ICCJ. Decizia nr. 1505/2008. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1505/2008
Dosar nr. 8542/2/2007
Şedinţa publică din 23 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele
Prin sentinţa penală nr. 260 din 6 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, în dosarul nr. 8542/2/2007 (2829/2007), în raport de dispoziţiile art. 145, 146 şi 149 din Legea nr. 302/2004, s-au dispus următoarele:
S-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a recunoscut sentinţa penală nr. 14. B. XI 636/2005/44 a Tribunalului Central al Sectoarelor din Buda, modificată prin sentinţa nr. 28. Bf. XI. 7951/2006/21 a Tribunalului Budapestei.
S-a dispus transferarea condamnaţilor P.N. şi T.C., într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepselor de câte 8 ani închisoare.
S-a dedus prevenţia de la 26 octombrie 2004 la zi, pentru condamnatul P.N. şi de la 22 august 2005 la zi, pentru condamnatul T.C.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de câte 40 de lei se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia din 27 noiembrie 2007 dispusă în lucrarea nr. 4386/11-5/2007 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat această instanţă, în temeiul art. 145 – art. 146 din Legea nr. 302/2004 modificată, în vederea recunoaşterii sentinţei penale nr. 14. B. XI. 636/2005/44 a Tribunalului Central al Sectoarelor din Buda, modificată prin sentinţa nr. 28. Bf. XI. 7951/2006/21 a Tribunalului Budapestei - Ungaria şi a punerii ei în executare în România în sensul transferării persoanelor condamnate.
La dosarul cauzei au fost depuse copia dispoziţiilor legale penale româneşti corespondente dispoziţiilor legale maghiare în temeiul cărora au fost condamnaţi cei doi cetăţeni români, adresa nr. 328213 din 5 octombrie 2007 a D.G.P. din care reiese că cei doi condamnaţi au cetăţenia română, sentinţele în original şi cu traducerile din limba maghiară prin care cele două persoane transferabile au fost condamnate, procesele-verbale prin care se atestă acordul la transfer al condamnaţilor, adresa autorităţii centrale maghiare către cea din România prin care solicită transferul, copia certificată a dispoziţiilor legale maghiare în baza cărora cele două persoane au fost condamnate.
Din analiza actelor şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prin sentinţa penală nr. 14. B. XI. 636/2005/44 a Tribunalului Central al Sectoarelor din Buda, modificată prin sentinţa nr. 28. Bf. XI. 7951/2006/21 a Tribunalului Budapestei ca instanţă de apel, inculpatul P.N. a fost condamnat, la 8 ani închisoare şi 10 ani expulzare de pe teritoriul Republicii Ungaria, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, tâlhărie şi jaf, iar inculpatul T.C. a fost condamnat, la 8 ani închisoare şi 10 ani expulzare de pe teritoriul Republicii Ungaria, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi tâlhărie, fapte prevăzute de art. 322 paragraful 1 şi paragraful 2 pct. B, art. 197 paragraful 1 şi paragraful 2 pct. C, art. 198 paragraful 1 şi paragraful 2 pct. 3 şi art. 321 paragraful 1 şi paragraful 3 pct. c C. pen., al Republicii Ungare, fapte penale care au corespondenţă în legislaţia românească în infracţiunile prevăzută de art. 211 şi 197 C. pen. român.
S-a constat că sentinţele penale maghiare îndeplinesc condiţiile art. 115 alin. (l) şi ale art. 116 din Legea nr. 302/2004 în sensul că:
- sunt pronunţate de instanţa competentă a unui alt stat;
România şi-a asumat o asemenea obligaţie;
- a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din C.E.D.O.;
- hotărârile nu au fost pronunţate pentru o infracţiune politică sau militară, ci pentru infracţiuni de drept comun;
- s-a respectat ordinea de drept a statului român;
- hotărârile penale pot produce efecte juridice în România potrivit legii Române, infracţiunile găsindu-şi corespondent în dispoziţiile art. 211 şi 197 C. pen. român;
- nu s-a pronunţat o condamnare pentru aceleaşi fapte împotriva aceloraşi persoane din România;
- nu au fost condamnaţi în alt stat, iar soluţia să fie recunoscută în România.
De asemenea, s-a constat că au fost respectate şi dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 în sensul că cei doi condamnaţi şi-au dat consimţământul la recunoaşterea hotărârilor penale, în faţa autorităţii judecătoreşti străine competente.
În ce priveşte transferarea persoanelor condamnate s-a constat că sunt respectate întocmai dispoziţiile art. 129 din Legea nr. 302/2004 în sensul că:
- condamnaţii sunt cetăţeni romani;
- hotărârea de condamnare este definitivă;
- la data sesizării instanţei româneşti, condamnaţii mai au de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei;
- transferul este consimţit de condamnaţi;
- faptele pentru care au fost condamnaţi constituie infracţiuni şi potrivit legii române şi dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 302/2004 au fost îndeplinite în sensul ataşării tuturor înscrisurilor ajutătoare.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, numai cu privire la inculpatul T.C., criticând hotărârea sub aspectul greşitei deduceri a prevenţiei executate de condamnat.
În motivele scrise de recurs s-a invocat faptul că în mod greşit, prin sentinţa penală nr. 260 din 6 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, s-a dedus prevenţia pentru condamnatul T.C. de la 22 august 2005 la zi, având în vedere faptul că în sentinţa penală nr. 14.B.XI.636/2005/44 a Tribunalului Central al Sectoarelor din Buda se reţine că numitul T.C. a fost „ în reţinere de extrădare în perioada 10 iulie 2005 - 21 august 2005 şi în arestare preventivă din data de 22 august 2005.".
S-a mai reţinut că acest aspect este dovedit şi prin sentinţa penală nr. 14.B.XI.636/2005/44 a Tribunalului Central al Sectoarelor din Buda, dar şi prin procesul - verbal întocmit de B.E.P. al Tribunalului Judeţean Pesta.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticii formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 14. B. XI. 636/2005/44 a Tribunalului Central al Sectoarelor din Buda, modificată prin sentinţa nr. 28. Bf. XI 7951/2006/21 a Tribunalului Budapestei ca instanţă de apel, inculpatul P.N. a fost condamnat la 8 ani închisoare şi 10 ani expulzare de pe teritoriul Republicii Ungaria pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, tâlhărie şi jaf, iar inculpatul T.C. a fost condamnat la 8 ani închisoare şi 10 ani expulzare de pe teritoriul Republicii Ungaria pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi tâlhărie, fapte prevăzute de art. 322 paragraful 1 şi paragraful 2 pct. B, art. 197 paragraful 1 şi paragraful 2 pct. C, art. 198 paragraful 1 şi paragraful 2 pct. 3 şi art. 321 paragraful 1 şi paragraful 3 pct. c C. pen., al Republicii Ungare, fapte penale care au corespondenţă în legislaţia românească în infracţiunile prevăzută de art. 211 şi 197 C. pen. român.
În conformitate cu dispoziţiile art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, curtea de apel este sesizată de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel competentă, în vederea recunoaşterii hotărârii străine şi a punerii ei în executare, conform dispoziţiilor art. 145 sau art. 146 din Legea nr. 302/2004, modificată, în conformitate cu dispoziţiile alin. (6) al aceluiaşi text de lege, curtea de apel emite mandat de executare a pedepsei, pe care Ministerul Justiţiei îl transmite autorităţii centrale competente din statul de condamnare, în vederea transferării persoanei condamnate.
Conform art. 145 din Legea nr. 302/2004, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare, iar conform art. 146 alin. (2) lit. c) din aceeaşi lege, „va deduce integral din pedeapsă perioada de privaţiune de libertate deja executată de condamnat."
Întrucât din actele dosarului rezultă că intimatul condamnat T.C. s-a aflat în reţinere de extrădare în perioada 10 iulie 2005 - 21 august 2005 şi în arestare preventivă din data de 22 august 2005, iar prin hotărârea recurată prima instanţă, deşi a recunoscut corect hotărârea instanţei maghiare, a reţinut şi a dedus greşit prevenţia în ceea ce priveşte pe condamnatul T.C., respectiv de la 22 august 2005 la zi, hotărârea pronunţată este greşită în raport cu dispoziţiile legale evocate.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 149 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 260 din 6 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul condamnat T.C. şi va casa în parte sentinţa recurată conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva sentinţei penale nr. 260 din 6 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul condamnat T.C.
Casează în parte sentinţa şi rejudecând în fond:
în baza art. 146 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, deduce din pedeapsa de executat de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 14. B. 636/2005/44 a Tribunalului Central al Sectoarelor din Buda, aşa cum a fost modificată prin sentinţa nr. 24. Bf. XI 7951/2006/21 a Tribunalului Budapesta, prevenţia de la 10 iulie 2005 la zi pentru intimatul condamnat T.C.
Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa recurată.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 23 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1503/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1510/2008. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
