ICCJ. Decizia nr. 1434/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1434/2008
Dosar nr. 1082/110/2006
Şedinţa publică din 17 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 459/ D din 20 septembrie 2007 a Tribunalului Bacău, s-au dispus următoarele:
A fost respinsă cererea inculpatului C.C. de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., în infracţiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
În temeiul art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi a art. 74 lit. a) şi c) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.C., la 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de omor.
Potrivit art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a-dedus din pedeapsa aplicată reţinerea inculpatului de 24 ore dispusă prin ordonanţa din 10 octombrie 2006.
Conform art. 14 şi 346 C. proc. pen. şi a art. 998 C. civ., a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă A.V. şi a obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 5.000 lei RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale şi suma de 2.000 lei RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea unei furci folosită la comiterea infracţiunii.
A dispus ca mijloacele materiale de probă, respectiv obiecte şi lame de sânge, să fie păstrate până la soluţionarea definitivă a cauzei.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
În conformitate cu art. 193 C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei RON către partea civilă A.V. cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., reţinându-se prin actul de sesizare a instanţei că, la data de 9 octombrie 2006, în jurul orelor 22,00, a găsit pe victima T.Ş. în gradina sa, înarmat cu un arac şi având o pătură pregătită pentru a lua fân. Pe fondul conflictului intervenit între victimă şi inculpat, acesta din urmă l-a lovit pe T.Ş. cu furca, pumnii şi picioarele în zona toracelui, în urma leziunilor produse aceasta decedând.
În baza probelor administrate, instanţa de fond a reţinut în fapt că, la data de 9 octombrie 2006, inculpatul C.C. a lucrat la cules struguri împreună cu fiica sa C.E., rămânând peste noapte la casa fiului său, unde trebuia să aibă grijă de animale.
În spatele casei, inculpatul are un teren fâneaţă neîmprejmuit, ce fusese recent cosit iar fânul lăsat pe loc, în căpiţe. în jurul orelor 22,00, noaptea, inculpatul a auzit zgomot în spatele casei şi a ieşit din casă. Crezând că zgomotul a fost produs de animalele din grajd, inculpatul a luat furca cu scopul de duce acestora iarbă proaspăt cosită de la căpiţă. Când a ajuns în spatele casei, pe terenul cu fâneaţă, inculpatul a constat că la faţa locului se află 4 persoane care luau fân din căpiţe.
În momentul în care inculpatul s-a apropiat de locul unde se aflau aceste persoane şi Ie-a întrebat ce caută pe terenul său, numitul T.Ş., care era înarmat cu un arac şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice (alcoolemie 1,50 gr. la mie, existentă la deces) l-a lovit pe C.C. în cap, încercând să scape prin fugă. întrucât inculpatul se afla prea aproape, T.Ş. a încercat să-l lovească din nou cu aracul însă, în acel moment, C.C. a lovit la rândul său victima cu furca peste cap, aceasta căzând jos.
În continuare, inculpatul a abandonat victima căzută jos şi a alergat după celelalte trei persoane care veniseră la furat fân, reuşind să identifice două persoane, şi anume pe A.L. şi pe fiica acesteia A.L., fără a reuşi să le reţină pentru a le prezenta poliţistului, cum intenţionase. După ce acţiunea de prindere a celorlalţi participanţi la furt a eşuat, inculpatul s-a întors la locul unde căzuse victima T.Ş., pe care a găsit-o stând jos, şi căreia i-a cerut să se ridice şi să meargă la poliţie.
Victima i-a spus acestuia că nu poate să meargă, însă inculpatul a luat-o de mână şi aceasta a mers silită circa 20 metri după care s-a aşezat pe iarbă spunând că nu poate continua drumul.
S-a reţinut că victima se afla în raporturi de duşmănie cu inculpatul datorită faptului că acesta îi mai furase anterior şi alte bunuri de valoare din gospodărie (aspect confirmat de toţi martorii audiaţi în cauză), având, din acest motiv, procese pe rolul instanţei locale.
Enervat de faptul că victima a încercat să fure din nou, şi vrând să o silească pe aceasta să se deplaseze la postul de poliţie, inculpatul a lovit-o pe aceasta din nou cu pumnii şi picioarele în zona toracelui, lăsând-o pe şes, lângă o căpiţă de fân.
După ce a abandonat victima, inculpatul a mers în sat să anunţe poliţia şi, negăsind pe nimeni, la miezul nopţii s-a dus la mama sa căreia i-a spus că I-a prins la furat pe T.Ş. şi I-a bătut.
După miezul nopţii, inculpatul s-a întors împreună cu mama sa la terenul cu fâneaţă pentru a vedea ce face victima şi au constatat că aceasta era moartă. Inculpatul, dimineaţa, a mers din nou la poliţie şi a relatat împrejurările comiterii faptei conducându-i pe aceştia la locul respectiv. Potrivit raportului de constatare medico-legală, victima prezenta în exterior o multitudine de plăgi, escoriaţii şi contuzii la faţă, cap şi torace. Diagnosticul morfopatologic macroscopic a stabilit leziuni grave ca: ruptură ficat şi rinichi, fracturi costale bilaterale, fractură de stern etc. Raportul a concluzionat că moartea a fost violentă şi s-a datorat colapsului cardiocirculator survenit consecutiv unui politraumatism soldat cu fracturi costale bilaterale, fractură de stern, ruptură de ficat şi de rinichi cu hemoperitoneu şi hematom retroperitoneal, iar toate aceste leziuni toraco-abdominale, care au dus la deces, s-au putut produce prin lovire, comprimare toraco-abdominală cu mijloace contondente, între acestea şi deces existând legătură directă de cauzalitate.
Inculpatul a recunoscut că a lovit victima, descriind încă de la primele cercetări, când s-a prezentat la poliţie, amănunţit împrejurările şi modul comiterii faptei.
În apărarea sa, inculpatul a susţinut că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen., respectiv lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte deoarece nu a urmărit producerea rezultatului mai grav, respectiv moartea victimei, ci numai vătămarea corporală şi imobilizarea acesteia, şi nici nu a putut să prevadă survenirea morţii, situaţie în care moartea se datorează culpei sale.
Instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei cu motivarea că, spre deosebire de infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, care se săvârşeşte cu praeterintenţie, infracţiunea de omor se săvârşeşte, sub aspectul laturii subiective, fie cu intenţie directă, fie cu intenţie indirectă, aceasta din urmă implicând, pe lângă prevedere, o atitudine de indiferenţă faţă de rezultat şi acceptarea posibilităţii producerii lui. Intenţia de a ucide, sub forma intenţiei directe sau indirecte, se deduce, între altele, din împrejurările concrete de comitere a faptei, din natura instrumentelor folosite şi aptitudinea acestora de a cauza moartea prin folosire, din zona vitală vizată, din numărul şi intensitatea loviturilor aplicate şi din gravitatea leziunilor. Intenţia de a ucide, dedusă pe baza criteriilor arătate, diferenţiază infracţiunea de omor de infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Or, retine prima instanţă, din raportul de constatare medico-legală a rezultat că moartea victimei s-a datorat colapsului cardiocirculator, produs în urma unui politraumatism în a cărui structură au fost cuprinse: a) - fracturi costale bilaterale şi de stern şi b) - traumatism abdominal ce a cuprins ruptură de organe, ficat şi rinichi, cu hemoperitoneu şi hematon retroperitoneal. Potrivit constatărilor şi concluziilor medico-legale, prin ele însele, leziunile s-au produs prin lovire, comprimare cu corpuri contondente (cu furca şi bocancii pe care îi purta inculpatul) şi aveau capacitate tanato-generatoare. Pe de altă parte, reţine instanţa de fond, nu a existat nici o altă cauză a morţii în afara acţiunii agresive a inculpatului care a condus, în mod direct, la deces într-un interval de timp scurt. Raportul de cauzalitate ce există între fapta de lovire activă a victimei de către inculpat cu furca, pumnii şi picioarele încălţate cu bocanci, în zona fetei, toracelui, abdomenului este evident şi nu a fost întrerupt de nici o altă cauză.
În ce priveşte producerea traumatismelor constatate, acestea s-au produs, în mod evident, prin lovirea repetată a victimei de către inculpat (în două etape, în mod repetat) în zone vitale. Aplicând o multitudine de lovituri cu pumnii în zone vitale, cu obiecte apte să producă moartea, cu intensitate mai mare în zona toraco-abdominală, soldată cu căderea victimei şi imposibilitatea de a se deplasa, inculpatul şi-a reprezentat producerea rezultatului pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat, astfel că a acţionat cu intenţia indirectă de a ucide. În aceste condiţii, retine instanţa de fond, moartea victimei nu este urmarea unei acţiuni praeterintenţionate, ci a unei acţiuni căreia îi corespunde intenţia indirectă de a ucide, specifică infracţiunii de omor.
Din probele administrate, prima instanţă a mai constatat că victima, la momentul depistării, efectua o acţiune ilicită gravă, că anterior mai comisese astfel de fapte împotriva patrimoniului inculpatului, care constituie toate infracţiunea de furt, împreună cu alte persoane, şi că aceasta este cea care a agresat mai întâi, cu violenţă fizică pe inculpat chiar pe proprietatea sa, ceea ce a justificat reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., privind circumstanţa legală a provocării.
De asemenea, s-a constatat că inculpatul a avut o conduită cooperantă cu organele judiciare, recunoscând şi descriind cu sinceritate fapta comisă, pe care a regretat-o permanent, acesta fiind o persoană în vârstă de 56 ani, cu o pregătire intelectuală şi educaţie modestă, cu o familie organizată şi fără antecedente penale, ceea ce a justificat reţinerea circumstanţelor judiciare atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
Sub aspectul laturii civile, s-au constat următoarele:
În cauză, s-a constituit parte civilă A.V., fosta soţie a inculpatului care, aşa cum a rezultat din declaraţiile martorilor şi ale inculpatului, a suportat cheltuielile de înmormântare. Partea civilă A.V. a solicitat despăgubiri materiale în cuantum de 13.000.000 lei RON, reprezentând cheltuieli de înmormântare şi pomeni, şi suma de 5000 lei RON reprezentând despăgubiri pentru daune morale. Aceasta nu a dovedit însă că a avut posibilitatea de a efectua cheltuielile de înmormântare excesive.
Inculpatul nu a fost de acord să plătească despăgubiri pentru daune morale iar în cea ce priveşte cheltuielile de înmormântare şi pomenile ulterioare a fost de acord să despăgubească partea civilă numai până la concurenţa sumei de 5000 lei RON. Din declaraţiile martorilor M.A.D. şi A.V. a rezultat că înmormântarea a fost conform datinilor, toate lucrurile erau noi şi că, ulterior, partea civilă a făcut pe cheltuiala ei şi pomenirile de 9 zile, 3 luni şi 6 luni. Martorii au apreciat că toate cheltuielile efectuate pentru înmormântare şi pomeniri s-au ridicat, în total, la suma de 10.000 lei RON.
Instanţa, în baza probelor, a reţinut ca fiind dovedite cheltuielile în cuantum de 10.000 lei RON, însă ca efect al reţinerii provocării, existând şi culpa victimei ce s-a cuantificat în proporţie de 50 %, a diminuat corespunzător despăgubirile civile. Împrejurarea că partea civilă a înmormântat de bună voie pe victimă, a demonstrat, în opinia primei instanţe, că aceasta l-a respectat pe fostul său soţ, de care era încă ataşată şi de a cărei moarte tragică a fost afectată psihic, prejudiciind-o moral. Reţinând un prejudiciu moral, a dispus acordarea cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, ţinând cont şi de culpa victimei în proporţie de 50 % ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi inculpatul.
În apelul Ministerului Public, sentinţa a fost criticată pentru greşita reţinere a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu efectul reducerii pedepsei şi despăgubirilor acordate părţii civile.
Inculpatul, prin apărător, a criticat sentinţa atât sub aspectul laturii penale, cât şi al laturii civile, inclusiv cu privire la greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 14 din 29 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bacău a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
A desfiinţat sentinţa apelată şi, rejudecând, a înlăturat circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi, pe cale de consecinţă, a majorat despăgubirile civile acordate părţii civile A.V. la 10.000 lei (pentru daune materiale), respectiv, la 4.000 lei (pentru daune morale), fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Instanţa de fond, în urma analizei probelor administrate, a stabilit o situaţie de fapt corespunzătoare adevărului şi a dat o încadrare juridică corectă faptei supuse judecăţii. De asemenea, instanţa de apel a constatat că în mod corect au fost reţinute în favoarea inculpatului circumstanţele atenuate judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
Apărările inculpatului, care a susţinut că fapta sa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen., nu au fost considerate ca întemeiate, având în vedere multitudinea loviturilor de mare intensitate aplicate victimei în zone vitale, ceea ce relevă că acesta a acţionat cu intenţia de a provoca moartea victimei, rezultat care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat, vinovăţia fiind sub forma intenţiei indirecte de omor.
Hotărârea primei instanţe a fost apreciată ca fiind criticabilă în ce priveşte reţinerea circumstanţei atenuante legale prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece, din ansamblul probator, nu a rezultat împrejurarea că inculpatul a săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări din partea victimei T.Ş.
În opinia instanţei de apel, pentru existenţa circumstanţei atenuante legale a provocării este necesară întrunirea a trei condiţii cumulative: existenta unei anumite activităţi de provocare din partea victimei; actul provocator al victimei să determine o puternică tulburare sau emoţie inculpatului; sub stăpânirea puternicei tulburări sau emoţii, inculpatul să fi săvârşit infracţiunea.
Or, din probele administrate, instanţa de apel a apreciat că acţiunile de violenţă fizică a inculpatului, care au cauzat moartea victimei, nu fost comise de către acesta cât timp se afla sub o puternică tulburare sau emoţie cauzată de actele de provocare ale victimei T.Ş. Inculpatul a surprins victima furând bunuri de pe un teren proprietatea sa. Ca urmare a surprinderii victimei pe terenul inculpatului, acesta, pe fondul iritării provocată de acţiunea ilicită a lui T.Ş., l-a lovit cu o furcă în zona capului. În urma loviturii primite, T.Ş. s-a îndepărtat din acel loc prin fugă, iar la o distanţă de aproximativ 20 de metri a căzut într-o groapă, loc în care inculpatul i-a aplicat loviturile care au cauzat decesul acestuia.
În aceste condiţii, instanţa de apel a considerat că loviturile aplicate victimei T.Ş., care au condus la moartea acestuia, au avut loc după momentul în care surescitarea nervoasă a inculpatului încetase întrucât victima părăsise proprietatea sa, nemaifiind astfel justificată continuarea exercitării actelor de violenţă fizică. Inculpatul s-a aflat în stare de provocare doar în momentul în care a ripostat, lovind victima când acesta a pătruns ilicit pe terenul său. Din momentul în care T.Ş., a părăsit terenul inculpatului, continuarea violenţelor fizice de către acesta nu mai este explicabilă, loviturile care au generat moartea victimei nemaifiind rezultatul actului provocator al acesteia.
Împotriva deciziei, inculpatul a declarat prezentul recurs.
În motivele scrise de recurs, inculpatul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 17 C. proc. pen., a criticat hotărârile sub aspectul laturii penale şi al laturii civile, iar cu ocazia dezbaterilor a completat şi cu cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În principal, inculpatul a solicitat achitarea prin reţinerea legitimei apărări [(art. 44 alin. (21) C. pen.)] sau schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., iar în subsidiar, reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., reducerea pedepsei, cu aplicarea unei modalităţi de executare neprivative de libertate, şi a despăgubirilor acordate părţii civile (fosta soţie a victimei).
În recurs, având în vedere acordul inculpatului, acesta a fost ascultat, declaraţia sa fiind consemnată şi ataşată la dosar. Inculpatul şi apărătorul său ales nu au formulat cereri pentru administrarea altor probe. La dosar au fost depuse, în copie, actele de proprietate privind casa şi terenul aferent. Asupra motivelor de recurs ale inculpatului:
- prima critică, referitoare la incidenţa legitimei apărări prevăzută de art. 44 alin. (21) C. pen., este neîntemeiată.
Pe de o parte, din probele administrate (inclusiv declaraţia inculpatului, dosar instanţă fond, şi procesul verbal de conducere în teren cu planşe foto dosar urmărire penală) rezultă că bunurile (căpiţele de fân) erau situate pe un teren situat în spatele imobilului, teren neîngrădit, în aceleaşi locuri fiind săvârşite şi actele de violenţă asupra victimei, recunoscându-se, de altfel, că „la est şi la vest terenul este delimitat de răzoare naturale lăsate de fiecare vecin, respectiv T.M. şi V.C.".
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 44 alin. (21) C. pen., nu instituie o prezumţie de legitimă apărare cu privire la apărarea proprietăţii, ci are în vedere situaţia în care o persoană săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne distinctive.
- neîntemeiată este şi critica referitoare la încadrarea juridică a faptei;
Inculpatul a susţinut că nu a avut intenţia de omor, ci intenţia de vătămare corporală, rezultatul mai grav (moartea victimei) fiind rezultatul culpei, ceea ce este caracteristic formei de vinovăţie definită ca intenţie depăşită (praeterintentie), respectiv infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen.
Această apărare a inculpatului, în sensul că nu a acţionat cu intenţia de omor, a fost examinată de ambele instanţe care, cu argumente convingătoare, au respins-o ca neîntemeiată.
Infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., se caracterizează prin aceea că infractorul acţionează cu intenţia generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav (moartea victimei) fiind imputabil acestuia în baza culpei. În cazul infracţiunii de omor, infractorul acţionează cu intenţia suprimării vieţii victimei, iar nu cu intenţia generală de vătămare corporală. Intenţia de omor este dedusă din împrejurările săvârşirii faptei şi din modul concret în care a acţionat infractorul.
Gravele leziuni descrise în raportul de constatare medico-legală, fracturi costale bilaterale, fractură de stern, ruptură de ficat şi rinichi cu hemoperitoneu şi hematom retroperitoneal, care au dus la colaps cardiocirculator şi, în final, la moartea victimei, produse prin lovire-comprimare cu furca şi cu picioarele (cu bocanci), relevă intenţia (indirectă) a inculpatului de omor, iar nu intenţia generală de vătămare corporală.
- sunt însă întemeiate criticile referitoare la individualizarea cuantumului pedepsei, fiind incidente dispoziţiile legale privind circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., şi la despăgubirile acordate părţii civile.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Îndeplinirea condiţiilor provocării trebuie raportată la condiţiile concrete în care infracţiunea a fost săvârşită, precum şi la persoana care a săvârşit-o.
Inculpatul, în vârstă de 56 de ani la data faptei, persoană mediu instruită, agricultor cu venituri provenite din activităţi specifice, a fost puternic tulburat de găsirea mai multor persoane care sustrăgeau, noaptea, fânul din căpiţele proprietatea sa. La starea respectivă a contribuit atitudinea violentă a victimei, care l-a lovit cu un ţăruş, precum şi constatarea că aceasta este chiar cea care mai furase şi în trecut din gospodăria sa (declaraţie inculpat, declaraţie martor A.V., declaraţie martor A.G., declaraţie martor A.I., declaraţie martor C.A., declaraţie martor A.A. dosar primă instanţă, ordonanţa procurorului din 16 februarie 2006 dosar nr. 5561/2006 al Tribunalului Bacău).
Delimitarea desfăşurării faptelor în cele două etape (cea iniţială, a depistării grupului de persoane ce furau fân, şi cea ulterioară, de fugărire a acestora, găsirea victimei căzute şi lovirea acesteia), corect reţinută de ambele instanţe, nu este însă de natură să justifice, în raport de timpul foarte scurt în care s-au desfăşurat faptele, concluzia că, în cea de-a doua etapă (în care s-au aplicat loviturile cu efect letal asupra victimei), starea de puternică tulburare sau emoţie dispăruse.
Tocmai această stare de puternică tulburare este de natură a justifica comportamentul violent al inculpatului în cea de-a doua etapă şi declaraţia acestuia în sensul că „nu-mi explic cum la vârsta mea ... s-a întâmplat acest lucru.".
În concluzie, Înalta Curte va retine circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., şi eficienţa juridică a acesteia asupra cuantumului pedepsei şi despăgubirilor civile.
Cererea inculpatului de executare a pedepsei într-o modalitate neprivativă de libertate este neîntemeiată. Chiar în condiţiile reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen., cu efectul reducerii pedepsei la 3 ani şi 6 luni închisoare, Înalta Curte apreciază că, în raport de pericolul social al infracţiunii contra vieţii persoanei, scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins numai prin modalitatea de executare efectivă a acesteia.
Din declaraţia de constituire ca parte civilă a numitei A.V. rezultă că a divorţat de victimă în urmă cu 10 ani şi că trăiau în camere separate. Împrejurarea că aceasta a înmormântat victima nu justifică concluzia primei instanţe pentru acordarea despăgubirilor cu titlu de daune morale deoarece acordarea unor sume cu acest titlu trebuie să ţină cont, printre altele, şi de viaţa în comun a soţilor, de legătura afectivă, de sprijin material, moral şi sufletesc, legătură întreruptă brusc prin moartea unuia dintre soţi în urma săvârşirii infracţiunii asupra sa.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul inculpatului, va casa Decizia şi, în parte, sentinţa, rejudecând cauza în limitele arătate.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei iar din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce, potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), durata reţinerii de 24 de ore.
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 14 din 29 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Casează Decizia recurată şi, în parte, sentinţa penală nr. 459/ D din 20 septembrie 2007 a Tribunalului Bacău şi rejudecând:
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului C.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 C. pen., cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 73 lit. b) C. pen., de la 7 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 – art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
Înlătură aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
Respinge cererea părţii civile A.V. privind obligarea inculpatului la daune morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii din data de 10 octombrie 2006.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpat, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1422/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1450/2008. Penal → |
|---|
