ICCJ. Decizia nr. 1184/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1184/2008
Dosar nr. 6074/2/2007
Şedinţa publică din 31 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele.
Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti sub nr. 6074/2/2007 din 23 august 2007 petiţionarul A.G. a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., desfiinţarea rezoluţiei nr. 1177/11/2/2007 din 31 iulie 2007 prin care i s-a respins plângerea împotriva rezoluţiei nr. 305/P/2007 din 14 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, arătând că, în mod greşit, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, atât faţă de procurorul S.M., cât şi faţă de lucrătorii Secţiei 22 Politie, întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzută de art. 248 C. pen., art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 268 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), infracţiuni dovedite cu probele existente la dosar.
În cuprinsul plângerii petiţionarul a solicitat tragerea la răspundere penală a procurorului S.M., arătând că acesta, în complicitate cu lucrători de poliţie din cadrul Secţiei 22 Poliţie, în mod nelegal l-au cercetat penal în dosarul nr. 1955/P/1997 pentru săvârşirea unui furt în valoare de 32.000 dolari S.U.A., prin administrarea abuzivă a unor mijloace de probă (cercetare la faţa locului, constatarea tehnico-ştiinţifică, declaraţia părţii vătămate B.C.)
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 257 din 13 decembrie 2007, a admis plângerea petiţionarului A.G. împotriva rezoluţiei nr. 1177/11/2/2007 din 31 iulie 2007 prin care procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiţionarului împotriva rezoluţiei nr. 305/P/2007 din 14 mai 2007.
Prin aceeaşi hotărâre a desfiinţat rezoluţia nr. 305/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a trimis cauza procurorului în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 2481 C. pen., art. 268 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), de către numiţii M.M.D., B.M., M.C. şi S.M.L., lucrători ai Secţiei 22 Poliţie, dispunându-se ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei, să se suporte din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 305/P/2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul S.M. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 26 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 2481 C. pen., apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni, iar pentru infracţiunile prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 269 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Magistratul procuror a reţinut că, întrucât în cauză nu s-a reţinut existenţa unei pagube materiale mai mare de 50 milioane, nu pot fi incidente în cauză dispoziţiile art. 1462 C. pen. şi, prin urmare, a apreciat că faptele reclamate de petiţionar nu pot primi încadrarea juridică de înşelăciune şi abuz în serviciu în formă calificată (art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), raportat la art. 2481 C. pen.). S-a mai relevat că situaţia de fapt sesizată nu poate primi încadrarea juridică a infracţiunii de înşelăciune, întrucât inducerea în eroare trebuia să aibă drept scop obţinerea de foloase materiale, de către procuror şi lucrătorii de poliţie, foloase ce nu au fost sesizate de către petiţionar.
S-a mai arătat că petiţionarul, invocând săvârşirea unor infracţiuni ce ar fi fost comise de către organele de urmărire penală în formă calificată, după 10 ani de la presupusa comitere a acestora, a pus la îndoială seriozitatea acestui demers juridic.
S-a conchis în sensul că încadrarea juridică dată faptelor sesizate de petiţionar, constituie infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 268 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu privire la care s-au împlinit termenele de prescripţie ale răspunderii penale, prevăzut de art. 122 lit. c) şi d) C. pen. Totodată, s-a mai dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul S.M. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru săvârşirea faptelor prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi art. 26 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu aplicarea art. 2481 C. pen., constatând ca nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor.
Împotriva soluţiei petiţionarul a formulat plângere arătând că, potrivit practicii C.E.D.O. o lună de detenţie ilegală se despăgubeşte cu aproape 50.000 euro.
Procurorul general adjunct, prin rezoluţia nr. 1177/11/2/2007, a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiţionarului împotriva soluţiei din 14 mai 2007, constatând că nici din plângerea penală şi nici din plângerea împotriva soluţiei nu rezultă că, în cauză, s-ar fi dispus prin hotărâre judecătorească definitivă, achitarea petiţionarului, inculpat în dosarul nr. 1955/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, petiţionarul neprecizând în executarea cărei pedepse se află în prezent. A mai reţinut că, chiar în situaţia în care ar fi fost achitat definitiv, această împrejurare nu constituie, în sine, dovada culpei procurorului şi/ sau lucrătorilor de poliţie care au instrumentat cauza.
De asemenea, a mai constatat că dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzută de art. 504 şi urm. C. proc. pen., petiţionarul are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite urmând a fi avute în vedere alte criterii decât cele invocate de petiţionar în plângerea împotriva soluţiei.
Totodată, chiar dacă s-ar fi stabilit încălcări ale Codului penal şi dacă s-ar fi constatat că procurorul şi lucrătorii de poliţie ar fi administrat şi/ sau nelegal unele mijloace de probă or ar fi încălcat unele dispoziţii procedurale sau că procurorul ar fi emis un rechizitoriu netemeinic şi /sau nelegal, aceste împrejurări nu ar fi demonstrat, ipso facto, în lipsa unor fapte concrete, intenţia specifică infracţiunilor în discuţie.
De asemenea, s-a mai relevat că susţinerile petiţionarului nu se coroborează cu niciun mijloc de probă. S-a arătat că temeiul procedural al soluţiei, indiferent de încadrarea juridică reţinută ar fi trebuit să fie art. 10 lit. a) C. proc. pen. (temei care prevalează celui vizând prescripţia răspunderii penale).
Prima instanţă, analizând rezoluţia nr. 305/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a constatat că la pct. 2 nu au fost indicate persoanele faţă de care s-a dispus această măsură (neînceperea urmăririi penale în raport de sesizarea petiţionarului A.G. cu privire la lucrătorii de poliţie în cadrul Secţiei de Poliţie nr. 22 care au efectuat urmărirea penală în dosarul nr. 1955/P/1997. S-a apreciat că acest fapt a reprezentat o carenţă a rezoluţiei atacate de natură să afecteze buna desfăşurare a judecăţii în faţa instanţei investită cu soluţionarea plângerii, care conform art. 2781 alin. (4) C. proc. pen., trebuie să citeze persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi persoana care a făcut plângere, (Decizia penală nr. 2179/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
S-a mai constatat că inculpatul, în faţa instanţei de judecată a precizat că lucrătorii de poliţie vizaţi de acesta sunt numiţii M.M.D., B.M., l.C. şi S.M.L., instanţa neputând verifica dacă rezoluţia atacată îi priveşte şi pe aceşti lucrători, în condiţiile în care nu sunt nominalizaţi, iar neînceperea urmăririi penale s-a făcut generic, fără a fi indicat vreun nume.
Prima instanţă a mai apreciat că nu se poate cunoaşte dacă au fost analizate actele îndeplinite de fiecare persoană indicată de petiţionar, în condiţiile în care rezoluţia parchetului nu cuprinde date în acest sens.
Instanţa de fond a conchis, apreciind că în cauză se impune, în baza art. 2781 C. proc. pen., alin. (8) lit. b) C. proc. pen., admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la parchet pentru efectuarea de cercetări fată de numiţii M.M.D., B.M., l.C. şi S.M.L., lucrători ai Secţiei nr. 22 Politie, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 215, art. 246, art. 248, art. 268, art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), urmând a se avea în vedere şi împrejurarea că magistratul procuror S.M. a decedat.
Împotriva sentinţei penale mai sus menţionată, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a formulat în termen legal, recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, pentru motivele susţinute oral de reprezentantul parchetului şi detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat dosarul nr. 6074/2/2007, fixându-se prim termen de judecată la 31 martie 2008.
La termenul acordat, reprezentantul parchetului a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat, casarea sentinţei penale atacate şi, pe fond, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 385 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal.
În concepţia legiuitorului poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a admis în mod justificat plângerea formulată de petiţionarul A.G. împotriva rezoluţiei nr. 1177/11/2/2007 din 31 iulie 2007, constatând corect, că în cauză, se impune trimiterea dosarului la parchet pentru efectuarea de cercetări faţă de numiţii M.M.D., B.M., l.C. şi S.M.L., lucrători ai Secţiei nr. 22 Poliţie, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 215, art. 246, art. 2481, art. 268, art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), faţă de care nu s-au efectuat acte premergătoare, urmând a se avea în vedere şi împrejurarea că magistratul procuror S.M. a decedat.
Astfel, prima instanţă în mod corect a constatat, analizând rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 305/P/2007 din 14 mai 2007, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti că procurorul nu a efectuat acte premergătoare faţă de lucrătorii de poliţie anterior menţionaţi, care au efectuat urmărirea penală în dosarul nr. 1955/P/1997, cu privire la faptele reclamate de petiţionar.
Or, în speţă, nefiind menţionaţi toţi intimaţii vizaţi prin plângerea iniţială formulată de petiţionar, prima instanţă, în mod justificat, a constatat că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 305/P/2007 din 14 mai 2007 este incompletă, întrucât procurorul nu a efectuat acte premergătoare şi cu privire la faptele presupuse a fi săvârşite de intimaţii lucrători de poliţie din cadrul Secţiei 22 Poliţie: M.M.D., B.M., l.C. şi S.M.L., lucrători ai Secţiei nr. 22 Poliţie. De asemenea, procurorul, prin rezoluţia dată sub nr. 305/P/2007 din 14 mai 2007, nu a avut în vedere nici împrejurarea că intimatul magistrat procuror S.M. a decedat, iar soluţia era, în mod evident, alta.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 257 din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe petiţionarul A.G., conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 257 din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe petiţionarul A.G.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1170/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1238/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
