ICCJ. Decizia nr. 1503/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1503/2008
Dosar nr. 17873/212/2007
Şedinţa publică din 23 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 27/ P din 21 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta F.C. CONSTANŢA împotriva ordonanţei nr. 221/ll/2/2005 din data de 16 octombrie 2007, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, dată în dosarul penal nr. 112/P/2004, ca nefondată, fiind obligată petenta la 100 lei cheltuieli judiciare statului.
Prin plângerea formulată de petiţionari s-a solicitat desfiinţarea ordonanţei sus menţionate şi trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa în vederea începerii urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor prevăzută de art. 182 din Legea nr. 109/1996.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat următoarele:
1. Prin ordonanţa nr. 112/P/2004 din data de 30 martie 2005, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor C.N., B.P., M.I., B.Ş. şi M.V. pentru infracţiunile prevăzută de art. 277 şi 278 C. muncii, a învinuitului A.C.C.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 277 şi 278 C. muncii, precum şi neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 182 din Legea nr. 109/1996 faţă de numiţii C.N., M.I. şi B.Ş. Totodată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc R.A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), soluţie ce a fost confirmată prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa nr. 221/11/2/2007 din 16 octombrie 2007.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut, după redeschiderea urmăririi penale ca urmare infirmării rezoluţiei iniţiale, la plângerea petentului S.T., că în cadrul Adunării generale a membrilor cooperatori din cadrul C.C. CONSTANTA din 19 martie 2001, numitul S.T. a fost ales ca membru al Consiliului de Administraţie, care, la rândul său, l-a desemnat în funcţia de preşedinte al consiliului şi al biroului executiv, cu respectarea dispoziţiilor art. 53 şi 55 din Legea nr. 109/1996.
În urma acestei numiri, F.C., din proprie iniţiativă şi în nume propriu, fără a avea consimţământul C.C. CONSTANŢA, a încheiat contractul individual de muncă nr. 428872 din 23 martie 2001, pentru funcţia de „preşedinte al C.C. CONSTANTA", funcţie ce nu exista în organigrama şi nomenclatorul cooperaţiei.
Această funcţie a fost introdusă în organigramă, prin Decizia nr. 51 din 10 septembrie 2003 a C.C.
Datorită unor nereguli constatate în activitatea de preşedinte, de către comisia de cenzori şi unii membri ai Consiliului de administraţie, prin dispoziţia nr. 13 din 8 februarie 2002, în temeiul dispoziţiilor art. 49 lit. a) din Legea nr. 109/1996, Consiliul de Administraţie al C.C. Constanţa i-a retras mandatul acordat, începând cu 06 februarie 2002, desemnând ca preşedinte pe C.N., aprobându-se totodată încetarea raporturilor de muncă şi comunicându-se lui S.T. şi F.C. pentru a se opera în carnetul de muncă. Totodată, au fost sesizate şi organele de cercetare penală.
Ca urmare a acestui fapt, în anul 2003 s-au declanşat mai multe litigii de muncă având în principal ca obiect: contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 13 din 8 februarie 2002 de încetare a raporturilor de muncă dintre C.C. CONSTANTA şi S.T. şi acţiunea C.C. CONSTANTA în contradictoriu cu F.C. CONSTANŢA şi S.T. pentru constatarea nulităţii absolute a contractului individual de muncă nr. 428872 din 23 martie 2001.
Cu privire la acţiunea formulată de S.T. împotriva dispoziţiei nr. 13 din 8 februarie 2002, de încetare a raporturilor de muncă, Tribunalul Constanţa prin sentinţa civilă nr. 1172 din 8 octombrie 2003, a admis contestaţia şi, constatând nulitatea absolută a acesteia, a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior desfacerii contractului de muncă şi obligarea C.C. la plata drepturilor băneşti. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa nu a analizat fondul cauzei, ci a constatat că dispoziţia respectivă este nulă, neîndeplinind condiţiile de formă [(art. 134 din Legea nr. 10/1972 şi art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003)], în sensul că nu a fost descrisă fapta (ele) ce i se impută lui S.T.
Împotriva acestei hotărâri, C.C. CONSTANŢA a declarat recurs iar până la soluţionarea recursului, întrucât hotărârile judecătoreşti, în această materie, sunt executorii, numitul S.T., la data de 16 octombrie 2003, a solicitat, în scris, reîncadrarea în funcţia de preşedinte al C.C. CONSTANTA.
Prin Decizia nr. 1 din 17 octombrie 2003, Consiliul de Administraţie al C.C. Constanţa a respins această cerere cu motivarea funcţia de preşedinte nu a existat şi nu a fost prevăzută în organigrama aprobată de Legea nr. 109/1996; această funcţie este electivă şi trebuie aleasă, nu numită; împotriva lui S.T. se începuse urmărirea penală pentru faptele în legătură cu activitatea ce o desfăşurase ca preşedinte (adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nr. 781/11/2 din 30 septembrie 2003). Prin aceeaşi decizie, comunicată lui S.T., i s-a adus la cunoştinţă, prin notificarea executorului judecătoresc, că raporturile de muncă (contractul de muncă) se suspendă, revenindu-se deci la desfacerea contractului de muncă. Această decizie nu a fost atacată în instanţă, în schimb s-a reclamat la organele de urmărire penală săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 277 şi 278 din Codul muncii, întrucât, cu rea credinţă, s-a refuzat încadrarea ca preşedinte şi nu i s-au plătit drepturile băneşti. S-a reclamat totodată şi săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 182 din Legea nr. 109/1996, în sensul că preşedintele C.N. refuză să-i predea arhiva lui S.T., şi continuă să-şi exercite funcţia de preşedinte.
În această situaţie, S.T. s-a adresat şi executorului judecătoresc R.A., pentru a pune în executare silită sentinţa civilă nr. 1172/2003.
De precizat faptul că, iniţial, prin sentinţa civilă 1778 din 19 februarie 2004 a Judecătoriei Constanţa şi prin încheierea din 5 octombrie 2004 a Tribunalului Constanţa, se dispusese suspendarea executării acestei hotărâri, până la judecarea recursului.
Executorul judecătoresc R.A., trecând la executarea sentinţei civile nr. 1172/2003, la datele de 18 octombrie 2004 şi 14 decembrie 2004 a încheiat procesele verbale nr. 1/1/2004 prin care a constatat că nu se poate executa această hotărâre deoarece există o altă hotărâre contradictorie, sentinţa civilă nr. 168 din 13 februarie 2004 a Tribunalului Constanţa, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 397/C/2004 din 8 octombrie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, prin care se constată nulitatea absolută a contractului individual de muncă nr. 428872 din 12 aprilie 2001.
Ca atare, procurorul a concluzionat că nu se poate reţine în sarcina executorului judecătoresc R.A. săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), sau vreo altă infracţiune, întrucât acesta a acţionat în conformitate cu dispoziţiile legale în materie şi cu situaţia concretă de fapt.
Pe de altă parte, sentinţa civilă nr. 1172/2003 a Tribunalului Constanţa a fost desfiinţată în parte, prin Decizia civilă nr. 162/MC/2005 din 3 martie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, prin care s-a admis recursul declarat de C.C. CONSTANŢA şi s-a modificat sentinţa recurată în sensul că s-au respins cererile privind reintegrarea con testa torului şi plata drepturilor salariate. Această hotărâre este irevocabilă şi a avut la bază faptul că, tot printr-o hotărâre irevocabilă anterioară (dec. Civilă nr. 397/ C din 8 octombrie 2004 a Curţii de Apel Constanţa) se constatase nulitatea absolută a contractului individual de muncă încheiat între F.C. şi S.T.
Pentru aceste considerente, procurorul a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzută de art. 182 din Legea nr. 109/1996, art. 277 şi art. 278 C. muncii şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), lipsind latura obiectivă (intenţia). Astfel, membrii Consiliului de administraţie ai C.C. CONSTANŢA au respins cererea de reîncadrare în funcţie a lui S.T. şi de plată a drepturilor băneşti, nu cu rea credinţă, pentru a se opune unei hotărâri judecătoreşti sau a-l şicana, ci din considerentele arătate anterior, pe care le-au avut în vedere, inclusiv pe baza referatelor încheiate de jurisconsultul unităţii şi care, în final, s-au dovedit a fi legale şi întemeiate, dându-li-se girul prin cele două hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile ale Curţii de Apel Constanţa. De altfel, prin Decizia nr. 1 din17 octombrie 2003, Consiliul de administraţie al C.C. CONSTANŢA a considerat suspendat contractul de muncă, astfel că nu putea să-l mai reintegreze pe S.T., această măsură nefiind contestată.
2. În motivarea sentinţei pronunţate în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză a reieşit că între părţi, pe rolul Tribunalului şi a Curţii de Apel Constanţa au existat mai multe acţiuni civile, respectiv, prin Decizia civilă nr. 162/ MC din 3 martie 2005, Curtea de Apel Constanţa a admis recursul formulat de C.C. Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 1172/2003 şi a modificat în parte hotărârea de fond în sensul că s-a respins cererea de reintegrare si plata drepturilor băneşti a petentului S.T.
În aceste condiţii, având în vedere şi faptul că între timp s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare a aceleiaşi executări silite ce formează obiectul dosarul nr. 238/2004 al Judecătoriei Constanta, s-a apreciat că nu se poate reţine în sarcina executorului judecătoresc R.A. săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât acesta a acţionat conform dispoziţiilor legale.
Nici pentru ceilalţi intimaţi nu s-a putut reţine comiterea infracţiunilor pentru care s-a formulat plângere, întrucât potrivit art. 184 din Legea nr. 109/2006 pentru infracţiunile prevăzută de art. 182 şi 183, cercetarea penală se efectuează la sesizarea O.C.O.C.C.
Cum plângerea a fost formulată de F.C. Constanţa şi nu de organele de control financiar intern, s-a constatat că numiţii C.N., B.P., M.I., B.Ş., M.V. şi A.C. nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 277 şi 278 şi, respectiv, complicitate la această infracţiune din codul muncii, dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală.
Cu privire la infracţiunile de la Legea nr. 109/1996, s-a reţinut că nu a existat plângerea organului competent, astfel că s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Neconstatându-se alte nulităţi de natură a duce la admiterea plângerii formulate, instanţa de fond, în temeiul art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea ca nefondată.
B. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând susţinerile din plângerea penală şi cele din plângerile împotriva rezoluţiilor procurorului şi arătând în plus că, în mod nelegal, au fost conexate plângerile ce vizau refuzul predării patrimoniului de către C.C. Constanţa cu cele referitoare la refuzul reîncadrării în funcţia anterioară şi a plăţii drepturilor salariale aferente cuvenite petentului S.T.
Examinând recursul declarat de petentă sub toate aspectele, conform art. 3856 alin (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Sub un prim aspect se constată că numeroasele plângeri formulate de F.C. Constanţa şi de S.T. privind refuzul predării patrimoniului C.C. Constanţa şi refuzul reintegrării numitului S.T. în funcţia de preşedinte au fost conexate prin rezoluţia nr. 4378/P/2003 din 2 februarie 2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, constatându-se în mod corect că între aceste plângeri există legătură iar conexarea se impune pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei.
Totodată, din examinarea dosarului de urmărire penală rezultă că prin ordonanţa iniţială, din data de 2 decembrie 2004, cu nr. 112/P/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor C.N., B.P., M.I., B.Ş. şi M.V. pentru infracţiunile prevăzută de art. 277 şi 278 C. muncii, a învinuitului A.C.C.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 277 şi 278 C. muncii, precum şi neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 182 din Legea nr. 109/1996 faţă de numiţii C.N., M.I. şi B.Ş. Această ordonanţă a fost infirmată doar parţial, ca urmare a admiterii plângerii petentului S.T., dispunându-se reluarea urmăririi penale faţă de învinuiţii C.N., B.P., M.I., B.Ş. şi M.V. pentru infracţiunile prevăzută de art. 277 şi 278 C. muncii, şi, respectiv faţă de învinuitul A.C.C.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 277 şi 278 C. muncii. Rezultă aşadar că, pe de o parte, petenta F.C. Constanţa nu a atacat cu plângere soluţia procurorului, în baza art. 278 C. proc. pen., iar, pe de altă parte, aceasta nu a fost infirmată sub aspectul completării cercetării penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 182 din Legea nr. 109/1996, constând în refuzul predării patrimoniului de către C.C. Constanta, singura faptă prin care ar putut fi vătămate interesele petentei F.C. Constanta. Împrejurarea că prin ordonanţa nr. 112/P/2004 din 30 martie 2005 a aceleaşi unităţi de parchet se reia dispoziţia de neîncepere a urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 182 din Legea nr. 109/1996 faţă de numiţii C.N., M.I. şi B.Ş., fără a se face alte cercetări, în opinia Înaltei Curţi, nu era de natură a repune petenta în termenul de formulare a plângerii. De altfel, lipsa de interes a acesteia rezultă din faptul că abia la data de 8 noiembrie 2006 petenta se adresează cu plângere, direct Judecătoriei Constanţa care, prin sentinţa penală nr. 153 din 30 ianuarie 2007, a trimis-o procurorului general pentru a fi examinată în conformitate cu dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., întrucât prin rezoluţia nr. 221/11/2/2005 din 16 octombrie 2007 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, plângerea petentei a fost respinsă ca neîntemeiată, deşi era tardivă, prima instanţa a examinat pe fond plângerea petentei, considerând că nu îi poate crea o situaţie mai grea în propria cale de atac, prin respingerea plângerii ca inadmisibilă.
Ca atare, aplicând acelaşi principiu, examinând în recursul declarat de petenta legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei de fond şi a rezoluţiei atacate, Înalta Curte constată că aceasta, în baza materialului probator administrat în faza de urmărire penală, a apreciat în mod corect că, potrivit art. 184 din Legea nr. 109/2006 pentru infracţiunile prevăzută de art. 182 şi 183, cercetarea penală se efectuează la sesizarea O.C.O.C.C. iar în cauză plângerea a fost formulată de F.C. Constanţa şi nu de către organele de control financiar intern.
Pe de altă parte, suplinind motivarea primei instanţe, Înalta Curte constată că faptele numiţilor C.N., M.I. şi B.Ş. nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 182 din Legea nr. 109/1996, întrucât aceştia au procedat la refuzul de a preda patrimoniul şi arhiva ce au fost solicitate în baza unei hotărâri de retragere a C.C. Constanţa din cadrul F.C. Constanţa, întrucât această hotărâre era contestată şi în final a fost anulată în instanţă (sentinţa civilă nr. 4123/ COM din 20 iunie 2003 a Tribunalului, secţia comercială).
Celelalte aspecte analizate de instanţa de fond exced intereselor legitime ale recurentei petente F.C. Constanţa.
În concluzie, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a reţinut că nu există temei pentru tragerea la răspundere penală a intimaţilor în legătură cu aspectele reclamate, respingând plângerea şi menţinând ordonanţa atacată, astfel că văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara SC F.C. CONSTANŢA împotriva sentinţei penale nr. 27/ P din 21 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 23 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1502/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1505/2008. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
