ICCJ. Decizia nr. 1170/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1170/2008
Dosar nr. 3233/83/2006
Şedinţa publică din 28 martie 2008
Asupra recursului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 162 din 4 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 16 din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul A.C.A. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 16 din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul H.V. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul F.l. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul A.A.C. şi inculpatul H.V. se cunoşteau din cursul anului 2004, lucrând în construcţii. în cursul lunii ianuarie 2006, inculpatul H.V., întâlnindu-se cu inculpatul A.C.A. i-a propus acestuia să pună pe piaţă comprimate de ectasy. Căzând de acord asupra acestei propuneri cei doi s-au deplasat la restaurantul V.A., jud. Satu Mare, unde s-au întâlnit cu inculpatul F.l.
În cursul convorbirilor purtate la acel local, inculpatului A.C.A. i-a fost adus la cunoştinţă că inculpatul F.l. a adus în România cantitatea de 3500 comprimate de ectasy, pe care urmează să le plaseze pe piaţa drogurilor din ţară. Astfel, au convenit ca inculpatul A.C.A. să preia cantitatea de 500 comprimate, urmând să le plătească cu 2 euro bucata, după vânzare, banii urmând a fi predaţi inculpatului F.l. prin inculpatul H.V.
Cu acea ocazie inculpatul H.V. i-a dat coinculpatului F.l., în contul drogurilor avans suma de 250 euro.
Ulterior, acestei întâlnirii inculpaţii A.C. şi H.V. s-au înţeles să vândă comprimatele cu 5 euro/ bucată, diferenţa de 3 euro urmând să o împartă între ei în mod egal.
În perioada imediat următoare, în cursul lunii februarie 2006, inculpatul A.C. a încercat să găsească cumpărători, iar în acest sens a luat legătura cu un apropiat al său, căruia i-a oferit spre vânzare un număr de 350 comprimate.
În cursul desfăşurării acestor demersuri au fost sesizaţi ofiţerii din cadrul S.C.C.O. Satu Mare, care în depistarea persoanelor implicate au introdus în reţea un colaborator, identificat sub nume de cod „P.".
La data de 22 februarie 2006, colaboratorul „P." s-a întâlnit, în jurul orelor 18,00, cu inculpatul A.C. pentru a-i preda acestuia drept mostră câteva comprimate de ectasy. Ulterior, la data de 23 februarie 2006, cei doi s-au întâlnit din nou, ocazie cu care inculpatul A.C.A. i-a dat colaboratorului 350 de comprimate ectasy, pentru care a primit suma de 1750 euro, sumă pusă la dispoziţia colaboratorului de către S.C.C.O. Satu Mare, bancnote false şi inseriate la S.C.C.O. Satu Mare, şi care, ulterior după identificarea şi prinderea inculpatului A.C. au fost găsite asupra acestuia.
După arestarea inculpatului A.C.A., acesta a înţeles să beneficieze de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, colaborând cu organele de poliţie în vederea tragerii la răspundere şi a altor traficanţi. În acest sens I-a indicat pe inculpatul H.V., iar ca urmare a acestei colaborări, organele de poliţie au introdus în reţea un investigator sub acoperire cu nume de cod „M.".
Pentru prinderea acestui inculpat, organele de poliţie i-au solicitat inculpatului A.C.A. să îl sune pe acesta, să-i spună că este în drum spre Italia, şi că a valorificat comprimatele doar cu suma de 4 euro/bucată, banii urmând a fi trimişi printr-un verişor al inculpatului A.C.
În data de 3 martie 2006, investigatorul sub acoperire „M.", după mai multe convorbiri telefonice purtate cu inculpatul H.V. s-a întâlnit cu acesta la barul din cadrul O.M.V. Satu Mare, unde i-a predat acestuia suma de 1350 Euro, bancnote înregistrate de organele de poliţie şi care au fost găsite asupra inculpatului H.V. cu ocazia prinderii acestuia.
Inculpatul H.V. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa. Faptele acestui inculpat sunt însă confirmate de declaraţiile inculpatului A.C., certificate prin înregistrările convorbirilor telefonice purtate cu investigatorul sub acoperire, a înregistrărilor ambientale, precum şi prin faptul că asupra sa au fost găsiţi banii predaţi de la investigatorul sub acoperire.
În baza probelor administrate în cauză instanţa de fond a reţinut că cei trei inculpaţi se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de deţinere şi punere în vânzare fără drept de droguri de mare risc.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi inculpaţii H.V. şi F.l.
Prin apelul declarat parchetul a criticat hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate inculpaţilor, în sensul reducerii cuantumului acesteia în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.C.A., şi al majorării cuantumului, faţă de inculpaţii H.V. şi F.l.
Inculpaţii H.V. şi F.l. au criticat hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul greşitei condamnări, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 126/ A din 27 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarat de parchet şi de inculpaţii H.V. şi F.l., a fost desfiinţată hotărârea atacată, în sensul că a fost înlăturată dispoziţia interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I şi lit. c) C. pen.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor hotărârii atacate.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă următoarele:
Astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că din probele administrate în cauză a rezultat cu certitudine că inculpaţii se fac vinovaţi de comiterea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, dispoziţia instanţei de fond de condamnare a acestora fiind temeinică.
Pedepsele aplicate inculpaţilor au fost corect stabilite, ţinându-se seama de dispoziţiile Părţii generale al Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate, de textul de lege, de gradul ridicat de pericol social al faptei comise, precum şi de persoana inculpaţilor, Curtea de Apel reţinând că pedeapsa aplicată fiecăruia este în măsură să atingă scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
Totodată, Curtea, având în vedere practica C.E.D.O., potrivit căreia limitarea drepturilor persoanelor nu poate interveni de drept, ca urmare a aplicării unei pedepse privative de libertate, fiind necesar ca limitarea dreptului să fie proporţională cu interesul public ocrotit de lege, a admis apelurile declarate doar sub acest aspect, dispunând înlăturarea dispoziţiei privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I şi lit. c) C. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţi A.C.A., F.l. şi H.V., care au criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru netemeinicie şi nelegalitate, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
Concluziile apărătorilor inculpaţilor în susţinerea recursului declarat de fiecare inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi ultimul cuvânt al inculpaţilor au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată, a constat că recursul declarat de inculpatul A.C.A. este inadmisibil pentru considerentele care urmează.
Astfel, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Totodată, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile judecătoreşti nedefinitive, sentinţe sau decizii după caz.
În cazul de faţă, Decizia atacată a fost pronunţată de curtea de apel, ca instanţă de soluţionare a apelurilor declarate de Parchet şi de inculpaţii H.V. şi F.l., hotărârea fiind definitivă în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.C.A.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
Ori, în cauză aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât excepţia admisibilităţii recursului invocată din oficiu apare ca fiind întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge recursul declarat de inculpatul A.C.A., ca inadmisibil.
Cu privire la recursurile declarate de inculpaţii H.V. şi F.l., Înalta Curte, examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate, cât şi din oficiu, în conformitate cu art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., a constat că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele care urmează:
Înalta Curte consideră că în cauză prima instanţă de control judiciar a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilind că faptele inculpaţilor H.V. şi F.l., care au deţinut fără drept droguri de mare risc şi respectiv le-au pus în vânzare fără drept, întrunesc atât obiectiv cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Astfel, Înalta Curte reţine că vinovăţia inculpaţilor H.V. şi F.l. este confirmată de declaraţiile inculpatului A.C.A., care a indicat în concret modalitatea de desfăşurare a faptelor, declaraţiile sale coroborându-se pe deplin cu declaraţiile martorei B.D., procesele verbale de recunoaştere din grup, rapoartele investigatorilor sub acoperire, înregistrările convorbirilor telefonice, a înregistrărilor ambientale.
Totodată, Înalta Curte apreciază că sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpaţilor, în cauză a fost făcută o corectă individualizare.
În realizarea oricărei forme de individualizare a pedepsei, dar cu deosebire în cadrul individualizării judiciare, un rol important îl au stările, situaţiile sau împrejurările anterioare, concomitente sau subsecvente comiterii infracţiunii şi care realizează un grad mai ridicat ori mai scăzut de pericol social al faptei.
Astfel, examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivului de casare invocat, Înalta Curte constată că, instanţele de judecată au aplicat inculpaţilor o pedeapsă corect individualizate în raport de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Totodată, Înalta Curte constată că instanţele a avut în vedere la stabilirea modalităţii de executare a pedepsei gradul de pericol social al faptei săvârşite, rezultat din modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, şi din importanţa valorii sociale vătămate.
Faţă de cele învederate, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1, lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursurile declarate de inculpaţii H.V. şi F.l., iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., şi va obliga pe aceştia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului:
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul inculpat A.C.A. împotriva deciziei penale nr. 126/ A din 27 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi F.l. şi H.V. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurenţii inculpaţi A.C.A. şi F.l. la plata sumei de câte 350 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte150 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat H.V. la 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1136/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1184/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
