ICCJ. Decizia nr. 1510/2008. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1510/2008
Dosar nr. 2519/108/2007
Şedinţa publică din 24 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 243 din 25 iulie 2007 a Tribunalului Arad, pronunţată în dosarul nr. 5919/108/2007, în baza art. 183 C. pen., a fost condamnat inculpatul I.Ş., la pedeapsa de 13 ani închisoare, pentru loviri cauzatoare de moarte.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive dispusă prin încheierea nr. 4 din 28 aprilie 2007 a Tribunalului Arad (mandat arestare preventivă nr. 6 din 28 aprilie 2007).
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 aprilie 2007 la zi.
În baza art. 15 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată şi completată prin OUG nr. 72/2006 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1132,54 lei, despăgubiri civile, cheltuieli de spitalizare către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, cu dobânzi de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, până la data plăţii.
În temeiul art. 163 C. proc. pen., s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpat, până la concurenţa sumei de mai sus.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă, din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor S.A., S.P.L., C.F., G.D., I.Ş.l., I.L.O., I.S., fiica, B.A., O.D., T.S., L.l., F.l., declaraţiile inculpatului, fişa de cazier judiciar a acestuia, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşele foto, raportul de autopsie medico-leală, a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Victima V.C. zis „G." locuia din luna noiembrie 2006 în imobilul martorului S.A. din localitatea Grăniceri nr. 335, judeţul Timiş, al cărui angajat era, ca îngrijitor ovine.
În perioada datei de 12 aprilie 2007, în timp ce se deplasa prin localitatea Grăniceri, pe strada unde se afla locuinţa inculpatului I.Ş., victima V.C. a fost întrebat de inculpat „ce doreşte" după care l-a lovit cu pumnul în regiunea feţei, şocul fizic, provocându-i starea de inconştienţă, concomitent cu căderea acestuia la pământ; deşi se afla în imposibilitate de a reacţiona şi a se apăra, victima a fost lovit de inculpat cu picioarele producându-i leziunile şi traumatismele consemnate în raportul de autopsie medico-legal, care a dus la decesul acestuia.
După ce a constatat starea în care l-a adus pe victimă, inculpatul a părăsit locul faptei, abandonându-l şi întorcându-se în locuinţă. Victima a fost ridicată din acel loc de martorul S.A., fiind înştiinţat de martorii C.V. şi fiul inculpatului, martorul Ş.l.I. În aceeaşi noapte, victima a fost transportată de martorul S.A. la stâna de oi, iar în ziua următoare la solicitarea telefonică a victimei, martora S.L., soţia martorului S.A. l-a transportat pe victimă la dispensarul din localitatea Şiclău, apoi la spitalul din oraşul Chişineu Criş, iar de aici, la Spitalul Clinic de Urgentă Arad, unde a decedat la data de 26 aprilie 2007.
Din coroborarea probelor administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului şi i-a aplicat pedeapsa de 13 ani închisoare, cu executare în detenţie, interzicând acestuia exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen., pe durata art. 71 C. pen., obligându-l, totodată, la plata cheltuielilor de spitalizare, generate de internarea şi tratamentul medical aplicat victimei.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greşit s-a dispus condamnarea sa; prin cuvântul în apel a declarat că nu este vinovat, solicitând achitarea sa, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 26/ A de la 14 februarie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 2519/108/2007, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul I.Ş. împotriva sentinţei penale nr. 243 din 25 iulie 2007 pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. 2519/108/2007.
În temeiul art. 383 alin. (11) C. proc. pen., raportat la art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului I.Ş.
În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus în continuare din pedeapsă, durata arestului preventiv de la data de 25 iulie 2007 la zi.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, în apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, deşi inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, probele administrate în cauză au dovedit vinovăţia acestuia şi deopotrivă nesinceritatea sa.
În declaraţia dată, în data de 27 aprilie 2007, în faţa procurorului, în prezenţa avocatului, inculpatul precizează: „.. ciobanul A. care mi-a spus că este bai cu ciobanul fiindcă a fost găsit jos şi bătut lângă I.Ş., casa mea .. Eu cred că ciobanul A. care se numeşte C. a fost bătut chiar de A.S. fiindcă nu a vrut să stea la oi la acesta", ceea ce dovedeşte că îl cunoştea pe victimă, ştia chiar că este cioban în gospodăria martorului S.A.
În declaraţia de la dosar de urmărire penală, inculpatul precizează:" în cursul nopţii de 12 aprilie 2007, ca de obicei m-am aflat la sălaşul unde sunt adăpostite oile, sălaş care este amplasat la vreo 2 km", susţinere pentru dovedirea căreia a propus martori şi în apel. Au fost încuviinţaţi şi audiaţi cu privire la această împrejurare martorii F.M., T.S., L.l., martori care nu au confirmat susţinerile inculpatului.
În declaraţia existentă la fila X , instanţa de apel, martorul T.S. precizează: „Nu am discutat alte probleme, nu am avut activităţi comune după ora 20,00, când s-a despărţit de mine", astfel că martorul nu ştie unde se afla inculpatul la orele 23,30 - 0,30, în noaptea de 12 aprilie 2007, ore cu privire la care acelaşi martori precizează: „. la ora 23,00, sigur dormeam".
La rândul său, martorul F.l., în declaraţia existentă la dosar instanţa de apel, precizează: „nu ştiu nimic despre activităţile desfăşurate de inculpat la data de 12 aprilie 2007 şi în noaptea de 12 aprilie 2007. Nu a fost la mine inculpatul, nu m-am întâlnit cu inculpatul, nu am discutat nimic."
În declaraţia de la fila X, dosar instanţa de apel, martorul L.l. precizează: „nu ştiu nimic de activităţile desfăşurate de inculpat în noaptea de 12 aprilie 2007. Nu-mi amintesc dacă l-am întâlnit pe acesta la data mai sus menţionată".
lată deci, că apărarea inculpatului nu a fost dovedită, pe când vinovăţia sa a rezultat din probele care au fost analizate în continuare. În declaraţia existentă la fila X dosar instanţa de apel, martorul C.F. precizează: „în seara în care s-a produs incidentul, fiica inculpatului a venit la băiatul meu şi i-a cerut să meargă împreună cu ea, cu fratele ei la cel la care a lucrat victima pentru a-l recunoaşte şi a-l lua din locul acela pentru că l-a bătut tatăl ei, respectiv inculpatul."
A fost stabilit că victima a lucrat în gospodăria martorilor S.A. şi S.P.L.
La declaraţia de la dosar urmărire penală, martorul S.A. precizează: „. în geamul ferestrei camerei unde dormeam a bătut unul dintre copii lui I., care era însoţit de o altă persoană, tot un copil de circa 13 ani care mi-a spus să merg la locuinţa lui I., întrucât aici se găseşte C.V. care este şi bătut şi beat şi nu se poate deplasa. Întrebându-l pe băiatul lui I. cine l-a bătut pe „G." „cum îi spuneam noi lui C.V., acesta mi-a spus că l-a bătut tatăl său I.Ş."
În declaraţia de la fila X verso dosar de urmărire penală, martorul C.F. precizează „în cursul nopţii de 12 aprilie 2007, din câte îmi amintesc am ieşit în pragul porţii casei. Am observat însă faptul că pe stradă mergea „G." adică C.V., care ajungând în dreptul imobilului unde locuieşte I.Ş. s-a întâlnit cu acesta şi a intenţionat să se ducă să dea mâna cu el, cred eu. Atunci F.I. l-a întrebat pe C.V. ce îi trebuie, după care i-a aplicat acestuia o lovitură cu pumnul în faţă, în urma căreia C.V. a căzut jos, fiind în continuare lovit cu picioarele de către I.Ş."
În declaraţia existentă la dosar urmărire penală, martorul I.Ş.l., fiul inculpatului precizează: „fără a mai apuca să ies din curtea casei l-am auzit pe tata deschizând cu cheia uşa porţii, iar când acesta m-a văzut mi-a spus să merg să văd ce este cu omul care se găsea în faţa casei, întins pe iarbă ... Tata a plecat repede de acasă ... el obişnuieşte să doarmă în acel loc (la stâna de oi), dar în acea noapte a fost acasă", declaraţie care a contrazis şi ea susţinerea inculpatului potrivit căreia în noaptea critică se afla la stâna de oi.
Raportul de autopsie medico-legală existent la dosar de urmărire penală a menţionat (pct. 1 „Diagnostic Anatomopatologic Macroscopic 2) „Fractura coastelor VIII şi IX stângi pe linia axilară posterioară cu infiltrat hemoragie de culoare brun negricioasă şi în dreapta a coastelor IV şi V pe linia axilară anterioară, VI pe linia medio-claviculară cu lipsa fragmentului anterior al coastei VII, VIII şi IX pe linia medio-claviculară, cu infiltrate hemoragice negricioase în focarul de fractură" Iar la „Concluzii" a reţinut: moartea numitului C.V. a fost violentă ..,leziuni cu sau de corpuri dure, posibil şi în cadrul unei căderi heteropropulsate şi prin complicaţiile care au rezultat au legătură de cauzalitate indirectă, cu mecanismul tanatogenerator.
Coroborarea acestor probe analizate mai sus cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului, cu planşele foto, au dovedit vinovăţia inculpatului, care prin fapta sa a produs moartea victimei.
La individualizarea pedepsei, prima instanţă a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată inculpatului reprezentând măsura juridică a violenţei acestuia faţă de semenul său, victima C.V. Cuantumul acestei pedepse a fost corect stabilit şi este în măsură se conducă la reeducarea inculpatului, care în cursul procesului nu a dovedit că regretă fapta săvârşită, că nimănui nu-i este îngăduit să suprime viaţa altei persoane, că acesta este motivul pentru care legiuitorul român a abolit pedeapsa cu moartea.
Cu privire la pedeapsa accesorie aplicată inculpatului, instanţa de apel a constatat că interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen., chiar şi a dreptului de a alege este pe deplin justificată, inculpatul prin cruzimea dovedită la săvârşirea infracţiunii, nesinceritatea sa şi intenţia de a induce în eroare instanţa de judecată, propunând în apărare martori care spera să declare în favoarea lor, intenţie nereuşită evidenţiind nedemnitatea sa de a exercita un asemenea drept electoral.
În temeiul prevederilor art. 300 C. proc. pen. şi raportat la prevederile art. 383 alin. (11) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul prevederilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din durata pedepsei aplicată a dedus arestul preventiv de la data pronunţării sentinţei penale apelate 25 iulie 2007 la zi.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul apelant a fost obligat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul I.Ş., criticând-o, arătând în scris că nu s-au citat în instanţă la Timişoara martorii G.D., care a declarat la Arad că l-a dus de la bufet acasă pe C.V. şi respectiv B.A., care a găsit victima căzută în stradă la ora 22, menţionând că locul unde a fost găsită victima la ora 22 nu este acelaşi loc aşa cum a declarat martora C.F. la ora 23,30. Recurentul a mai arătat că familia I. are două case, una cu faţa în stradă pe colţ, iar alte cu faţa în câmp, victima fiind găsită de martorul B.A. la casa din colţ la ora 22, a solicitat să se meargă la faţa locului însă aceasta i-a fost refuzată, solicitând în continuare acest lucru. Martora C.F. a declarat în instanţă la Timişoara că de la ea de acasă până la locul unde a văzut incidentul este distanţă de două case, dar este distanţă de cinci case, ceea ce se poate vedea şi în fotografia de la dosar. Recurentul solicită a se face confruntarea scrisului copiilor cu procesul-verbal scris de poliţie, copii nu au scris nicio declaraţie, arătând că este nevinovat, deşi a solicitat în instanţă confruntarea martorilor C.F. şi F.I., martora C.F. nu s-a prezentat la ultimul termen şi se mai putea da un termen. Recurentul a mai făcut precizări legale de modul de anchetă în cursul urmăririi penale, în sensul că ar fi fost ameninţat cu bătaia şi înjurat pentru a declara că i-a dat victimei o palmă sau un pumn, promiţându-i că va fi judecat în stare de libertate, că victima a fost conştientă când a fost internată în spital, dar nu la chemat să stea de vorbă cu el, că era în duşmănie cu martora C.F.
La termenul de judecată de la 10 aprilie 2008, Înalta Curte a verificat din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, consemnând concluziile părţilor, după care în baza art. 3002 şi a art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului I.Ş., măsură pe care a menţinut-o, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă şi că impun privarea de libertate în continuare, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data arătată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.
La dosarul cauzei a fost depus un memoriu de către recurentul inculpat I.Ş. în care a reiterat aspectele pe care Ie-a menţionat în declaraţia de recurs, memoriu aflat la dosarul Înaltei Curţi.
De asemenea, la dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil, au fost înregistrate prin R.G. a instanţei supreme sub nr. 13004 la 21 aprilie 2008, motivele de recurs, formulate în scris, de către apărător H.l., care a anexat şi împuternicirea avocaţială numai pentru redactare motive, aflate la dosarul Înaltei Curţi.
Astfel, în dezvoltarea motivelor de recurs a fost invocat ca motiv de casare art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de apel, iar în rejudecare achitarea inculpatului pentru fapta prevăzută de art. 183 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Se critică faptul, aşa cum s-a arătat, de altfel şi în motivele de apel că instanţa de fond nu a avut rol activ în aflarea adevărului, soluţionând cauza doar pe probele care îl incriminau pe inculpat, înlăturând celelalte probe, nu a clarificat neconcordanţa din declaraţiile martorului G.D., cu toate că acesta este rudă apropiată cu martora C.F., precum şi neconcordanţa dintre declaraţiile martorilor S.A. şi S.P.L. privind persoanele care au venit la domiciliul lor, ora la care au venit, precum şi ce s-a întâmplat cu victima în noaptea respectivă.
Martorul G.D. în faţa instanţei de judecată a arătat că nu corespunde adevărului că a doua zi a fost la domiciliul martorei C.F. şi că în seara în care s-a întâmplat evenimentul a fost cu victima la bar şi acesta a consumat 5 - 6 beri după care l-a condus la locuinţa gazdei (ciobanul S.A.), după care el s-a deplasat la stâna unde s-a ocupat de oi.
În faţa instanţei de apel, martora C.F. a recunoscut că era vizitată de victimă şi că în noaptea respectivă a fost vizitată de G.D., depoziţie care este în contradicţie cu cele susţinute la Tribunalul Arad în data de 14 iunie 2007 în care a arătat „Eu ştiam pe victimă şi ştiu că în acea seară l-a căutat pe verişorul meu care era la oi.." şi declaraţia verişorului martorului G.D. care a arătat că după ce a dus victima la domiciliul gazdei (S.A.), s-a dus la stâna sa să se ocupe de oi.
În cauză nu s-a lămurit de unde martora C.F. ştia că victima l-a căutat pe G.D. şi neconcordanţa dintre declaraţiile martorului G.D. care a arătat că după ce l-a dus pe C.V. la domiciliul ciobanului după care s-a dus l-a stână şi susţinerea martorei că în noaptea respectivă vărul său a fost la domiciliul său.
Cu toate că legea nu prevede în cazul martorilor să dea declaraţii scrise de mână, în cauză s-au luat astfel de declaraţii la martorii S.P.L., G.D., I.Ş.l., I.L.O., declaraţii care au fost scrise de organul de poliţie şi reiterate pe formulare tip, prin care s-a încercat să se dovedească că inculpatul este autorul infracţiunii, copii săi şi soţia au semnat declaraţiile, arătând că nu au avut cunoştinţă de conţinutul declaraţiilor, întrucât nu le-au fost citite.
Singurul martor care a susţinut că inculpatul l-a bătut pe victimă este C.F., care este oscilantă în declaraţii, privind locul unde se afla când a văzut agresiunea, locul unde s-a produs agresiunea, precum şi distanţa la care se afla, astfel: în declaraţia din data de 27 aprilie 2008 şi scrisă olograf a arătat că „în jurul orelor 23,30 – 24,00, am ieşit în stradă să văd unde este copilul. L-am văzut în strada în faţa imobilului unde locuieşte I.Ş. care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, Pe cărare înspre acesta venea victima, iar când a ajuns în dreptul lui I.Ş. l-a aruncat la pământ lovindu-l cu pumnii şi picioarele.."; în procesul-verbal de reconstituire s-a reţinut „martora se afla în stradă la aproximativ 70 metri de locul comiterii faptei.."; în declaraţia dată în faţa Tribunalului Arad, în data de 14 iunie 2007, martora a arătat „în noaptea de 12 aprilie 2007 mă aflam în pragul casei..", acelaşi lucru l-a susţinut şi în declaraţia dată în apel. Prin urmare o primă contradicţie în declaraţiile martorei C.F. priveşte locul unde se afla în momentul când a văzut agresiunea.
Tot aceeaşi martoră în depoziţiile date la instanţa de fond a susţinut că incidentul s-a produs pe stradă, iar în planşa fotografică de la fila X martora C.F. a indicat locul agresiunii pe o alee cu iarbă, iar în spate între martoră şi imobilul inculpatului se afla un părculeţ cu gard, pomi şi flori.
În planşele fotografice de la fila X, martora a indicat că în urma agresiunii au fost rupţi doi pomi la o distanţă de câţiva metri unul de celălalt, cu toate că în declaraţiile date a susţinut că inculpatul i-a aplicat o lovitură victimei cu pumnul în faţă, după care a căzut la pământ şi a continuat să-l lovească cu picioarele. Nu există nicio logică în ruperea celuilalt pom, mai mult în declaraţia dată în apel s-a susţinut că s-au rupt trei pomi. Prin urmare şi asupra locului producerii agresiunii există neconcordantă în declaraţia martorei.
Martora S.P. a arătat că victima a fost sunată de G.A. în timpul spitalizării şi că din discuţiile purtate cu victima C.V., acesta s-a exprimat că nu poate să-şi explice agresiunea inculpatului, întrucât ei nu se cunosc.
De asemenea, s-a mai menţionat că există contradicţii şi între declaraţiile soţilor S., care în noaptea respectivă se aflau împreună la domiciliu, cu toate acestea contradicţiile constau în ora când au fost căutaţi, de cine, şi ce s-a întâmplat cu victima în acea noapte şi în dimineaţa următoare.
În declaraţiile date, martorul S.A. a arătat că, în noaptea de 12 aprilie 2007, în jurul orelor 23,00, au venit la domiciliul sau copilul inculpatului şi copilul martorei C. şi că ulterior s-a deplasat la locul agresiunii, l-a urcat în camionetă pe victimă, iar la domiciliu l-a lăsat să doarmă pentru a-şi reveni din beţie, iar ulterior a fost adus acasă de un cioban, întrucât se simţea rău şi a fost transportat la spital de soţia sa.
Martora S.P.L. a arătat că, la orele 00,20, au sosit la domiciliu fiul şi fiica inculpatului, că soţul l-a adus la domiciliu pe victimă, iar dimineaţa personal l-a transportat la spital.
Instanţele de judecată nu au lămurit nici aceste neconcordanţe, respectiv ce s-a întâmplat cu victima pe timpul nopţii, de ce nu a fost dusă la spital dimineaţa şi de ce a fost dusă la stână.
Au fost înlăturate în mod nejustificat declaraţiile martorului B.A. care a arătat în mod constant că l-a văzut pe victimă bătut şi căzut în faţa imobilului inculpatului, în jurul orelor 22,00, arătând în mod amănunţit cum a identificat victima.
În faţa instanţei de apel, martorul F.l. a susţinut că după arestarea inculpatului, martora C.F. a recunoscut că nu a văzut nimic, dar a vrut să se răzbune pe inculpat, martorul susţinând că cele afirmate de C.F. putând fi dovedite şi prin audierea martorei S.D., cu toate că a insistat în audierea acestei martore, instanţa de apel nu a încuviinţat această probă.
Raportat la întreg probatoriul administrat în cauză, starea de fapt care poate fi reţinută este că, în seara zilei de 12 aprilie 2007, victima împreună cu martorul G.D. au consumat băuturi alcoolice, respectiv bere la barul din localitate, după care s-au deplasat la locuinţa martorei C.F. unde au continuat să consume alcool. Nu se justifică prezenţa victimei pe strada unde locuieşte inculpatul, atâta timp cât domiciliul ciobanului la care era angajat se afla în sens opus, iar stâna unde trebuia să meargă, de asemenea nu avea drum prin faţa casei inculpatului, mai mult în faţa martorei S.D., victima a recunoscut că nu îl cunoştea pe inculpat.
Faţă de cele arătate, se solicită admiterea recursului şi în rejudecare achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen.
La termenul de astăzi, Înalta Curte a considerat că se impune ascultarea recurentului inculpat, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 § 1 din C.E.D.O. şi jurisprudenţa Curţii Europene, aducând, totodată, la cunoştinţa inculpatului prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.
Recurentul inculpat a arătat că doreşte să dea declaraţie, instanţa procedând la ascultarea acestuia, declaraţia fiind ataşată la dosarul cauzei.
Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului declarat, casarea deciziei atacate şi rejudecând a se dispune achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., motivând că nu s-a dovedit cert prin probele administrate, că inculpatul este autorul infracţiunii, iar cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, reducerea pedepsei aplicate, prin acordarea unei mai mari eficiente, circumstanţelor personale ale inculpatului, are trei copii, este fără antecedente penale.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de inculpat, precum şi poziţia recurentului inculpat şi depunerea de către acesta, la dosar a unui memoriu, din ultimul cuvânt, au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
În declaraţia dată de recurentul inculpat I.Ş. în faţa instanţei de recurs la data de 24 aprilie 2008 şi aflată la dosarul Înaltei Curţi, acesta a arătat că „Menţin declaraţiile date anterior în cauză. Nu recunosc săvârşirea faptei pentru care am fost trimis în judecată, aceasta aparţinând familiei S. În ziua de 12 aprilie 2007, am plecat de acasă spre seară la stâna de oi. Între domiciliul meu şi stâna de ori erau aproximativ 2 Km. Vreau să precizeze că am rămas la stână până dimineaţa şi nu m-am întâlnit cu nimeni. Nu pot să dovedesc cele afirmate în cauză cu nimeni, pentru că nu a fost nimeni cu mine. În ziua de 26 aprilie 2007 S.A. a fost cel care a venit la martora C.F. şi a oprit maşina lângă mine, eu mă aflam în faţa casei mele, iniţial a stat de vorbă cu mine şi mi-a spus că are treabă cu C. şi este chemat la poliţie. Martora C.F. a ieşit afară şi a stat de vorbă cu S.A. dându-i acesteia o sumă de bani. Eu mă aflam la o distanţă de 30 m faţă de S.A. şi martoră. Eu am văzut când S.A. i-a dat acesteia o sumă de bani dar nu ştiu cât. Menţionez că cu martora sunt în relaţii de duşmănie. După momentul predării sumei de bani S.A. s-a urcat în maşină şi a plecat. La întrebarea mea ce a dorit S.A., aceasta mi-a răspuns că o să mă aranjeze. În discuţia avută cu S.A. în faţa casei mele acesta a spus că merge să îl scoată din spital, deoarece îi era rău şi nu mai are ce să-i facă şi după aceea va merge la poliţie. Revin şi arăt că discuţia cu martora a avut loc în ziua de 26 aprilie, iar eu am fost arestat a doua zi."
În memoriul depus de către recurentul inculpat la dosar, aflat la dosarul Înaltei Curţi, acesta a reiterat aspecte pe care Ie-a declarat instanţei de recurs.
Examinând recursul declarat de recurentul inculpat I.Ş. împotriva deciziei instanţei de apel, Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă pentru alte motive decât cele invocate, motive pe care le va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., având în vedere considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că la instanţa de fond, Tribunalul Arad, la termenul de judecată de la 14 iunie 2007, inculpatului I.Ş. i-a fost adus la cunoştinţă, în prezenţa apărătorului său ales, faptul că poate uza de prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că are dreptul de a nu face nicio declaraţie, ceea ce declară putând fi folosit împotriva sa.
Inculpatul a arătat că nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei, poziţia sa procesuală fiind consemnată în procesul-verbal ataşat la dosar.
La acelaşi termen de judecată au fost ascultaţi sub prestare de jurământ martorii prezenţi, respectiv S.A., S.P., C.F.
În conţinutul încheierii de şedinţă de la termenul de la 14 iunie 2007 se consemnează că „în cursul audierii martorei C.F., instanţa omite ca fiind neconcludente, mai multe întrebări adresate de apărătorul inculpatului martorei, precum şi cererea acestuia de a fi consemnate întrebările omise, motivat cu aceea că normele de procedură nu prevăd ca această categorie de întrebări să fie consemnate în notele de şedinţă".
Procurorul nu a insistat în audierea celorlalţi martori propuşi prin rechizitoriu.
Apărătorul inculpatului a arătat că apreciază utilă audierea lor şi a solicitat acordarea unui termen în acest scop, precizând totodată că doreşte audierea ca martor a persoanei care a însoţit-o pe victimă în seara incidentului, însă nu a reuşit până în acest moment să o identifice, având cunoştinţă doar că se numeşte G., procurorul neavând obiecţiuni la această cerere, cauza fiind amânată al 28 iunie 2007, aspecte ce au fost consemnate în aceeaşi încheiere de şedinţă de la termenul din 14 iunie 2007, aflată la dosarul instanţei de fond.
La termenul din 28 iunie 2007, martorii I.L., în vârstă de 13 ani şi I.Ş.l., în vârstă de 15 ani, copiii inculpatului, în prezenţa mamei lor I.S., fiecare a precizat că nu înţelege să dea declaraţie în cauză, având în vederea calitatea de fiică, respectiv gradul de rudenie cu inculpatul, aşa cum rezultă din procesele-verbale aflate la dosarul instanţei de fond.
Procurorul nu a insistat în audierea celorlalţi martori propuşi prin rechizitoriu.
Apărătorul inculpatului a stăruit să fie audiaţi martorii lipsă şi în completarea probaţiunii a solicitat audierea şi a martorilor Ţ.S. şi L.l., referitor la condiţiile în care a avut loc incidentul şi discuţiile ulterioare purtate de victimă şi S.A., depunând la dosar lista martorilor şi adresele lor pentru a fi citaţi, procurorul, neopunându-se la admiterea lor.
Tribunalul, văzând că apărătorul inculpatului stăruie în audierea martorilor lipsă, a apreciat că probele solicitate în apărare sunt utile şi concludente, întrucât se tinde a se dovedi împrejurările în care a avut loc conflictul dintre inculpat şi victimă, amânând cauza la 25 iulie 2007, aşa cum rezultă din consemnările din încheierea de şedinţă de la termenul din 28 iunie, aflată la dosarul instanţei de fond.
La termenul de la 25 iulie 2007 au fost ascultaţi sub prestare de jurământ martorii prezenţi, respectiv G.D., B.A., Ţ.S., L.l."
La termenul arătat, apărătorul inculpatului a solicitat, raportându-se la depoziţiile copiilor inculpatului şi a martorilor audiaţi, în faţa instanţei, audierea martorilor F.l., domiciliat în Grăniceri care cunoaşte dacă singurul martor ocular, Ş.L., a fost sau nu la faţa locului şi pe minorul C.V.N. care să fie audiat în prezenţa mamei, acesta fiind cel care a însoţit pe copii inculpatului la S.A acasă.
Procurorul a susţinut că nu este util a fi audiat martorul F.l., martora C.F. a menţinut declaraţia dată la urmărirea penală şi nu este relevant să spună ce a afirmat în afara cadrului procesual, neopunându-se audierii minorului C.V.N.
Deliberând, instanţa a constatat neconcludenţa şi neutilitatea probelor solicitate în apărare, astfel că, potrivit art. 67 alin. (3) C. proc. pen., a respins cererea şi a declarat terminată faza cercetării judecătoreşti, acordând cuvântul în fond, potrivit consemnărilor din partea introductivă a sentinţei penale nr. 243 din 25 iulie 2007 a Tribunalului Arad, în dosarul nr. 2519/108/2007.
În faţa instanţei de apel, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, la termenul de judecată de la 11 octombrie 2007, apărătorul ales al inculpatului a depus la dosar motivele scrise de apel, solicitând reaudierea martorilor Ţ.S. şi L.l. pentru a dovedi lipsa inculpatului de la domiciliu din 12 - 13 aprilie 2007, audierea martorilor F.l. şi C.V.N., B.T. şi T.D., precum şi audierea copiilor inculpatului şi a soţiei acestuia.
Procurorul s-a opus la suplimentarea probelor cu martorii solicitaţi.
Instanţa de apel a procedat la audierea inculpatului, declaraţia acestuia, aflându-se la dosarul instanţei de apel.
Curtea de apel, în deliberare a încuviinţat cererea privind audierea martorilor F.l., Ţ.S. şi L.l. cu privire la care inculpatul a precizat că au cunoştinţă de absenţa sa de la domiciliu din 12 aprilie 2007 şi a respins cererea privind audierea martorilor C.V., I.L., I.Ş.l. şi a soţiei inculpatului.
De asemenea, a constatat că în încheierea de şedinţă din 13 septembrie 2007 s-a trecut din eroare pronunţată în şedinţă publică din data de 13 august 2007 în loc de 13 septembrie 2007, motiv pentru care a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în încheierea de şedinţă din 13 septembrie 2007, în sensul că a fost pronunţată în data de 13 septembrie 2007 şi nu la data de 13 august 2007 cum greşit a fost trecut în încheiere, potrivit menţiunilor din încheierea de şedinţă de la 11 octombrie 2007, aflată la dosarul curţii de apel.
La termenul de judecată de la 8 noiembrie 2007 au fost ascultaţi sub prestare de jurământ martorii Ţ.S. şi F.l., declaraţiile acestora, aflându-se la dosarul curţii de apel.
Apărătorul ales al inculpatului a insistat în audierea martorilor L.l. şi B.Ş. şi B.T. pentru a dovedi lipsa inculpatului de la domiciliu din 12 aprilie 2007.
Procurorul s-a opus audierii martorilor B.Ş. şi B.T., având în vedere că în nicio cerere nu s-a solicitat audierea acestora, însă a solicitat citarea martorei C.F. faţă de declaraţia dată de martorului F.l. pentru confruntare.
Totodată, instanţa a pus în discuţie măsura arestării preventive a inculpatului.
Curtea de apel, în deliberare a apreciat că probele solicitate sunt utile şi concludente a încuviinţat cererea privind audierea martorilor L.l. cu privire la care inculpatul a precizat că au cunoştinţă de absenţa sa de la domiciliu din 12 aprilie 2007, a martorilor B.Ş., B.T. şi a martorei C.F., dispunând în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului I.Ş., potrivit menţiunilor din încheierea de şedinţă de la 8 noiembrie 2007, aflată la dosarul curţii de apel.
La termenul de judecată de la 6 decembrie 2007 a fost ascultat, sub prestare de jurământ, martorul L.l., a cărui declaraţie se află la dosarul curţii de apel.
Apărătorul ales al inculpatului a insistat în audierea martorilor B.Ş. şi B.T. pentru a dovedi lipsa inculpatului de la domiciliu din 12 aprilie 2007, a martorei C.F. şi raportat al depoziţia martorului F.l., care a menţionat în declaraţie de o persoană D., solicitând şi audierea acesteia.
Procurorul a solicitat amânarea cauzei faţă de lipsa martorilor admişi, iar cu privire la cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului de a fi audiată acea persoană D., a solicitat ca după confruntarea martorului F.l. cu martora C.F. instanţa să se pronunţe dacă este necesar sau a fi audiată şi aceasta.
De asemenea a fost pusă în discuţie măsura arestării preventive a inculpatului, consemnându-se poziţiile părţilor cu privire la aceasta.
Curtea de apel, în deliberare, a respins cererea apărătorului ales al inculpatului pentru audierea martorei D., având în vedere că nu s-a indicat adresa acesteia, că până în prezent nu s-a solicitat şi nici nu a rezultat necesitatea audierii acesteia, iar în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului I.Ş., potrivit menţiunilor din încheierea de şedinţă de la 6 decembrie 2007, aflată la dosarul curţii de apel.
La termenul de judecată de la 17 ianuarie 2008 a fost ascultată, sub prestare de jurământ, martora C.F., a cărei declaraţie se află la dosarul curţii de apel.
Apărătorul ales al inculpatului a insistat în audierea martorei S.D., susţinând, însă că este necesară şi confruntarea între martorul F.l. şi martora C.F., precum şi a nu se mai cita martorul B.T., întrucât acesta nu există în realitate, din eroare a fost indicat în cererea de la dosar, rămânând de audiat doar martorul B.Ş.
Procurorul a solicitat amânarea cauzei faţă de lipsa martorilor admişi, iar cu privire la cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului de a fi audiată S.D. a solicitat ca după confruntarea martorului F.M. cu martora C.F., instanţa să se pronunţe dacă este necesar sau nu a fi audiată şi aceasta.
Martora C.F. a învederat instanţei că se va prezenta la următorul termen în dosar dacă i se decontează deplasarea.
Instanţa a pus în discuţie măsura arestării preventive a inculpatului, concluziile părţilor asupra acesteia, fiind arătate în mod concret în încheiere.
Curtea de apel, în deliberare, a respins cererea apărătorului ales al inculpatului pentru audierea martorei D.S., având în vedere că nu s-a indicat adresa acesteia, că până în prezent nu s-a solicitat şi nici nu a rezultat necesitatea audierii acesteia, iar în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului I.Ş. De asemenea s-a dispus citarea martorilor B.Ş. şi F.l. (cu mandat de aducere efectivă) pentru confruntare, martora C.F., având termen în cunoştinţă, potrivit menţiunilor din încheierea de şedinţă, aflată la dosarul curţii de apel.
La termenul de judecată de la 14 februarie 2008, au lipsit martorii B.Ş. şi C.F.
S-a prezentat soţia martorului B.Ş. care a învederat că soţul său este plecat la lucru în străinătate.
Preşedintele completului de judecată a dat citire declaraţiei martorei C.F. de la dosar instanţă, după care a procedat la audierea martorului F.l., sub prestare de jurământ, declaraţie aflată la dosarul curţii de apel.
Apărătorul ales al inculpatului a stăruit în audierea martorei S.D., având în vedere afirmaţiile martorei C.F., iar cu privire la audierea martorului B.Ş. a lăsat la aprecierea instanţei.
Inculpatul apelant nu a mai insistat la audierea martorului B.Ş., având în vedere că acesta este plecat din ţară.
Procurorul faţă de cele învederate a susţinut că nu este util a fi audiată martora S.D., iar cu privire la martorul B.Ş. care este plecat din ţară a lăsat la aprecierea instanţei.
Instanţa, în deliberare a apreciat inutilă şi neconcludentă proba cu martora S.D. şi având în vedere că martorul B.Ş. este plecat în străinătate a respins cererea formulată de apărătorul inculpatului şi nemaifiind alte cereri de formulat a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul pentru dezbaterea cauzei, aşa cum rezultă din partea introductivă a deciziei penale nr. 26/ A de la 14 februarie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, aflată la dosarul curţii de apel.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte constată că, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, deşi s-au pronunţat referitor la cererile formulate de inculpatul I.Ş. prin apărător, în sensul respingerii ascultării unor martori, această soluţie cu privire la cererile arătate a fost dată fără nicio motivare concretă, cu referiri punctuale, în contextul cauzei, instanţele, rezumându-se la afirmaţia generică, că probele sunt neconcludente şi neutile cauzei, iar trimiterea la temeiul de drept nu complineşte obligaţia motivării cererii, aşa încât a fost încălcată condiţia impusă în mod expres de art. 67 alin. (3) C. proc. pen., iar această modalitate de soluţionare, care a condus la neadministrarea unor probe, a fost de natură să afecteze dreptul la apărare al inculpatului.
Astfel, deşi apărarea a considerat că se impune ascultarea martorului F.l. şi a martorului minor C.V.N., în prezenţa mamei sale, evidenţiind, în mod concret necesitatea ascultării lor, în sensul că primul martor indicat cunoaşte dacă martorul ocular a fost sau nu la faţa locului, iar, cel de-al doilea martor a fost cel care a însoţit copiii inculpatului la S.A., instanţa de fond la termenul de judecată de la 25 iulie 2007 a respins cererea, cu motivarea constatării neconcludenţei şi neutilităţii probelor solicitate de apărare, după care a declarat terminată cercetarea judecătorească, acordând cuvântul părţilor, în dezbateri, aşa cum rezultă din partea introductivă a sentinţei.
De asemenea, apărarea inculpatului, în faţa instanţei de apel a solicitat ascultarea martorilor C.V., I.L., I.Ş.l. şi a soţiei inculpatului, cerere pe care instanţa a respins-o, fără nicio motivare, aşa cum rezultă din încheierea de la 11 octombrie 2007.
Apărarea inculpatului, în faţa instanţei de apel, în mod repetat la termenele de judecată de la 6 decembrie 2007, 17 ianuarie 2007, 14 februarie 2008, a solicitat ascultarea martorei S.D., arătând necesitatea ascultării acesteia, având în vedere depoziţia martorului F.l. şi afirmaţiile martorei C.F., însă curtea de apel a respins cererea, ca urmare a neindicării adresei acesteia, că nu s-a solicitat şi nici nu a rezultat necesitatea audierii acesteia (încheierile de la 6 decembrie 2007 şi de la 17 ianuarie 2007), care nu poate echivala cu o motivare, afirmaţiile fiind contradictorii, fie cu aceeaşi motivare stereotipă, de inutilitate şi neconcludenţă, fără a arăta în mod concret, cu referire la situaţia din contextul cauzei, motivarea respingerii cererii (partea introductivă a deciziei de la 14 februarie 2008).
Totodată, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu s-a pronunţat în mod efectiv asupra administrării confruntării între martorul F.l. şi martora C.F., formulată de către reprezentantul Ministerului Public, ci numai asupra citării martorei, în vederea confruntării, aşa cum rezultă din încheierea de la 8 noiembrie 2007, în condiţiile în care la termenul de la 17 ianuarie 2008, martora C.F. a condiţionat prezenţa ei la termenul următor, pentru care martorul F.l., urma să fie citat pentru confruntare, iar la termenul de la 14 februarie 2008, când martorul F.l. a fost prezent, a lipsit martora C.F., instanţa de apel doar, dând citire declaraţiei martorei şi consemnând poziţia martorului F.l. faţă de cele citite, într-o declaraţie, aşa încât, pe de-o parte, curtea de apel a omis să se pronunţe asupra confruntării, iar pe de altă parte a făcut o greşită aplicare a procedurii confruntării prevăzută de art. 88 C. proc. pen., în condiţiile în care una din persoanele care ar fi trebuit confruntate, în condiţiile admiterii acesteia, a lipsit, aşa cum rezultă din încheierile din 8 noiembrie2007, 6 decembrie 2007, 17 ianuarie 2008, declaraţia martorului F.l., fila X dosarul curţii de apel şi partea introductivă a deciziei penale nr. 26/ A din 14 februarie 2008.
Totodată, Înalta Curte constată că există neconcordanţe evidente, rezultate din modul de administrare a mijloacelor de probă în cursul cercetării judecătoreşti de la prima instanţă, cât şi din parţiala cercetare judecătorească de la instanţa de apel, având drept consecinţă nelămurirea împrejurărilor faptice ce au avut loc în noaptea de 12 aprilie 2007, respectiv a circumstanţelor concrete în care a avut loc agresiunea asupra victimei C.V., a modalităţii efective, a observării sau nu momentului lovirii victimei, a participaţiei sau nu a inculpatului I.Ş. la pretinsa faptă comisă asupra victimei C.V., a existenţei sau nu a unor martori oculari, iar în caz afirmativ a capacităţii lor de percepţie a succesiunii întregii activităţi infracţionale.
În conformitate cu art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, identificării făptuitorilor şi stabilirii răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Pentru a servi ca temei de condamnare, aceste probe trebuie în mod obligatoriu să fie verificate de către instanţă.
Aşadar, potrivit art. 289 C. proc. pen., judecata cauzei se face în faţa instanţei constituite potrivit legii şi se desfăşoară în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi în contradictoriu.
În baza acestor principii, instanţa de fond era obligată să readministreze toate probele din cursul urmăririi penale pentru a fi percepute prin filtrul punctelor de vedere exprimate oral de către toate părţile în şedinţă publică.
Aşa cum s-a menţionat în cauză, instanţa de fond a readministrat mijloacele de probă din cursul urmăririi penale, respectiv a ascultat martorii S.A., S.P., C.F., G.D., B.A., iar martorii I.L., în vârstă de 13 ani şi I.Ş.l., în vârstă de 15 ani, copiii inculpatului, în prezenţa mamei lor I.S., fiecare a precizat că nu înţelege să dea declaraţie în cauză, având în vederea calitatea de fiică, respectiv gradul de rudenie cu inculpatul, aşa cum rezultă din procesele-verbale aflate la dosarul instanţei de fond. De asemenea, prima instanţă a ascultat şi martorii Ţ.S., L.l., propuşi pentru inculpat.
Instanţa de apel, în limita efectului devolutiv al apelului, potrivit art. 371 cu referire la art. 378 alin. (1) C. proc. pen., a făcut o parţială cercetare judecătorească, ascultând apelantul inculpat I.Ş. şi a readministrând o parte din mijloacele de probă efectuată, în primă instanţă, prin reascultarea martorilor Ţ.S., F.l., L.l., C.F.
Cu toate acestea, ambele instanţe nu au dat eficienţă dispoziţiilor art. 3 şi 4 C. proc. pen., referitoare la aflarea adevărului şi rolului activ în administrarea probatoriului, precum şi a modalităţii concrete de ascultare a martorilor, aşa cum prevede art. 327 alin. (1) C. proc. pen., prin punerea întrebărilor, folosind tehnicile criminalistice de ascultare, respectiv a întrebărilor de detaliu sau cu caracter general, cu referirea la alte mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, în scopul lămuririi împrejurărilor faptice, deoarece în declaraţiile martorilor S.P., S.A., C.F., B.A., G.D., F.l., ascultaţi în cursul procesului penal şi declaraţiile unora din aceştia în cursul urmăririi penale sau faţă de consemnările din procesul-verbal de reconstituire în prezenţa martorei C.F. şi planşa fotografică administrate în cursul urmăririi penale au existat aspecte contradictorii, care au rămas neclare.
De altfel, în mod concret, în conţinutul încheierii de şedinţă de la termenul de la 14 iunie 2007, la instanţa de fond s-a consemnat că „în cursul audierii martorei C.F., instanţa omite ca fiind neconcludente, mai multe întrebări adresate de apărătorul inculpatului martorei, precum şi cererea acestuia de a fi consemnate întrebările omise, motivat cu aceea că normele de procedură nu prevăd ca această categorie de întrebări să fie consemnate în notele de şedinţă".
Aşadar, instanţele de control s-au aflat în imposibilitatea verificării pertinenţei, utilităţii, relevanţei întrebărilor puse de apărătorul inculpatului, martorei C.F., martor ocular, în condiţiile în care nu s-a făcut nicio menţiune cu privire la natura întrebărilor care nu au fost consemnate, ceea ce conduce la afectarea dreptului la apărare al inculpatului.
Înalta Curte apreciază că ambele instanţe, deşi aveau posibilitatea aprecierii şi asupra necesităţii completării probatoriului, prin administrarea unor noi probe, respectiv efectuarea de confruntări, fie între inculpat şi martorii ascultaţi, fie între martori, cu respectarea dispoziţiilor art. 87 – art. 88 C. proc. pen., menite să conducă la ştergerea contradicţiilor la stabilirea corectă a situaţiei de fapt, a vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului I.Ş., acestea nu au pus în discuţie, din oficiu, concludenta şi utilitatea efectuării de confruntări.
De altfel, contradicţiile în materialul probator administrat a fost evidenţiat şi de apărătorul inculpatului, în motivele de recurs formulate în scris şi depuse la dosarul Înaltei Curţi, la care s-a făcut referire în amănunt.
Astfel, Înalta Curte constată că, în cauză, pe de-o parte, ambele instanţe nu au administrat sau readministrat probatoriul, cu respectarea dispoziţiilor legale, în limitele conferite, iar pe de altă parte, au respins nemotivat probe, aşa încât nu au putut fi lămurite împrejurările faptice, în care a avut loc agresiunea asupra victimei C.V., a modalităţii efective în care acesta a fost lovit, locul unde a avut loc agresiunea, mijloacele folosite şi gradul de intensitatea cu care s-a acţionat, participaţia sau nu la comiterea faptei a inculpatului I.Ş., ceea ce impunea o cercetare judecătorească amănunţită, cu suplimentarea oricăror mijloace de probă utile, pertinente şi concludente în stabilirea adevărului, în condiţiile în care în mod constant inculpatul a negat comiterea faptei.
Aşadar, încălcările arătate cu privire la unele probe solicitate de apărătorul inculpatului şi neadministrarea completă a mijloacelor de probă cu respectarea dispoziţiilor legale ce le guvernau, de către ambele instanţe conduc la incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Înalta Curte consideră că motivele mai sus analizate prevalează în raport cu celelalte critici invocate de către inculpat prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859pct. 18 şi 14 C. proc. pen., referitoare la eroarea gravă de fapt şi respectiv reducerea pedepsei, formulate de apărarea recurentului inculpat.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că se impune reformarea ambelor hotărâri pronunţate în cauză şi rejudecarea cauzei de către instanţa de fond.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de recurentul inculpat I.Ş. împotriva deciziei penale nr. 26/ A din 14 februarie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Se va casa Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 243 din 25 iulie 2007 a Tribunalului Arad,
Se va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, respectiv Tribunalul Arad, care va efectua o nouă cercetare judecătorească, prin readministrarea tuturor probelor efectuate în cursul urmăririi penale, cu respectarea principiilor ce guvernează faza judecăţii procesului penal, respectiv a publicităţii, oralităţii, nemijlocirii şi contradictorialităţii, prin ascultarea inculpatului I.Ş., cu respectarea art. 322 teza a ll-a C. proc. pen., cu referire la art. 323 din acelaşi cod, ascultarea martorilor S.A., S.P., C.F., G.D., B.A., I.S.F., soţia inculpatului, I.L.O., I.Ş.l., copiii inculpatului, cu respectarea dispoziţiilor art. 80 C. proc. pen., a martorei C.F., F.l., Ţ.S., L.l., precum şi a martorilor S.D., B.Ş., martorul minor C.V.N., cu respectarea dispoziţiilor art. 81 C. proc. pen., declaraţii care se vor lua cu respectarea şi a prevederilor art. 327 C. proc. pen., pentru lămurirea tuturor împrejurărilor faptice, efectuarea de confruntări, în condiţiile unor declaraţii contradictorii, potrivit art. 87 – art. 88 C. proc. pen., precum şi administrarea oricăror probe, utile, pertinente şi concludente, în scopul stabilirii situaţiei de fapt, a vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului, în ceea ce priveşte fapta reţinută în sarcina sa, în scopul aflării adevărului, pentru pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.
În conformitate cu art. 38517 alin. (2) cu referire la art. 382 alin. (3), art. 3002şi 160b alin. (3) C. proc. pen., va menţine măsura arestării preventive a recurentului inculpat, subzistând temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a acestuia, respectiv art. 148 lit. f) C. proc. pen., fiind îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de norma arătată, atât referitoare la cuantumul pedepsei mai mare de 4 ani pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cât şi aceea referitoare la pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării sale în libertate, având în vedere gravitatea faptei pretins a fi comisă, urmările avute, decesul victimei, creându-se un sentiment de insecuritate în comunitatea locală.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul inculpat I.Ş. împotriva deciziei penale nr. 26/ A din 14 februarie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 243 din 25 iulie 2007 a Tribunalului Arad.
Trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, respectiv Tribunalul Arad.
Menţine măsura arestării preventive a recurentului inculpat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1505/2008. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 1602/2008. Penal → |
|---|
