.I.D. au plecat din România şi s-au reîntors în Spania la 2 decembrie 2002, cu numitele R.V. şi B.A.E., care au practicat prostituţia în aceleaşi condiţii ca şi ea.
A mai declarat victima C.P.N. că, la plecarea din Spania, a fost ameninţată cu moartea dacă va povesti cele petrecute în Spania de către D.C.
Din declaraţia victimei P.C.D., instanţa a reţinut că şi aceasta a fost contactată de Z.I.D., promiţându-i-se să meargă în Spania, la muncă, promiţându-i-se câştiguri importante.
În condiţiile arătate, la sfârşitul lunii noiembrie 2002, victima a declarat că a plecat în Spania însoţită de D.C. şi împreună cu numitele T.V., A. şi D. şi ajunsă la destinaţie i s-a făcut cunoscut de către D.C. faptul că urmează să se prostitueze. Totodată, i s-au adus la cunoştinţă condiţiile în care urma să practice prostituţia, în sensul că trebuia să aducă zilnic suma de 200 Euro în prima lună, urmând ca apoi suma să scadă pentru a putea astfel obţine banii de întoarcere în România.
A mai declarat victima că, la începutul lunii februarie 2003, D.C. şi Z.I.D. s-au întors în România şi că apoi le-au adus în Spania, tot pentru prostituţie, pe O.M., S.(G.)D. şi P.L., ia apoi şi pe H.M.
În perioada cât D.C. şi Z.I.D. se aflau în România, victima a declarat că au rămas cu M., adică cu inculpatul R.R.
A mai arătat victima că sumele de bani rezultate din prostituţie erau predate, fie lui D.C. sau Z.I.D., fie inculpatului R.R.
T.V. a arătat că a plecat în Spania pe data de 28 noiembrie 2002 împreună cu D.C., Z.I.D. şi cu A.M. în Madrid, au fost aşteptaţi de inculpatul R.R. care i-a condus cu autoturismul la un apartament închiriat. Din discuţiile purtate cu inculpatul, a aflat că a fost minţită de D.C. şi Z.I.D. în legătură cu posibilitatea de a lucra ca dansatoare într-un club şi că celelalte fete ce se aflau acolo, practicau prostituţia.
Inculpatul i-a mai spus că dacă nu doreşte să practice prostituţia, a doua zi dimineaţa îi va cumpăra bilet pentru a se pute întoarce acasă.
T.V. a arătat că a decis să rămână în Madrid pentru a practica prostituţia cu speranţa că între timp va găsi un loc de muncă. în aceste împrejurări a practicat prostituţia timp de 3 luni, în aceeaşi situaţie fiind şi numitele P.C.D. şi N.
În fiecare seară din prima lună, trebuia să predea suma de 200 Euro, iar apoi câte 100 Euro lui D.C. şi Z.I.D.
Raporturile sexuale cu diferitele persoane de sex masculin erau practicate într-un hotel din apropiere, unde plăteau câte 5 Euro pentru 15 minute de cazare, iar tariful pentru fiecare „client" era de 25 Euro.
A mai precizat numita T.V. că inculpatul, în repetate rânduri a întrebat-o dacă nu doreşte să plece acasă, precizându-i că este liberă să facă acest lucru.
În Spania, T.V. a mai cunoscut-o pe I.I.L., care a fost adusă în aceleaşi condiţii, fiind asigurată că va lucra ca ospătară într-un restaurant.
Aceasta nu a fost de acord să practice prostituţia, motiv pentru care după două săptămâni, a fost trimisă în ţară, însă P.C.D. a rămas în Madrid şi a practicat prostituţia şi după ce T.V. s-a întors în ţară.
Cu privire la banii obţinuţi din practicare prostituţiei, T.V. a dat declaraţii contradictorii, arătând, totuşi că erau predaţi inculpatului R.R. care îi împărţea cu D.C. şi Z.I.D.
Din declaraţiile părţii vătămate G.D. a rezultat că a fost indusă în eroare de către D.C. şi Z.I.D. cu privire la posibilitatea de a lucra în Spania, într-un restaurant. Cu ajutorul celor doi, la data de 5 martie 2003, a ajuns în Madrid, fiind însoţită de Z.D., P.L. şi O.M. Numitul D.C. Ie-a condus până la Arad şi Ie-a spus că va veni mai târziu împreună cu H.M.
În Madrid au fost aşteptate de către inculpatul R.R. şi P.C.D., care i-au condus într-un apartament închiriat, deplasându-se cu autoturismul inculpatului.
Pe drum, inculpatul i-a explicat părţii vătămate G.D. că a fost adusă în Spania pentru a practica prostituţia, întrebând-o, totodată dacă ştia acest lucru. Revolta manifestată de partea vătămată, i-a dat de înţeles inculpatului R.R. că aceasta nu cunoştea că trebuie să practice prostituţia şi nemulţumit, i-a reproşat lui Z.I.D. faptul că i-a dat părţii vătămate explicaţii cu privire la motivul real pentru care a fost determinată să vină în Spania.
Numita P.C.D. a încercat să o convingă pe partea vătămată G.D. să rămână la Madrid şi să practice prostituţia. Faţă de refuzul categoric al părţii vătămate G.D., inculpatul R.R. i-a spus că se poate întoarce în ţară. l-a cumpărat bilet de microbuz, i-a dat „bani de buzunar" şi, după 3 zile, s-a întors în ţară.
A mai relatat partea vătămată că, în cele patru zile cât a stat la Madrid, a constatat că P.L., O.M. şi P.C. practicau prostituţia. Banii obţinuţi erau predaţi inculpatului R.R., iar P.C.D. ţinea o evidenţă a sumelor de bani predate.
De asemenea, a remarcat partea vătămată că în timp ce D.C. avea sarcina principală de a racola fete din România şi de a le aduce în Spania, inculpatul R.R. se ocupa de protecţia lor, rezolva probleme legate de vestimentaţia adecvată a fetelor, de masă şi cazare.
În cursul cercetării judecătoreşti, partea vătămată G.D. a mai arătat că inculpatul R.R. nu a exercitat violenţe fizice ori presiuni psihice asupra ei sau asupra celorlalte fete, însă Ie-a speriat spunându-le că există în apropierea Madridului o pădure în care sunt „... omorâte şi îngropate cele care nu respectă ceea ce spune el."
Din probele administrate în cauză a rezultat fără dubiu faptul că numiţii D.C. şi Z.I.D., în înţelegere cu inculpatul R.R. au racolat mai multe fete din Tulcea în scopul de a le aduce în Spania unde, unele dintre ele au practicat prostituţia, banii obţinuţi fiind predaţi, atât inculpatului, cât şi lui D.C. şi Z.I.D.
Pentru a le determina să se deplaseze în Spania, D.C. şi Z.I.D. le-au indus în eroare pe fetele racolate, spunându-le că vor lucra în restaurante ori alte locuri ca ospătare, dansatoare etc.
Persoanele racolate erau aşteptate în Madrid de către inculpat, conduse ulterior într-un apartament închiriat, inculpatul ocupându-se de întreţinerea acestora, rezolvând problemele legate de asigurare unei vestimentaţii corespunzătoare, măsuri de cazare.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul R.R., criticând sentinţa apelată pentru netemeinicie, în sensul individualizării greşite a pedepsei, solicitând redozarea acesteia.
Prin Decizia penală nr. 161/P de la 2 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 713/88/2006, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins apelul penal declarat de inculpatul R.R., împotriva sentinţei penale nr. 110 din data de 30 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr. 713/88/2006 (nr. format vechi 4094/2006), ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile în sumă de 100 lei pentru avocat M.D., de câte 80 lei pentru avocat I.F.D, avocat P.E., avocat D.S., avocat E.S. şi de 240 lei pentru avocat S.N. se vor plăti, potrivit art. 189 C. proc. pen., din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza art. 309 alin. ultim C. proc. pen., prezenta s-a întocmit în două exemplare.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că din probele administrate în cauză se constată că, în mod corect, prima instanţă a pronunţat, în condiţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. o hotărâre de condamnare a inculpatului, în condiţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., stabilind corect încadrarea juridică a faptei.
Pedeapsa stabilită de prima instanţă a fost corect individualizată, atât în raport de criteriile legale de individualizare, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi în concret, în raport cu particularităţile cauzei, cu atitudinea şi persoana inculpatului, cu antecedenţa infracţională a acestuia.
Întrucât critica formulată a fost considerată ca neîntemeiată, iar hotărârea apelată nu conţine neregularităţi apte a fi avute în vedere la examinarea în apel, de natură să impună reformarea hotărârii apelate, curtea de apel a respins apelul, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul R.R., fără a arăta în scris motivele de recurs.
La termenul de judecată de la 31 ianuarie 2008, Înalta Curte a apreciat ca fiind întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul inculpat, pentru a i se da posibilitate acestuia să-şi angajeze un apărător şi a amânat cauza la 13 martie 2008, dispunând menţinerea delegaţiei apărătorului desemnat din oficiu, punând în vedere recurentului inculpat ca motivele de recurs să fie depuse în scris până la termenul următor, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată la fila 22 dosarul ÎnalteiCurţi.
La termenul de judecată de la 13 martie 2008, Înalta Curte a apreciat ca întemeiată cererea de amânare formulată de apărătorul ales al recurentului inculpat, pentru a i se da posibilitatea acestuia să-şi pregătească apărarea şi a amânat cauza la 10 aprilie 2008, ultim termen, dispunând citarea părţilor ca în precedent, a pus în vedere apărătorului ales al recurentului inculpat ca motivele de recurs să fie depuse în scris până la termenul următor, pentru a se asigura respectare principiului egalităţii armelor, a pus în vedere apărătorului recurentului inculpat să asigure substituirea sa, în cazul în care s-ar afla în imposibilitatea de prezentare la termenul acordat şi a menţinut delegaţia apărătorului desemnat din oficiu, avocat E.I., aşa cum rezultă din consemnările efectuate în încheierea de şedinţă de la data mai sus precizată, aflată la fila 34 dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de astăzi, au lipsit recurentul inculpat R.R., aflat în stare de libertate, reprezentat de apărător ales avocat L.G. şi intimatele părţi vătămate T.V., H.M., G.D., C.P.N., P.C.D., O.M. şi P.L., procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Apărătorul recurentului inculpat, în dezbateri, a susţinut oral motivele de recurs, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului declarat, casarea hotărârii atacate şi în rejudecare, în raport cu primul temei de casare invocat, în principal, achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., prin acordarea eficienţei principiului in dubio pro reo, întrucât inculpatul nu a fost prezent în cursul procesului penal, care s-a desfăşurat doar pe baza unor recunoaşteri din fotografii, astfel că nu a avut posibilitatea să se apere, precizând, că a fost angajat de familie şi nu cunoaşte în prezent situaţia inculpatului, iar faţă de cel de-al doilea temei de casare, în subsidiar, reducerea pedepsei, depunând la dosar concluzii scrise, în dublu exemplar, aflate la filele 45-46 dosarul Înaltei Curţi.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de inculpat au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
În concluziile scrise depuse la dosar, recurentul inculpat R.R., prin apărător a solicitat a se avea în vedere la soluţionarea recursului că a fost condamnat de instanţa de fond şi de cea de apel, exclusiv pe baza declaraţiilor părţilor vătămate şi a unor martori indirecţi, majoritatea fiind chiar persoane care au pretins că le-ar fi exploatat sexual. Din probele administrate în cursul procesului penal nu a rezultat cu certitudine că ar fi vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, ţinând seama că nu a fost prezent nici în faţa organelor de urmărire penală şi nici în faza de judecată, precum şi având în vedere că recunoaştere s-a făcut numai după fotografii. Mai mult, există serioase dubii cu privire la identitatea dintre el şi numitul M., persoana care Ie-a exploatat pe părţile vătămate. Astfel, recurentul inculpat prin apărător consideră că prezumţia de nevinovăţie nu a fost răsturnată, iar instanţele de fond ar fi trebuit să dea eficienţă principiului in dubio pro reo, câtă vreme, aşa cum a arătat, nu s-a stabilit cu certitudine că ar fi săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa.
În al doilea rând dacă se va reţine că soluţiile pronunţate de Tribunalul Tulcea şi Curtea de Apel Constanţa sunt temeinice şi legale, se solicită a se observa că pedeapsa aplicată este excesivă, în raport cu faptele comise.
Pentru considerentele expuse, recurentul inculpat R.R., prin apărător a solicitat admiterea recursului, casare deciziei recurate şi a se dispune, în principal, achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, să se reducă pedeapsa aplicată la o durată rezonabilă.
Examinând recursul declarat de recurentul inculpat R.R. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanţa de apel în mod corect şi-a însuşit argumentele primei instanţe cu privire la vinovăţia inculpatului R.R. în săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată şi în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) din acelaşi cod, ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost iniţial trimis în judecată şi anume trafic de persoane în formă continuată şi în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., în condiţiile art. 334 C. proc. pen., în raport cu situaţia de fapt stabilită.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului R.R. zis M., care în perioada noiembrie 2002-martie 2003, a fost implicat în activitatea de exploatare sexuală a victimelor traficului de persoane, faptă săvârşită de inculpaţii D.C. şi Z.I.D., în sensul că acesta, în mod repetat a realizat cazarea victimelor şi împreună cu inculpatul D.C. le deplasau pe acestea în stradă, îndemânându-le să practice prostituţia, în vederea obţinerii unor sume de bani din practicarea prostituţiei, anterior inculpatul fiind condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de proxenetism în formă continuată, prin sentinţa penală nr. 911 din 24 martie 1999 a Judecătoriei Timişoara, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 376 din 14 aprilie 2000 a Curţii de Apel Timişoara, pentru care nu a început executarea, întruneşte, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul infracţiunii de proxenetism în formă continuată şi în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) din acelaşi cod.
Înalta Curte consideră că, în cauză în mod judicios, prima instanţă a făcut o analiză asupra mijloacelor de probă administrate, prin raportare la Decizia XVI din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că distincţia dintre infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 şi cea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 acesta fiind apărarea dreptului la libertate de voinţă şi acţiune a persoanei, iar în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen., apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă, ceea ce a condus, în contextul cauzei la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de persoane în formă continuată şi în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., pentru care a fost iniţial trimis în judecată inculpatul R.R., în aceea de proxenetism în formă continuată şi în stare de recidivă postcondamntorie prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) din acelaşi cod.
Astfel, în mod concret s-a evidenţiat că nu există probe certe cu privire la exercitarea de violenţe fizice ori psihice de către inculpatul R.R., cu scopul de a înfrânge voinţa persoanelor racolate de coinculpaţi în practicarea prostituţiei, în acest sens precizându-se că şi în situaţia în care declaraţiile părţilor vătămate sunt contradictorii a rezultat fără dubiu din declaraţiile martorelor T.V., G.D., P.C.D. că au avut posibilitatea să aleagă dacă doresc sau nu să practice prostituţia, iar cele care au refuzat categoric au fost lăsate şi chiar ajutate să se întoarcă în ţară imediat (I.I.L., G.D.) sau mai târziu.
Totodată, prima instanţă a mai reţinut că în probatoriul administrat există referiri ale persoanelor audiate cu privire la anumite temeri, însă aceste afirmaţii sunt echivoce, în ceea ce priveşte cauza temerilor ori autorul ameninţărilor, întrucât, fie nu l-au indicat pe inculpatul R.R. ca autor al ameninţărilor, fie nu au arătat în ce a constatat ameninţarea, pentru a se putea aprecia asupra existenţei unei constrângeri reale, exemplificându-se cu declaraţia martorei P. în legătură cu H.M. că „...a fost obligată să practice prostituţia, activitate care a acceptat-o destul de uşor."
În contextul celor declarate de T.V., în sensul că în mod frecvent erau prezentate la televizor ştiri în legătură cu fete care au fost găsite moarte, situaţia care i-a inspirat un sentiment de teamă, a existat un dubiu cu privire la cauza temerilor. Din acelaşi motiv, a existat un dubiu cu privire la cauza pentru care inculpatul R.R., conform declaraţiei lui G.D., Ie-a speriat pe fete, spunându-le că în apropierea Madridului există o pădure în care sunt „omorâte şi îngropate cele care nu respectă ceea ce spune el...", afirmaţie care poate avea şi sensul unei avertizări pentru respectarea regulilor stabilite şi nu pentru a le determina să practice prostituţia.
De asemenea, prima instanţă a făcut referire şi la declaraţiile martorelor O.M. şi P.L., care au arătat că au fost bătute de inculpatul R.R., constatând că acestea nu se coroborează cu celelalte declaraţii, neputându-se stabili cu certitudinea nici existenţa violenţelor, nici scopul acestora.
Atât P.L., cât şi O.M. s-au deplasat în Spania, la Madrid, la 5 martie 2003, împreună cu numita G.D. Aceasta din urmă a arătat că a refuzat să practice prostituţia şi astfel, inculpatul i-a cumpărat bilet pentru a se putea întoarce în ţară, iar în cele patru zile cât a mai stat în Madrid, a putut să constate că P.L., O.M. şi P.C. au practicat prostituţia şi nu s-au exercitat violenţe fizice asupra acestora.
Nici din declaraţia numitei P.C. nu a rezultat faptul că P.L. şi O.M. ar fi fost constrânse de către inculpatul R.R., prin violenţe fizice să practice prostituţia în Spania.
În raport cu cele mai sus arătate, rezultă că în contextul cauzei în baza unui judicios examen asupra materialului probator administrat, prima instanţă, dând relevanţă distincţiilor dintre cele două infracţiuni arătate, prin Decizia în recursul în interesul legii a făcut o corectă încadrare juridică a faptei săvârşite de inculpatul R.R., încadrare ce a fost apreciată de către instanţa de apel, ca fiind corectă.
Înalta Curte, în baza propriei evaluări asupra mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, la rândul consideră că împrejurările faptice reţinute şi care au evidenţiat contribuţia inculpatului R.R., materializată în realizarea, în mod repetat a cazării părţilor vătămate şi martorelor, precum şi conducerea acestora pe stradă împreună cu inculpatul D.C., îndemnându-le să practice prostituţia, în vederea obţinerii de foloase de pe urma practicării prostituţiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), faptă comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., faţă de condamnarea anterioară a inculpatului, în condiţiile menţionate.
Totodată, Înalta Curte, coroborând declaraţiile martorelor P.L. (filele 138-140 dosarul parchetului), C.P.N. (filele 143-145 dosarul parchetului), T.V. (filele 146-147 dosarul parchetului), O.M. (fila 149 dosarul parchetului), G.D. ( filele 152-153 dosarul parchetului şi declaraţia de parte vătămată, fila 152 dosarul tribunalului), P.C.D. (filele 155-157 dosarul parchetului), H.M. (filele 159-160 dosarul parchetului) cu procesele-verbale de identificare a inculpatului R.R. de pe fotografii, de către martore (filele 141; 142; 148; 154; 158; 161 dosarul parchetului) constată că vinovăţia inculpatului R.R. în săvârşirea infracţiunii de proxenetism a fost dovedită, prin actele concrete de executare pe care acestea Ie-a efectuat, în sensul că a cazat martorele şi partea vătămată, Ie-a condus pe stradă pentru a se prostitua, în vederea obţinerii de foloase de pe urma practicării prostituţiei, acesta, neexercitând violenţe fizice sau psihice asupra persoanelor arătate, având reprezentarea faptei pe care o comite şi a rezultatului pe care l-a urmărit, acesta, în calitate de autor, acţionând cu intenţie directă.
Astfel, în declaraţia dată, martora P.L. a arătat „..Toate biletele pentru transportul cu microbuzul au fost plătite în Spania de către R., pe care ulterior am aflat că se numeşte R.R. şi este din Timişoara, căruia i se mai spune şi M. Când am ajuns în Spania, la Madrid, am fot aşteptate de către R.R. care era însoţit de P.C.D. R. a plătit biletele la microbuz şi ne-a condus la un apartament, în zona Via Verde în Madrid unde acesta avea închiriată o cameră. R. imediat după sosirea noastră, când a plătit biletele ne-a luat paşapoartele spunând că ni la va restitui când îi vom da câte 1000 euro, această sumă reprezentând cheltuielile făcute de el pentru ca noi să ajungem în Spania. începând cu a doua zi, O.M. a fost luată de către P.C.D. şi a dus-o într-o zonă din Madrid unde ele s-au prostituat. Banii obţinuţi di prostituţie erau strânşi de P.C.D. care seara când revenea „acasă" îi dădea lui M....Reţin faptul că O.M. şi P.C.D. obţineau zilnic câte 200 Euro, sumă care era obligatorie pentru a putea fi primite acasă de către „R."...După aproximativ o săptămână de la sosirea noastră în Spania, au sosit D.C. şi H.M., care s-au cazat şi ei cu noi. M.H. a fost obligată să iasă la stradă pentru a practica prostituţia, activitate pe care a acceptat-o destul de uşor...".
Martora C.P.N., în declaraţia dată a menţionat că „...R.R. a fost cel care ne-a luat pe mine şi pe P.D. din Italia de la Roma şi ne-a dus în Spania cu autoturismul său personal. Când R.R. a venit după noi în Italia a plătit contravaloarea transportului până în acel loc pentru noi şi este clar că a fost în strânsă legătură cu D.C. şi Z.I.D., cei doi fiind cei care m-au trimis în Spania, via Italia, promiţându-mi un loc de muncă. După ce am ajuns în Spania, R.R. a închiriat o cameră la un hotel din Madrid, unde ne-am cazat toţi trei. Având în vedere faptul că la plecarea din România mie personal Z.I.D. mi-a spus că mă va ajuta să muncesc într-un club, bar, ca dansatoare sau damă de consumaţie şi numitul R.R. mi-a spus că trebuie să merg în stradă să practic prostituţia eu am refuzat spunându-i că nu am făcut niciodată aşa ceva...Am acceptat să practic prostituţia atât eu, cât şi P.D. întrucât nu aveam bani, nu cunoşteam limba spaniolă, nu aveam cui să cer ajutor. R.R. a fost cel care a mers din prima zi cu noi, în locul unde urma să ne prostituăm şi ne-a explicat câţi bani trebuie să cerem clienţilor şi faptul că în fiecare zi trebuie să-i aducem suma de 150 Euro. Eram conduse şi aduse la locul de cazare de către R.R. care ne lua banii obţinuţi în timpul zilei. Eram controlate şi aduse la locul de cazare de către R.R. şi D.C. care a venit după aproximativ 2-3 zile după sosirea noastră în Spania...".
Martora T.V. în declaraţia dată a precizat că "...Consider că numitul R.R. este conducătorul grupului de proxeneţi R.D.Z., deoarece el asigura protecţia noastră în stradă ca să nu fim ameninţate de alţi proxeneţi. Acesta era cel care stabilea cum se împart banii între grupul de proxeneţi. Regulile şi condiţiile impuse de R.R. era respectate de toată lumea, D. fiind cel care se ocupa de grup în lipsa lui. R.R. a fost cel care ne-a aşteptat în aeroport, la Madrid, pe mine, B.A.E., D. şi Z. şi ne-a condus într-un apartament închiriat, de fapt o cameră a acestuia...R.R. era cel care strângea banii, iar în lipsa acestuia activitatea era preluată de Z.D....Am acceptat să ne prostituăm, deoarece nu aveam posibilităţi băneşti de a pleca din Spania şi a faptului că D.C. sau R.R. stăteau în zona unde noi racolam clienţi pentru prostituţie...".
Martora G.D. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale a arătat că „...Despre R.R., în România cunoşteam faptul că este „asociat" cu D.C., iar eu când voi ajunge în Spania voi fi ajutată să-mi găsesc un loc de muncă la restaurantul lui R.R., acesta fiindu-ne prezentat ca numindu-se M.. în momentul în care mi s-a spus că trebuie să ies la stradă să mă prostituez am refuzat categoric şi an fost înţeleasă şi nu am fost forţată. Am stat în Madrid, la apartamentul închiriat de R.R., aproximativ 4 zile, după care am fost „pusă" la microbuz, cheltuiala, contravaloarea biletelor fiind achitată de R.R. Nu am auzit să se facă ameninţări la adresa fetelor care se prostituau, O.M., P.L. şi P.C.D. Am observat faptul că în fiecare seară fetele când veneau de la „stradă" îi dădeau lui R.R. toţi banii pe care-i câştigaseră în ziua respectivă din prostituţie, nu mai reţin suma...Nu au fost adresate ameninţări, efectuate presiuni fizice sau psihice asupra fetelor, acestea păreau că merg de bună voie. Reţin că numitului R.R. i se înmânau banii obţinuţi, sumă care era stabilită ca o obligaţie din partea fetelor de a o aduce în fiecare zi...".
În declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, partea vătămată G.D. a precizat că „... La Madrid am fost aşteptaţi de către numitul M. şi de P.C. Eu împreună cu P. şi cu M. ne-am deplasat cu maşina lui M. în locul unde urma să fim cazate, iar celelalte 2 fete împreună cu Z.D. au plecat cu taxiul, deoarece D. cunoştea drumul. în maşină M. m-a întrebat dacă ştiu pentru ce am venit în Spania, l-am spus că am venit să lucrez ca ajutor de bucătar într-un restaurant. Atunci M. mi-a spus că nu este adevărat, că toate fetele care vin urmează să meargă pe stradă şi am înţeles că este vorba de prostituţie. Am ajuns la un apartament cu mai multe camere în care ei aveau o singură cameră închiriată. în apartamentul respectiv ne-am întâlnit cu Z.D. şi M. i-a reproşat acesteia faptul că nu mi-a explicat motivul adevărat pentru care am venit în Spania. Erau de faţă în acele momente numita P.C. precum şi celelalte 2 fete cu care am plecat din România.
Z. i-a răspuns lui M. că numita H.M. trebuia să-mi explice de ce vin în Spania, l-am spus lui M. că dacă ştiam pentru ce vin în Spania ...i-am spus că nu mă voi prostitua şi că vreau să mă întorc în România. După o săptămână, numitul M. mi-a cumpărat bilet şi m-am întors cu microbuzul în ţară. în săptămâna în care am stat în Spania am văzut că toate celelalte fete care se aflau acolo, respectiv P.C., P.L. şi cealaltă fată pe care nu mai ştiu cum o cheamă, mergeau în fiecare zi pe stradă şi întreţineau relaţii cu diverşi bărbaţi la un anumit motel, în schimbul unor sume de bani. Acest lucru I-am aflat din discuţiile pe care le purtau fetele seara când se întorceau de pe stradă. O parte din bani, nu pot preciza câţi, erau daţi lui M. care locuia în aceeaşi încăpere cu noi. Numita Z.D. nu s-a prostituat, era un fel de menajeră care se ocupa de piaţă, gătit şi celelalte treburi...La poliţie a trebuit să-l recunosc pe numitul R.R. după mai multe fotografii care mi-au fost arătate. în Spania nu au fost exercitate asupra mea violenţe fizice sau psihice...".
În declaraţia dată în cursul urmăririi penale, în calitate de martoră P.C.D. a menţionat că „...După aproximativ 3-4 zile de la sosirea noastră în Spania a apărut şi R.R., recomandat ca fiind M. sau „M.M.", care ne-a întrebat dacă ni s-a explicat, după sosirea în Spania de către D.C. şi Z.I.D. ce trebuie să facem şi că începând de a doua zi trebuie să mergem şi noi să practicăm prostituţia. Am acceptat datorită faptului că nu aveam bani ca să revin în ţară şi mai mult că ni s-a promis că în ultima perioadă de şedere în Spania ni se va permite să ne oprim jumătate din banii câştigaţi...Trebuia să respectăm anumite reguli stabilite de R.R., de care se ocupa D.C. De exemplu, nu aveam voie să stăm de vorbă cu cetăţeni români, eram controlate de către D.C. care aproape permanent se afla în zona unde noi racolam clienţi. Eventualele abateri de la regulile stabilite erau comunicate lui R.R. care lua măsuri şi anume ne-au separat la locul de practicare a prostituţiei, locul de cazare...în zona stradală unde noi racolam clienţi nu eram deranjate de alţi proxeneţi, deoarece se cunoştea faptul că suntem fetele lui M., acesta fiind cunoscut în lumea interlopă română din Madrid...Mă constitui parte civilă în proces, solicitând daune morale de la R.R., D.C. şi Z.I.D., sumă pe care o voi comunica ulterior, în faţa instanţei...".
Martora H.M. în declaraţia dată a precizat că „...în cursul nopţii, în jurul orelor 23,00 am fost aduse de către R.R. împreună cu D.C., cu autoturismul primului, un număr de trei tinere şi anume P.C.D., O.M. şi P.L. Când le-am văzut pe fete cum sunt îmbrăcate şi faptul că au scos banii din buzunare şi i-au dat lui Z.I.D. care făcea menţiuni într-o agendă cu privire la sume mi-am dat seama că fetele au venit de la „stradă", practică prostituţia. în aceeaşi seară am fost abordată verbal de către R.R., care mi-a zis că trebuie să ies să practic prostituţia la „stradă" şi de fapt aceste scopul sosirii mele în Spania, reproşându-le numiţilor D.C. şi Z.I.D. mai mult în glumă faptul că nu mi-au spus care este „locul de muncă"...Numitul R.R. venea zilnic la locul unde noi stăteam şi racolam clienţi şi ne verifica cu privire la suma de bani pe care o câştigasem până în acel moment, verificând în acelaşi timp şi numărul de cazări în motelul din apropiere unde noi mergeam cu clienţii cât şi timpul de cazare, în acest fel stabilind suma de bani câştigată...".
Înalta Curte constată că inculpatului R.R., atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, atât, în primă instanţă, în apel, cât în prezenta cauză, în recurs, i-au fost respectate toate garanţiile procesuale, chiar dacă acesta a lipsit.
Astfel, în rechizitoriul întocmit la 16 februarie 2005 de către D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Tulcea în dosarul nr. 5D/P/2004 s-a menţionat că în toată perioada de la momentul identificării învinuitului R.R. s-au depus eforturi pentru ca acesta să poată fi depistat şi dus în faţa organelor de anchetă, lucru care nu s-a reuşit cu toate că aşa cum s-a arătat mai sus este dat în urmărire generală (ordinul I.G.P. nr. S/297075 din 7 noiembrie 2000 solicitat de I.P.J. Timiş în vederea executării pedepsei anterioare ), iar din procesele-verbale aflate la dosarul cauzei a rezultat că, atât membrii familiei, cât şi cei apropiaţi au pierdut orice contact cu învinuitul despre care cunosc doar faptul că este plecat în străinătate, respectiv în Italia şi că nu a mai luat legătura cu familia. De asemenea în acelaşi act de sesizare s-a mai menţionat că pentru respectarea drepturilor procesuale ale învinuitului, în temeiul dispoziţiilor art. 171 alin. (2) teza penultimă C. proc. pen., organul de urmărire penală a apreciat că învinuitul nu îşi poate face singur apărarea şi în aceste condiţii s-a solicitat Baroului Tulcea, desemnarea unui apărător din oficiu în prezenţa căruia să se efectueze toate actele de urmărire penală, lucru care s-a şi realizat.
În faza judecăţii, în primă instanţă, după desfiinţare, în rejudecare, inculpatul R.R. a lipsit, însă a fost citat cu respectarea tuturor prevederilor legale în materie, fiind reprezentat de apărător ales, avocat T.C. a cărei împuternicire avocaţială de află la fila 122 dosarul tribunalului. În apel, apelantul inculpat R.R. a lipsit, însă a fost legal citat cu respectarea tuturor prevederilor legale în materie, fiindu-i asigurată asistenţă din oficiu, avocat D.D., în baza împuternicirii avocaţiale nr. 817/2007 emisă de Baroul Constanţa, aşa cum se menţionează în încheierea de dezbateri de la 30 octombrie 2007 (fila 62 dosarul curţii de apel ), împuternicirea avocaţială aflându-se la fila 26 dosarul curţii de apel. În recurs, recurentul inculpat R.R. a lipsit, fiind legal citat şi reprezentat de apărător ales, avocat L.G., cu împuternicirea avocaţială aflată la fila 33 dosarul Înaltei Curţi.
În raport cu cele menţionate referitoare la dreptul la apărare al inculpatului, Înalta Curte consideră că recurentului inculpat i-a fost respectat acest drept, beneficiind, fie de apărător din oficiu, fie de apărători aleşi, care au formulat concluzii în asigurarea respectării dreptului şi garanţiei procesuale menţionate, chiar şi lipsa acestuia.
Faţă de considerentele mai sus arătate, în raport cu prima critică formulată, în sensul că inculpatul R.R. nu s-ar face vinovat de săvârşirea infracţiunii de proxenetism, nefiind autorul acesteia, impunându-se achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, întrucât între percepţia judecătorilor asupra mijloacelor de probă administrate în cauză şi soluţiile pronunţate de aceştia, nu există vădite şi esenţiale neconcordanţe, aşa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen.
Totodată, nu poate fi avută în vedere nici cea de-a doua critică formulată de recurentul inculpat, prin apărător, în sensul unei greşite individualizări a pedepsei, impunându-se reducerea acesteia, întrucât, în contextul cauzei a fost făcută o judicioasă adecvare cauzală a tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, atât în cuantumul pedepsei principale stabilite pentru infracţiunea comisă, orientat peste medie, cât şi a modalităţii de executare, respectiv prin privare de libertate s-a ţinut cont de gradul de pericol social în concret ridicat al faptei comise, de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, de forma continuată, de valoarea socială atinsă, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care este recidivist postcondmnatoriu, aşa cum rezultă din fişa de cazier, dovedind perseverenţă infracţională, prin săvârşirea aceluiaşi gen de infracţiuni, anterior fiind condamnat tot pentru o infracţiune de proxenetism, pedeapsă nepusă în executare şi pentru care a fost dat în urmărire generală.
Înalta Curte consideră că pedeapsa principală de 5 ani închisoare pentru infracţiunea comisă, fiind aplicate şi dispoziţiile art. 39 alin. (1) C. pen., aşa încât, pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare să se execute în regim de detenţie, este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate şi educativ, în îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.
Astfel, instanţa de recurs apreciază că nu se impune reducerea pedepsei principale, deoarece aşa cum a fost stabilită, această reflectă o evaluare plurală a tuturor criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, precum şi respectarea principiului proportionalitătii între gravitatea faptei comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În raport cu cele menţionate, Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică sub toate aspectele.
Înalta Curte, verificând hotărârea atacată nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat R.R. împotriva deciziei penale nr. 161/P din 2 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat R.R. împotriva deciziei penale nr. 161/P din 2 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1082/2008. Penal. Vătămarea corporală (art.... | ICCJ. Decizia nr. 1353/2008. Penal → |
|---|
